ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3053/2022

Ședința publică din data de 26 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată (cerere reconvențională disjunsă din dosarul nr. x/2018) înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 03.06.2019, în urma declinării competenței materiale prin sentința civilă nr. 2692/2019 pronunțată la data de 12 aprilie 2019 în dosarul nr. x/2019 de Judecătoria Sectorului 5 București, secția a II-a civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul de Mediere, solicitând obligarea acestuia să soluționeze cererea înregistrată la Consiliul de Mediere sub nr. x/20.12.2017 și de a se lua act de încetarea calității sale de mediator.

Prin sentința civilă nr. 246 din 8 aprilie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția prescripției.

A fost respinsă cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, ca prescrisă.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței și trimiterea cauzei la instanța de fond, în vederea rejudecării.

În motivarea recursului, a arătat că în mod nelegal a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu încălcarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Recurenta a menționat că în mod greșit a reținut prima instanță că intimata i-ar fi transmis solicitările privind necesitatea completării cererii printr-o modalitate care să demonstreze că a luat cunoștință de această solicitare. Astfel, la dosarul cauzei nu există niciun înscris din care să reiasă că intimata-pârâtă ar fi procedat la comunicarea prin poștă sau firmă de curierat a solicitării sale privind necesitatea completării cererii de suspendare din profesia de mediator. Totodată, nu există o dovadă de semnare de primire din partea recurentei cu privire la această adresă.

În aceste condiții, a apreciat recurenta că faptul că prima instanță a stabilit că recurenta ar fi luat cunoștință de notificare în data de 05.03.2018 nu are suport în înscrisurile aflate la dosarul cauzei. Totodată, intimata-pârâtă nu a procedat la comunicarea unui răspuns cu privire la cererea de suspendare.

A susținut recurenta că instanța de fond a stabilit în mod nelegal că acțiunea a fost depusă cu depășirea termenului de 6 luni, excepția dreptului material la acțiune fiind în mod greșit admisă.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtului Consiliul de Mediere să soluționeze cererea înregistrată sub nr. x/20.12.2017 și să ia act de încetarea calității sale de mediator.

Instanța de fond a admis excepția prescripției și a respins cererea reclamantei ca prescrisă, soluție împărtășită și de instanța de control judiciar.

Recurenta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând că dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au fost aplicate greșit.

Potrivit textului legal menționat:

"(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;

c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile."

Cu referire la criticile aduse soluției primei instanțe, instanța de control judiciar reține că a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune deoarece s-a reținut că termenul de șase luni în care reclamanta trebuia să introducă cererea de chemare în judecată s-a împlinit la 05.09.2018, înainte de data introducerii acțiunii - 20.12.2018.

Analizând criticile susținute prin intermediul memoriului de recurs, instanța de control judiciar constată că reclamanta a formulat cererea nr. x/20.12.2017 prin care a solicitat pârâtului Consiliul de Mediere să ia act de dorința sa de a-și suspenda dreptul de liberă practică, recunoscut pe teritoriul României în conformitate cu prevederile Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, modificată și completată, pe o perioadă nedeterminată.

Intimatul-pârât Consiliul de Mediere a transmis reclamantei o notificare prin e-mail, la 05.03.2018, la adresa indicată de aceasta și regăsită în tabloul mediatorilor din București la datele de contact ale recurentei, prin care i-a comunicat necesitatea completării dosarului cu dovada achitării taxelor profesionale la zi sau cerere de plată în mod eșalonat a debitului în cuantum de 1125 RON, cu dovada achitării primei tranșe, cu mențiunea că în cazul în care nu sunt îndeplinite cerințele din notificare, dosarul fiind incomplet va fi clasat în termen de 30 de zile de la primirea notificării.

În aceste condiții, față de cele arătate anterior, Înalta Curte reține că în mod corect a apreciat instanța de fond că termenul de șase luni în care trebuia introdusă cererea de chemare în judecată s-a împlinit la 05.09.2018.

Astfel, sunt neîntemeiate criticile recurentei în sensul că prima instanță a reținut greșit faptul că intimata a transmis solicitarea de completare a cererii printr-o modalitate care să demonstreze că a luat la cunoștință de aceasta. Totodată, contrar celor susținute de recurentă, astfel cum s-a arătat anterior, nu este întemeiată nici critica privind faptul că stabilirea datei de 05.03.2018 de luare cunoștință de notificare nu are suport în înscrisurile aflate la dosar.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare invocat de recurentă și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 246 din 8 aprilie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 246 din 8 aprilie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 26 mai 2022.