ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 468/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

Hotărârea nr. 757 din 23 septembrie 2010 a Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii a fost respinsă contestația formulată de C.I. împotriva Hotărârii

nr. 252 din 24 iunie 2010 a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al

Magistraturii.

Pentru a pronunța această hotărâre, Plenul

Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că la data de 23 iunie 2010 a

fost înregistrată adresa nr. X/P/2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a

corupției, prin care se comunică faptul că împotriva domnului C.I., prin

procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București,

la data de 22 iunie 2010, prin rechizitoriul nr. X/P/2010, a fost pusă în

mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență,

prevăzută de art. 257 C. proc. civ., raportat la art. 6 și 7 alin. (3) din

Legea nr. 78/2000.

S-a mai reținut că prin hotărârea nr. 92 din

24 iunie 2010 a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al

Magistraturii s-a dispus, ținându-se seama de dispozițiile art. 62 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 303/2004, art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004,

republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 21 din Regulamentul

de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii aprobat

prin Hotărârea nr. 326/2005, cu modificările și completările ulterioare,

suspendarea, începând cu data de 24 iunie 2010 a domnului C.I. atât din funcția

de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București cât și

din funcția de prim procuror adjunct al aceleiași unități de parchet.

Plenul a apreciat că hotărârea în speță este

temeinică și legală, întrucât potrivit dispozițiilor art. 62 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 303/2004, judecătorul sau procurorul este suspendat din funcție

când a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa prin ordonanță sau

rechizitoriu.

Împotriva acestei Hotărârii a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii, a formulat recurs C.I., criticând-o ca

nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea Legii nr. 304/2004 și a

Constituției art. 21. Prin această hotărâre este îngrădit accesul la justiție

și dreptul la un proces echitabil, baza legală a actului administrativ atacat scăpând

controlului, cu atât mai mult cu cât suspendarea din funcție este o sancțiune

pentru un magistrat.

Determinant pentru această măsură, este

dispoziția procurorului în cazul punerii în mișcare a acțiunii penale, fără a

exista pentru Consiliul Superior al Magistraturii posibilitatea de a aprecia cu

privire la necesitatea acestei măsuri.

Recursul este nefondat și va fi respins.

Examinând actele dosarului și motivele de

recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Recurentul-procuror în cadrul Parchetului de

pe lângă Judecătoria Sector 2 a formulat recurs în baza Legii nr. 317/2004

împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.

757/2010, solicitând anularea acesteia.

Această hotărâre a fost dată ca urmare a

respingerii contestației recurentului la Hotărârea nr. 252/2010 a Secției de

procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii prin care se

dispusese suspendarea din funcție a acestuia.

Secția de procurori pentru a pronunța

Hotărârea mai sus invocată a reținut incidența art. 62 din Legea nr. 303/2004,

întrucât împotriva recurentului s-a dispus începerea urmăririi penale pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Prin urmare, în speță, conform Legii nr.

303/2004, suspendarea din funcție a judecătorilor sau procurorilor, reprezintă

unul din cazurile de suspendare obligatorie și nu facultativă, în raport de

faptul că prin ordonanță sau rechizitoriu al procurorului s-a pus în mișcare

acțiunea penală.

Conform art. 40 din Legea nr. 317/2004 intră

în competența Secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii

dispunerea acestei măsuri, cazurile de suspendare fiind reglementate astfel cum

am arătat mai sus de prevederile art. 62 lit. a) și b) din Legea nr. 303/2004.

Prin urmare, suspendarea din funcție a

recurentului fiind unul din cazurile de suspendare obligatorii, este legală,

motiv pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul

declarat de C.I., ca nefondat, Hotărârea nr. 757/2010 fiind în concordanță cu

Legea nr. 303/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.I. împotriva

Hotărârii nr. 757 din 23 septembrie 2010 a Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27

ianuarie 2011.

Procesat

de GGC - CL