ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 468/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 757 din 23 septembrie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă contestația formulată de C.I. împotriva Hotărârii nr. 252 din 24 iunie 2010 a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. Pentru a pronunța această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că la data de 23 iunie 2010 a fost înregistrată adresa nr. X/P/2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției, prin care se comunică faptul că împotriva domnului C.I., prin procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, la data de 22 iunie 2010, prin rechizitoriul nr. X/P/2010, a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. proc.

civ., raportat la art. 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000. S-a mai reținut că prin hotărârea nr. 92 din 24 iunie 2010 a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus, ținându-se seama de dispozițiile art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 21 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii aprobat prin Hotărârea nr. 326/2005, cu modificările și completările ulterioare, suspendarea, începând cu data de 24 iunie 2010 a domnului C.I. atât din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București cât și din funcția de prim procuror adjunct al aceleiași unități de parchet.

Plenul a apreciat că hotărârea în speță este temeinică și legală, întrucât potrivit dispozițiilor art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, judecătorul sau procurorul este suspendat din funcție când a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa prin ordonanță sau rechizitoriu. Împotriva acestei Hotărârii a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, a formulat recurs C.I., criticând-o ca nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea Legii nr. 304/2004 și a Constituției art. 21. Prin această hotărâre este îngrădit accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, baza legală a actului administrativ atacat scăpând controlului, cu atât mai mult cu cât suspendarea din funcție este o sancțiune pentru un magistrat.

Determinant pentru această măsură, este dispoziția procurorului în cazul punerii în mișcare a acțiunii penale, fără a exista pentru Consiliul Superior al Magistraturii posibilitatea de a aprecia cu privire la necesitatea acestei măsuri. Recursul este nefondat și va fi respins. Examinând actele dosarului și motivele de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Recurentul-procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 a formulat recurs în baza Legii nr. 317/2004 împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 757/2010, solicitând anularea acesteia. Această hotărâre a fost dată ca urmare a respingerii contestației recurentului la Hotărârea nr. 252/2010 a Secției de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii prin care se dispusese suspendarea din funcție a acestuia.

Secția de procurori pentru a pronunța Hotărârea mai sus invocată a reținut incidența art. 62 din Legea nr. 303/2004, întrucât împotriva recurentului s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Prin urmare, în speță, conform Legii nr. 303/2004, suspendarea din funcție a judecătorilor sau procurorilor, reprezintă unul din cazurile de suspendare obligatorie și nu facultativă, în raport de faptul că prin ordonanță sau rechizitoriu al procurorului s-a pus în mișcare acțiunea penală. Conform art. 40 din Legea nr. 317/2004 intră în competența Secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii dispunerea acestei măsuri, cazurile de suspendare fiind reglementate astfel cum am arătat mai sus de prevederile art. 62 lit. a) și b) din Legea nr. 303/2004.

Prin urmare, suspendarea din funcție a recurentului fiind unul din cazurile de suspendare obligatorii, este legală, motiv pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de C.I., ca nefondat, Hotărârea nr. 757/2010 fiind în concordanță cu Legea nr. 303/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.I. împotriva Hotărârii nr. 757 din 23 septembrie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2011. Procesat de GGC - CL