ÎCCJ, Decizia nr. 372/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 372/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 20 iunie 2011

Asupra recursului de

față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin sentința nr.

1494 din 6 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul E.N.G.

împotriva ordonanței nr. 47/P/2010 din 24 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție,

Secția de combatere a corupției; a fost menținută ordonanța atacată. A fost

obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut, în esență, că la data de 3 iunie

2009, petentul E.N.G., prin mandatar E.D.M., a formulat plângere penală

împotriva judecătorilor S.C., N.M.L., P.A., C.C., B.L., procurorului U.R. din

cadrul Tribunalului București, agentului procedural E.B., precum și împotriva B.E.,

solicitând cercetarea acestora pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere

pentru săvârșirea de infracțiuni, împiedicarea participării în proces și trafic

de influență, prevăzute de art. 323 C. pen., art. 261

1

C. pen. și

art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În plângerea

formulată, petentul a precizat că magistrații au pronunțat hotărâri

judecătorești „ilegale”, iar agentul procedural E.B. nu a îndeplinit în mod

corect procedura de citare în cauza respectivă.

Totodată, petentul a

susținut că B.E. „și-a traficat direct și indirect influența, profitând de pe

urma acestor abuzuri judecătorești…”.

Din cuprinsul

plângerii a reieșit că E.N.G. a formulat contestație împotriva candidaturii B.E.

la alegerile europarlamentare din data de 7 iunie 2009.

Contestația a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr.

16/CAEP/2009, iar prin sentința civilă nr. 16 din 7 mai 2009 s-a dispus

respingerea acesteia, ca tardiv formulată.

Ulterior, prin

decizia civilă nr. 291/R din 26 mai 2009, Curtea de Apel București a admis

recursul formulat de E.N.G., a casat sentința recurată și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe. În urma rejudecării, Tribunalul București, prin

sentința civilă nr. 17 din 28 mai 2009, a respins contestația formulată de E.N.G. împotriva candidaturii B.E.

Pe întreg parcursul

procesului, E.N.G., prin mandatar E.D.M., a formulat mai multe cereri de

recuzare a judecătorilor care constituiau completele de judecată, cererile

fiind respinse.

Nemulțumit de modul

de soluționare a acestor cereri, precum și de hotărârile judecătorești

pronunțate în cauza ce avea obiectul contestației împotriva candidaturii B.E.,

petentul a formulat plângere penală împotriva magistraților, agentului

procedural și B.E.

Plângerea penală

formulată de petiționar a fost soluționată prin ordonanța nr. 177/P/2009 din 31

iulie 2009 a Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a

corupției, prin care s-a dispus:

- neînceperea

urmăririi penale față de S.C., N.M.L., P.A., C.C., B.L. și U.R., sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen.

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- disjungerea cauzei

și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a se efectua cercetări față de S.C.,

N.M.L., P.A., C.C., B.L., U.R., E.B. și B.E. sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 323 C. pen. și art. 261

1

C. pen.;

- disjungerea cauzei

și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă

Tribunalul București pentru a efectua cercetări față de B.E. și E.B., sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art.

6 din Legea nr. 78/2000.

Prin ordonanța nr.

2300/P/2009 din 17 august 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București

s-a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere faptul că, B.E. a

dobândit calitatea de membru al Parlamentului European.

Prin ordonanța nr.

1149/P/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –

Secția de Urmărire Penală și Criminalistică s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de magistrații S.C., N.M.L., P.A. și C.C. – judecători în cadrul

Tribunalului București, B.L. – membru al Consiliului Superior al Magistraturii,

U.R. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București,

agentului procedural E.B., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, asociere pentru săvârșirea de

infracțiuni și împiedicarea participării în proces, prevăzute de art. 246 C.

pen., art. 323 C. pen. și art. 261

1

C. pen., precum și față de B.E. ,

membru în Parlamentul European, cercetată sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni și împiedicarea

participării în proces, prevăzute de art. 323 C. pen. și art. 261

1

C.

pen.

Totodată, s-a dispus

disjungerea cauzei față de B.E. – membru în Parlamentul European și față de E.B.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la

art. 6 din Legea nr. 78/2000 și declinarea competenței de soluționare în

favoarea Direcției Naționale Anticorupție.

Procurorul din cadrul

Direcției Naționale Anticorupție care a avut spre soluționare această ultimă

cauză rezultată din disjungere a reținut că, în cuprinsul plângerii formulate,

petentul a susținut că B.E. „și-a traficat direct și indirect influența,

profitând de pe urma acestor abuzuri judecătorești…” fără însă să detalieze în

ce constă traficarea influenței, astfel că având în vedere că în cauză nu

există indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență de

către B.E., a dispus față de aceasta neînceperea urmăririi penale prin

ordonanța nr. 47/P/2010 din 24 februarie 2010.

Plângerea împotriva

acestei ordonanțe, formulată în temeiul art. 278 C. proc. pen., a fost

respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 123/II-2/2010 din data de 18

martie 2010 a procurorului șef al Secției de combatere a corupției din cadrul

Direcției Naționale Anticorupție.

În plângerea

formulată la 8 aprilie 2010, adresată Direcției Naționale Anticorupție și

remisă Înaltei Curți de Casație și Justiție spre competentă soluționare, petentul

a atacat ordonanța menționată, în temeiul dispozițiilor art. 278

1

C.

proc. pen., reiterând, în esență, susținerile din plângerea penală și inserând

mai multe extrase din articole de presă referitoare la o serie de evenimente

din sfera sistemului judiciar dar, mai ales, a vieții politice interne.

Examinând actele

premergătoare efectuate în cauză, prima instanță a constatat că plângerea este

nefondată.

S-a reținut că prin

ordonanța nr. 47/P/2010 din 24 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de

combatere a corupției, procurorul a apreciat în mod corect că susținerile

petentului, în sensul că europarlamentarul B.E. „și-a traficat direct și

indirect influența, profitând de pe urma acestor abuzuri judecătorești…” nu

conțin elemente concrete referitor la modul în care aceasta și-a traficat

influența, astfel că în lipsa oricăror indicii cu privire la săvârșirea

infracțiunii de trafic de influență de către intimată, a dispus față de aceasta

neînceperea urmăririi penale.

Referirile generice

la evenimente din viața politică și posibile influențe exercitate de politic

asupra sistemului judiciar român, nu sunt suficiente pentru a susține o

acuzație în materie penală, ele constituind, însă, veritabile inculpări la

adresa activităților desfășurate de autoritățile publice din România, fără

legătură însă cu cauza de față.

S-a concluzionat în

sensul că din examinarea actelor premergătoare nu rezultă indicii ale

săvârșirii vreunei infracțiuni de trafic de influență de către intimata B.E.,

ordonanța procurorului fiind legală și temeinică.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din

cuprinsul cererii de recurs (filele 2 – 23 dosar recurs) și motivele de recurs

(filele 39 – 46 dosar recurs) pentru neacordarea posibilității de formulare a

cererii de recuzare în scopul favorizării infractorilor, nelegala îndeplinire a

procedurii de citare; au fost formulate, totodată, critici vizând clasa

politică.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 385

9

pct. 5, 9, 10, 11, 17, 17

1

,

18, 19 și 21 C. proc. pen.

Analizând cauza prin

prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat

și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

După cum rezultă din

interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale

presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, privind existența

de date referitoare la comiterea unor infracțiuni și a unei condiții negative,

a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale,

prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile prevăzute de norma

indicată.

În cauza dedusă

judecății, procurorul învestit cu soluționarea plângerii petentului a efectuat,

potrivit art. 224 C. proc. pen., în etapa actelor premergătoare, verificările

apreciate ca utile cauzei și a constatat motivat incidența dispozițiilor art.

10 lit. a) C. proc. pen., ceea ce a întemeiat dispunerea, față de intimata B.E.

, a soluției de neînceperea urmăririi penale.

Se constată sub acest

aspect că referirile generice la pretinsa comitere a unor acțiuni de traficare

a influenței personale de către intimată nu poate constitui temei pentru

angajarea răspunderii penale a acesteia, după cum sugerează petentul,

neexistând indicii de săvârșire a unor fapte din sfera ilicitului penal.

Așadar,

în mod corect prima instanță, dând o evaluare proprie justă, potrivit

dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., materialului

dosarului, plângerii petentului și ordonanței atacate, a menținut soluția de

neîncepere a urmăririi penale legal dispusă de către procuror, hotărârea astfel

pronunțată fiind legală, temeinică și riguros argumentată.

Criticile invocate în

recurs sunt nefondate.

Cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 5 C. proc. pen. nu poate fi reținut

deoarece la soluționarea cauzei a participat un reprezentant al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție,

iar în speță nu există o parte care să aibă calitatea de inculpat, care să

justifice necesitatea, eventuală, de participare a acestuia la judecarea

cauzei.

Referitor la critica

privind nemotivarea hotărârii recurate, circumscrisă de către petent cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen. se reține că aceasta

nu este susținută deoarece, după cum s-a arătat și în cele ce preced instanța

și-a format convingerea și a întemeiat soluția dispusă, pe analiza, în

ansamblul lor a actelor dosarului, plângerii petentului, ordonanței atacate și

oricăror înscrisuri noi depuse.

Cu privire la

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 10, 17, 17

1

,

18 C. proc. pen. se constată că acestea sunt nefondate și exced obiectului

cauzei, având în vedere că instanța, în procedura reglementată de dispozițiile

art. 278

1

C. proc. pen., devoluează cauza exclusiv cu privire la

verificarea legalității și temeiniciei soluției de netrimitere în judecată

dispusă de procuror, motivele de recurs invocate vizând cauzele ce presupun

examinarea fondului raportului juridic de drept substanțial, ceea ce nu este

cazul în speță.

Critica circumscrisă

de petent cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 11 C. proc.

pen. nu poate fi primită, deoarece prima instanță nu a pus în discuție aspectul

inadmisibilității plângerii formulate cu privire la care a pronunțat soluția

recurată.

Motivul de recurs referitor

la nelegala citare a părților (art. 385

9

pct. 21 C. proc. pen.) nu

este fondat, deoarece prima instanță a procedat la soluționarea cauzei cu

citarea, potrivit art. 278

1

alin. (4) C. proc. pen., a petentului și

a intimatei față de care, prin ordonanța atacată, a fost dispusă soluția de

neîncepere a urmăririi penale, citarea altor persoane neimpunându-se, după cum

invocă petentul.

În ceea ce privește

cererea de recuzare formulată în fața primei instanțe se constată că aceasta a

fost respinsă de către completul învestit cu soluționarea cauzei potrivit art.

51 alin. (3) C. proc. pen., împrejurarea că cererea nu a fost formulată și în

scris nefiind relevantă față de dispozițiile art. 51 alin. (2) C. proc. pen..

Referitor la cererea

de recuzare depusă la 21 iunie 2011 la dosarul instanței de recurs se constată

că aceasta nu poate fi avută în vedere deoarece a fost depusă la dosar după

soluționarea cauzei.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., recursul declarat de petent va fi respins, ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul E.N.G., personal și prin mandatar E.D.M.,

împotriva sentinței nr. 1494 din 6 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3209/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.