ÎCCJ, Decizia nr. 372/2011

Ședința publică de la 20 iunie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 1494 din 6 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul E.N.G. împotriva ordonanței nr. 47/P/2010 din 24 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a corupției; a fost menținută ordonanța atacată. A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că la data de 3 iunie 2009, petentul E.N.G., prin mandatar E.D.M., a formulat plângere penală împotriva judecătorilor S.C., N.M.L., P.A., C.C., B.L., procurorului U.R.

din cadrul Tribunalului București, agentului procedural E.B., precum și împotriva B.E., solicitând cercetarea acestora pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, împiedicarea participării în proces și trafic de influență, prevăzute de art. 323 C. pen., art. 261 1 C. pen. și art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. În plângerea formulată, petentul a precizat că magistrații au pronunțat hotărâri judecătorești „ilegale”, iar agentul procedural E.B. nu a îndeplinit în mod corect procedura de citare în cauza respectivă. Totodată, petentul a susținut că B.E. „și-a traficat direct și indirect influența, profitând de pe urma acestor abuzuri judecătorești…”.

Din cuprinsul plângerii a reieșit că E.N.G. a formulat contestație împotriva candidaturii B.E. la alegerile europarlamentare din data de 7 iunie 2009. Contestația a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 16/CAEP/2009, iar prin sentința civilă nr. 16 din 7 mai 2009 s-a dispus respingerea acesteia, ca tardiv formulată. Ulterior, prin decizia civilă nr. 291/R din 26 mai 2009, Curtea de Apel București a admis recursul formulat de E.N.G., a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În urma rejudecării, Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 17 din 28 mai 2009, a respins contestația formulată de E.N.G. împotriva candidaturii B.E.

Pe întreg parcursul procesului, E.N.G., prin mandatar E.D.M., a formulat mai multe cereri de recuzare a judecătorilor care constituiau completele de judecată, cererile fiind respinse. Nemulțumit de modul de soluționare a acestor cereri, precum și de hotărârile judecătorești pronunțate în cauza ce avea obiectul contestației împotriva candidaturii B.E., petentul a formulat plângere penală împotriva magistraților, agentului procedural și B.E. Plângerea penală formulată de petiționar a fost soluționată prin ordonanța nr. 177/P/2009 din 31 iulie 2009 a Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, prin care s-a dispus: - neînceperea urmăririi penale față de S.C., N.M.L., P.A., C.C., B.L.

și U.R., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000; - disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a se efectua cercetări față de S.C., N.M.L., P.A., C.C., B.L., U.R., E.B. și B.E. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 323 C. pen. și art. 261 1 C. pen.; - disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București pentru a efectua cercetări față de B.E. și E.B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Prin ordonanța nr. 2300/P/2009 din 17 august 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere faptul că, B.E. a dobândit calitatea de membru al Parlamentului European. Prin ordonanța nr. 1149/P/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații S.C., N.M.L., P.A. și C.C. – judecători în cadrul Tribunalului București, B.L. – membru al Consiliului Superior al Magistraturii, U.R. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, agentului procedural E.B., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, asociere pentru săvârșirea de infracțiuni și împiedicarea participării în proces, prevăzute de art. 246 C. pen., art. 323 C. pen.

și art. 261 1 C. pen., precum și față de B.E. , membru în Parlamentul European, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni și împiedicarea participării în proces, prevăzute de art. 323 C. pen. și art. 261 1 C. pen. Totodată, s-a dispus disjungerea cauzei față de B.E. – membru în Parlamentul European și față de E.B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și declinarea competenței de soluționare în favoarea Direcției Naționale Anticorupție. Procurorul din cadrul Direcției Naționale Anticorupție care a avut spre soluționare această ultimă cauză rezultată din disjungere a reținut că, în cuprinsul plângerii formulate, petentul a susținut că B.E.

„și-a traficat direct și indirect influența, profitând de pe urma acestor abuzuri judecătorești…” fără însă să detalieze în ce constă traficarea influenței, astfel că având în vedere că în cauză nu există indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență de către B.E., a dispus față de aceasta neînceperea urmăririi penale prin ordonanța nr. 47/P/2010 din 24 februarie 2010. Plângerea împotriva acestei ordonanțe, formulată în temeiul art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 123/II-2/2010 din data de 18 martie 2010 a procurorului șef al Secției de combatere a corupției din cadrul Direcției Naționale Anticorupție. În plângerea formulată la 8 aprilie 2010, adresată Direcției Naționale Anticorupție și remisă Înaltei Curți de Casație și Justiție spre competentă soluționare, petentul a atacat ordonanța menționată, în temeiul dispozițiilor art. 278 1 C. proc.

pen., reiterând, în esență, susținerile din plângerea penală și inserând mai multe extrase din articole de presă referitoare la o serie de evenimente din sfera sistemului judiciar dar, mai ales, a vieții politice interne. Examinând actele premergătoare efectuate în cauză, prima instanță a constatat că plângerea este nefondată. S-a reținut că prin ordonanța nr. 47/P/2010 din 24 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției, procurorul a apreciat în mod corect că susținerile petentului, în sensul că europarlamentarul B.E.

„și-a traficat direct și indirect influența, profitând de pe urma acestor abuzuri judecătorești…” nu conțin elemente concrete referitor la modul în care aceasta și-a traficat influența, astfel că în lipsa oricăror indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență de către intimată, a dispus față de aceasta neînceperea urmăririi penale. Referirile generice la evenimente din viața politică și posibile influențe exercitate de politic asupra sistemului judiciar român, nu sunt suficiente pentru a susține o acuzație în materie penală, ele constituind, însă, veritabile inculpări la adresa activităților desfășurate de autoritățile publice din România, fără legătură însă cu cauza de față.

S-a concluzionat în sensul că din examinarea actelor premergătoare nu rezultă indicii ale săvârșirii vreunei infracțiuni de trafic de influență de către intimata B.E., ordonanța procurorului fiind legală și temeinică. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs (filele 2 – 23 dosar recurs) și motivele de recurs (filele 39 – 46 dosar recurs) pentru neacordarea posibilității de formulare a cererii de recuzare în scopul favorizării infractorilor, nelegala îndeplinire a procedurii de citare; au fost formulate, totodată, critici vizând clasa politică. În drept au fost invocate dispozițiile art. 385 9 pct. 5, 9, 10, 11, 17, 17 1 , 18, 19 și 21 C. proc.

pen. Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. După cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, privind existența de date referitoare la comiterea unor infracțiuni și a unei condiții negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile prevăzute de norma indicată. În cauza dedusă judecății, procurorul învestit cu soluționarea plângerii petentului a efectuat, potrivit art. 224 C. proc.

pen., în etapa actelor premergătoare, verificările apreciate ca utile cauzei și a constatat motivat incidența dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., ceea ce a întemeiat dispunerea, față de intimata B.E. , a soluției de neînceperea urmăririi penale. Se constată sub acest aspect că referirile generice la pretinsa comitere a unor acțiuni de traficare a influenței personale de către intimată nu poate constitui temei pentru angajarea răspunderii penale a acesteia, după cum sugerează petentul, neexistând indicii de săvârșire a unor fapte din sfera ilicitului penal. Așadar, în mod corect prima instanță, dând o evaluare proprie justă, potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., materialului dosarului, plângerii petentului și ordonanței atacate, a menținut soluția de neîncepere a urmăririi penale legal dispusă de către procuror, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros argumentată.

Criticile invocate în recurs sunt nefondate. Cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 5 C. proc. pen. nu poate fi reținut deoarece la soluționarea cauzei a participat un reprezentant al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, iar în speță nu există o parte care să aibă calitatea de inculpat, care să justifice necesitatea, eventuală, de participare a acestuia la judecarea cauzei. Referitor la critica privind nemotivarea hotărârii recurate, circumscrisă de către petent cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen. se reține că aceasta nu este susținută deoarece, după cum s-a arătat și în cele ce preced instanța și-a format convingerea și a întemeiat soluția dispusă, pe analiza, în ansamblul lor a actelor dosarului, plângerii petentului, ordonanței atacate și oricăror înscrisuri noi depuse.

Cu privire la cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10, 17, 17 1 , 18 C. proc. pen. se constată că acestea sunt nefondate și exced obiectului cauzei, având în vedere că instanța, în procedura reglementată de dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., devoluează cauza exclusiv cu privire la verificarea legalității și temeiniciei soluției de netrimitere în judecată dispusă de procuror, motivele de recurs invocate vizând cauzele ce presupun examinarea fondului raportului juridic de drept substanțial, ceea ce nu este cazul în speță. Critica circumscrisă de petent cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 11 C. proc. pen. nu poate fi primită, deoarece prima instanță nu a pus în discuție aspectul inadmisibilității plângerii formulate cu privire la care a pronunțat soluția recurată.

Motivul de recurs referitor la nelegala citare a părților (art. 385 9 pct. 21 C. proc. pen.) nu este fondat, deoarece prima instanță a procedat la soluționarea cauzei cu citarea, potrivit art. 278 1 alin. (4) C. proc. pen., a petentului și a intimatei față de care, prin ordonanța atacată, a fost dispusă soluția de neîncepere a urmăririi penale, citarea altor persoane neimpunându-se, după cum invocă petentul. În ceea ce privește cererea de recuzare formulată în fața primei instanțe se constată că aceasta a fost respinsă de către completul învestit cu soluționarea cauzei potrivit art. 51 alin. (3) C. proc. pen., împrejurarea că cererea nu a fost formulată și în scris nefiind relevantă față de dispozițiile art. 51 alin. (2) C. proc.

pen.. Referitor la cererea de recuzare depusă la 21 iunie 2011 la dosarul instanței de recurs se constată că aceasta nu poate fi avută în vedere deoarece a fost depusă la dosar după soluționarea cauzei. Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de petent va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul E.N.G., personal și prin mandatar E.D.M., împotriva sentinței nr. 1494 din 6 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3209/1/2010. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.