ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2191/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2191/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Deliberând asupra
cauzei civile de față, constată următoarele:
La data de 15 martie
2010 reclamanta R.M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin M.F.P.
pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat la plata daunelor morale
în cuantum de 4.000.000 euro, în temeiul Legii nr. 221/2009, reprezentând
despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării cu
caracter politic a tatălui său G.P. la 10 ani închisoare corecțională pentru
crima de uneltire contra ordinii sociale, prin sentința nr. 688 din 4 mai 1951
a Tribunalului Militar Timișoara.
Investit cu
soluționarea cauzei, Tribunalul Timiș, secția civilă, prin sentința civilă nr.
2260/ PI din 22 septembrie 2010, a respins acțiunea reclamantei.
Pentru a hotărî
astfel, tribunalul a reținut, în fapt, că tatăl reclamantei, G.P., a fost
condamnat prin sentința penală nr. 688/1951, rămasă definitivă, a fostului
Tribunal Militar Timișoara, la 10 ani închisoare corecțională, pentru comiterea
infracțiunii prevăzute de art. 209 pct. 3 C. pen., constând în crimă de
uneltire contra ordinii sociale, reținându-se în concret în sarcina inculpatului
că în anul 1949 s-a afiliat organizației subversive legionare. S-a mai reținut
că organizația din care făcea parte tatăl reclamantei a atacat postul de
jandarmi din comuna Teregova, după care inculpatul s-a refugiat în pădure, unde
a fost prins în iulie 1950.
Prima instanță a
apreciat incidență în speță norma de excepție instituită de dispozițiile art. 7
din Legea nr. 221/2009 potrivit căreia prevederile acestei legi nu se aplică
persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității și persoanelor
condamnate pentru că au desfășurat o activitate de promovare a ideilor,
concepțiilor sau doctrinelor rasiste și xenofobe, precum ura sau violența pe
motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase și
inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie.
Tribunalul a apreciat
că acest text normativ trebuie pus în corelație cu dispozițiile Legii nr.
312/1945 care definește atât activitățile cât și persoanele ce se fac culpabile
de dezastrul țării sau de crime de război, enumerându-se printre altele și
activitatea legionară.
Tribunalul a reținut
că antecesorul reclamantei a desfășurat o activitate de promovare a ideilor și
doctrinelor rasiste și xenofobe, bazate pe ura născută din motive religioase și
antisemite, astfel încât condamnarea sa nu se poate califica ca având un
caracter politic în accepțiunea Legii nr. 221/2009, care să îngăduie obținerea
de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat.
Împotriva acestei
sentințe au declarat apel reclamanta R.M., care a criticat sentința tribunalului
pe aspectul greșitei interpretării a legii.
Astfel, a susținut că
prima instanță trebuia să verifice conținutul art. 209 C. pen. pentru care a
fost condamnat inculpatul, pentru că a desfășurat o activitate subersivă, fiind
condamnat pentru uneltire contra ordinii sociale nu pentru motive etnice,
rasiale, religioase sau antisemitism.
Condamnarea lui G.P.
în baza art. 209 alin. (3) C. pen. este o condamnare politică de drept, astfel
încât nu mai era necesară constatarea caracterului ei politic.
Curtea de Apel
Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 331 din 22 februarie 2011, a respins
apelul reclamantei.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de apel a reținut ca motiv de ordine publică incidența în
cauză a declarării ca neconstituționale a dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a)
din Legea nr. 221/2009, analiză efectuată sub dublu aspect, atât din punct de
vedere al constituționalității acestui text de lege cât și cel al
compatibilității lui cu dispozițiile C.E.D.O.
Curtea a reținut că,
la data soluționării apelului, Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții
Constituționale fusese deja publicată în M. Of. și prin urmare reclamanta nu
deținea un „bun" în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 C.E.D.O.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs reclamanta R.M.
Principala critică a
vizat faptul că instanța de apel nu putea să aplice retroactiv Decizia Curții
Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010.
Recurenta a susținut
că aplicarea deciziei Curții Constituționale și cauzelor introduse anterior
pronunțării sale ar însemna crearea unor situații diferite, discriminatorii,
pentru persoanele care sunt îndreptățite la despăgubiri pentru condamnările
politice, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat o
hotărâre definitivă și irevocabilă, în temeiul unei legi care era
constituțională la data cererii introductive.
La termenul de
judecată din data de 23 martie 2012 Înalta Curte a pus în discuție chestiunea
de ordine publică referitoare la incidența în speță a dispozițiilor art. 7 din
Legea nr. 221/2009
Înalta Curte constată
că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Curtea de Apel a
reținut, în fapt, față de probele administrate, că autorul reclamantei, G.P. a
fost condamnat prin sentința penală nr. 688/1951, rămasă definitivă, a fostului
Tribunal Militar Timișoara, la 10 ani închisoare corecțională, pentru comiterea
infracțiunii prevăzute de art. 209 pct. 3 C. pen., constând în crimă de
uneltire contra ordinii sociale, reținându-se în concret în sarcina inculpatului
că în anul 1949 s-a afiliat organizației subversive legionare. S-a mai reținut
că organizația din care făcea parte tatăl reclamantei a atacat postul de
jandarmi din comuna Teregova, după care inculpatul s-a refugiat în pădure, unde
a fost prins în iulie 1950.
Situația de fapt
astfel reținută de instanța de apel nu mai poate fi schimbată în prezenta cale
de atac, față de actuala structură a recursului, care nu mai permite
reevaluarea celor reținute în fapt de instanțele anterioare, în raport de
probele administrate, ca urmare a abrogării motivului de casare prevăzut de
art. 304 pct. 11 C. proc. civ., prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 13 8/2000.
Curtea de Apel s-a
pronunțat cu prioritate asupra motivului de ordine publică, vizând incidența în
cauză a declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a)
din Legea nr. 221/2009, în raport de care nu a analizat criticile reclamantei
exprimate prin cererea de apel, referitoare la înlăturarea dispozițiilor art. 7
din Legea nr. 221/2009.
Astfel este necesar a
se stabili prioritatea de soluționare a celor două aspecte vizând ordinea
publică, respectiv între incidența dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 221/2009
și incidența în cauză a declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5
alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Înalta Curte
stabilește că are prioritate în analiza controlului judiciar cu care a fost
învestită incidența dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 221/2009 în speță,
întrucât nu se poate pune în discuție cererea de acordarea a daunelor morale
decât în situația în care instanța de judecată este legal sesizată, respectiv
dacă se verifică că reclamanta are dreptul de a solicita acordarea unor
despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit urmare a uneia dintre cele două
categorii de nedreptăți luate de regimul politic comunist asupra persoanelor
care i s-au împotrivit, definite ca atare de dispozițiile art. 1, 3 și 4 din
Legea nr. 221/2009.
În plan secund, dacă
s-a stabilit îndreptățirea reclamantei la beneficiul Legii nr. 221/2009 se
poate analiza posibilitatea acordării daunelor morale din perspectiva efectelor
pe care le produce în speță Decizia Curții Constituționale nr. 1338 din 21
octombrie 2010.
În consecință, Înalta
Curte va examina criticile formulate în recurs din în raport de art. 7 din
Legea nr. 221/2009, reținând că incidența acestei legi este exclusă în cauza de
față, activitatea legionară neputând fundamenta dreptul la despăgubiri în
condițiile actului normativ în discuție.
Conform art. 7 din
Lege, „Prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor condamnate pentru
infracțiuni contra umanității și persoanelor condamnate pentru că au desfășurat
o activitate de promovare a ideilor, concepțiilor sau doctrinelor rasiste și
xenofobe, precum ura sau violența pe motive etnice, rasiale sau religioase,
superioritatea unor rase și inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la
xenofobie".
Mișcarea legionară a
fost, în esență, o organizație de orientare naționalist fascistă, cu caracter
mistic religios, violent anticomunist, dar, printre altele, și antisemit.
În consecință, nu se
poate considera că măsurile aplicate autorului reclamantei pentru activitatea
desfășurată în regimul trecut au caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009
și nici nu dau dreptul la măsurile reparatorii stabilite de această lege.
Așa fiind, pentru
considerentele arătate care le substituie pe cele reținute de instanța de apel,
Înalta Curte, urmează a constata în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.
proc. civ., că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de reclamanta R.M. împotriva deciziei nr. 331 din
22 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 23 martie 2012.