ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4724/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4724/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra conflictului
negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința civilă
nr. 85/CA din 9 martie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția comercială,
maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția
necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța, invocată din oficiu și a
declinat cauza - privind pe reclamanții N.Ș., S.G. și V.M., în contradictoriu
cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea
Națională pentru Restituirea Proprietății - Direcția pentru Acordarea
Despăgubirilor în Numerar, spre competentă soluționare la Judecătoria
Constanța.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța a reținut că cererea de chemare în judecată
înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța vizează, în esența sa,
reglementarea raporturilor succesorale între reclamanții din prezenta cauză și
persoanele fizice pentru care a fost emisă Decizia nr. 13739/FF din 26 august
2010 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, nefiind contestată
în cauză suma acordată cu titlul de despăgubiri numiților G.M., Ș.S. și N.Ș..
S-a reținut că pe
calea prevăzută de legea contenciosului administrativ se poate face contestație
împotriva deciziei în măsura în care partea îndreptățită este nemulțumită de
modalitatea în care a fost soluționată cererea sa de acordare a despăgubirilor,
fapt ce implică verificarea procedurii derulate în condițiile Legii nr.
247/2005 de către autoritatea administrativă competentă în derularea acestei
proceduri.
Însă, raporturile
juridice reclamate în prezenta cauză, ce vizează analiza drepturilor
succesorale ale părților implicate în procesul de despăgubire, sunt raporturi
de drept civil, ce exclud competența instanței de contencios.
În aceste condiții,
prin raportare la dispozițiile art. 1 din Legea contenciosului administrativ,
Curtea a apreciat că revine Judecătoriei Constanța, ca instanță de drept comun
cu plenitudine de competență în materie civilă, competența materială în
soluționarea prezentei cauze.
Prin Sentința civilă
nr. 9942 din 19 mai 2011 Judecătoria Constanța, secția civilă, a admis excepția
de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cererii
având ca obiect anulare act - suspendare executare, formulată de către
reclamanții N.Ș., S.G. și V.M., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală
pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea
Proprietății - Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, în favoarea
Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de
contencios administrativ și fiscal, și, constatând ivit conflictul negativ de
competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea
unui regulator de competență.
Pentru a hotărî
astfel, instanța a reținut că reclamanții solicită anularea unor acte administrative
emise de către pârâți și că în speță competența se stabilește în conformitate
cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul
administrativ, potrivit cărora "Litigiile privind actele administrative
emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele
care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii
ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele
administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau
încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și
impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai
mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios
administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială
nu se prevede altfel."
Constatându-se ivit
conflictul negativ de competență reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ.,
văzând și dispozițiile art. 21 C. proc. civ., Judecătoria Constanța a sesizat
Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de
competență.
Înalta Curte de
Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform
art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a
cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și
fluvială, de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a adopta
această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare
arătate:
Contenciosul
administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr.
554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele
de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în
care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a
născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în
sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul
nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim,
astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii
judiciare.
Actul administrativ
este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate
publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere,
modificând sau stingând raporturi juridice.
Competența materială
a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de
dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora:
"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de
autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și
impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până
la 500.000 de RON se soluționează în fond de către tribunalele
administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau
încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și
impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai
mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios
administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială
nu se prevede altfel".
Deci, art. 10 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de
contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc.
civ., făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de
contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție
de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, pe de o
parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de
autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor
administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate de
autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de
contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).
Prin cererea
formulată, reclamanții au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia
Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru
Restituirea Proprietății - Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar,
anularea Deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (fără
număr) și a Deciziei nr. 13739/FF din 26 august 2010 emisă de Autoritatea
Națională pentru Restituirea Proprietății - Direcția pentru Acordarea
Despăgubirilor în Numerar, obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea
Despăgubirilor să emită o decizie pe care să îi includă și pe reclamanți, în
calitatea lor de descendenți ai defunctei N.L. și suspendarea actului atacat
până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii.
Potrivit art. 19 din
Titlul VII din Legea nr. 247/2005 deciziile prin care se dispune emiterea
titlului de despăgubire pot fi atacate cu contestație în condițiile Legii
contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar potrivit art. 20 din același
titlu al actului normativ indicat, competența de soluționare revine secției de
contencios administrativ a Curții de Apel în a cărei rază teritorială
domiciliază reclamantul, în speță Curtea de Apel Constanța.
În consecință, având
în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22
alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de
soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Constanța,
secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Stabilește competența
de soluționare a cauzei privind pe reclamanții N.Ș., S.G., V.M. și pe pârâtele
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională
pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în
Numerar, în favoarea Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și
fluvială, de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 13 octombrie 2011.