ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4724/2011

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 85/CA din 9 martie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța, invocată din oficiu și a declinat cauza - privind pe reclamanții N.Ș., S.G. și V.M., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății - Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, spre competentă soluționare la Judecătoria Constanța.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța vizează, în esența sa, reglementarea raporturilor succesorale între reclamanții din prezenta cauză și persoanele fizice pentru care a fost emisă Decizia nr. 13739/FF din 26 august 2010 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, nefiind contestată în cauză suma acordată cu titlul de despăgubiri numiților G.M., Ș.S. și N.Ș.. S-a reținut că pe calea prevăzută de legea contenciosului administrativ se poate face contestație împotriva deciziei în măsura în care partea îndreptățită este nemulțumită de modalitatea în care a fost soluționată cererea sa de acordare a despăgubirilor, fapt ce implică verificarea procedurii derulate în condițiile Legii nr. 247/2005 de către autoritatea administrativă competentă în derularea acestei proceduri.

Însă, raporturile juridice reclamate în prezenta cauză, ce vizează analiza drepturilor succesorale ale părților implicate în procesul de despăgubire, sunt raporturi de drept civil, ce exclud competența instanței de contencios. În aceste condiții, prin raportare la dispozițiile art. 1 din Legea contenciosului administrativ, Curtea a apreciat că revine Judecătoriei Constanța, ca instanță de drept comun cu plenitudine de competență în materie civilă, competența materială în soluționarea prezentei cauze. Prin Sentința civilă nr. 9942 din 19 mai 2011 Judecătoria Constanța, secția civilă, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect anulare act - suspendare executare, formulată de către reclamanții N.Ș., S.G.

și V.M., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății - Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, în favoarea Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanții solicită anularea unor acte administrative emise de către pârâți și că în speță competența se stabilește în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, potrivit cărora "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel." Constatându-se ivit conflictul negativ de competență reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc.

civ., văzând și dispozițiile art. 21 C. proc. civ., Judecătoria Constanța a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență. Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc.

civ., făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat. Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

Prin cererea formulată, reclamanții au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății - Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, anularea Deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (fără număr) și a Deciziei nr. 13739/FF din 26 august 2010 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății - Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită o decizie pe care să îi includă și pe reclamanți, în calitatea lor de descendenți ai defunctei N.L. și suspendarea actului atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii.

Potrivit art. 19 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 deciziile prin care se dispune emiterea titlului de despăgubire pot fi atacate cu contestație în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar potrivit art. 20 din același titlu al actului normativ indicat, competența de soluționare revine secției de contencios administrativ a Curții de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul, în speță Curtea de Apel Constanța. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții N.Ș., S.G., V.M. și pe pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, în favoarea Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2011.