ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3401/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 305, pronunțată la data de 17 martie 2009, Tribunalul Covasna a respins acțiunea precizată formulată de reclamanta SC A.M.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC S. SA, având ca obiect constatarea faptului că, în baza contractului de închiriere din 13 iunie 2005, deține o suprafață locativă situată în Municipiul Târgu – Secuiesc, județul Covasna, și obligarea pârâtei la respectarea clauzelor contractuale, în sensul de a-i permite folosința spațiului închiriat.

Spre a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că, la data de 13 iunie 2005, între părțile litigante a fost încheiat contractul de închiriere; că după expirarea termenului de închiriere reclamanta a continuat să ocupe spațiul închiriat până la începutul lunii mai 2007; că la data de 11 mai 2007 au fost predate cheile apartamentului administratorului, iar după această dată nu mai poate fi reținută tacita relocațiune în accepțiunea art. 143 7 C. civ., întrucât reclamanta nu a înțeles să prelungească închirierea spațiului tacit sau expres, dimpotrivă a făcut demersurile necesare pentru predarea acestuia, începând cu desființarea contractului de furnizare energie electrică și terminând cu predarea cheilor, iar chiria plătită de aceasta pentru luna mai i-a fost returnată de locator, care a refuzat prelungirea ocupării proprietății sale, or admiterea acțiunii ar însemna ca instanța să se substituie acordului de voință al părților, contrar principiului consacrat de art. 969 C. civ.

Apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței Tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Secția comercială a Curții de Apel Brașov, prin decizia nr. 119, pronunțată la data de 17 noiembrie 2009. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar, analizând sentința apelată în limitele motivelor de apel, a reținut că audierea martorului pârâtei în lipsa apărătorului ales de reclamantă dar în prezența administratorului acestei societăți - care a avut prilejul de a-și expune apărarea și de a formula întrebări - nu constituie un motiv de încălcare a principiului contradictorialității; că decăderea reclamantei din dreptul de a administra proba testimonială s-a făcut în condițiile în care martorul numit de aceasta după înlocuire, S.A.

a declarat, conform înscrisului depus la dosar, că nu cunoaște nimic din cele întâmplate și că nu dorește să participe ca martor în proces, situație în care nu poate fi reținută o vătămare de natura celei invocate de reclamantă, cu referire la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., iar, pe fondul cauzei, a apreciat că, în mod corect, față de probele administrate, judecătorul fondului a constatat că reclamanta nu mai este titulara unui drept locativ, astfel că acțiunea a fost respinsă în mod temeinic și legal. Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta reclamantă invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestor motive, recurenta a arătat, în esență, că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, cu referire la declarația extra judiciară a martorului S.A.

reținută de instanța de apel în referirile la decăderea reclamantei din proba testimonială și că decizia este nelegală, dată cu încălcarea legii, cu referire la art. 143 7 , art. 143 8 și art. 145 2 C. civ., aplicabile în cauză, față de incidența tacitei relocațiuni și că aspectele reținute în probațiune de instanța de apel sunt rupte de contextul real – recurenta neprecizând relevanța reiterării criticilor aduse instanței de fond, față de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.

Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului și menținerea deciziei atacate, întrucât din probele administrate rezultă clar că reprezentantul recurentei reclamante a procedat de bună voie la rezilierea contractului de furnizare a energiei electrice, la demontarea contorului electric, la inventarierea instalațiilor și mobilierului din locuință și la predarea efectivă a acesteia; că nu a întreprins niciun demers pentru prelungirea termenului contractual, neînțelegând să prelungească închirierea spațiului și că, în calitate de locator, nu și-a dat acceptul pentru continuarea locațiunii. Recursul este nefondat. Astfel, art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești atunci când nu se arată motivele pe care acestea se sprijină, dar și atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Cum recurenta a argumentat invocarea acestui motiv de recurs pe existența unor motive străine de natura cauzei și cum examinarea considerentelor deciziei atacate nu relevă astfel de motive, iar aspectele evocate de recurentă în susținerea acestui motiv nu constituie motive străine de obiectul sau natura cauzei, în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că menționatele prevederi nu-și găsesc aplicare în speță.

Este de observat că instanța de apel a confirmat, cu justețe, soluția dată acțiunii reclamantei de către instanța de fond, reținând inaplicabilitatea art. 143 7 C. civ., în lipsa condițiilor ca locatarul să rămână și să fie lăsat în posesia spațiului închiriat după expirarea termenului stipulat prin contractul de locațiune – condiții prevăzute și de dispozițiile art. 145 2 , neîndeplinite în speță, iar potrivit art. 143 6 locațiunea făcută pentru un timp determinat încetează de la sine cu trecerea termenului „fără să fie trebuință de o posibilă înștiințare”, cazul în speță, negăsindu-și aplicare, așadar, dispozițiile care se referă la notificarea concediului de către locator locatarului, înainte de expirarea contractului, prevăzute de art. 143 8 C. civ., astfel că nici incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. nu poate fi reținută, iar critica vizând greșita stabilire a situației de fapt ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat nu mai poate fi valorificată pe calea recursului față de actuala redactare a art. 304 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării deciziei atacate. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de reclamanta SC A.M.C. SRL Târgu Secuiesc, împotriva deciziei Curții de Apel Brașov nr. 119 din 17 noiembrie 2009, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 20 octombrie 2010.