ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3401/2010

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 305, pronunțată la data de 17

martie 2009, Tribunalul Covasna a respins acțiunea precizată formulată de

reclamanta SC A.M.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC S. SA, având ca obiect

constatarea faptului că, în baza contractului de închiriere din 13 iunie 2005,

deține o suprafață locativă situată în Municipiul Târgu – Secuiesc, județul

Covasna, și obligarea pârâtei la respectarea clauzelor contractuale, în sensul

de a-i permite folosința spațiului închiriat.

Spre a hotărî astfel, Tribunalul a

reținut că, la data de 13 iunie 2005, între părțile litigante a fost încheiat

contractul de închiriere; că după expirarea termenului de închiriere reclamanta

a continuat să ocupe spațiul închiriat până la începutul lunii mai 2007; că la

data de 11 mai 2007 au fost predate cheile apartamentului administratorului,

iar după această dată nu mai poate fi reținută tacita relocațiune în

accepțiunea art. 143

7

C. civ., întrucât reclamanta nu a înțeles să

prelungească închirierea spațiului tacit sau expres, dimpotrivă a făcut

demersurile necesare pentru predarea acestuia, începând cu desființarea

contractului de furnizare energie electrică și terminând cu predarea cheilor,

iar chiria plătită de aceasta pentru luna mai i-a fost returnată de locator,

care a refuzat prelungirea ocupării proprietății sale, or admiterea acțiunii ar

însemna ca instanța să se substituie acordului de voință al părților, contrar

principiului consacrat de art. 969 C. civ.

Apelul formulat de reclamantă

împotriva sentinței Tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Secția

comercială a Curții de Apel Brașov, prin decizia nr. 119, pronunțată la data de

17 noiembrie 2009.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de control judiciar, analizând sentința apelată în limitele motivelor

de apel, a reținut că audierea martorului pârâtei în lipsa apărătorului ales de

reclamantă dar în prezența administratorului acestei societăți - care a avut

prilejul de a-și expune apărarea și de a formula întrebări - nu constituie un

motiv de încălcare a principiului contradictorialității; că decăderea

reclamantei din dreptul de a administra proba testimonială s-a făcut în

condițiile în care martorul numit de aceasta după înlocuire, S.A. a declarat,

conform înscrisului depus la dosar, că nu cunoaște nimic din cele întâmplate și

că nu dorește să participe ca martor în proces, situație în care nu poate fi

reținută o vătămare de natura celei invocate de reclamantă, cu referire la art.

105 alin. (2) C. proc. civ., iar, pe fondul cauzei, a apreciat că, în mod

corect, față de probele administrate, judecătorul fondului a constatat că

reclamanta nu mai este titulara unui drept locativ, astfel că acțiunea a fost

respinsă în mod temeinic și legal.

Împotriva menționatei decizii a

formulat recurs apelanta reclamantă invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct.

7 și pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestor motive,

recurenta a arătat, în esență, că hotărârea cuprinde motive străine de natura

pricinii, cu referire la declarația extra judiciară a martorului S.A. reținută

de instanța de apel în referirile la decăderea reclamantei din proba

testimonială și că decizia este nelegală, dată cu încălcarea legii, cu referire

la art. 143

7

, art. 143

8

și art. 145

2

C. civ.,

aplicabile în cauză, față de incidența tacitei relocațiuni și că aspectele

reținute în probațiune de instanța de apel sunt rupte de contextul real –

recurenta neprecizând relevanța reiterării criticilor aduse instanței de fond,

față de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ.,

care statuează asupra obiectului recursului.

Intimata a solicitat, prin

întâmpinare, respingerea recursului și menținerea deciziei atacate, întrucât

din probele administrate rezultă clar că reprezentantul recurentei reclamante a

procedat de bună voie la rezilierea contractului de furnizare a energiei

electrice, la demontarea contorului electric, la inventarierea instalațiilor și

mobilierului din locuință și la predarea efectivă a acesteia; că nu a întreprins

niciun demers pentru prelungirea termenului contractual, neînțelegând să

prelungească închirierea spațiului și că, în calitate de locator, nu și-a dat

acceptul pentru continuarea locațiunii.

Recursul este nefondat.

Astfel, art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești atunci când nu se arată

motivele pe care acestea se sprijină, dar și atunci când hotărârea cuprinde

motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Cum recurenta a argumentat invocarea

acestui motiv de recurs pe existența unor motive străine de natura cauzei și

cum examinarea considerentelor deciziei atacate nu relevă astfel de motive, iar

aspectele evocate de recurentă în susținerea acestui motiv nu constituie motive

străine de obiectul sau natura cauzei, în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

se constată că menționatele prevederi nu-și găsesc aplicare în speță.

Este de observat că instanța de apel

a confirmat, cu justețe, soluția dată acțiunii reclamantei de către instanța de

fond, reținând inaplicabilitatea art. 143

7

C. civ., în lipsa

condițiilor ca locatarul să rămână și să fie lăsat în posesia spațiului

închiriat după expirarea termenului stipulat prin contractul de locațiune –

condiții prevăzute și de dispozițiile art. 145

2

, neîndeplinite în

speță, iar potrivit art. 143

6

locațiunea făcută pentru un timp

determinat încetează de la sine cu trecerea termenului „fără să fie trebuință

de o posibilă înștiințare”, cazul în speță, negăsindu-și aplicare, așadar,

dispozițiile care se referă la notificarea concediului de către locator

locatarului, înainte de expirarea contractului, prevăzute de art. 143

8

C. civ., astfel că nici incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. nu poate fi reținută, iar critica vizând greșita stabilire a

situației de fapt ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat

nu mai poate fi valorificată pe calea recursului față de actuala redactare a art.

304 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării deciziei atacate.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin.

(1) teza II C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de

reclamanta SC A.M.C. SRL Târgu Secuiesc, împotriva deciziei Curții de Apel

Brașov nr. 119 din 17 noiembrie 2009, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 20 octombrie 2010.