ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 983/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 983/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând asupra recursului

comercial de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 68/MF din 7

decembrie 2009, Tribunalul Constanța, secția maritimă și fluvială, a admis

acțiunea formulată de reclamanta SC I.D.G.C. SA și a obligat pârâta SC N.L.

SRL, să-i lase reclamantei în deplină proprietate și posesie nava Mamaia.

Tribunalul a respins acțiunea conexă formulată de SC N.L. SRL împotriva SC I.D.G.C.

SA, ca nefondată, împotriva pârâtei SC N.M. SRL, ca fiind formulată împotriva

unei persoane fără capacitate procesuală de folosință și împotriva pârâtei SC I.D.G.C.

SA, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Prin aceeași sentință, prima

instanță de fond a obligat pârâta la plata sumei de 4253 lei cheltuieli de

judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut că prin acțiunea ce face obiectul prezentului dosar,

reclamanta SC I.D.G.C. SA a chemat în judecată pe pârâta SC N.L. SRL,

solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta

să-i lase în deplină folosință și posesie, nava Mamaia, cu cheltuieli de judecată.

Prin acțiunea conexă înregistrată

sub nr. 951/2009, reclamanta SC N.L. SRL a solicitat în contradictoriu cu

pârâtele SC N.M. SRL, SC I.D.G.C. SA și SC I.D.G.C.F. SA, obligarea pârâtei SC I.D.G.C.

SA să-i lase în deplină proprietate și posesie nava Mamaia 2 și să se mențină

măsura sechestrului judiciar aplicat asupra navei prin încheierea din 29

noiembrie 2009 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. 5673/212/2007.

La data de 5 martie 2009, instanța a

dispus conexarea celor două cauze, conform art. 164 C. proc. civ.

Tribunalul a reținut că atât

reclamanta cât și pârâta se pretind proprietari ai navei Mamaia, invocând

titluri de proprietate reprezentate de contractele de vânzare-cumpărare ce

emană de la autori diferiți, astfel: reclamanta SC I.D.G.C. SA a încheiat cu SC

I.D.G.C.F. SA contractul de vânzare-cumpărare nr. 15 din 25 iunie 2007, conform

căruia a devenit proprietara navei Mamaia. Vânzătorul era proprietarul navei

conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 152 din 27 aprilie 2007 încheiat

cu SC N.M. SRL, iar aceasta din urmă era proprietară conform contractului de vânzare-cumpărare

încheiat cu SC S.N. Sulina SA.

La data de 26 iunie 2007, SC N.M.

SRL a vândut deasemeni nava și pârâtei SC N.L. SRL, conform contractului de vânzare-cumpărare

nr. 525 din 26 iunie 2007.

Comparând cele două titluri de

proprietate, prima instanță a apreciat că titlul reclamantei este preferabil

celui deținut de pârâta-reclamantă SC N.L. SRL, întrucât are data mai veche,

iar reclamanta a avut posesia navei, timp în care începuse operațiunile de

dezmembrare a acesteia, întrerupte de instituirea sechestrului judiciar prin

încheierea din 29 noiembrie 2007 a Judecătoriei Tulcea.

Cât privește cererea de menținere a

sechestrului judiciar, tribunalul a apreciat că această măsură provizorie

încetează odată cu încheierea procesului privind proprietatea navei.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel, pârâta-reclamantă SC N.L. SRL, criticând sentința atacată pentru

nelegalitate și netemeinicie, întrucât deși actul de vânzare-cumpărare al

apelantei este ulterior celui deținut de intimata-reclamantă apelantă, spre

deosebire de intimată, și-a îndeplinit obligația de plată a prețului. De

altfel, acesta a fost motivul pentru care vânzătorul a procedat la revânzarea

bunului către apelantă.

Totodată, apelanta a arătat că în

mod greșit s-a reținut că intimata a avut posesia navei, întrucât nava a fost

în posesia sa, fiind deposedată abuziv de către intimată, care a obligat-o la

predarea navei prin hotărâre judecătorească.

Apelanta a mai arătat că instanța de

fond nu a observat că este vorba despre contracte cu obiect diferit, întrucât

contractul intimatei se referă la nava Mamaia 2, iar contractul apelantei

privește nava Mamaia.

Prin decizia nr. 14/MF din 7 iulie

2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de

contencios administrativ și fiscal, a respins excepția tardivității apelului ca

nefondată, a respins cererea de suspendare formulată conform art. 36 din Legea

nr. 85/2006, ca nefondată și a respins apelul declarat de apelanta reclamantă-pârâtă

SC N.L. SRL, ca nefondat, obligând apelanta la 1785 lei, cheltuieli de judecată

către intimata SC I.D.G.C. SA

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a reținut că excepția tardivității apelului este nefondată

față de data comunicării sentinței atacate - 3 februarie 2010 și data depunerii

căii de atac la tribunal - 15 februarie 2010.

Cât privește cererea de suspendare a

judecății cauzei, conform art. 36 din Legea nr. 85/2006, instanța de apel a

apreciat că și aceasta este nefondată, având în vedere că, față de societatea

aflată în procedura insolvenței SC I.D.G.C.F. - acțiunea a fost respinsă ca

fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Relativ la fondul cauzei, instanța

de apel a apreciat că, față de regula conform căreia, în ipoteza în care ambele

părți au titluri scrise provenind de la autori diferiți – cazul în speță – are

câștig de cauză partea care a dobândit de la autorul al cărui drept este

preferabil, în mod corect prima instanță a apreciat că titlul reclamantei este

preferabil titlului deținut de pârâta-reclamantă. Astfel, pe lângă argumentele

reținute de prima instanță de fond, respectiv că titlul reclamantei are dată

mai veche, că reclamanta a efectuat operațiunile de ranfluare a navei și că a

deținut posesia navei până la data instituirii sechestrului asigurător,

instanța de apel a subliniat și faptul că apelanta a dobândit nava de la un

neproprietar, întrucât la data de 26 iunie 2007 SC N.M. SRL nu mai era proprietara

navei deoarece o vânduse la data de 27 aprilie 2007 către SC I.D.G.C.F. SA.

Curtea de apel a înlăturat

susținerile apelantei în sensul că titlul nu este preferabil întrucât intimata

nu și-a îndeplinit obligația de plată a prețului, atâta timp cât contractul de vânzare-cumpărare

încheiat de SC N.M. SRL cu SC I.D.G.C.F. SA, nu a fost desființat într-una

dintre modalitățile prevăzute de lege și atâta timp cât apelanta nu este parte

în acest contract pentru a invoca neexecutarea acestui contract.

A fost respinsă și critica privind

reținerea greșită de către tribunal a faptului că intimata a avut posesia

inițială a navei, față de probele administrate în cauză care dovedesc că

intimata a efectuat operațiunile de ranfluare a navei și a început chiar

dezmembrarea acesteia până la data instituirii sechestrului judiciar.

Cât privește identificarea

obiectului celor două contracte ca fiind diferit, instanța de apel a respins și

această critică, față de adresa nr. 642 din 10 noiembrie 2009 aflată la fila

143 din dosarul de fond, emisă de SC S.N. Sulina SA care arată că singura navă

ce a intrat în proprietatea sa este Nava Mamaia, care a făcut obiectul

contractului încheiat la data de 7 septembrie 2005 sub nr. 68 cu SC N.M. SRL.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs, apelanta-reclamantă SC N.L. SRL, criticând decizia atacată pentru

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc.

civ.

nelegalitate, recurenta a arătat că se impune casarea deciziei atacate, față de

motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a

respins cererea recurentei - apelante de admitere a unor probe noi, conform

art. 295 alin. (2) C. proc. civ. Pentru a lămuri problema obiectului

contractului ce constituie titlul de proprietate al reclamantei, având în

vedere că cele două contracte privesc nave diferite respectiv, nava Mamaia și

nava Mamaia 2.

modificarea deciziei atacate, conform art. 304 pct. 6 C. proc. civ., întrucât

instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, atâta timp cât prin cererea

introductivă, intimata-reclamantă a precizat că se legitimează ca proprietar al

navei Mamaia, cunoscută și sub denumirea de Mamaia 2, cerând că i se recunoască

dreptul de proprietate asupra acesteia, iar prin hotărârea pronunțată i s-a

recunoscut intimatei dreptul de proprietate asupra navei Mamaia 2. Ca atare,

având în vedere că actele juridice depuse la dosar privesc obiecte diferite,

era imperios necesar să se stabilească cu claritate obiectul celor două

contracte puse în discuție.

este supusă reformării și din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

întrucât conține motive contradictorii, instanța de apel a reținut la fila 7

din decizie faptul că titlurile de proprietate parvin de la emitenți diferiți,

iar în realitate autorul este același, respectiv SC N.M. SRL.

Mai mult, instanța de apel a reținut

că intimata a avut posesia navei, fără să observe că posesia acesteia era

viciată, neavând niciun titlu care să-i confere acest drept.

În mod greșit instanța de apel a

apreciat că nu poate lua în considerare motivele consemnate în concluziile

scrise, întrucât acestea sau fost susținute și oral, conform încheierii din 30

iunie 2010, apelanta-pârâtă susținând că intimata a avut posesia navei Mamaia,

iar apelanta pe cea a navei Mamaia 2.

de apel a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

actului dedus judecății, conform art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât cele

două titluri prezentate instanței nu se puteau compara, având în vedere că

obiectul lor este diferit.

Recurenta a arătat că actul încheiat

la data de 27 aprilie 2007 între SC N.M. SRL și SC I.D.G.C.F. SA este un

contract de prestări servicii de dezmembrare nave - o altă navă decât nava

proprietatea recurentei, iar nu un contract de vânzare-cumpărare, nefiind

prevăzut dreptul de transfer către terți, astfel încât contractul nr. 15 din 25

iunie 2007 încheiat între intimată și SC I.D.G.C.F. SA este lovit de nulitate.

În plus, intimata nu a plătit prețul stipulat în acest contract.

Cât privește contractul nr. 525 din 26

iunie 2007 - titlul recurentei, acesta are toate caracteristicile cerute unui

contract de vânzare-cumpărare, caracteristici ce nu pot fi regăsite în

contractul nr. 152 din 27 aprilie 2007, iar prețul stipulat a fost integral

achitat.

Relativ la Protocolul încheiat între

intimata SC I.D.G.C. SA și SC S.N. Sulina SA, acesta este ulterior titlului

deținut de recurentă și face referire la contracte în care intimata nu este

parte și care se referă la altă navă. În plus, nu identifică numele navei pe

care o are în vedere acest document.

impune și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

întrucât instanțele încălcându-și rolul activ, nu au analizat cele două

contracte ce le-au fost prezentate spre verificare și nu au ținut cont de

legislația specială ce reglementează navele și modalitățile de transfer a

acestora.

Examinând actele și lucrările

dosarului, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține

că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente.

privind incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. pentru

încălcarea dreptului la apărare al recurentei de către instanța de apel, este

nefondată având în vedere că recurenta nu a înțeles, pe parcursul soluționării

cauzei în apel, să solicite instanței de apel completarea probatoriilor conform

art. 295 alin. (2) C. proc. civ., sub aspectul dovedirii obiectului celor două

titluri de proprietate. O atare conduită a părții în proces reiese din

conținutul încheierilor de ședință pronunțate de instanța de apel, la data de

16 iunie 2010, respectiv, 30 iunie 2010, când partea a fost reprezentată de

apărătorul ales, solicitând la primul termen arătat, amânarea în vederea

pregătirii apărării, iar la termenul ulterior punând concluzii pe apel și pe

incidentele procedurale invocate în cauză, fără să formuleze o cerere de

completare a probelor deja administrate la fond. Singurul act procedural

efectuat de apelantă între cele două termene, sunt notele de ședință din data

de 30 iunie 2010 – filele 34 – 36 din dosarul de apel, prin care s-au formulat

exclusiv apărări pe excepția tardivității declarării apelului, invocată de

intimată.

Mai mult, Înalta Curte reține că

prin motivele de apel depuse la dosarul cauzei, recurenta-apelantă nu a înțeles

să învestească instanța de apel cu motivul de netemeinicie privind insuficienta

administrare a probelor cu privire la obiectul celor două titluri de

proprietate, o atare critică fiind formulată prin concluziile scrise depuse la

dosarul cauzei la data de 6 iulie 2010, așadar după încheierea dezbaterilor în

fața instanței de apel, motive care în mod temeinic și legal au fost înlăturate

de către curtea de apel, având în vedere principiul

tantum devolutum,

quantum indicatum

și respectarea dreptului la un proces echitabil pentru toate

părțile implicate în proces.

Înalta Curte mai reține că, deși

recurenta invocă încălcarea dreptului său procesual de completare a

probatoriilor administrate în fața primei instanțe, o atare cerere nu a fost

reluată în recurs, conform art. 305 C. proc. civ., înscrisurile despre care

face vorbire nefiind atașate la dosarul cauzei.

de nelegalitate întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în

sensul că instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, având în vedere

conținutul cererilor cu care a fost învestită de instanța de judecată și al

titlului de proprietate invocat de intimata-reclamantă. În plus, instanța de

apel a luat în considerare și adresa aflată la fila 143 din dosarul de fond

emisă de SC S.N. Sulina SA care aduce lămuriri cu privire la obiectul

contractului încheiat de autorii intimatei-reclamante.

Sub acest aspect, Înalta Curte

reține că obiectul acțiunii în revendicare formulată de intimata-reclamantă,

având în vedere că s-au vehiculat două denumiri, respectiv, nava Mamaia și nava

Mamaia 2, a fost lămurit în fața instanțelor de fond prin interpretarea și

aprecierea tuturor probelor administrate în cauză, un atare motiv nemaiputând

fi ridicat în fața instanței de recurs, dat fiind caracterul restrictiv al

acestei căi de reformare care se poate declara doar pentru motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

critica de nelegalitate întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., neputându-se reține aspectul învederat privind existența unor motive

contradictorii în decizia atacată întrucât prin acest motiv de nelegalitate se

înțelege fie reținerea unor motive care se anihilează reciproc, fie a unor

motive care nu susțin soluția pronunțată, aspecte ce nu se regăsesc în

considerentele deciziei atacate. Cât privește reținerea de către instanța de

apel a faptului că titlurile de proprietate ale celor două părți în proces

provin de la autori diferiți, Înalta Curte apreciază că aceste contracte nu

constituie un motiv contradictoriu conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cu

atât mai mult cu cât în sens strict, contractul încheiat de cele două părți

este diferit, atât timp cât este vorba despre compararea unor titluri constând

în contracte de vânzare-cumpărare încheiate de părțile în proces cu vânzători

diferiți, respectiv: recurenta a invocat contractul de vânzare-cumpărare

încheiat cu SC N.M. SRL, iar intimata are titlu constând într-un contract de vânzare-cumpărare

încheiat cu SC I.D.G.C.F. SA.

Nici susținerea recurentei relativă

la greșita înlăturare de către instanța de apel a motivelor cuprinse în

concluziile scrise, întrucât acestea au fost susținute oral la ultimul termen

de judecată, nu poate fi primită de Înalta Curte, având în vedere conținutul

ultimei încheieri de ședință pronunțate de instanța de apel în data de 30 iunie

2010, în care se rețin concluziile orale ale apărătorului ales al apelantei –

pârâte – reclamante, concluzii ce fac referire strictă la motivele de apele

depuse la data de 15 februarie 2010.

În ceea ce privește vicierea

posesiei navei efectuată de intimată, Înalta Curte reține că instanța de fond

nu a fost învestită cu acest aspect, astfel încât o atare critică nu poate fi

formulată direct în fața instanței de recurs.

critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta

face trimitere la aspecte cu care instanța de fond nu a fost niciodată

investită, și anume: natura juridică a contractului încheiat de autorul direct

al intimatei, SC I.D.G.C.F. SA, cu SC N.M. SRL, ca fiind contract de prestări

servicii și, respectiv, natura protocolului încheiat de intimată cu SC S.N. Sulina

SA. Aceste aspecte au fost invocate pentru prima dată în concluziile scrise

depuse la data de 6 iulie 2010, în dosarul de apel, după închiderea

dezbaterilor în fața instanței de apel. Ca atare, în mod legal aceste motive de

netemeinicie și nelegalitate nu mai puteau fi analizate de către instanța de

apel, aceasta apreciind în mod corect că nu a fost legal investită, față de

principiul contradictorialității și față de limitele procesului stabilite în

fața primei instanțe de fond.

Prin urmare, Înalta Curte va

respinge această critică de nelegalitate, având în vedere că aceasta este

formulată omisso medio.

Relativ la aspectul invocat privind

neplata prețului de către intimata-reclamantă, Înalta Curte reține că acesta

vizează un aspect de netemeinicie ce nu poate fi analizat de către instanța de

recurs. În plus, astfel cum a reținut instanța de apel, recurenta – apelantă nu

se poate prevala de nerespectarea unor clauze inserate într-un contract în care

nu este parte, o atare excepție putând fi invocată doar de către creditorul

contractual.

vizând încălcarea principiului rolului activ de către instanțele de fond, care

au procedat la o corectă interpretare și apreciere a probelor administrate în

cauză, pronunțându-se în limitele legalei învestiri făcute de părțile în

proces.

Pentru considerentele mai sus

invocate, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

declarat de recurenta-apelantă ca nefondat.

În baza art. 1169 C. civ. raportat

la art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată și cererea

intimatei SC I.D.G.C. SA privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de

judecată reprezentând onorariu de avocat, având în vedere că înscrisurile

depuse nu susțin cererea formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC N.L. SRL Agigea împotriva deciziei nr. 14/MF din 7 iulie

2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios

administrativ și fiscal.

Respinge cererea de acordare cheltuieli de

judecată formulată de intimata-reclamantă SC I.D.G.C. SA Iași, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 martie 2011.