ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 983/2011

În dezvoltarea acestor critici de nelegalitate, recurenta a arătat că se impune casarea deciziei atacate, față de motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a respins cererea recurentei - apelante de admitere a unor probe noi, conform art. 295 alin. (2) C. proc. civ. Pentru a lămuri problema obiectului contractului ce constituie titlul de proprietate al reclamantei, având în vedere că cele două contracte privesc nave diferite respectiv, nava Mamaia și nava Mamaia 2.

Recurenta a arătat că se impune modificarea deciziei atacate, conform art. 304 pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, atâta timp cât prin cererea introductivă, intimata-reclamantă a precizat că se legitimează ca proprietar al navei Mamaia, cunoscută și sub denumirea de Mamaia 2, cerând că i se recunoască dreptul de proprietate asupra acesteia, iar prin hotărârea pronunțată i s-a recunoscut intimatei dreptul de proprietate asupra navei Mamaia 2. Ca atare, având în vedere că actele juridice depuse la dosar privesc obiecte diferite, era imperios necesar să se stabilească cu claritate obiectul celor două contracte puse în discuție.

S-a arătat că decizia atacată este supusă reformării și din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât conține motive contradictorii, instanța de apel a reținut la fila 7 din decizie faptul că titlurile de proprietate parvin de la emitenți diferiți, iar în realitate autorul este același, respectiv SC N.M. SRL. Mai mult, instanța de apel a reținut că intimata a avut posesia navei, fără să observe că posesia acesteia era viciată, neavând niciun titlu care să-i confere acest drept. În mod greșit instanța de apel a apreciat că nu poate lua în considerare motivele consemnate în concluziile scrise, întrucât acestea sau fost susținute și oral, conform încheierii din 30 iunie 2010, apelanta-pârâtă susținând că intimata a avut posesia navei Mamaia, iar apelanta pe cea a navei Mamaia 2.

Recurenta a învederat că instanța de apel a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului dedus judecății, conform art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât cele două titluri prezentate instanței nu se puteau compara, având în vedere că obiectul lor este diferit. Recurenta a arătat că actul încheiat la data de 27 aprilie 2007 între SC N.M. SRL și SC I.D.G.C.F. SA este un contract de prestări servicii de dezmembrare nave - o altă navă decât nava proprietatea recurentei, iar nu un contract de vânzare-cumpărare, nefiind prevăzut dreptul de transfer către terți, astfel încât contractul nr. 15 din 25 iunie 2007 încheiat între intimată și SC I.D.G.C.F. SA este lovit de nulitate. În plus, intimata nu a plătit prețul stipulat în acest contract. Cât privește contractul nr. 525 din 26 iunie 2007 - titlul recurentei, acesta are toate caracteristicile cerute unui contract de vânzare-cumpărare, caracteristici ce nu pot fi regăsite în contractul nr. 152 din 27 aprilie 2007, iar prețul stipulat a fost integral achitat. Relativ la Protocolul încheiat între intimata SC I.D.G.C. SA și SC S.N. Sulina SA, acesta este ulterior titlului deținut de recurentă și face referire la contracte în care intimata nu este parte și care se referă la altă navă. În plus, nu identifică numele navei pe care o are în vedere acest document.

Recurenta a arătat că în speță se impune și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanțele încălcându-și rolul activ, nu au analizat cele două contracte ce le-au fost prezentate spre verificare și nu au ținut cont de legislația specială ce reglementează navele și modalitățile de transfer a acestora. Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente. 1. Prima critică de nelegalitate privind incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. pentru încălcarea dreptului la apărare al recurentei de către instanța de apel, este nefondată având în vedere că recurenta nu a înțeles, pe parcursul soluționării cauzei în apel, să solicite instanței de apel completarea probatoriilor conform art. 295 alin. (2) C. proc. civ., sub aspectul dovedirii obiectului celor două titluri de proprietate. O atare conduită a părții în proces reiese din conținutul încheierilor de ședință pronunțate de instanța de apel, la data de 16 iunie 2010, respectiv, 30 iunie 2010, când partea a fost reprezentată de apărătorul ales, solicitând la primul termen arătat, amânarea în vederea pregătirii apărării, iar la termenul ulterior punând concluzii pe apel și pe incidentele procedurale invocate în cauză, fără să formuleze o cerere de completare a probelor deja administrate la fond. Singurul act procedural efectuat de apelantă între cele două termene, sunt notele de ședință din data de 30 iunie 2010 – filele 34 – 36 din dosarul de apel, prin care s-au formulat exclusiv apărări pe excepția tardivității declarării apelului, invocată de intimată. Mai mult, Înalta Curte reține că prin motivele de apel depuse la dosarul cauzei, recurenta-apelantă nu a înțeles să învestească instanța de apel cu motivul de netemeinicie privind insuficienta administrare a probelor cu privire la obiectul celor două titluri de proprietate, o atare critică fiind formulată prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei la data de 6 iulie 2010, așadar după încheierea dezbaterilor în fața instanței de apel, motive care în mod temeinic și legal au fost înlăturate de către curtea de apel, având în vedere principiul tantum devolutum, quantum indicatum și respectarea dreptului la un proces echitabil pentru toate părțile implicate în proces. Înalta Curte mai reține că, deși recurenta invocă încălcarea dreptului său procesual de completare a probatoriilor administrate în fața primei instanțe, o atare cerere nu a fost reluată în recurs, conform art. 305 C. proc. civ., înscrisurile despre care face vorbire nefiind atașate la dosarul cauzei. 2. Nu poate fi reținută nici critica de nelegalitate întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în sensul că instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, având în vedere conținutul cererilor cu care a fost învestită de instanța de judecată și al titlului de proprietate invocat de intimata-reclamantă. În plus, instanța de apel a luat în considerare și adresa aflată la fila 143 din dosarul de fond emisă de SC S.N. Sulina SA care aduce lămuriri cu privire la obiectul contractului încheiat de autorii intimatei-reclamante. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că obiectul acțiunii în revendicare formulată de intimata-reclamantă, având în vedere că s-au vehiculat două denumiri, respectiv, nava Mamaia și nava Mamaia 2, a fost lămurit în fața instanțelor de fond prin interpretarea și aprecierea tuturor probelor administrate în cauză, un atare motiv nemaiputând fi ridicat în fața instanței de recurs, dat fiind caracterul restrictiv al acestei căi de reformare care se poate declara doar pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. 2. Înalta Curte va respinge și critica de nelegalitate întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., neputându-se reține aspectul învederat privind existența unor motive contradictorii în decizia atacată întrucât prin acest motiv de nelegalitate se înțelege fie reținerea unor motive care se anihilează reciproc, fie a unor motive care nu susțin soluția pronunțată, aspecte ce nu se regăsesc în considerentele deciziei atacate. Cât privește reținerea de către instanța de apel a faptului că titlurile de proprietate ale celor două părți în proces provin de la autori diferiți, Înalta Curte apreciază că aceste contracte nu constituie un motiv contradictoriu conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât în sens strict, contractul încheiat de cele două părți este diferit, atât timp cât este vorba despre compararea unor titluri constând în contracte de vânzare-cumpărare încheiate de părțile în proces cu vânzători diferiți, respectiv: recurenta a invocat contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu SC N.M. SRL, iar intimata are titlu constând într-un contract de vânzare-cumpărare încheiat cu SC I.D.G.C.F. SA. Nici susținerea recurentei relativă la greșita înlăturare de către instanța de apel a motivelor cuprinse în concluziile scrise, întrucât acestea au fost susținute oral la ultimul termen de judecată, nu poate fi primită de Înalta Curte, având în vedere conținutul ultimei încheieri de ședință pronunțate de instanța de apel în data de 30 iunie 2010, în care se rețin concluziile orale ale apărătorului ales al apelantei – pârâte – reclamante, concluzii ce fac referire strictă la motivele de apele depuse la data de 15 februarie 2010. În ceea ce privește vicierea posesiei navei efectuată de intimată, Înalta Curte reține că instanța de fond nu a fost învestită cu acest aspect, astfel încât o atare critică nu poate fi formulată direct în fața instanței de recurs. 4. Înalta Curte reține că prin critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta face trimitere la aspecte cu care instanța de fond nu a fost niciodată investită, și anume: natura juridică a contractului încheiat de autorul direct al intimatei, SC I.D.G.C.F. SA, cu SC N.M. SRL, ca fiind contract de prestări servicii și, respectiv, natura protocolului încheiat de intimată cu SC S.N. Sulina SA. Aceste aspecte au fost invocate pentru prima dată în concluziile scrise depuse la data de 6 iulie 2010, în dosarul de apel, după închiderea dezbaterilor în fața instanței de apel. Ca atare, în mod legal aceste motive de netemeinicie și nelegalitate nu mai puteau fi analizate de către instanța de apel, aceasta apreciind în mod corect că nu a fost legal investită, față de principiul contradictorialității și față de limitele procesului stabilite în fața primei instanțe de fond. Prin urmare, Înalta Curte va respinge această critică de nelegalitate, având în vedere că aceasta este formulată omisso medio. Relativ la aspectul invocat privind neplata prețului de către intimata-reclamantă, Înalta Curte reține că acesta vizează un aspect de netemeinicie ce nu poate fi analizat de către instanța de recurs. În plus, astfel cum a reținut instanța de apel, recurenta – apelantă nu se poate prevala de nerespectarea unor clauze inserate într-un contract în care nu este parte, o atare excepție putând fi invocată doar de către creditorul contractual. 5. Nu poate fi reținută nici critica vizând încălcarea principiului rolului activ de către instanțele de fond, care au procedat la o corectă interpretare și apreciere a probelor administrate în cauză, pronunțându-se în limitele legalei învestiri făcute de părțile în proces. Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-apelantă ca nefondat. În baza art. 1169 C. civ. raportat la art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată și cererea intimatei SC I.D.G.C. SA privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, având în vedere că înscrisurile depuse nu susțin cererea formulată.