ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4118/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4118/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub numărul 1784/118/2009

– astfel cum a fost modificată la termenul din 19 mai 2010 – reclamanta SC M.O.

SA a solicitat – în contradictoriu cu pârâta SC A.G.C. SRL – să se dispună

obligarea pârâtei la plata sumelor de 9.472 de lei – contravaloarea

prejudiciului cauzat patrimoniului SC M.O. SA prin restituirea prețului

bunurilor adjudecate de către alte persoane decât pârâta, 19.649,69 lei –

contravaloarea bunurilor găsite lipsă în incinta activului, 1.206,01 lei –

contravaloarea prețului publicațiilor de vânzare la licitație și 22.000 de lei

– contravaloarea cheltuielilor necesare eliberării unor adeverințe foștilor

salariați ai societății reclamante.

Prin

sentința civilă nr. 6545/com din 17 noiembrie 2010, Tribunalul Constanța a

admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta SC M.O. SA, reprezentată

procesual prin lichidator judiciar G.I. SPRL, în contradictoriu cu pârâta SC

A.G.C. SRL, astfel cum a fost modificată.

A

fost obligată pârâta SC A.G.C. SRL la plata sumei de 9.472 de lei –

contravaloarea prejudiciului cauzat patrimoniului SC M.O. SA prin restituirea

prețului bunurilor adjudecate de C.C. și SC C.A. SRL – în favoarea reclamantei SC

M.O. SA.

Au

fost respinse ca nefondate celelalte capete de cerere referitoare la obligarea

pârâtei la plata sumelor de 19.649,69 lei – contravaloarea bunurilor găsite

lipsă în incinta activului, 1.206,01 lei – contravaloarea prețului

publicațiilor de vânzare la licitație și 22.000 de lei – contravaloarea cheltuielilor

necesare eliberării unor adeverințe foștilor salariați ai societății

reclamante.

Pentru

a pronunța în acest sens instanța de fond a reținut că lichidatorul judiciar al

debitorului a organizat – la data de 30 aprilie 2007 – o licitație publică cu

strigare în vederea valorificării bunurilor mobile și imobile ale debitorului,

vândute ca un ansamblu funcțional, compus din teren în suprafață de 59.866

metri pătrați, construcții și alte bunuri mobile, descrise în regulamentul de

vânzare și că bunurile au fost adjudecate de către SC A.G.C. SRL, care a oferit

prețul de pornire, de 5.400.000 de lei, exclusiv T.V.A., în procesul – verbal

consemnându-se că celelalte bunuri ale SC M.O. SA care se regăsesc pe

proprietatea adjudecată și care nu fac parte din ansamblul funcțional, așa cum

este descris în regulamentul de vânzare, vor fi păstrate în locul în care se

află la momentul preluării ansamblului funcțional, pentru o perioadă de 90 de

zile respectiv până la 26 iulie 2007.

De

asemenea, instanța a constatat că pârâta a intrat efectiv în posesia activului

adjudecat în cursul lunii iunie 2007, condiționând și negociind programul

stabilit de lichidatorul judiciar pentru predarea bunurilor aflate în activ –

pârâta angajând o firmă proprie de securitate pentru paza bunurilor dobândite

prin vânzarea la licitație, împiedicând accesul altor doi adjudecatari ai

bunurilor (SC C.A. SRL și C.C.), care se prezentaseră în vederea ridicării lor.

S-a

reținut de asemenea că la 28 mai 2007 a fost redactat un proces-verbal de

licitație, în baza căruia SC C.A. SRL adjudeca la licitație publică mai multe

bunuri mobile (strung mecanică fină SP81, pompă de verificat manometre, trusă

mase etalon, două mese etalon 20 kg, motopompă incendiu MP70, motostivuitor o

tonă, fax Cannon, 5 butelii, ventilator, electrostivuitor, cântar 100 de kg,

cântar 500 kg, remorcă), în schimbul unui preț de 9.028 de lei; prin procesul –

verbal din 20 septembrie 2007 lichidatorul judiciar a consemnat restituirea

sumei adjudecatarului, întrucât ridicarea de către noul proprietar a bunurilor

nu a fost posibilă, datorită refuzului repetat al administratorului SC A.G.C.

SRL de a-i permite ridicarea bunurilor – filele 43 și 182 – 179 – 192 din

volumul I.

În

baza procesului-verbal de licitație datat 16 iulie 2007 – fila 41 – au fost

adjudecați 200 de paleți din lemn de către numitul C.C., în schimbul unui preț

de 444 de lei, exclusiv T.V.A.; acest preț – totalizând 528,36 de lei – a fost

încasat efectiv în contul averii debitorului falit – fila 195 din volumul I,

fiind restituit plătitorului la 3 decembrie 2007 – filele 196 – 197.

Instanța

a mai avut în vedere fapta societății pârâte – de a bloca în mod abuziv și cu

vinovăție accesul adjudecatarilor SC C.A. SRL și C.C. în activul situat în

Ovidiu, județul Constanța, în perioadele în care își asumase explicit obligația

de a permite acest acces, perioade cuprinse între 4 iunie 2007 (data ocupării

activului) și 26 iulie 2007 (data expirării termenului de 90 de zile stabilit

prin procesul – verbal din 30 aprilie 2007), respectiv între 31 august 2007 și

29 septembrie 2007 (data expirării termenului de 30 de zile stabilit prin

procesul – verbal din 31 august 2007) – reprezintă o încălcare gravă a

îndatoririlor asumate convențional în baza celor două procese – verbale,

producându-se debitorului falit un prejudiciu egal cu totalul sumelor

restituite adjudecatarilor, care s-au văzut puși în situația de a nu putea

intra în posesia bunurilor achiziționate, deși s-au prezentat în acest scop la

adresa menționată; conduita societății pârâte este confirmată atât prin

înscrisurile deja menționate cât și prin declarațiile martorilor audiați; prin

urmare, pârâta va fi ținută la plata sumei de 9.472 de lei.

Cu

privire la existența și valoarea bunurilor mobile descrise la fila 227 din

volumul II, ce formează obiect al capătului al doilea al cererii – evaluate de

reclamantă la 19.649,69 de lei – s-a reținut că nu pot fi determinate cu

certitudine pe baza probelor administrate, atât timp cât însăși reclamanta a

omis să întocmească – de comun acord cu pârâta – o situație clară a bunurilor

aflate în activul debitorului falit și neadjudecate de SC A.G.C. SRL dar și a

suprafețelor ocupate de către acestea.

Nici

răspunderea civilă delictuală nu a putut fi reținută în măsura în care fapta

ilicită producătoare de prejudicii nu este demonstrată probatoriu, lipsind –

așa cum s-a arătat – elemente de natură să identifice cu certitudine acele

bunuri a căror contravaloare o reclamă SC M.O. SA, reținându-se totodată faptul

că reclamanta și-a încălcat la rândul său, în mod culpabil, obligația de a

ridica în termenul stipulat prin procesul – verbal din 31 august 2007 propriile

bunuri, precum și obligația de a achita o chirie în cazul nerespectării lui.

Aceleași

considerente au fost reținute și în privința cheltuielilor necesare eliberării

adeverințelor de vechime, pe baza datelor consemnate în arhiva societății

reclamante, arhivă aflată în posesia pârâtei, reclamanta fiind singura vinovată

pentru omisiunea adoptării tuturor măsurilor organizatorice și administrative

necesare respectării termenului de 30 de zile instituit prin procesul – verbal

din 31 august 2007, neputându-i-se imputa pârâtei faptul că reclamanta nu a

avut capacitatea efectivă de a ridica documentele arhivei până la 29 septembrie

2007.

În

egală măsură, publicațiile de vânzare – al căror preț de difuzare în presa

scrisă s-ar ridica la 1.206,01 lei nu au putut fi raportate la acele bunuri

adjudecate societății C.A. SRL și lui C.C., lipsind orice date de identificare

a licitațiilor la care ele se referă. Cu alte cuvinte, față de numărul mare de

licitații organizate pentru înstrăinarea a numeroase bunuri mobile, instanța a

considerat că există o puternică îndoială că publicațiile vizează cazurile

celor doi adjudecatari ori alte situații în care adjudecarea nu a fost posibilă

datorită conduitei societății pârâte, cu atât mai mult cu cât unele facturi

fiscale sunt ulterioare datei de 29 septembrie 2007 (dată la care expira

termenul de 30 de zile asumat prin procesul – verbal din 31 august 2007).

Prin

decizia nr. 34 din 10 martie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis apelul

declarat de pârâtă împotriva sentinței pe care a schimbat-o, în parte, în

sensul că a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei

de 9.472 lei, ca nefondat, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

În

considerentele deciziei, instanța de apel a reținut, pe fondul cauzei, că

apelanta a solicitat instanței de control judiciar să rețină caracterul

neîntemeiat al sumei de 9.472 lei, la plata căreia a fost obligată către SC

M.O. SA, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin fapta de a bloca

în mod abuziv și cu vinovăție accesul adjudecatarilor SC C.A. SRL și C.C. în

activul situat în Ovidiu, județul Constanța, în perioada 4 iunie 2007 – 26

iulie 2007, respectiv în perioada 31 august 2007 – 29 septembrie 2007.

S-a avut astfel în

vedere că intimata reclamantă a înstrăinat, prin licitație publică, bunuri

mobile din patrimoniul falitei, către persoana fizică C.C. la data de 16 iulie

2007 și către persoana juridică SC C.A. SRL la data de 28 mai 2007, fără a se

stipula în cadrul proceselor verbale de adjudecare un termen pentru ridicarea

acestor bunuri și că adjudecatarii au pretins restituirea prețului oferit la

momentul achiziționării bunurilor, motivând că nu au putut intra în posesia

acestora, fapt pentru care părțile au fost repuse în situația anterioară

încheierii proceselor verbale de licitație din 16 iulie 2007 și 28 mai 2007,

sumele oferite pentru bunurile mobile ale debitoarei SC M.O. SA fiind returnate

către C.C. și SC C.A. SRL.

S-a reținut că, în

cauza dedusă judecății, sub un prim aspect nu s-a probat existența faptei

ilicite, descrise de reclamanta apelantă ca fiind aceea de a interzice accesul

lichidatorului și al adjudecatarilor de bunuri mobile în incinta SC M.O. SA și

că numai cererile de restituire a sumelor achitate de adjudecatari nu sunt însă

suficiente pentru a face dovada demersurilor încercate în vederea realizării operațiunilor

de predare primire a bunurilor pentru care s-au încheiat procesele – verbale de

adjudecare, mai ales că în cuprinsul acestor procese – verbale nu s-a stipulat

nici un termen de predare, iar până la data de 30 septembrie 2007 s-a prevăzut

accesul lichidatorului în spațiul adjudecat de SC A.G.C. SRL fără nicio

îngrădire.

Nefiind dovedită

această faptă ilicită de împiedicare a lichidatorului să predea bunurile mobile

transferate în patrimoniul lui C.C. și a SC C.A. SRL, Curtea a reținut că nu

putea fi antrenată răspunderea civilă delictuală asupra apelantei pârâte SC

A.G.C. SRL:

Sub un alt aspect,

s-a avut în vedere că judecătorul fondului a reținut că prejudiciul reclamat de

SC M.O. SA îl reprezintă suma de bani pe care lichidatorul debitoarei a restituit-o

adjudecatarilor ce au renunțat la bunurile mobile pe care le-au cumpărat, însă

ceea ce nu s-a observat în cursul primei judecăți a fost împrejurarea că

această sumă restituită reprezintă contravaloarea bunurilor ce au rămas în

patrimoniul debitoarei, astfel că nu se poate reține întinderea acestui

prejudiciu, cât timp a operat o repunere în situația anterioară vânzării

cumpărării la licitație publică, astfel că intimata reclamantă nu era

îndreptățită la plata acestei sume ca și reparație a prejudiciului suferit, în

măsura în care bunurile valorificate inițial au rămas în patrimoniul său,

putând fi valorificate din nou.

Instanța de apel a

statuat că, obligând apelanta pârâtă la plata contravalorii bunurilor licitate

de C.C. și SC C.A. SRL, instanța de fond a creat o îmbogățire fără just temei

în patrimoniul intimatei reclamante, aceasta cumulând în averea sa atât

bunurile mobile pe care inițial le înstrăinase, cât și contravaloarea acestora,

ca măsură de reparare a prejudiciului pretins de la apelanta pârâtă.

În consecință, curtea a reținut

că nu a fost dovedită fapta ilicită a SC A.G.C. SRL în cauză, că prejudiciul,

astfel cum a fost pretins de intimata reclamantă, nu echivalează cu pierderea

efectiv suferită de SC M.O. SA în patrimoniul său, întinderea acestei pagube

nefiind probată și, în egală măsură, s-a constatat că nu există o legătură de

cauzalitate între prejudiciul reclamat de lichidatorul judiciar al debitoarei

și fapta ilicită imputată apelantei SC A.G.C. SRL.

Împotriva deciziei a

declarat recurs SC M.O. SA prin lichidator judiciar

G.I.

S.P.R.L., care a invocat nelegalitatea acesteia din perspectiva motivului

reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând următoarele:

nu s-a raportat la întreg probatoriul administrat în cauză, considerând că

înscrisurile depuse la dosar cât și interogatoriile și declarațiile martorilor

dovedesc următoarele situații de fapt.

- lichidatorul a

solicitat predarea imediată a bunurilor fără a respecta prevederile procesului

– verbal de recepție, considerându-se proprietar al bunurilor licitate, intrând

în incinta firmei și angajând propria firmă de pază.

- accesul

lichidatorului în incinta societății a fost împiedicat abuziv de

administratorul societății pârâte și de angajații SC A.P. SRL Constanța și din

această cauză nu a putut desfășura activități specifice lichidării judiciare.

- instanța a făcut

aprecieri străine de motivele de apel pentru că în procesele – verbale

încheiate cu adjudecatarii nu se prevede un termen, iar până la 30 septembrie

2007 accesul în incintă era permis.

- nu este căderea

instanței să se pronunțe asupra manifestării de voință a unor terți față de

raportul juridic dedus judecății, iar dacă adjudecatarii au apreciat că nu mai

doresc bunurile pentru că nu mai subzistă oportunitatea avută în vedere în

iunie 2007, voința lor este pe deplin justificată.

- în concluzie, fapta

ilicită trebuie apreciată strict prin prisma modului în care pârâta a înțeles

să preia posesia unui imobil și prin atitudinea acesteia față de ceilalți

proprietari.

instanței prin care s-a considerat că prin rămânerea bunurilor în patrimoniul

debitoarei este atrasă incidența prevederilor referitoare la îmbogățirea fără

just temei sunt lipsite de suport atât prin prisma înscrisurilor administrate

cât și prin prisma principiului de drept invocat.

Recurenta face

trimitere la declarațiile martorilor, care au apreciat că bunurile se aflau în

stare de funcționare la data la care nu s-a mai permis accesul, însă din modul

impropriu de depozitare acestea și-au pierdut valoarea economică.

În atare situație se

consideră că nu se poate reține îmbogățirea fără cauză a recurentei.

Recursul este

nefondat pentru următoarele considerente:

În ce privește prima

critică a recurentei prin care se susține că instanța nu s-a raportat la tot

probatoriul administrat în cauză și că fapta ilicită transpare din chiar

derularea evenimentelor (pe care recurenta le enumără) se constată că

argumentele expuse nu pot fi subsumate niciunui motiv de nelegalitate dintre

cele reglementate la art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., ele tinzând de fapt la

o reapreciere a situației de fapt contrară celei reținute de instanța de apel.

Cum, în cadrul

controlului de legalitate rolul instanței de recurs este limitat strict la

motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 C. proc. civ., și cum

niciunul argumentele recurentei, în ceea ce privește existența faptei ilicite a

pârâtei, nu poate fi încadrat în acestea, nu pot face obiectul analizei.

Nici cea de-a doua

critica nu poate fi primită, în contextul în care instanța de apel și-a

fundamentat soluția – în principal – pe neîndeplinirea cumulativă a condițiilor

răspunderii delictuale, iar nu pe dispozițiile privitoare la îmbogățirea fără

just temei.

Faptul că instanța de

apel a adus în discuție și un alt argument al soluției pronunțate, în sensul

căruia dacă s-ar fi menținut obligația pârâtei la plata contravalorii bunurilor

în discuție s-ar fi ajuns în situația cumulării în averea reclamantei atât a

bunurilor respective cât și a contravalorii acestora și că prin aceasta

instanța de fond ar fi creat o îmbogățire fără just temei în patrimoniul

reclamantei nu este de natură a atrage modificarea deciziei atacate.

În consecință,

fundamentul ce a stat la baza deciziei a constat în lipsa faptei ilicite a SC G.C.

SRL (în sensul că nu a fost dovedită), în aceea că prejudiciul solicitat nu

poate fi echivalent cu pierderea efectiv suferită de reclamantă, iar întinderea

pagubei nu a fost probată și în aceea că nu există o legătură de cauzalitate

între prejudiciul reclamat și fapta ilicită.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantei conform art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta SC M.O. SA PRIN LICHIDATOR JUDICIAR G.I.

S.P.R.L. CONSTANȚA împotriva deciziei civile nr. 34/com din 10 martie 2011,

pronunțată de Secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ

și fiscal a Curții de Apel Constanța, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

14 decembrie 2011.