ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4118/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub numărul 1784/118/2009 – astfel cum a fost modificată la termenul din 19 mai 2010 – reclamanta SC M.O. SA a solicitat – în contradictoriu cu pârâta SC A.G.C. SRL – să se dispună obligarea pârâtei la plata sumelor de 9.472 de lei – contravaloarea prejudiciului cauzat patrimoniului SC M.O. SA prin restituirea prețului bunurilor adjudecate de către alte persoane decât pârâta, 19.649,69 lei – contravaloarea bunurilor găsite lipsă în incinta activului, 1.206,01 lei – contravaloarea prețului publicațiilor de vânzare la licitație și 22.000 de lei – contravaloarea cheltuielilor necesare eliberării unor adeverințe foștilor salariați ai societății reclamante.

Prin sentința civilă nr. 6545/com din 17 noiembrie 2010, Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta SC M.O. SA, reprezentată procesual prin lichidator judiciar G.I. SPRL, în contradictoriu cu pârâta SC A.G.C. SRL, astfel cum a fost modificată. A fost obligată pârâta SC A.G.C. SRL la plata sumei de 9.472 de lei – contravaloarea prejudiciului cauzat patrimoniului SC M.O. SA prin restituirea prețului bunurilor adjudecate de C.C. și SC C.A. SRL – în favoarea reclamantei SC M.O. SA. Au fost respinse ca nefondate celelalte capete de cerere referitoare la obligarea pârâtei la plata sumelor de 19.649,69 lei – contravaloarea bunurilor găsite lipsă în incinta activului, 1.206,01 lei – contravaloarea prețului publicațiilor de vânzare la licitație și 22.000 de lei – contravaloarea cheltuielilor necesare eliberării unor adeverințe foștilor salariați ai societății reclamante.

Pentru a pronunța în acest sens instanța de fond a reținut că lichidatorul judiciar al debitorului a organizat – la data de 30 aprilie 2007 – o licitație publică cu strigare în vederea valorificării bunurilor mobile și imobile ale debitorului, vândute ca un ansamblu funcțional, compus din teren în suprafață de 59.866 metri pătrați, construcții și alte bunuri mobile, descrise în regulamentul de vânzare și că bunurile au fost adjudecate de către SC A.G.C. SRL, care a oferit prețul de pornire, de 5.400.000 de lei, exclusiv T.V.A., în procesul – verbal consemnându-se că celelalte bunuri ale SC M.O.

SA care se regăsesc pe proprietatea adjudecată și care nu fac parte din ansamblul funcțional, așa cum este descris în regulamentul de vânzare, vor fi păstrate în locul în care se află la momentul preluării ansamblului funcțional, pentru o perioadă de 90 de zile respectiv până la 26 iulie 2007. De asemenea, instanța a constatat că pârâta a intrat efectiv în posesia activului adjudecat în cursul lunii iunie 2007, condiționând și negociind programul stabilit de lichidatorul judiciar pentru predarea bunurilor aflate în activ – pârâta angajând o firmă proprie de securitate pentru paza bunurilor dobândite prin vânzarea la licitație, împiedicând accesul altor doi adjudecatari ai bunurilor (SC C.A. SRL și C.C.), care se prezentaseră în vederea ridicării lor.

S-a reținut de asemenea că la 28 mai 2007 a fost redactat un proces-verbal de licitație, în baza căruia SC C.A. SRL adjudeca la licitație publică mai multe bunuri mobile (strung mecanică fină SP81, pompă de verificat manometre, trusă mase etalon, două mese etalon 20 kg, motopompă incendiu MP70, motostivuitor o tonă, fax Cannon, 5 butelii, ventilator, electrostivuitor, cântar 100 de kg, cântar 500 kg, remorcă), în schimbul unui preț de 9.028 de lei; prin procesul – verbal din 20 septembrie 2007 lichidatorul judiciar a consemnat restituirea sumei adjudecatarului, întrucât ridicarea de către noul proprietar a bunurilor nu a fost posibilă, datorită refuzului repetat al administratorului SC A.G.C.

SRL de a-i permite ridicarea bunurilor – filele 43 și 182 – 179 – 192 din volumul I. În baza procesului-verbal de licitație datat 16 iulie 2007 – fila 41 – au fost adjudecați 200 de paleți din lemn de către numitul C.C., în schimbul unui preț de 444 de lei, exclusiv T.V.A.; acest preț – totalizând 528,36 de lei – a fost încasat efectiv în contul averii debitorului falit – fila 195 din volumul I, fiind restituit plătitorului la 3 decembrie 2007 – filele 196 – 197. Instanța a mai avut în vedere fapta societății pârâte – de a bloca în mod abuziv și cu vinovăție accesul adjudecatarilor SC C.A. SRL și C.C.

în activul situat în Ovidiu, județul Constanța, în perioadele în care își asumase explicit obligația de a permite acest acces, perioade cuprinse între 4 iunie 2007 (data ocupării activului) și 26 iulie 2007 (data expirării termenului de 90 de zile stabilit prin procesul – verbal din 30 aprilie 2007), respectiv între 31 august 2007 și 29 septembrie 2007 (data expirării termenului de 30 de zile stabilit prin procesul – verbal din 31 august 2007) – reprezintă o încălcare gravă a îndatoririlor asumate convențional în baza celor două procese – verbale, producându-se debitorului falit un prejudiciu egal cu totalul sumelor restituite adjudecatarilor, care s-au văzut puși în situația de a nu putea intra în posesia bunurilor achiziționate, deși s-au prezentat în acest scop la adresa menționată; conduita societății pârâte este confirmată atât prin înscrisurile deja menționate cât și prin declarațiile martorilor audiați; prin urmare, pârâta va fi ținută la plata sumei de 9.472 de lei.

Cu privire la existența și valoarea bunurilor mobile descrise la fila 227 din volumul II, ce formează obiect al capătului al doilea al cererii – evaluate de reclamantă la 19.649,69 de lei – s-a reținut că nu pot fi determinate cu certitudine pe baza probelor administrate, atât timp cât însăși reclamanta a omis să întocmească – de comun acord cu pârâta – o situație clară a bunurilor aflate în activul debitorului falit și neadjudecate de SC A.G.C. SRL dar și a suprafețelor ocupate de către acestea. Nici răspunderea civilă delictuală nu a putut fi reținută în măsura în care fapta ilicită producătoare de prejudicii nu este demonstrată probatoriu, lipsind – așa cum s-a arătat – elemente de natură să identifice cu certitudine acele bunuri a căror contravaloare o reclamă SC M.O.

SA, reținându-se totodată faptul că reclamanta și-a încălcat la rândul său, în mod culpabil, obligația de a ridica în termenul stipulat prin procesul – verbal din 31 august 2007 propriile bunuri, precum și obligația de a achita o chirie în cazul nerespectării lui.

Aceleași considerente au fost reținute și în privința cheltuielilor necesare eliberării adeverințelor de vechime, pe baza datelor consemnate în arhiva societății reclamante, arhivă aflată în posesia pârâtei, reclamanta fiind singura vinovată pentru omisiunea adoptării tuturor măsurilor organizatorice și administrative necesare respectării termenului de 30 de zile instituit prin procesul – verbal din 31 august 2007, neputându-i-se imputa pârâtei faptul că reclamanta nu a avut capacitatea efectivă de a ridica documentele arhivei până la 29 septembrie 2007. În egală măsură, publicațiile de vânzare – al căror preț de difuzare în presa scrisă s-ar ridica la 1.206,01 lei nu au putut fi raportate la acele bunuri adjudecate societății C.A.

SRL și lui C.C., lipsind orice date de identificare a licitațiilor la care ele se referă. Cu alte cuvinte, față de numărul mare de licitații organizate pentru înstrăinarea a numeroase bunuri mobile, instanța a considerat că există o puternică îndoială că publicațiile vizează cazurile celor doi adjudecatari ori alte situații în care adjudecarea nu a fost posibilă datorită conduitei societății pârâte, cu atât mai mult cu cât unele facturi fiscale sunt ulterioare datei de 29 septembrie 2007 (dată la care expira termenul de 30 de zile asumat prin procesul – verbal din 31 august 2007). Prin decizia nr. 34 din 10 martie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 9.472 lei, ca nefondat, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut, pe fondul cauzei, că apelanta a solicitat instanței de control judiciar să rețină caracterul neîntemeiat al sumei de 9.472 lei, la plata căreia a fost obligată către SC M.O. SA, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin fapta de a bloca în mod abuziv și cu vinovăție accesul adjudecatarilor SC C.A. SRL și C.C. în activul situat în Ovidiu, județul Constanța, în perioada 4 iunie 2007 – 26 iulie 2007, respectiv în perioada 31 august 2007 – 29 septembrie 2007. S-a avut astfel în vedere că intimata reclamantă a înstrăinat, prin licitație publică, bunuri mobile din patrimoniul falitei, către persoana fizică C.C. la data de 16 iulie 2007 și către persoana juridică SC C.A.

SRL la data de 28 mai 2007, fără a se stipula în cadrul proceselor verbale de adjudecare un termen pentru ridicarea acestor bunuri și că adjudecatarii au pretins restituirea prețului oferit la momentul achiziționării bunurilor, motivând că nu au putut intra în posesia acestora, fapt pentru care părțile au fost repuse în situația anterioară încheierii proceselor verbale de licitație din 16 iulie 2007 și 28 mai 2007, sumele oferite pentru bunurile mobile ale debitoarei SC M.O. SA fiind returnate către C.C. și SC C.A. SRL. S-a reținut că, în cauza dedusă judecății, sub un prim aspect nu s-a probat existența faptei ilicite, descrise de reclamanta apelantă ca fiind aceea de a interzice accesul lichidatorului și al adjudecatarilor de bunuri mobile în incinta SC M.O.

SA și că numai cererile de restituire a sumelor achitate de adjudecatari nu sunt însă suficiente pentru a face dovada demersurilor încercate în vederea realizării operațiunilor de predare primire a bunurilor pentru care s-au încheiat procesele – verbale de adjudecare, mai ales că în cuprinsul acestor procese – verbale nu s-a stipulat nici un termen de predare, iar până la data de 30 septembrie 2007 s-a prevăzut accesul lichidatorului în spațiul adjudecat de SC A.G.C. SRL fără nicio îngrădire. Nefiind dovedită această faptă ilicită de împiedicare a lichidatorului să predea bunurile mobile transferate în patrimoniul lui C.C. și a SC C.A. SRL, Curtea a reținut că nu putea fi antrenată răspunderea civilă delictuală asupra apelantei pârâte SC A.G.C.

SRL: Sub un alt aspect, s-a avut în vedere că judecătorul fondului a reținut că prejudiciul reclamat de SC M.O. SA îl reprezintă suma de bani pe care lichidatorul debitoarei a restituit-o adjudecatarilor ce au renunțat la bunurile mobile pe care le-au cumpărat, însă ceea ce nu s-a observat în cursul primei judecăți a fost împrejurarea că această sumă restituită reprezintă contravaloarea bunurilor ce au rămas în patrimoniul debitoarei, astfel că nu se poate reține întinderea acestui prejudiciu, cât timp a operat o repunere în situația anterioară vânzării cumpărării la licitație publică, astfel că intimata reclamantă nu era îndreptățită la plata acestei sume ca și reparație a prejudiciului suferit, în măsura în care bunurile valorificate inițial au rămas în patrimoniul său, putând fi valorificate din nou.

Instanța de apel a statuat că, obligând apelanta pârâtă la plata contravalorii bunurilor licitate de C.C. și SC C.A. SRL, instanța de fond a creat o îmbogățire fără just temei în patrimoniul intimatei reclamante, aceasta cumulând în averea sa atât bunurile mobile pe care inițial le înstrăinase, cât și contravaloarea acestora, ca măsură de reparare a prejudiciului pretins de la apelanta pârâtă. În consecință, curtea a reținut că nu a fost dovedită fapta ilicită a SC A.G.C. SRL în cauză, că prejudiciul, astfel cum a fost pretins de intimata reclamantă, nu echivalează cu pierderea efectiv suferită de SC M.O. SA în patrimoniul său, întinderea acestei pagube nefiind probată și, în egală măsură, s-a constatat că nu există o legătură de cauzalitate între prejudiciul reclamat de lichidatorul judiciar al debitoarei și fapta ilicită imputată apelantei SC A.G.C.

SRL. Împotriva deciziei a declarat recurs SC M.O. SA prin lichidator judiciar G.I. S.P.R.L., care a invocat nelegalitatea acesteia din perspectiva motivului reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând următoarele: 1. Instanța de apel nu s-a raportat la întreg probatoriul administrat în cauză, considerând că înscrisurile depuse la dosar cât și interogatoriile și declarațiile martorilor dovedesc următoarele situații de fapt. - lichidatorul a solicitat predarea imediată a bunurilor fără a respecta prevederile procesului – verbal de recepție, considerându-se proprietar al bunurilor licitate, intrând în incinta firmei și angajând propria firmă de pază. - accesul lichidatorului în incinta societății a fost împiedicat abuziv de administratorul societății pârâte și de angajații SC A.P.

SRL Constanța și din această cauză nu a putut desfășura activități specifice lichidării judiciare. - instanța a făcut aprecieri străine de motivele de apel pentru că în procesele – verbale încheiate cu adjudecatarii nu se prevede un termen, iar până la 30 septembrie 2007 accesul în incintă era permis. - nu este căderea instanței să se pronunțe asupra manifestării de voință a unor terți față de raportul juridic dedus judecății, iar dacă adjudecatarii au apreciat că nu mai doresc bunurile pentru că nu mai subzistă oportunitatea avută în vedere în iunie 2007, voința lor este pe deplin justificată. - în concluzie, fapta ilicită trebuie apreciată strict prin prisma modului în care pârâta a înțeles să preia posesia unui imobil și prin atitudinea acesteia față de ceilalți proprietari.

2. Considerațiile instanței prin care s-a considerat că prin rămânerea bunurilor în patrimoniul debitoarei este atrasă incidența prevederilor referitoare la îmbogățirea fără just temei sunt lipsite de suport atât prin prisma înscrisurilor administrate cât și prin prisma principiului de drept invocat. Recurenta face trimitere la declarațiile martorilor, care au apreciat că bunurile se aflau în stare de funcționare la data la care nu s-a mai permis accesul, însă din modul impropriu de depozitare acestea și-au pierdut valoarea economică. În atare situație se consideră că nu se poate reține îmbogățirea fără cauză a recurentei.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: În ce privește prima critică a recurentei prin care se susține că instanța nu s-a raportat la tot probatoriul administrat în cauză și că fapta ilicită transpare din chiar derularea evenimentelor (pe care recurenta le enumără) se constată că argumentele expuse nu pot fi subsumate niciunui motiv de nelegalitate dintre cele reglementate la art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., ele tinzând de fapt la o reapreciere a situației de fapt contrară celei reținute de instanța de apel. Cum, în cadrul controlului de legalitate rolul instanței de recurs este limitat strict la motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 C. proc. civ., și cum niciunul argumentele recurentei, în ceea ce privește existența faptei ilicite a pârâtei, nu poate fi încadrat în acestea, nu pot face obiectul analizei.

Nici cea de-a doua critica nu poate fi primită, în contextul în care instanța de apel și-a fundamentat soluția – în principal – pe neîndeplinirea cumulativă a condițiilor răspunderii delictuale, iar nu pe dispozițiile privitoare la îmbogățirea fără just temei. Faptul că instanța de apel a adus în discuție și un alt argument al soluției pronunțate, în sensul căruia dacă s-ar fi menținut obligația pârâtei la plata contravalorii bunurilor în discuție s-ar fi ajuns în situația cumulării în averea reclamantei atât a bunurilor respective cât și a contravalorii acestora și că prin aceasta instanța de fond ar fi creat o îmbogățire fără just temei în patrimoniul reclamantei nu este de natură a atrage modificarea deciziei atacate.

În consecință, fundamentul ce a stat la baza deciziei a constat în lipsa faptei ilicite a SC G.C. SRL (în sensul că nu a fost dovedită), în aceea că prejudiciul solicitat nu poate fi echivalent cu pierderea efectiv suferită de reclamantă, iar întinderea pagubei nu a fost probată și în aceea că nu există o legătură de cauzalitate între prejudiciul reclamat și fapta ilicită. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantei conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC M.O. SA PRIN LICHIDATOR JUDICIAR G.I. S.P.R.L. CONSTANȚA împotriva deciziei civile nr. 34/com din 10 martie 2011, pronunțată de Secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2011.