Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
28 ianuarie 2011

Decizia nr. 514/2011 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2054/2009 a Curții de Apel București

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2054 din 18 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul P.D. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a obligat pârâtul să primească cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4,3 lei către reclamant. Pârâtul a atacat cu recurs sentința menționată, iar la termenul de judecată din 20 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a suspendat judecata cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., constatând că niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, astfel cum permit dispozițiile art. 242 alin. (2) C. proc. civ. La data de 28 ianuarie 2011, cauza a fost repusă pe rol pentru discutarea excepției perimării, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Cum în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda cursul perimării, potrivit prevederilor art. 249 - 251 C. proc.

civ., urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (1) din același cod, constatându-se din oficiu perimarea recursului.

DECIDE Constată perimat recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 2054 din 18 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2011. Procesat de GGC - CL

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.