ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 853/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 853/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 2233 din 27 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei P.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe; a obligat pârâtul ca prin organele competente să comunice reclamantei actele care trebuie anexate cererii de redobândire a cetățeniei române și să primească cererea și actele într-un termen scurt, rezonabil. Împotriva sentinței anterior menționată, a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe. La termenul de judecată din 04 decembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.
civ., constatând că niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel cum permit dispozițiile art. 242 alin. (2) C. proc. civ. La data de 11 februarie 2011, cauza a fost repusă pe rol pentru discutarea excepției de perimare, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Cum, în cauză, nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda cursul perimării, potrivit prevederilor art. 249 - 251 C. proc.
civ. urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (1) din același cod, constatându-se din oficiu perimarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimat recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinței nr. 2233 din 27 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.