ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.11.2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7761/2011

HOTĂRÂRE
03.11.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7761/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

La data de 18 martie 2008 reclamanții F.G.I.,

D.M.R. și A.M.M. au solicitat Tribunalului Constanța ca prin hotărârea ce o va

pronunța în contradictoriu cu pârâții Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului, S.C. D. S.A., R.A.E.D.P.P. Constanța, Municipiul Constanța

prin Primar, Consiliul Local Constanța și Ministerul Finanțelor Publice să se

dispună restituirea în natură a imobilului situat în Constanța, restituirea

instalațiilor aferente imobilului astfel cum au fost descrise în

procesul-verbal de naționalizare, iar în situația în care restituirea în natură

nu este posibilă, restituirea prin echivalent, iar până la intrarea în posesia

efectivă a imobilului sau a despăgubirilor, pârâții să fie obligați la daune

pentru lipsa de folosință în cuantum de 10.000 RON/zi.

Motivându-și

acțiunea, reclamanții au arătat că, defunctul C.M. a cumpărat cu Actul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X la grefa Tribunalului Constanța, sub

nr. X/1914 un teren în suprafață de 242 m.p., pe care a construit o clădire cu

trei camere și o bucătărie, bunuri pe care le-a lăsat fiicelor sale F. (C.) M.

și C.A. (fostă C.) E., nuda proprietate, iar un an mai târziu a decedat.

Prin Legea nr.

119/1948 și Decretul nr. 111/1951 imobilul a fost preluat abuziv de către stat.

Au mai arătat că,

brutăria este deținută de S.C. D. S.A. iar a doua parte din imobil este

deținută de R.A.E.D.P.P. Constanța.

Prin întâmpinare,

pârâta S.C. D. S.A. a invocat excepția prematurității acțiunii și excepția

lipsei calității procesuale pasive.

Pârâta Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului și Ministerul Finanțelor Publice au

invocat excepția lipsei calității lor procesuale pasive.

Prin Sentința civilă

nr. 901 din 12 mai 2010 Tribunalul Constanța a respins ca nefondate excepțiile

de procedură ce vizau lipsa calității procesuale pasive a pârâtelor S.C. D.

S.A. și a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului și a lipsei

calității procesuale active a reclamanților.

S-a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâților Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, Consiliul Local al Municipiului Constanța și R.A.E.D.P.P.

Constanța, acțiunea fiind respinsă în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind

formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis în parte

acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâții Municipiul Constanța și

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București.

Pârâtul Municipiul

Constanța fiind obligat să restituie în natură reclamanților, imobilul situat

în Constanța, compus din teren în suprafață de 242 m.p., și construcțiile

situate pe terenul în suprafață de 123,09 m.p., identificat conform raportului

de expertiză B.D..

S-a constatat că

reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent pentru

construcțiile reprezentând brutărie și dependințe, situat pe terenul în

suprafață de 118,91 m.p., determinat cu culoare verde în planul anexă la

raportul de expertiză tehnică imobiliară B.D. și a obligat pârâtul Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului să facă reclamanților propuneri în

acest sens, conform art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Au fost respinse ca

nefondate celelalte pretenții ale reclamanților ce vizau restituirea în natură

sau în echivalent a instalațiilor aferente brutăriei naționalizate.

S-a respins ca

nefondată acțiunea față de pârâta S.C. D. S.A.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că reclamanții și-au dovedit calitatea de

persoane îndreptățite la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001 și

dreptul de proprietate asupra bunului-imobil din litigiu.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului, Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local Constanța.

Pârâta Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului a criticat legalitatea hotărârii

întrucât în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității sale procesual

pasive, deoarece reclamanții au notificat Primăria Constanța, instituție care

nu a declinat-o către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului,

astfel că, nu poate fi implicată în procedura Legii nr. 10/2001.

A mai susținut că

acțiunea reclamanților este inadmisibilă deoarece nu a urmat procedura

administrativă în raport cu această pârâtă.

La rândul lor pârâții

Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local Constanța au susținut că,

în mod greșit acesta din urmă a fost obligat la plata cheltuielilor de

judecată, cât timp a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive,

iar pe de altă parte, greșit a fost obligat pârâtul Municipiul Constanța prin

Primar să restituie în natură suprafața de 118,91 m.p., reclamanților, cât timp

această suprafață este ocupată de brutărie și este necesară exploatării normale

a construcției, aflată în proprietatea unei societăți comerciale integral

privatizată.

Curtea de Apel

Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale, prin Decizia nr. 300 C din 22 decembrie 2010 a respins apelul formulat

de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva

Sentinței civile nr. 901 din 12 mai 2010 a Tribunalului Constanța, secția

civilă.

A admis apelul

formulat de pârâții Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local

Constanța, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a respins cererea

de restituire în natură a terenului în suprafață de 118,91 m.p., aferent

magazinului alimentar și construcțiilor anexe proprietatea S.C. D. Grup S.A.

A obligat pârâtul

Municipiul Constanța prin Primar să propună acordarea de despăgubiri în

condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafață de

118,91 m.p. ce nu poate fi restituit în natură.

A obligat reclamanții

la 100 lei cheltuieli de judecată către pârâtul Consiliul Local al Municipiului

Constanța.

A menținut restul

dispozițiilor sentinței.

A obligat

intimații-reclamanți să plătească Municipiului Constanța prin Primar și

Consiliului Local Constanța suma de 372 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a decide

astfel, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele considerente:

În raport cu

criticile formulate de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului, instanța de apel a reținut că, privatizarea S.C. D. G. S.A. s-a

realizat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 prin cumpărări de

acțiuni la Fondul Proprietății de Stat, această din urmă instituție fiind

desființată în baza O.U.G. nr. 296/2000, luând ființă Autoritatea pentru

Privatizarea și Administrarea Participațiilor Statului.

La rândul său,

această din urmă instituție, a fost desființată prin O.U.G. nr. 23/2004, luând

naștere Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (A.V.A.S.),

instituție de specialitate a administrației publice centrale în subordinea

Guvernului, având calitate procesual pasivă în calitate de continuatoare, prin

efectul legii celor două instituții antecesoare F.P.S. și A.P.A.P.P., implicate

în privatizarea S.C. D. G. S.A.

Și celelalte critici

ce vizează inadmisibilitatea acțiunii reclamanților și inaplicabilitatea

Deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost respinse,

întrucât potrivit art. 27 (fost art. 25) din Legea nr. 10/2001, în cazul în

care persoana juridică notificată nu deține bunurile solicitate, aceasta va

proceda la redirecționarea notificării entității competente să o soluționeze.

Criticile pârâților

Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța prin Primar, au fost reținute

ca fiind fondate pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere,

să plătească cheltuieli de judecată.

În speță, acțiunea

reclamanților a fost respinsă în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local

Constanța ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual

pasivă.

Întrucât pârâtul

Consiliul Local Constanța a câștigat în procesul promovat de reclamanți,

instanța a apreciat că este îndreptățit să i se restituie în parte cheltuielile

de judecată efectuate în proces, în speță onorariul de 100 RON, în raport cu

munca depusă, complexitatea cauzei și de faptul că același avocat a apărat și

Municipiul Constanța prin Primar.

Dat fiind că terenul

în suprafață de 118,91 m.p., este necesar exploatării normale a construcției,

fostă brutărie și că titlul de proprietate al pârâtei S.C. D. G. S.A. nu a fost

contestat de reclamanți, instanța a apreciat că nu se impunea restituirea

acestei suprafețe reclamanților, urmând ca aceștia să beneficieze de măsuri

reparatorii conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri au declarat recurs reclamanții F.G.I., D.M.R. și A.M.M. și pârâta

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Dezvoltând criticile

de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., reclamanții au susținut că la baza acordării cheltuielilor de judecată,

stă culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.

În speța de față, cel

căzut în pretenții este Municipiul Constanța prin Primar, ori cel căruia i s-au

acordat cheltuielile de judecată este Consiliul Local Constanța.

Cu privire la

suprafața de teren în litigiu de 118,9 m.p., instanța avea obligația să

verifice dacă privatizarea s-a produs cu respectarea dispozițiilor legale,

existând un Dosar nr. 3/36/1998 pe rolul Curții de Apel Constanța, având ca

obiect revendicarea imobilului, dosar suspendat.

Au mai susținut

recurenții-reclamanți că instanța de apel ar fi trebuit să verifice dacă se

putea compensa acest teren "neretrocedabil" cu un alt teren.

Pârâta-recurentă

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a invocat motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că în mod greșit a fost

respinsă excepția lipsei calității sale procesual pasive, întrucât obligația

legală de a restitui în natură imobilele revine unității deținătoare a

imobilului și nu Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului.

Recurenta-pârâtă,

printr-un al doilea motiv de recurs încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. a susținut că, în mod greșit a fost obligată la plata sumei de 1.000

RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert din moment

ce nu s-a reținut nicio obligație legală în sarcina sa.

În considerarea celor

expuse, a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei

civile atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale

pasive a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, exonerării de la

plata cheltuielilor de judecată și pe fond respingerea acțiunii față de

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente

Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanții F.G.I., D.M.R.,

A.M.M. și pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului sunt

nefondate urmând a fi respinse pentru considerentele ce succed:

Prin raportul de

expertiză tehnică judiciară B.D., imobilul din litigiu a fost identificat la

adresa din Constanța, acesta fiind afectat pe o suprafață de 118,91 m.p., de

construcția fostei brutării și anexele acesteia, în prezent magazin alimentar

deținut de S.C. D. G. S.A. Constanța.

Restul suprafeței de

113,09 m.p., este ocupat de spații de locuit și anexe gospodărești, aflate în

proprietatea Municipiului Constanța și administrate de R.A.E.D.P.P. Constanța.

Critica

recurenților-reclamanți că privatizarea S.C. D. S.A. nu s-ar fi făcut cu

respectarea dispozițiilor legale este nefondată atâta vreme cât aceștia nu au

atacat în justiție titlul de proprietate al acestei pârâte.

Nefondată este și

critica privind lipsa de rol activ a instanței de apel de a depune minime

diligențe pentru a se stabili dacă existau sau nu alte imobile care puteau fi

restituite în natură, deoarece o astfel de cerere a fost formulată pentru prima

dată în recurs.

Și critica vizând

obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată către

pârâții intimați Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local al

Municipiului Constanța este nefondată dat fiind culpa procesuală a acestora.

Referitor la

criticile formulate de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului se constată că și acestea sunt nefondate, aceasta având calitate

procesual pasivă în cauză, în calitate de continuatoare, prin efectul legii a

celor două entități antecesoare FPS și APAPS, implicate în privatizarea SC D.

Critica privind

obligarea sa greșită la data cheltuielilor de judecată este formulată pentru

prima dată în recurs, astfel încât nu mai poate fi analizată.

În raport de cele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursurile

formulate de reclamanții F.G.I., D.M.R. și A.M.M. și de pârâta Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului.

Respinge recursurile

declarate de reclamanții F.G.I., D.M.R., A.M.M. și pârâta Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului împotriva Deciziei civile nr. 300 C din 22

decembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie,

litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 03 noiembrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-02-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1428/2011
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința nr. 1276 din 4 decembrie 2009, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții D.N. și V.G. în contradictoriu cu pârâtul Primarul mu
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4962/2012
râtul Primarul Municipiului Constanța și a fost obligat pârâtul să restituie reclamantei, în natură, imobilul situat în Constanța, b-dul T. nr. 108 (fost I.V. S. nr. 108, fost C. nr. 112), format din teren în suprafață de 423,36 mp. și cons
ÎCCJ 2011-03-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2820/2011
Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1054 din 21 octombrie 2009 a Tribunalului Constanta, sectia civilă a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea reclamanților R.A.C. și R.L., formulată în contradic
ÎCCJ 2011-11-08
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7954/2011
Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 august 2000 la Tribunalul Constanța, secția civilă, reclamanta S.M. a solicitat în c
ÎCCJ 2012-09-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5438/2012
oare a defunctului F.A., iar prin actul de partaj nr. BB din 25 noiembrie 1932, încheiat de succesorii defunctului F.M., imobilul din Constanța, strada M.M., compus din două prăvălii la parter și un apartament la etaj a revenit în proprieta
Sursă