ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3239/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.N.S.A.S.,

în contradictoriu cu pârâta H.J. (fostă B.) a solicitat constatarea existenței

calității pârâtei de colaborator al Securității.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că pârâta a deținut funcția de director executiv al Agenției Județene de

Ocupare a Forței de Muncă din cadrul Prefecturii Brăila, iar pentru funcțiile

de natura celei deținute de pârâtă, verificarea existenței calității de

colaborator al Securității se declanșează din oficiu, conform art. 3 lit. f)

coroborat cu art. 5 alin. (1), teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008.

A mai susținut reclamantul că în

urma verificărilor efectuate, Direcția de Investigații din C.N.S.A.S. a reținut

în Nota de constatare nr. S/DI/I/ 3512 din 26 noiembrie 2008 că pârâta a fost

recrutată în calitate de gazdă a casei de întâlniri la data de 16 septembrie 1987

cu numele conspirativ „H.” „pentru realizarea întâlnirilor în problema VĂMI”.

Reclamantul a menționat că

recrutarea este confirmată, în afara consemnărilor făcute de ofițerii de

securitate care atestă că pârâta a „acceptat angajându-se în scris că nu va

divulga secretul sprijinului” pe care l-a acordat și de existența

angajamentului olograf.

Prin sentința nr. 4150 din 25

noiembrie 2009, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de

reclamant și a constatat existența calității de colaborator a pârâtei H.J.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea a reținut că prin angajamentul scris și semnat de pârâtă la data de 16

septembrie 1987 aceasta s-a angajat să sprijine organele de Securitate prin

punerea la dispoziția acestui organ, a unui birou al unității unde lucra,

pentru rezolvarea unor sarcini de securitate.

Din actele dosarului a rezultat că

pârâta a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane prin punerea

voluntară la dispoziția Securității a unui spațiu aparținând ACR, dar cu

privire Ia care avea o răspundere directă, posedând cheile de acces în imobil.

Nu a fost reținută apărarea pârâtei

în sensul că reclamantul trebuia să dovedească și faptul că spațiul pus la

dispoziția organelor de securitate a fost efectiv folosit, deoarece O.U.G. nr. 24/2008

prevede doar ca persoana să fi înlesnit culegerea de informații de la alte

persoane prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sale sau

a altui spațiu pe care îl deținea, iar aceste condiții sunt îndeplinite în

speță.

A fost înlăturată și apărarea

pârâtei în sensul că a fost amenințată cu repercusiuni negative asupra familiei

pentru că pârâta nu a dovedit în ce au constat amenințările și nu a făcut un

început de dovadă pentru a se aprecia că angajamentul a fost dat sub amenințare

și nu voluntar.

Împotriva sentinței nr. 4150 din 25

noiembrie 2009 a Curții de Apel București a declarat recurs pârâta H.J. considerând

hotărârea nelegală și netemeinică.

În motivele de recurs se arată că:

- instanța de fond a pronunțat

sentința printr-o neînțelegere vădită a prevederilor Legii nr. 293/2008 și

datorită neaprofundării rolului avut de structurile fostei Securități.

Au fost invocate dispozițiile art. 2

din Legea nr. 293/2008 și se apreciază că pentru a fi definit ca și colaborator

al Securității, în primul rând, trebuie ca acestea să fi înlesnit sau realizat

denunțarea regimului totalitar comunist care să fi vizat îngrădirea drepturilor

și libertăților fundamentale ale omului.

Mai mult, se critică soluția

instanței de fond pentru că a considerată că „problema Vămi” ar fi un nume

conspirativ, dar aceasta era o linie de muncă și nu un nume conspirativ.

- instanța de fond nu a ținut seama

de probele aflate la dosar din care rezultă că acel spațiu nu a fost folosit de

Securitate în scopul culegerii de informații prin care s-ar fi denunțat

activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist;

- instanța de fond a respins

apărările pârâtei legate de modul în care a semnat angajamentul, deși pârâta a

fost o victimă a vechiului regim.

După examinarea motivelor de recurs,

a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul

declarat pentru următoarele considerente:

S-a solicitat constatarea calității

de colaborator al securității având în vedere că pârâta a fost recrutată în

calitate de gazdă a casei de întâlniri la data de 16 septembrie 1987 cu numele

conspirativ „H.”.

Potrivit art. 2 lit. b) teza ultimă

din O.U.G. nr. 24/2008, colaborator al securității este și persoana care a

înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la

dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea.

Recurenta critică soluția instanței

pentru că nu a ținut seama de faptul că pentru a fi colaborator al Securității,

trebuia ca prin această activitate să fi înlesnit și realizat denunțarea

regimului totalitar comunist și care să fi vizat îngrădirea drepturilor și

libertăților fundamentale.

Însă, recurenta invocă prevederile

art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 care definește colaboratorul Securității

și care viza denunțarea activităților sau atitudinilor potrivnice regimului,

dar nu face nicio referire la art. 2 lit. b) din același act normativ care se

referă la colaborator, dar la cei care au pus la dispoziția Securității fie

locuința, fie alt spațiu pe care îl dețineau.

Deci, textul aplicabil în cazul de

față este art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Nu prezintă relevanță dacă „problema

Vămi” era un nume conspirativ sau nu, ci important este faptul că recurenta a

pus la dispoziția Securității, în mod voluntar, un spațiu pe care îl deținea

pentru că datorită atribuțiilor sale de serviciu răspundea direct de

funcționarea imobilului și poseda singura cheie de acces în imobilul respectiv.

Pentru stabilirea calității de

colaborator al Securității nu prezintă importanță nici dacă spațiul a fost

folosit de Securitate pentru că legea cere ca persoana să fi înlesnit culegerea

de informații prin punerea voluntară la dispoziția Securității a spațiului pe

care-l deținea.

Deși recurenta susține că „a fost

obligată” să semneze acel angajament, nu au fost prezentate probe din care să

rezulte acest fapt, iar referirea la „metodele de convingere” ale Securității

nu prezintă relevanță pentru că nu toate persoanele care dețineau anumite

funcții în perioada regimului comunist au semnat angajamente cu organele

Securității.

Apreciind că soluția instanței de

fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20

din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de H.J. împotriva

sentinței nr. 4150 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie

2010.