ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3239/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâta H.J. (fostă B.) a solicitat constatarea existenței calității pârâtei de colaborator al Securității. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâta a deținut funcția de director executiv al Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă din cadrul Prefecturii Brăila, iar pentru funcțiile de natura celei deținute de pârâtă, verificarea existenței calității de colaborator al Securității se declanșează din oficiu, conform art. 3 lit. f) coroborat cu art. 5 alin. (1), teza a II-a din O.U.G.

nr. 24/2008. A mai susținut reclamantul că în urma verificărilor efectuate, Direcția de Investigații din C.N.S.A.S. a reținut în Nota de constatare nr. S/DI/I/ 3512 din 26 noiembrie 2008 că pârâta a fost recrutată în calitate de gazdă a casei de întâlniri la data de 16 septembrie 1987 cu numele conspirativ „H.” „pentru realizarea întâlnirilor în problema VĂMI”. Reclamantul a menționat că recrutarea este confirmată, în afara consemnărilor făcute de ofițerii de securitate care atestă că pârâta a „acceptat angajându-se în scris că nu va divulga secretul sprijinului” pe care l-a acordat și de existența angajamentului olograf. 2. Soluția instanței de fond. Prin sentința nr. 4150 din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamant și a constatat existența calității de colaborator a pârâtei H.J.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că prin angajamentul scris și semnat de pârâtă la data de 16 septembrie 1987 aceasta s-a angajat să sprijine organele de Securitate prin punerea la dispoziția acestui organ, a unui birou al unității unde lucra, pentru rezolvarea unor sarcini de securitate. Din actele dosarului a rezultat că pârâta a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane prin punerea voluntară la dispoziția Securității a unui spațiu aparținând ACR, dar cu privire Ia care avea o răspundere directă, posedând cheile de acces în imobil. Nu a fost reținută apărarea pârâtei în sensul că reclamantul trebuia să dovedească și faptul că spațiul pus la dispoziția organelor de securitate a fost efectiv folosit, deoarece O.U.G.

nr. 24/2008 prevede doar ca persoana să fi înlesnit culegerea de informații de la alte persoane prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sale sau a altui spațiu pe care îl deținea, iar aceste condiții sunt îndeplinite în speță. A fost înlăturată și apărarea pârâtei în sensul că a fost amenințată cu repercusiuni negative asupra familiei pentru că pârâta nu a dovedit în ce au constat amenințările și nu a făcut un început de dovadă pentru a se aprecia că angajamentul a fost dat sub amenințare și nu voluntar. 3. Calea de atac exercitată. Împotriva sentinței nr. 4150 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel București a declarat recurs pârâta H.J. considerând hotărârea nelegală și netemeinică.

În motivele de recurs se arată că: - instanța de fond a pronunțat sentința printr-o neînțelegere vădită a prevederilor Legii nr. 293/2008 și datorită neaprofundării rolului avut de structurile fostei Securități. Au fost invocate dispozițiile art. 2 din Legea nr. 293/2008 și se apreciază că pentru a fi definit ca și colaborator al Securității, în primul rând, trebuie ca acestea să fi înlesnit sau realizat denunțarea regimului totalitar comunist care să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Mai mult, se critică soluția instanței de fond pentru că a considerată că „problema Vămi” ar fi un nume conspirativ, dar aceasta era o linie de muncă și nu un nume conspirativ.

- instanța de fond nu a ținut seama de probele aflate la dosar din care rezultă că acel spațiu nu a fost folosit de Securitate în scopul culegerii de informații prin care s-ar fi denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist; - instanța de fond a respins apărările pârâtei legate de modul în care a semnat angajamentul, deși pârâta a fost o victimă a vechiului regim. 4. Soluția instanței de recurs. După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente: S-a solicitat constatarea calității de colaborator al securității având în vedere că pârâta a fost recrutată în calitate de gazdă a casei de întâlniri la data de 16 septembrie 1987 cu numele conspirativ „H.”.

Potrivit art. 2 lit. b) teza ultimă din O.U.G. nr. 24/2008, colaborator al securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea. Recurenta critică soluția instanței pentru că nu a ținut seama de faptul că pentru a fi colaborator al Securității, trebuia ca prin această activitate să fi înlesnit și realizat denunțarea regimului totalitar comunist și care să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale. Însă, recurenta invocă prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 care definește colaboratorul Securității și care viza denunțarea activităților sau atitudinilor potrivnice regimului, dar nu face nicio referire la art. 2 lit. b) din același act normativ care se referă la colaborator, dar la cei care au pus la dispoziția Securității fie locuința, fie alt spațiu pe care îl dețineau.

Deci, textul aplicabil în cazul de față este art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Nu prezintă relevanță dacă „problema Vămi” era un nume conspirativ sau nu, ci important este faptul că recurenta a pus la dispoziția Securității, în mod voluntar, un spațiu pe care îl deținea pentru că datorită atribuțiilor sale de serviciu răspundea direct de funcționarea imobilului și poseda singura cheie de acces în imobilul respectiv. Pentru stabilirea calității de colaborator al Securității nu prezintă importanță nici dacă spațiul a fost folosit de Securitate pentru că legea cere ca persoana să fi înlesnit culegerea de informații prin punerea voluntară la dispoziția Securității a spațiului pe care-l deținea.

Deși recurenta susține că „a fost obligată” să semneze acel angajament, nu au fost prezentate probe din care să rezulte acest fapt, iar referirea la „metodele de convingere” ale Securității nu prezintă relevanță pentru că nu toate persoanele care dețineau anumite funcții în perioada regimului comunist au semnat angajamente cu organele Securității. Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de H.J. împotriva sentinței nr. 4150 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2010.