ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4081/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Petentul C.V. a formulat contestație împotriva dispoziției de obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, astfel cum s-a dispus prin decizia penală nr. 1094 din 22 martie 2010 prin care s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de acesta împotriva sentinței penale nr. 8 din 11 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, invocând caracterul nedefinitiv al deciziei prin care s-a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor și necompetența Curții de Apel București de a le pune în executare. Prin sentința penală nr. 250/F din 7 septembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, contestația.

S-a precizat de instanță că o astfel de cerere – contestație - nu poate fi analizată în procedura reglementată de art. 460 și urm., deoarece noțiunea de cheltuieli judiciare către stat nu se confundă cu cea de „amendă judiciară sau cheltuieli judiciare cuvenite părților” ca dispoziție civilă, singurele care pot face obiectul contestației conform textului sus-arătat. Raportând însă la natura contestației s-a precizat caracterul definitiv al deciziei prin care a fost obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare și astfel admițând posibilitatea examinării prin prisma dispozițiilor art. 461 lit. a) C. proc. pen. Pe de altă parte, dispoziția a intrat în puterea executării, prin dispoziția de respingere a recursului la data pronunțării, iar potrivit art. 418 alin. (1) C. proc.

pen. executarea urmează a fi făcută de instanța de examinare, respectiv Curtea de Apel București. Nemulțumit de această soluție pronunțată, petentul contestator a formulat recurs reiterând modul nelegal de obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, depunând cauzei motive scrise prin care în fapt se atacă cauza în fond și ca o consecință „obligația la plata cheltuielilor judiciare”. Recursul este tardiv, astfel cum se va detalia. Conform art. 385 3 C. proc. pen., termenul de declarare a recursului este de 10 zile, dispozițiile art. 363-365 C. proc. pen. prevăd data de la care curge termenul, se aplică corespunzător [alin. (2) al textului arătat]. Art. 363 alin. (3) C. proc. pen.

prevede că pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau pronunțare, termenul curge de la pronunțare. În cauză recurentul a fost prezent personal la pronunțarea sentinței (fila 22 dosar Curtea de Apel București), declarând recurs la data de 22 septembrie 2010, deci cu depășirea termenului legal. Conform art. 185 C. proc. pen. nerespectarea termenului atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen. Pentru cele ce preced, recursul declarat de contestator va fi respins, ca tardiv. Conform art. 192 cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de contestatorul C.V. împotriva sentinței penale nr. 250/F din 7 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul contestator la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 16 noiembrie 2010.