ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4081/2010

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Petentul

C.V. a formulat contestație împotriva dispoziției de obligarea sa la plata

cheltuielilor judiciare către stat, astfel cum s-a dispus prin decizia penală

nr. 1094 din 22 martie 2010 prin care s-a respins, ca nefondat, recursul

declarat de acesta împotriva sentinței penale nr. 8 din 11 ianuarie 2010

pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, invocând caracterul

nedefinitiv al deciziei prin care s-a dispus obligarea sa la plata

cheltuielilor și necompetența Curții de Apel București de a le pune în executare.

Prin sentința penală nr. 250/F din 7 septembrie

2010 Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, a respins, ca nefondată, contestația.

S-a precizat de instanță că o astfel de cerere –

contestație - nu poate fi analizată în procedura reglementată de art. 460 și

urm., deoarece noțiunea de cheltuieli judiciare către stat nu se confundă cu

cea de „amendă judiciară sau cheltuieli judiciare cuvenite părților” ca

dispoziție civilă, singurele care pot face obiectul contestației conform

textului sus-arătat.

Raportând însă la natura contestației s-a

precizat caracterul definitiv al deciziei prin care a fost obligat

contestatorul la plata cheltuielilor judiciare și astfel admițând posibilitatea

examinării prin prisma dispozițiilor art. 461 lit. a) C. proc. pen.

Pe de altă parte, dispoziția a intrat în puterea

executării, prin dispoziția de respingere a recursului la data pronunțării, iar

potrivit art. 418 alin. (1) C. proc. pen. executarea urmează a fi făcută de

instanța de examinare, respectiv Curtea de Apel București.

Nemulțumit de această soluție pronunțată,

petentul contestator a formulat recurs reiterând modul nelegal de obligarea sa

la plata cheltuielilor judiciare către stat, depunând cauzei motive scrise prin

care în fapt se atacă cauza în fond și ca o consecință „obligația la plata cheltuielilor

judiciare”.

Recursul este tardiv, astfel cum se va detalia.

Conform art. 385

3

C. proc. pen.,

termenul de declarare a recursului este de 10 zile, dispozițiile art. 363-365 C.

proc. pen. prevăd data de la care curge termenul, se aplică corespunzător [alin.

(2) al textului arătat].

Art. 363 alin. (3) C. proc. pen. prevede că

pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau pronunțare, termenul curge

de la pronunțare.

În cauză recurentul a fost prezent personal la

pronunțarea sentinței (fila 22 dosar Curtea de Apel București), declarând

recurs la data de 22 septembrie 2010, deci cu depășirea termenului legal.

Conform art. 185 C. proc. pen. nerespectarea

termenului atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut

peste termen.

Pentru cele ce preced, recursul declarat de

contestator va fi respins, ca tardiv.

Conform art. 192 cu referire la art. 189 alin. (1)

C. proc. pen. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de contestatorul C.V.

împotriva sentinței penale nr. 250/F din 7 septembrie 2010 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul contestator la plata sumei de 50 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 16 noiembrie 2010.