ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8671/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 559 din 2 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 8914/108/2006, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Lugoj și s-a anulat încheierea de carte funciară din 14 aprilie 1971 de sub B 4 din C.F. Minișel și s-a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară de sub B 1 - 3, în favoarea reclamantei, fiind îndrumat Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad, Biroul de C.F. Ineu să efectueze mențiunile în cartea funciară, în baza hotărârii, după rămânerea irevocabilă. Prima instanță a reținut că în baza Încheierilor de carte funciară nr. 5975, 5976, 5977 din 22 august 1913 s-a înscris în C.F.

Minișel dreptul de proprietate cu titlul de uzucapiune în favoarea Bisericii Greco-Catolice din Minișel. Prin Încheierea de carte funciară din 14 aprilie 1971, în baza Decretului nr. 358/1948 s-au rectificat înscrierile de sub B 1 - 3 în sensul că „în locul denumirilor vechi se va înscrie numele exact de Parohia ortodoxă Română din comuna Minișel". Prin Decretul-Lege nr. 9 din 31 decembrie 1989 a fost abrogat Decretul nr. 358/1948. Prin Decretul-Lege nr. 126 din 24 aprilie 1990 ca urmare a abrogării Decretului-Lege nr. 358/1948, Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică) este recunoscută oficial, se organizează și funcționează în conformitate cu regimul juridic general al Cultelor Religioase din România, iar bunurile preluate de stat, prin efectul Decretului nr. 358/1948, se restituie în starea lor actuală Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolice).

Reclamanta s-a conformat procedurii prevăzute de art. 3 din Decretul nr. 126/1990, completat prin Legea nr. 182/2005, privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 64/2004, pentru completarea art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990, astfel cum este consemnat în procesul-verbal din 2 august 2006, dar nu s-a ajuns la niciun rezultat mulțumitor pentru reclamantă, care a recurs la acțiunea în justiție potrivit dreptului comun. Ca urmare a abrogării Decretului nr. 358/1948 care a constituit titlul de proprietate pentru pârâtă, tribunalul în primă instanță, a constatat că acțiunea în revendicare formulată de reclamantă, întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ., având la bază prevederile Legii nr. 9/1989, este admisibilă și astfel că, a dispus restabilirea situației de carte funciară anterioare, mai precis a dispus trecerea în patrimoniul Bisericii Române Unite cu Roma a bunurilor revendicate de aceasta, respectiv a imobilului din C.F.

Minișel. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Parohia Ortodoxă Română Minișel, iar prin Decizia civilă nr. 390 din 17 septembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul declarat de pârâta Parohia Ortodoxă Română Minișel, jud. Arad împotriva Sentinței civile nr. 559 din 2 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 8914/108/2006, în contradictoriu cu reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Lugoj.

Împotriva acestei decizia declarat recurs pârâta Parohia Ortodoxă Română Minișel, iar prin Decizia nr. 8961 din 3 noiembrie 2009 pronunțată în Dosar nr. 8914/108/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de pârâta Parohia Ortodoxă Română Minișel, a casat Decizia civilă nr. 390/A din 17 septembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, cât și Sentința nr. 559 din 02 mai 2007 a Tribunalului Arad și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal. În rejudecare după casare, prin Sentința civilă nr. 432 din 26 mai 2010, pronunțată în Dosar nr. 8914/108/2006, Tribunalul Arad a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în rejudecare, necesitatea respectării dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. În raport de aceste dispoziții legale, tribunalul a constatat că prin considerentele deciziei de casare - Decizia civilă nr. 8961 din 3 noiembrie 2009 a instanței supreme - s-au trasat instanței de rejudecare următoarele sarcini: lămurirea chestiunii privind calitatea procesuală activă a reclamantei ce se constituie într-o excepție de fond supusă rigorilor art. 137 C. proc. civ, precum și examinarea și respectarea dispozițiilor art. 3 a Decretului-Lege nr. 126/1990, conform cărora situația juridică a lăcașurilor de cult ce au aparținut Bisericii Române Unite cu Roma și au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română, se va stabili o comisie mixtă formată din reprezentanți clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri.

Nu în ultimul rând, instanța de rejudecare va trebui să examineze conform considerentelor deciziei de casare dacă, în cadrul procesual fixat prin cererea de chemare în judecată, poate face obiect al cererii de restituire și terenul aferent bisericii, în condițiile în care art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990 face vorbire numai despre stabilirea situației juridice a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale. În ceea ce privește acest din urmă aspect, tribunalul a apreciat că dispozițiilor legale nu trebuie a fi interpretate atât de restrictiv deoarece, chiar dacă în termeni generali o construcție este aferentă unui teren, totuși, dată fiind importanța edificiului și valoarea lui mai mare decât a terenului, este evident că centrul de greutate gravitează în jurul clădirii bisericii aflată în litigiu, iar nu în jurul terenului asupra căruia a fost construită.

O dovadă în acest sens o constituie însăși art. 2 teza I din același act normativ care exceptează de la restituire numai moșiile, adică suprafețele întinse de teren având destinație agricolă, lăsând a se presupune prin aplicarea regulii de interpretare per a contrario, că celelalte bunuri imobile ce au aparținut Bisericii Române Unite cu Roma se restituie, terenuri ce nu intră în categoria moșiilor, ori supraedificate și terenul aferent, se restituie. În ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată în apărare de către pârâtă, tribunalul a găsit-o nefondată pentru următoarele considerente. Calitatea procesuală activă presupune o identitate între reclamanta și persoana despre care se afirmă că este titularul dreptului subiectiv a cărui recunoaștere ori respectare a fost dedusă judecății.

Conform mențiunilor din C.F. Minișel (Almeneș), proprietar asupra bisericii și a curții acesteia a fost Biserica Greco-Catolică Minișel cu titlu de uzucapiune. Ulterior, prin Încheierea din 14 aprilie 1971, asupra imobilului identificat din cartea funciară sus-menționată, s-a intabulat dreptul de proprietate al Parohiei ortodoxe române din comuna Minișel. În ce privește excepția ridicată în cauză, reclamanta a afirmat că este forul tutelar al Parohiei Greco-Catolice Minișel, care în această calitate poate promova orice acțiune pentru apărarea și revendicarea drepturilor legitime ale acestei parohii și o poate reprezenta în mod legal în fața instanței de judecată. Această susținere a reclamantei nu se bazează pe nicio dispoziție legală, statutară, canonică sau de altă natură, fiind doar impresia reclamantei nesusținută juridic ori, în orice caz, nedovedită în actualul proces.

Calitatea procesuală activă a reclamantei rezultă însă din faptul că imobilul în cauză nu a fost în proprietatea parohiei greco-catolice din satul Minișel, ci a bisericii greco-catolice. Potrivit anexei la Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, în România este recunoscută o singură biserică greco-catolică sub denumirea Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică care este continuatoarea fostei biserici greco-catolice desființată prin Decretul nr. 358/1948. În aceste condiții, tribunalul concluzionează că reclamanta justifică calitatea procesuală activă în cauză de a revendica bunuri care au constituit în trecut proprietatea bisericii greco-catolice din satul Minișel.

Sub aspectul fondului pretențiilor, având în vedere considerentele deciziei de casare, tribunalul a apreciat că raționamentul juridic menit a dezlega pricina trebuie să aibă ca fundament limitele și condițiile impuse de Decretul- Lege nr. 126/1990. Acest act normativ abrogă Decretul nr. 358/1948 dar nu îi neagă cu desăvârșire efectele juridice produse, astfel că nu se pune problema constatării nulității încheierii de intabulare a dreptului de proprietate a Parohiei ortodoxe din satul Minișel, câtă vreme a avut la bază un act normativ în vigoare la data respectivă. Conform art. 3 din acest act normativ situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică) și au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanți clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri.

Or, din lista depusă la dosar, întocmită în ianuarie 2007, rezultă că mai mult de 3/4 din numărul credincioșilor satului Minișel s-au declarat ortodocși, ceilalți declarându-se aparținători ai altor culte, cum ar fi penticostali, adventiști, baptiști, greco-catolici, romano-catolici, reformați etc, însă numărul lor nu ajunge la o pătrime din numărul total al credincioșilor. În aceste condiții, tribunalul a concluzionat că dispozițiile actului normativ special invocat mai sus nu sunt întrunite pentru a se dispune restituirea bisericii către reclamantă. În acest sens, se impune a se constata că dispozițiile Decretului-Lege nr. 126/1990, se limitează a recunoaște oficial Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică), precum și dreptul acesteia de a se organiza conform regimului general al cultelor din România.

Deși același act normativ recunoaște dreptul acestei biserici de a i se restitui bunurile preluate de stat prin efectul Decretului nr. 358/1948 și aflate în patrimoniul statului, cu excepția moșiilor, în privința lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică), legea impune a se ține seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri. Două sunt elementele care converg spre soluție de respingere ca nefondată a cererii de chemare în judecată. În primul rând, bunul revendicat nu se află în patrimoniul statului fiind în proprietatea Parohiei ortodoxe române din satul Minișel.

În al doilea rând, despre dorința credincioșilor din comunitatea satului Minișel, de trecere a lăcașului de cult din localitate în proprietatea Bisericii Române Unite cu Roma, nu poate fi vorba, o astfel de dorință neexistând exprimată de credincioși sau reliefată de vreo probă din dosar nici nu poate fi presupusă cât timp covârșitoarea majoritate a credincioșilor din localitate s-au declarat ortodocși. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta Episcopia Unită cu Roma Greco-Catolică Lugoj iar prin Decizia civilă nr. 4458 din 24 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara s-a admis apelul reclamantei, s-a schimbat în tot hotărârea instanței de fond în sensul admiterii acțiunii și s-a constatat că Biserica Greco-Catolică din Minișel este proprietarul imobilului înscris în C.F.

Minișel constând din Biserică și curte. S-a anulat Încheierea de carte funciară nr. 337/14.04.1971 de sub B 4 din C.F. Minișel și s-a dispus restabilirea situației de carte funciară de sub B 1 - 3 și obligată pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele: Este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a recurentei, invocată de pârâtă întrucât în C.F. Minișel a fost înscrisă sub B 1 - 3 Biserica Greco-Catolică Minișel și nu Parohia Greco-Catolică din Minișel, iar potrivit Anexei nr. 1 la Legea nr. 489/2006, privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, în România este recunoscută o singură biserică greco-catolică sub denumirea Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, care este continuatoarea fostei biserici greco-catolice.

Desființată prin Decretul nr. 358/1948. În ceea ce privește excepțiile inadmisibilității și prescrierii acțiunii, Curtea reține, de asemenea, că acestea sunt neîntemeiate în raport de disp.art. 480 C. civ., art. 34 și 35 din Legea nr. 7/1996, potrivit cărora acțiunea în revendicare - rectificare de carte funciară este imprescriptibilă. În ceea ce privește fondul litigiului, instanța de apel reține că prin Decretul nr. 358/1948 s-a stabilit că, în urma revenirii comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox, organizațiile centrale și statutare ale acestui cult încetează de a mai exista, stipulându-se, totodată, că averea mobilă și imobilă a organizațiilor și instituțiilor acestui cult revine Statului Român, care le poate atribui în parte către Biserica Ortodoxă Română.

În temeiul Decretului nr. 358/1948, prin Încheierea de carte funciară 14 aprilie 1971, s-au rectificat înscrisurile de sub B 1 - 3 din C.F. Minișel, în sensul că (sub B 4) „în locul denumirilor vechi se va înscrie numele exact de Parohia Ortodoxă Română din Comuna Minișel". Cu alte cuvinte, temeiul în baza căruia pârâta intimată a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu îl constituie Decretul nr. 358/1948, care a fost abrogat prin Decretul-Lege nr. 9/1989.

Este adevărat că prin art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990 s-a stabilit că situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române Unite cu Roma și au fost preluate de biserica catolică se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanți clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri, numai că prin Legea nr. 182/2005 art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990 a fost completat prevăzându-se la alin. (2) că, dacă la termenul stabilit pentru convocarea comisiei aceasta nu se întrunește sau dacă nu se ajunge la niciun rezultat în cadrul comisiei ori decizia nemulțumește vreuna din părți, partea interesată are deschisă calea acțiunii în justiție, potrivit dreptului comun.

S-a reținut astfel că în speță, reclamanta apelantă s-a conformat procedurii prevăzute de art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990, completat prin Legea nr. 182/2005, așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat la 2 august 2006, dar nu s-a ajuns la niciun rezultat mulțumitor pentru reclamantă, astfel că aceasta a recurs la acțiunea în justiție pe calea dreptului comun. Astfel, avându-se în vedere că, prin voința legiuitorului, a fost stabilit caracterul nelegal, discriminatoriu și agresiv al Decretului nr. 358/1948, Curtea apreciază că noțiunea de „atribuire" folosită de acest act normativ nu poate fi asimilată cu aceea de proprietate iar acțiunea promovată de reclamantă pe calea dreptului comun este întemeiată.

În acest context, este de menționat că față de prevederile art. 3 alin. (2) astfel cum a fost completat prin Legea nr. 182/2005, nu are relevanță în cauză „conscripția religioasă a satului Minișel", invocată de pârâtă, cu atât mai mult cu cât aceasta exprimă doar apartenența la cultele religioase, nefiind consultată dorința credincioșilor cu privire la situația juridică a imobilului în litigiu. Astfel, ca urmare a abrogării Decretului nr. 358/1948, care a constituit titlul pentru pârâtă, Curtea s-a apreciat că acțiunea în revendicare și rectificare este întemeiată în raport de dispozițiile art. 480 C. civ., art. 34 pct. 1 și 3 din Legea nr. 7/1996 și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parohia Ortodoxă Română Minișel solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte: Astfel, se susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii față de obiectul dedus judecății,în condițiile în care acțiunea este formulată nu numai de o persoană fără calitate procesuală ci și cu încălcarea interesului legitim al adevăratului titular - parohia. Se mai susține că au fost ignorate dispozițiile și recomandările date prin Decizia civilă nr. 8961 din 3 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a casat Decizia civilă nr. 390 din 17 septembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta mai învederează faptul că s-a dispus restabilirea situației anterioare de C.F. în favoarea unei persoane juridice inexistente Biserica Greco-Catolică din Minișel. O altă critică, vizează dispozițiile art. 3 alin. (1) din Decretul-Lege nr. 126/1990 potrivit cărora pot face obiectul revendicărilor în baza acestui act normativ special doar lăcașele de cult și casele parohiale, fără a include și terenurile intravilane ori extravilane, ce au făcut obiectul unei reglementări speciale, care exced cadrului procesual creat. Recurentul mai susține că abrogarea Decretului nr. 358/1948 nu justifică rectificarea tabulară în baza art. 34 pct. 3 din Legea nr. 115/1938 deoarece Decretul-Lege nr. 136/1990 ce a abrogat Decretul nr. 358/1948 nu retroactivează și de altfel pentru retrocedarea bunurilor fostei biserici greco-catolice,sunt prevăzute proceduri speciale.

Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs a dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Înalta Curte retine următoarele: Prin Decizia civilă nr. 8961 din 3 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a admis recursul pârâtei Parohia Ortodoxă Română Minișel, s-a casat Decizia civilă nr. 390 din 17 septembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara cât și Sentința civilă nr. 550 din 2 mai 2007 a Tribunalului Arad cu trimiterea cauzei spre rejudecare a aceluiași tribunal. Astfel din considerentele hotărârii de casare rezultă fără posibilitate de echivoc, îndrumările și recomandările obligatorii date instanței în rejudecarea cauzei.

S-a reținut astfel,că acțiunea a fost formulată de Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Lugoj în calitate de „for tutelar", al Protopopiatului Român Unit cu Roma Greco-Catolică Arad, fără ca reclamantei să i se solicite a prezenta o procură pentru exercițiul dreptului de reprezentare în judecată în condițiile în care potrivit dispozițiilor art. 28 din Decretul nr. 177/1948 privind „regimul general al cultelor religioase" în vigoare la data sesizării instanței și părțile componente locale ale cultelor religioase recunoscute ca persoane juridice, au de asemenea personalitate juridică, situație în care pot sta singure în justiție ca titulare ale dreptului și obligației proprii.

S-a statuat prin decizia de casare,că pentru cercetarea fondului,instanța va examina exigențele art. 3 din Decretul-Lege nr. 126 pct. 990 potrivit căruia situația juridică a locașurilor de cult și a caselor parohiale ce au aparținut Bisericii Unite cu Roma și au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română, se va stabili de o comisie mixtă formată din reprezentanții clericali, ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comitatele ce dețin aceste bunuri. S-a mai reținut prin aceeași decizie de casare, cu putere obligatorie pentru instanță în rejudecarea cauzei că din „conscripția religioasă a satului Minișel rezultă că peste 3A din totalul credincioșilor aparținând satului Minișel și-au declarat apartenența la religia ortodoxă.

O altă recomandare data instanței în rejudecare, vizează examinarea cauzei prin prisma dispozițiilor art. 3 din Decretul-Lege nr. 126 din 24 aprilie 1990 care face vorbire doar de stabilirea situației juridice a lăcașelor de cult și respectiv a caselor parohiale, urmând a se examina dacă în cadrul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată poate face obiect al cererii de restituire și terenul aferent bisericii. Deși obligatorii aceste recomandări, potrivit dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., este de observat că aceste aspecte nu au fost reținute și nici examinate de instanța de apel. Or, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârea instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Soluția consacrată de art. 315 alin. (1) C. proc. civ. are o justificare deplină și o legitimare incontestabilă, ce decurge din însăși rațiunea controlului judiciar, dispozițiile evocate limitând însă obligativitatea deciziei instanței de recurs la problemele de drept dezlegate și la necesitatea administrării unor probe. Prin urmare, modul de interpretare a unui anumit text de lege,ori aplicarea unui anumit principiu de drept, în condițiile determinate de instanța de recurs,este obligatorie pentru judecătorii fondului, iar instanța determinată să rejudece cauza, nu poate să ignore o atare interpretare. Cum, în cauză nu au fost examinate aspectele și recomandările obligatorii ale deciziei de casare, fiind încălcate astfel dispozițiile art 315 C. proc.

civ., recursul urmează a fi admis, a se casa hotărârea instanței de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Parohia ortodoxă Română Minișel împotriva Deciziei nr. 458 din 24 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași Curte de Apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2011. ÎNCHEIERE S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Parohia Ortodoxă Română Minișel împotriva Deciziei nr. 458 din 24 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. La apelul nominal se prezintă intimata-reclamantă Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Lugoj, reprezentată de avocatul A.S., lipsind recurenta-pârâtă Parohia Ortodoxă Română Minișel.

Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul asistent face raportul cauzei și arată că recursul a fost motivat în termenul legal, au fost comunicate motivele de recurs și întâmpinarea, intimata-reclamantă, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, a invocat excepția nulității recursului, întrucât s-au formulat critici de netemeinicie. Înalta Curte acordă cuvântul pe excepția nulității recursului și pe fondul acestuia, solicitând concluzii și cu privire la voința credincioșilor. Avocatul A.S. susține că motivele de recurs vizează aspecte de netemeinicie. Dacă nu se va primi excepția nulității recursului, solicită respingerea acestuia, ca nefondat. În speță, s-a dovedit calitatea procesuală activă a reclamantei, în C.F.

Minișel fiind înscrisă sub B 1 - 3 Biserica Greco-Catolică Minișel și nu Parohia Greco-Catolică din Minișel; Biserica Greco-Catolică este continuatoarea fostei biserici greco-catolice desființate prin Decretul nr. 358/1948 și este direct răspunzătoare de buna administrare a tuturor bunurilor imobile aflate în patrimoniul cultului greco-catolic din competența sa teritorială. Prin eparhie nu se înțelege strict Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Lugoj, ci și toate parohiile din zona sa teritorială de competență printre care și Parohia Unită cu Roma Greco-Catolică din satul Minișel. Prin urmare, Episcopia Unită cu Roma Greco-Catolică de Lugoj poate promova orice acțiune pentru apărarea și revendicarea drepturilor legitime ale Bisericii Greco-Catolice din raza sa teritorială de competență, fiind astfel dovedit și interesul său în promovarea prezentei acțiuni.

Susținerea pârâtei în sensul că ar fi mai mulți credincioși ortodocși în comunitate nu este întemeiată și nu prezintă relevanță în cauză, textul art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr. 126/1990 referindu-se la dorința credincioșilor, iar în dosarul cauzei nu există probe în sensul exprimării voinței credincioșilor ortodocși cu privire la situația bisericii din Minișel. De altfel, nici nu au fost prezenți credincioșii la mediere. La interpelarea instanței, precizează că loturile B1 și B2 nu fac obiectul litigiului, doar bunul imobil aflat la B3 220-221. Solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

ÎNALTA CURTE

Având nevoie de timp pentru deliberare, în condițiile art. 260 C. proc. civ: D I S P U N E Amână pronunțarea la data de 25 noiembrie 2011. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2011. ÎNCHEIERE În aceeași compunere, având nevoie de timp pentru deliberare, în temeiul dispozițiilor art. 260 C. proc. civ., D I S P U N E Amână pronunțarea la data de 2 decembrie 2011. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2011 ÎNCHEIERE

ÎNALTA CURTE

în aceeași compunere și pentru aceleași motive, D I S P U N E Amână pronunțarea în cauză la data de 9 decembrie 2011. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2011.