ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8671/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8671/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 559 din 2 mai 2007,

pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 8914/108/2006, a fost admisă

acțiunea civilă formulată de reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma

Greco-Catolică de Lugoj și s-a anulat încheierea de carte funciară din 14

aprilie 1971 de sub B 4 din C.F. Minișel și s-a dispus restabilirea situației

anterioare de carte funciară de sub B 1 - 3, în favoarea reclamantei, fiind

îndrumat Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad, Biroul de C.F.

Ineu să efectueze mențiunile în cartea funciară, în baza hotărârii, după rămânerea

irevocabilă.

Prima instanță a

reținut că în baza Încheierilor de carte funciară nr. 5975, 5976, 5977 din 22

august 1913 s-a înscris în C.F. Minișel dreptul de proprietate cu titlul de

uzucapiune în favoarea Bisericii Greco-Catolice din Minișel.

Prin Încheierea de

carte funciară din 14 aprilie 1971, în baza Decretului nr. 358/1948 s-au

rectificat înscrierile de sub B 1 - 3 în sensul că „în locul denumirilor vechi

se va înscrie numele exact de Parohia ortodoxă Română din comuna Minișel".

Prin Decretul-Lege

nr. 9 din 31 decembrie 1989 a fost abrogat Decretul nr. 358/1948.

Prin Decretul-Lege

nr. 126 din 24 aprilie 1990 ca urmare a abrogării Decretului-Lege nr. 358/1948,

Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică) este recunoscută oficial, se

organizează și funcționează în conformitate cu regimul juridic general al

Cultelor Religioase din România, iar bunurile preluate de stat, prin efectul

Decretului nr. 358/1948, se restituie în starea lor actuală Bisericii Române

Unite cu Roma (Greco-Catolice).

Reclamanta s-a

conformat procedurii prevăzute de art. 3 din Decretul nr. 126/1990, completat

prin Legea nr. 182/2005, privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 64/2004,

pentru completarea art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990, astfel cum este

consemnat în procesul-verbal din 2 august 2006, dar nu s-a ajuns la niciun

rezultat mulțumitor pentru reclamantă, care a recurs la acțiunea în justiție

potrivit dreptului comun.

Ca urmare a abrogării

Decretului nr. 358/1948 care a constituit titlul de proprietate pentru pârâtă,

tribunalul în primă instanță, a constatat că acțiunea în revendicare formulată

de reclamantă, întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ., având la bază

prevederile Legii nr. 9/1989, este admisibilă și astfel că, a dispus

restabilirea situației de carte funciară anterioare, mai precis a dispus

trecerea în patrimoniul Bisericii Române Unite cu Roma a bunurilor revendicate

de aceasta, respectiv a imobilului din C.F. Minișel.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâta Parohia Ortodoxă Română Minișel, iar prin

Decizia civilă nr. 390 din 17 septembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara a

respins apelul declarat de pârâta Parohia Ortodoxă Română Minișel, jud. Arad

împotriva Sentinței civile nr. 559 din 2 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Arad

în Dosarul nr. 8914/108/2006, în contradictoriu cu reclamanta Episcopia Română

Unită cu Roma Greco-Catolică de Lugoj.

Împotriva acestei

decizia declarat recurs pârâta Parohia Ortodoxă Română Minișel, iar prin

Decizia nr. 8961 din 3 noiembrie 2009 pronunțată în Dosar nr. 8914/108/2006,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, a admis recursul declarat de pârâta Parohia Ortodoxă Română

Minișel, a casat Decizia civilă nr. 390/A din 17 septembrie 2007 a Curții de

Apel Timișoara, secția civilă, cât și Sentința nr. 559 din 02 mai 2007 a

Tribunalului Arad și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

În rejudecare după

casare, prin Sentința civilă nr. 432 din 26 mai 2010, pronunțată în Dosar nr.

8914/108/2006, Tribunalul Arad a respins ca nefondată acțiunea formulată de

reclamantă.

Pentru a pronunța

această soluție, tribunalul a reținut, în rejudecare, necesitatea respectării

dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

În raport de aceste

dispoziții legale, tribunalul a constatat că prin considerentele deciziei de

casare - Decizia civilă nr. 8961 din 3 noiembrie 2009 a instanței supreme -

s-au trasat instanței de rejudecare următoarele sarcini: lămurirea chestiunii

privind calitatea procesuală activă a reclamantei ce se constituie într-o

excepție de fond supusă rigorilor art. 137 C. proc. civ, precum și examinarea

și respectarea dispozițiilor art. 3 a Decretului-Lege nr. 126/1990, conform

cărora situația juridică a lăcașurilor de cult ce au aparținut Bisericii Române

Unite cu Roma și au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română, se va stabili o

comisie mixtă formată din reprezentanți clericali ai celor două culte

religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin

aceste bunuri. Nu în ultimul rând, instanța de rejudecare va trebui să

examineze conform considerentelor deciziei de casare dacă, în cadrul procesual

fixat prin cererea de chemare în judecată, poate face obiect al cererii de

restituire și terenul aferent bisericii, în condițiile în care art. 3 din

Decretul-Lege nr. 126/1990 face vorbire numai despre stabilirea situației

juridice a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale.

În ceea ce privește

acest din urmă aspect, tribunalul a apreciat că dispozițiilor legale nu trebuie

a fi interpretate atât de restrictiv deoarece, chiar dacă în termeni generali o

construcție este aferentă unui teren, totuși, dată fiind importanța edificiului

și valoarea lui mai mare decât a terenului, este evident că centrul de greutate

gravitează în jurul clădirii bisericii aflată în litigiu, iar nu în jurul

terenului asupra căruia a fost construită. O dovadă în acest sens o constituie

însăși art. 2 teza I din același act normativ care exceptează de la restituire

numai moșiile, adică suprafețele întinse de teren având destinație agricolă,

lăsând a se presupune prin aplicarea regulii de interpretare per a contrario,

că celelalte bunuri imobile ce au aparținut Bisericii Române Unite cu Roma se

restituie, terenuri ce nu intră în categoria moșiilor, ori supraedificate și

terenul aferent, se restituie.

În ce privește

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată în apărare

de către pârâtă, tribunalul a găsit-o nefondată pentru următoarele

considerente.

Calitatea procesuală

activă presupune o identitate între reclamanta și persoana despre care se

afirmă că este titularul dreptului subiectiv a cărui recunoaștere ori

respectare a fost dedusă judecății.

Conform mențiunilor

din C.F. Minișel (Almeneș), proprietar asupra bisericii și a curții acesteia a

fost Biserica Greco-Catolică Minișel cu titlu de uzucapiune. Ulterior, prin

Încheierea din 14 aprilie 1971, asupra imobilului identificat din cartea

funciară sus-menționată, s-a intabulat dreptul de proprietate al Parohiei

ortodoxe române din comuna Minișel.

În ce privește

excepția ridicată în cauză, reclamanta a afirmat că este forul tutelar al

Parohiei Greco-Catolice Minișel, care în această calitate poate promova orice

acțiune pentru apărarea și revendicarea drepturilor legitime ale acestei

parohii și o poate reprezenta în mod legal în fața instanței de judecată.

Această susținere a reclamantei nu se bazează pe nicio dispoziție legală,

statutară, canonică sau de altă natură, fiind doar impresia reclamantei

nesusținută juridic ori, în orice caz, nedovedită în actualul proces.

Calitatea procesuală

activă a reclamantei rezultă însă din faptul că imobilul în cauză nu a fost în

proprietatea parohiei greco-catolice din satul Minișel, ci a bisericii

greco-catolice. Potrivit anexei la Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă

și regimul general al cultelor, în România este recunoscută o singură biserică

greco-catolică sub denumirea Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică care

este continuatoarea fostei biserici greco-catolice desființată prin Decretul

nr. 358/1948. În aceste condiții, tribunalul concluzionează că reclamanta

justifică calitatea procesuală activă în cauză de a revendica bunuri care au

constituit în trecut proprietatea bisericii greco-catolice din satul Minișel.

Sub aspectul fondului

pretențiilor, având în vedere considerentele deciziei de casare, tribunalul a

apreciat că raționamentul juridic menit a dezlega pricina trebuie să aibă ca

fundament limitele și condițiile impuse de Decretul- Lege nr. 126/1990.

Acest act normativ

abrogă Decretul nr. 358/1948 dar nu îi neagă cu desăvârșire efectele juridice

produse, astfel că nu se pune problema constatării nulității încheierii de

intabulare a dreptului de proprietate a Parohiei ortodoxe din satul Minișel,

câtă vreme a avut la bază un act normativ în vigoare la data respectivă.

Conform art. 3 din

acest act normativ situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor

parohiale care au aparținut Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică) și

au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română se va stabili de către o comisie

mixtă, formată din reprezentanți clericali ai celor două culte religioase,

ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste

bunuri.

Or, din lista depusă

la dosar, întocmită în ianuarie 2007, rezultă că mai mult de 3/4 din numărul

credincioșilor satului Minișel s-au declarat ortodocși, ceilalți declarându-se

aparținători ai altor culte, cum ar fi penticostali, adventiști, baptiști,

greco-catolici, romano-catolici, reformați etc, însă numărul lor nu ajunge la o

pătrime din numărul total al credincioșilor.

În aceste condiții,

tribunalul a concluzionat că dispozițiile actului normativ special invocat mai

sus nu sunt întrunite pentru a se dispune restituirea bisericii către

reclamantă.

În acest sens, se

impune a se constata că dispozițiile Decretului-Lege nr. 126/1990, se limitează

a recunoaște oficial Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică), precum și

dreptul acesteia de a se organiza conform regimului general al cultelor din

România. Deși același act normativ recunoaște dreptul acestei biserici de a i

se restitui bunurile preluate de stat prin efectul Decretului nr. 358/1948 și

aflate în patrimoniul statului, cu excepția moșiilor, în privința lăcașurilor

de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române Unite cu Roma

(Greco-Catolică), legea impune a se ține seama de dorința credincioșilor din

comunitățile care dețin aceste bunuri.

Două sunt elementele

care converg spre soluție de respingere ca nefondată a cererii de chemare în

judecată.

În primul rând, bunul

revendicat nu se află în patrimoniul statului fiind în proprietatea Parohiei

ortodoxe române din satul Minișel. În al doilea rând, despre dorința

credincioșilor din comunitatea satului Minișel, de trecere a lăcașului de cult

din localitate în proprietatea Bisericii Române Unite cu Roma, nu poate fi

vorba, o astfel de dorință neexistând exprimată de credincioși sau reliefată de

vreo probă din dosar nici nu poate fi presupusă cât timp covârșitoarea

majoritate a credincioșilor din localitate s-au declarat ortodocși.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel reclamanta Episcopia Unită cu Roma Greco-Catolică

Lugoj iar prin Decizia civilă nr. 4458 din 24 noiembrie 2010 a Curții de Apel

Timișoara s-a admis apelul reclamantei, s-a schimbat în tot hotărârea instanței

de fond în sensul admiterii acțiunii și s-a constatat că Biserica

Greco-Catolică din Minișel este proprietarul imobilului înscris în C.F. Minișel

constând din Biserică și curte.

S-a anulat Încheierea

de carte funciară nr. 337/14.04.1971 de sub B 4 din C.F. Minișel și s-a dispus

restabilirea situației de carte funciară de sub B 1 - 3 și obligată pârâta să

lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Este neîntemeiată

excepția lipsei calității procesuale active a recurentei, invocată de pârâtă

întrucât în C.F. Minișel a fost înscrisă sub B 1 - 3 Biserica Greco-Catolică

Minișel și nu Parohia Greco-Catolică din Minișel, iar potrivit Anexei nr. 1 la

Legea nr. 489/2006, privind libertatea religioasă și regimul general al

cultelor, în România este recunoscută o singură biserică greco-catolică sub

denumirea Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, care este

continuatoarea fostei biserici greco-catolice. Desființată prin Decretul nr.

358/1948.

În ceea ce privește

excepțiile inadmisibilității și prescrierii acțiunii, Curtea reține, de

asemenea, că acestea sunt neîntemeiate în raport de disp.art. 480 C. civ., art.

34 și 35 din Legea nr. 7/1996, potrivit cărora acțiunea în revendicare -

rectificare de carte funciară este imprescriptibilă.

În ceea ce privește

fondul litigiului, instanța de apel reține că prin Decretul nr. 358/1948 s-a

stabilit că, în urma revenirii comunităților locale (parohii) ale cultului

greco-catolic la cultul ortodox, organizațiile centrale și statutare ale

acestui cult încetează de a mai exista, stipulându-se, totodată, că averea

mobilă și imobilă a organizațiilor și instituțiilor acestui cult revine

Statului Român, care le poate atribui în parte către Biserica Ortodoxă Română.

În temeiul Decretului

nr. 358/1948, prin Încheierea de carte funciară 14 aprilie 1971, s-au

rectificat înscrisurile de sub B 1 - 3 din C.F. Minișel, în sensul că (sub B 4)

„în locul denumirilor vechi se va înscrie numele exact de Parohia Ortodoxă

Română din Comuna Minișel".

Cu alte cuvinte,

temeiul în baza căruia pârâta intimată a dobândit dreptul de proprietate asupra

imobilului în litigiu îl constituie Decretul nr. 358/1948, care a fost abrogat

prin Decretul-Lege nr. 9/1989.

Este adevărat că prin

art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990 s-a stabilit că situația juridică a

lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române

Unite cu Roma și au fost preluate de biserica catolică se va stabili de către o

comisie mixtă, formată din reprezentanți clericali ai celor două culte

religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin

aceste bunuri, numai că prin Legea nr. 182/2005 art. 3 din Decretul-Lege nr.

126/1990 a fost completat prevăzându-se la alin. (2) că, dacă la termenul

stabilit pentru convocarea comisiei aceasta nu se întrunește sau dacă nu se

ajunge la niciun rezultat în cadrul comisiei ori decizia nemulțumește vreuna

din părți, partea interesată are deschisă calea acțiunii în justiție, potrivit

dreptului comun.

S-a reținut astfel că

în speță, reclamanta apelantă s-a conformat procedurii prevăzute de art. 3 din

Decretul-Lege nr. 126/1990, completat prin Legea nr. 182/2005, așa cum rezultă

din procesul-verbal încheiat la 2 august 2006, dar nu s-a ajuns la niciun

rezultat mulțumitor pentru reclamantă, astfel că aceasta a recurs la acțiunea

în justiție pe calea dreptului comun.

Astfel, avându-se în

vedere că, prin voința legiuitorului, a fost stabilit caracterul nelegal,

discriminatoriu și agresiv al Decretului nr. 358/1948, Curtea apreciază că

noțiunea de „atribuire" folosită de acest act normativ nu poate fi

asimilată cu aceea de proprietate iar acțiunea promovată de reclamantă pe calea

dreptului comun este întemeiată.

În acest context,

este de menționat că față de prevederile art. 3 alin. (2) astfel cum a fost

completat prin Legea nr. 182/2005, nu are relevanță în cauză „conscripția

religioasă a satului Minișel", invocată de pârâtă, cu atât mai mult cu cât

aceasta exprimă doar apartenența la cultele religioase, nefiind consultată

dorința credincioșilor cu privire la situația juridică a imobilului în litigiu.

Astfel, ca urmare a

abrogării Decretului nr. 358/1948, care a constituit titlul pentru pârâtă,

Curtea s-a apreciat că acțiunea în revendicare și rectificare este întemeiată

în raport de dispozițiile art. 480 C. civ., art. 34 pct. 1 și 3 din Legea nr.

7/1996 și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs Parohia Ortodoxă Română Minișel solicitând

modificarea ei în sensul respingerii apelului.

Criticile aduse

hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

Astfel, se susține că

instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii față de

obiectul dedus judecății,în condițiile în care acțiunea este formulată nu numai

de o persoană fără calitate procesuală ci și cu încălcarea interesului legitim

al adevăratului titular - parohia.

Se mai susține că au

fost ignorate dispozițiile și recomandările date prin Decizia civilă nr. 8961

din 3 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a casat

Decizia civilă nr. 390 din 17 septembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara cu

trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta mai

învederează faptul că s-a dispus restabilirea situației anterioare de C.F. în

favoarea unei persoane juridice inexistente Biserica Greco-Catolică din

Minișel.

O altă critică,

vizează dispozițiile art. 3 alin. (1) din Decretul-Lege nr. 126/1990 potrivit

cărora pot face obiectul revendicărilor în baza acestui act normativ special

doar lăcașele de cult și casele parohiale, fără a include și terenurile

intravilane ori extravilane, ce au făcut obiectul unei reglementări speciale,

care exced cadrului procesual creat.

Recurentul mai

susține că abrogarea Decretului nr. 358/1948 nu justifică rectificarea tabulară

în baza art. 34 pct. 3 din Legea nr. 115/1938 deoarece Decretul-Lege nr.

136/1990 ce a abrogat Decretul nr. 358/1948 nu retroactivează și de altfel

pentru retrocedarea bunurilor fostei biserici greco-catolice,sunt prevăzute

proceduri speciale.

Examinând hotărârea

instanței de apel prin prisma motivelor de recurs a dispozițiilor art. 304 pct.

7 și 9 C. proc. civ. Înalta Curte retine următoarele:

Prin Decizia civilă

nr. 8961 din 3 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, s-a admis recursul pârâtei Parohia

Ortodoxă Română Minișel, s-a casat Decizia civilă nr. 390 din 17 septembrie

2007 a Curții de Apel Timișoara cât și Sentința civilă nr. 550 din 2 mai 2007 a

Tribunalului Arad cu trimiterea cauzei spre rejudecare a aceluiași tribunal.

Astfel din

considerentele hotărârii de casare rezultă fără posibilitate de echivoc,

îndrumările și recomandările obligatorii date instanței în rejudecarea cauzei.

S-a reținut astfel,că

acțiunea a fost formulată de Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de

Lugoj în calitate de „for tutelar", al Protopopiatului Român Unit cu Roma

Greco-Catolică Arad, fără ca reclamantei să i se solicite a prezenta o procură

pentru exercițiul dreptului de reprezentare în judecată în condițiile în care

potrivit dispozițiilor art. 28 din Decretul nr. 177/1948 privind „regimul

general al cultelor religioase" în vigoare la data sesizării instanței și

părțile componente locale ale cultelor religioase recunoscute ca persoane

juridice, au de asemenea personalitate juridică, situație în care pot sta

singure în justiție ca titulare ale dreptului și obligației proprii.

S-a statuat prin

decizia de casare,că pentru cercetarea fondului,instanța va examina exigențele

art. 3 din Decretul-Lege nr. 126 pct. 990 potrivit căruia situația juridică a

locașurilor de cult și a caselor parohiale ce au aparținut Bisericii Unite cu

Roma și au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română, se va stabili de o

comisie mixtă formată din reprezentanții clericali, ai celor două culte

religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comitatele ce dețin

aceste bunuri.

S-a mai reținut prin

aceeași decizie de casare, cu putere obligatorie pentru instanță în rejudecarea

cauzei că din „conscripția religioasă a satului Minișel rezultă că peste 3A din

totalul credincioșilor aparținând satului Minișel și-au declarat apartenența la

religia ortodoxă.

O altă recomandare

data instanței în rejudecare, vizează examinarea cauzei prin prisma

dispozițiilor art. 3 din Decretul-Lege nr. 126 din 24 aprilie 1990 care face

vorbire doar de stabilirea situației juridice a lăcașelor de cult și respectiv

a caselor parohiale, urmând a se examina dacă în cadrul procesual stabilit prin

cererea de chemare în judecată poate face obiect al cererii de restituire și

terenul aferent bisericii.

Deși obligatorii

aceste recomandări, potrivit dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., este de

observat că aceste aspecte nu au fost reținute și nici examinate de instanța de

apel.

Or, potrivit art. 315

alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârea instanței de recurs asupra

problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor

probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Soluția consacrată de

art. 315 alin. (1) C. proc. civ. are o justificare deplină și o legitimare

incontestabilă, ce decurge din însăși rațiunea controlului judiciar,

dispozițiile evocate limitând însă obligativitatea deciziei instanței de recurs

la problemele de drept dezlegate și la necesitatea administrării unor probe.

Prin urmare, modul de

interpretare a unui anumit text de lege,ori aplicarea unui anumit principiu de

drept, în condițiile determinate de instanța de recurs,este obligatorie pentru

judecătorii fondului, iar instanța determinată să rejudece cauza, nu poate să

ignore o atare interpretare.

Cum, în cauză nu au

fost examinate aspectele și recomandările obligatorii ale deciziei de casare,

fiind încălcate astfel dispozițiile art 315 C. proc. civ., recursul urmează a

fi admis, a se casa hotărârea instanței de apel cu trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Parohia ortodoxă

Română Minișel împotriva Deciziei nr. 458 din 24 noiembrie 2010 a Curții de

Apel Timișoara, secția civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași Curte de Apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 decembrie 2011.

ÎNCHEIERE

S-a luat în examinare

recursul declarat de pârâta Parohia Ortodoxă Română Minișel împotriva Deciziei

nr. 458 din 24 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

La apelul nominal se

prezintă intimata-reclamantă Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de

Lugoj, reprezentată de avocatul A.S., lipsind recurenta-pârâtă Parohia Ortodoxă

Română Minișel.

Procedura de citare

este legal îndeplinită.

Magistratul asistent

face raportul cauzei și arată că recursul a fost motivat în termenul legal, au

fost comunicate motivele de recurs și întâmpinarea, intimata-reclamantă, prin

întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, a invocat excepția nulității recursului,

întrucât s-au formulat critici de netemeinicie.

Înalta Curte acordă

cuvântul pe excepția nulității recursului și pe fondul acestuia, solicitând

concluzii și cu privire la voința credincioșilor.

Avocatul A.S. susține

că motivele de recurs vizează aspecte de netemeinicie.

Dacă nu se va primi

excepția nulității recursului, solicită respingerea acestuia, ca nefondat.

În speță, s-a dovedit

calitatea procesuală activă a reclamantei, în C.F. Minișel fiind înscrisă sub B

1 - 3 Biserica Greco-Catolică Minișel și nu Parohia Greco-Catolică din Minișel;

Biserica Greco-Catolică este continuatoarea fostei biserici greco-catolice

desființate prin Decretul nr. 358/1948 și este direct răspunzătoare de buna

administrare a tuturor bunurilor imobile aflate în patrimoniul cultului

greco-catolic din competența sa teritorială. Prin eparhie nu se înțelege strict

Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Lugoj, ci și toate parohiile

din zona sa teritorială de competență printre care și Parohia Unită cu Roma

Greco-Catolică din satul Minișel. Prin urmare, Episcopia Unită cu Roma

Greco-Catolică de Lugoj poate promova orice acțiune pentru apărarea și

revendicarea drepturilor legitime ale Bisericii Greco-Catolice din raza sa

teritorială de competență, fiind astfel dovedit și interesul său în promovarea

prezentei acțiuni.

Susținerea pârâtei în

sensul că ar fi mai mulți credincioși ortodocși în comunitate nu este

întemeiată și nu prezintă relevanță în cauză, textul art. 3 alin. (1) din

Decretul-lege nr. 126/1990 referindu-se la dorința credincioșilor, iar în

dosarul cauzei nu există probe în sensul exprimării voinței credincioșilor

ortodocși cu privire la situația bisericii din Minișel. De altfel, nici nu au

fost prezenți credincioșii la mediere.

La interpelarea

instanței, precizează că loturile B1 și B2 nu fac obiectul litigiului, doar

bunul imobil aflat la B3 220-221.

Solicită respingerea

recursului, cu cheltuieli de judecată.

ÎNALTA CURTE

Având nevoie de timp

pentru deliberare, în condițiile art. 260 C. proc. civ:

D I S P U N E

Amână pronunțarea la

data de 25 noiembrie 2011.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 noiembrie 2011.

ÎNCHEIERE

În aceeași compunere,

având nevoie de timp pentru deliberare, în temeiul dispozițiilor art. 260 C.

proc. civ.,

D I S P U N E

Amână pronunțarea la

data de 2 decembrie 2011.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 noiembrie 2011

ÎNCHEIERE

ÎNALTA CURTE

în aceeași compunere

și pentru aceleași motive,

D I S P U N E

Amână pronunțarea în

cauză la data de 9 decembrie 2011.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 decembrie 2011.