ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6962/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6962/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față constată următoarele:

Urmare rejudecării dispusă de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia

nr. 6882 din 11 noiembrie 2008, Tribunalul Arad, secția civilă, prin sentința

nr. 630 din 28 septembrie 2010 a admis excepția litispendenței, ridicată din

oficiu în privința Dosarului nr. 12644/2005 al Judecătoriei Arad, a respins

excepția necompetenței materiale a Tribunalului Arad, ridicată de pârâta

Parohia Ortodoxă Română Arad - Centru și a reținut cauza spre judecată în primă

instanță. A respins excepțiile netimbrării acțiunii, lipsei calității

procesuale active și interesului reclamantei, lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei, prescripției dreptului la acțiune, inadmisibilității acțiunii

și autorității de lucru judecat, ridicate de pârâta Parohia Ortodoxă Română

Arad - Centru. A admis acțiunea civilă formulată de reclamanta Parohia Română

Unită Greco - Catolică Arad - Centru împotriva pârâtei Parohia Ortodoxă Română

Arad - Centru. A dispus rectificarea CF nr. C1. Arad, în sensul radierii

înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei de sub X1. asupra imobilului

înscris sub W1. cu nr. T1., constând în teren și biserică str. M.E. și

revenirii acestui imobil la situația anterioară de CF de sub X1., respectiv în

proprietatea reclamantei ca primă parohie a cultului „Biserica Română U.R.G.C.”

în Arad sub denumirea „Comunitatea bisericii greco - catolice din Arad”. A

obligat pe pârâtă să lase imobilul înscris în CF nr. C2. Arad T2. în deplină

proprietate și posesie reclamantei. A dispus O.C.P.I. Arad efectuarea

cuvenitelor mențiuni în C.F. după rămânerea irevocabilă a hotărârii. Fără

cheltuieli de judecată.

În rejudecare,

potrivit considerentelor deciziei instanței supreme, tribunalul a solicitat

reclamantei să prezinte un istoric al cultului și coala de CF nr. C1. Arad,

tradusă oficial la foile A și B și să arate ce legătură există între imobilele

înscrise în CF nr. C3. și CF nr. C4. Arad cu cel înscris în CF nr. C1. Arad,

legătura dintre fostul proprietar deposedat și reclamantă, să explice modul în

care au fost întrunite cele două cauze, respectiv dacă de fapt este una și

aceeași cauză.

Prin notele de

ședință depuse, reclamanta a arătat că ambele acțiuni au același obiect,

respectiv revendicarea imobilului înscris în CF nr. C1. Arad sub nr. T3.

reprezentând biserică în str. M.E. împreună cu teren intravilan în suprafață de

245 mp, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (3) din Decretul-lege nr. 126/1990,

completat de Legea nr. 182/2005; a mai arătat că reclamantei i-a fost

recunoscută calitatea procesuală activă în revendicarea imobilelor înscrise în

CF nr. C3. Arad și nr. C4. Arad, depunând pentru aceste imobile extrase de CF

din care a rezultat că în privința lor s-a restabilit situația anterioară de CF

prin încheierea nr. 11861/1994.

În raport de aceste

precizări, tribunalul, statuând cu prioritate asupra excepțiilor procesuale

invocate, în temeiul art. 137 C. proc. civ., a constatat că excepția de

litispendență ridicată din oficiu este fondată în privința Dosarului nr.

12644/2005 al Judecătoriei Arad, motiv pentru care a admis-o, cu mențiunea că

acțiunile reclamantei privesc exclusiv imobilul înscris în CF nr. C1. Arad.

Excepția

necompetenței materiale a Tribunalului Arad a fost găsită nefondată, deoarece

potrivit art. 3 alin. (3) din Decretul-lege nr. 126/1990, astfel cum a fost modificat

și completat prin O.G. nr. 64/2004 și Legea nr. 182/2005, competența de

soluționare a cauzei revine tribunalelor, din punct de vedere teritorial, de

altfel fiind relevantă însăși soluția instanței supreme de trimitere spre

rejudecare la Tribunalul Arad, iar nu la altă instanță.

Nici excepția

netimbrării acțiunii nu a fost primită, în raport de prevederile art. unic al

Legii nr. 182/2005, prin care este aprobată și modificată O.G. nr. 64/2004

pentru completarea art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, prin introducerea

unui nou alin. (4) ce dispune că acțiunile formulate în baza Decretului-lege

nr. 126/1990 sunt scutite de taxa de timbru. Anterior scutirea legală a acestui

gen de acțiuni reieșea din dispozițiile art. 13 lit. r) din Legea nr. 146/1997.

Excepțiile lipsei

calității procesuale active a reclamantei și lipsei interesului nu au fost, de

asemenea, primite, deoarece reclamanta întrunește ambele cerințe ale promovării

acțiunii.

Astfel, reclamanta a

solicitat retrocedarea imobilului în calitate de continuatoare a fostului

proprietar de sub B1 din CF nr. C1. Arad, T4., care a fost „Comunitatea

bisericii greco-catolice din Arad” după cum a rezultat din traducerea realizată

de traducător autorizat de Ministerul Justiției.

Din punct de vedere

istoric, „Comunitatea bisericii greco-catolice din Arad” reprezintă în fapt

prima parohie greco-catolică din Arad, al cărei prim locaș de cult a fost

ridicat în ultima parte a secolului XVIII, iar noua biserică (din prezentul

litigiu) a fost edificată de aceeași comunitate religioasă în 1912-1913 pe

terenul (din prezentul litigiu) oferit de conducerea orașului Arad.

Totodată, potrivit

art. 28 din Decretul nr. 177/1948, cultele religioase sunt persoane juridice,

iar părțile lor componente locale sunt de asemenea persoane juridice.

Același act normativ

enumeră la art. 17, ca părți componente locale ale cultelor religioase:

comunități, parohii, unități, grupe.

Și mai edificator,

identitatea dintre comunitățile locale ale cultului greco-catolic și parohiile

acestuia rezultă din art. 1 al Decretului nr. 358/1948 pentru stabilirea

situației de drept a fostului cult greco-catolic.

Actualmente, anexele

nr. 1 și 2 la H.G. nr. 1218/2008 privind recunoașterea Codului de Drept canonic

al Bisericii Romano-Catolice și al Codului de Drept Canonic al Bisericilor

Orientale prevăd la art. 515 că „parohia este o comunitate precisă de

credincioși, constituită în mod stabil în cadrul bisericii (…)”, iar la art.

518 se instituie regula generală ca parohia „să fie teritorială, adică să-i cuprindă

pe toți credincioșii unui teritoriu precis (…)”.

S-a constatat că

reclamanta are indiscutabil interes în promovarea prezentei acțiuni, deoarece

imobilul pe cale îl revendică este în posesia pârâtei, aceasta din urmă

contestându-i reclamantei calitatea de fost proprietar al imobilului și de

entitate îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Decretul-lege nr.

126/1990, sub acest aspect și pârâta având în mod evident calitate procesuală

pasivă în cauză.

În privința

prescripției dreptului la acțiune, instanța a reținut că dispozițiile art. 37

alin. (2) din Decretul-lege nr. 115/1938 nu sunt incidente în cauză, deoarece

dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut abia după modificarea

Decretului-lege nr. 126/1990 prin O.G. nr. 64/2000, atunci când procedura

prevăzută de acest act normativ a devenit una jurisdicțională, anterior acestei

modificări procedura fiind una pur administrativă; în plus întreaga procedură

s-a definitivat abia după Legea nr. 182/2005, care a detaliat condițiile de

exercitare a acțiunii civile de către reclamantă, astfel cum se regăsesc în

prezent.

Mai mult, întrucât

reclamanta a solicitat rectificarea de CF ca urmare a abrogării Decretului nr.

358/1948, acțiunea acesteia este imprescriptibilă conform art. 35 alin. (1) din

Legea nr. 7/1996.

Inadmisibilitatea

acțiunii prin prisma temeiurilor de drept pe care se întemeiază nu a fost

primită, deoarece reclamanta a respectat procedura prevăzută de Decretul-lege

nr. 126/1990, cu modificările și completările ulterioare, procedură instituită

tocmai în scopul rezolvării situației juridice a lăcașului de cult ce a

aparținut Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică).

În speță, s-a

constatat că nu există autoritate de lucru judecat, deoarece prin sentința

civilă nr. 2601 din 18 mai 2005 a Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia

civilă nr. 416/A din 12 decembrie 2006 pronunțată în Dosar nr. 5563/A/2005 a

Tribunalului Arad, irevocabilă prin nerecurare s-a statuat doar că dreptul de

proprietate asupra imobilului din CF nr. C1. Arad T1. nu a făcut obiectul unei

judecăți în care să se tindă la rectificarea situației de CF care aparent

indica drept proprietar tabular sub B3 pe pârâtă, procesul anterior dintre

părți referindu-se doar la imobilul înscris în CF Arad; de altfel, în

considerentele deciziei sus-menționate s-a arătat că reclamanta a promovat o

cerere pentru constatarea preluării nelegale a imobilului din CF nr. C1. Arad

în Dosarul nr. 12644/2005 al Judecătoriei Arad.

În fapt, din probele

administrate în cauză coroborate cu recunoașterile făcute de părți cu ocazia

exprimării poziției procesuale, tribunalul a reținut că în baza Decretului nr.

358/1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic,

imobilul înscris în CF nr. C1. Arad cu nr. T1., aflat în proprietatea

comunității bisericii greco-catolice din Arad (în fapt aceeași cu Parohia Unită

Greco-Catolică Arad) și pe care respectiva comunitate religioasă a construit un

lăcaș de cult (biserică) a fost atribuit în proprietate pârâtei Parohia

Ortodoxă Română din Arad (centru), care în prezent exercită posesia asupra

imobilului.

Reclamanta și-a

întemeiat acțiunea pe dispozițiile Decretului-lege nr. 126/1990, astfel cum

acesta a fost modificat și completat prin O.G. nr. 64/2004, modificată și

completată prin Legea nr. 182/2005.

Acest act normativ

are un evident caracter reparator, fiind subsecvent Decretului-lege nr. 9/1989,

prin care Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică) a fost recunoscută

oficial, act normativ care abrogând o serie de acte normative emise de regimul

comunist, condamnă fără echivoc caracterul discriminator, nedrept și grav

prejudicial al acestor reglementări, printre care se înscrie și Decretul - lege

nr. 358/1948.

Prin Decretul nr.

358/1948 s-a stabilit în urma revenirii comunităților locale (parohii) ale

cultului greco-catolic la cultul ortodox român, organizațiile centrale și

statutare ale acestui cult încetează a mai exista. Totodată s-a prevăzut că

averea mobilă și imobilă a organizațiilor și instituțiilor acestui cult revine

Statului Român, care le poate atribui în parte către Biserica Ortodoxă Română.

Apărarea pârâtei

potrivit căreia reclamanta nu a respectat procedura specială prevăzută de art.

3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu fost găsită întemeiată, deoarece din actele

existente la dosarul cauzei a rezultat că reclamanta a invitat-o pe pârâtă la

dialog, însă reprezentanții pârâtei nu s-au prezentat la întâlnirea fixată la

data de 17 martie 2006 cu motivația că problema imobilului în litigiu a fost

rezolvată prin decizia civilă nr. 416/A/12 decembrie 2005 a Tribunalului Arad.

Nici obiecțiunea

pârâtei privind numărul mai mare al credincioșilor ce aparțin cultului ortodox

și care nu doresc restituirea imobilului către reclamantă nu a fost găsită

întemeiată; s-a constatat că nu există la dosar o probă în sensul unui anumit

număr al credincioșilor celor două culte, ori al dorinței acestor credincioși.

De altfel, dacă în procedura desfășurată în fața comisiei mixte, dorința

credincioșilor este asimilată prin aviz consultativ, respectiv aflarea acestei

dorințe este obligatorie, în procedura jurisdicțională, s-a constatat că

această dorință nu are nicio semnificație juridică, deoarece rigoarea acestei

proceduri ar fi impus ca legiuitorul să facă referire la criterii precise, cum

ar fi cel al majorității voturilor exprimate în acest sens de credincioși.

Mai mult, modul de

modificare a art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 prin introducerea a 3

alineate noi, subsecvente celui inițial a fost considerat de tribunal ca

arătând că legiuitorul a considerat că litigiul trebuie tranșat potrivit

regulilor de drept comun referitoare la proprietate, iar nu conform simplei

dorințe a credincioșilor.

Cu alte cuvinte, atât

datorită caracterului absolut și opozabilității erga omnes a dreptului de

proprietate, cât și prin prisma dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la C.E.D.O., s-a apreciat de către tribunal că ar fi inadmisibil ca

dreptul oricărei persoane la respectarea proprietății sale să fie subordonat

dorinței unui terț, ori că acest drept să fie garantat persoanelor juridice

proporțional cu numărul de membri - persoane fizice care o alcătuiesc.

Întrucât caracterul

nelegal, discriminatoriu și opresiv al Decretului-lege nr. 358/1948 a fost deja

stabilit prin voința legiuitorului, tribunalul a constatat în plus că noțiunea

de „atribuire” folosită de acest act normativ nu poate fi asimilată cu aceea de

proprietate.

Față de aceste

considerente, acțiunea reclamantei a apărut ca fiind întemeiată prin prisma

dispozițiilor Decretului-lege nr. 126/1990, cu modificările și completările

ulterioare, dar și potrivit art. 1 din Primul Protocol adițional la C.E.D.O.,

astfel că tribunalul a admis-o.

Soluția primei

instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin

decizia nr. 1013/A din 15 septembrie 2011, prin care s-a respins, ca

neîntemeiat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului.

S-a constatat de

către instanța de apel

că p

rin acțiunea civilă

de față (conexă cu acțiunea civilă ce face obiectul Dosarului nr. 12644/C/2005

al Judecătoriei Arad), reclamanta Parohia Română Unită Greco-Catolică Arad -

Centru a solicitat retrocedarea imobilului, în calitate de continuatoare a

fostului proprietar, astfel cum apare înscris în CF nr. C1. Arad, sub B1 nr. T3.,

respectiv „Comunitatea bisericii Greco-Catolice din Arad”, aspect confirmat și

de traducerea depusă la dosar rejudecare, realizată de un traducător autorizat

de Ministerul Justiției, situație, în raport de care, în mod corect s-a reținut

că reclamanta a justificat calitate procesuală activă.

De asemenea, s-a

constatat că reclamanta Parohia Română Unită Greco-Catolită Arad - Centru

justifică interes în promovarea prezentei acțiuni, deoarece imobilul în

litigiu, revendicat, se află în posesia pârâtei Parohia Ortodoxă Română Arad -

Centru, care îi contestă reclamantei atât calitatea de fost proprietar al

imobilului, cât și de beneficiar la măsurile reparatorii prevăzute de

Decretul-Lege nr. 126/1990.

Pe de altă parte, în

ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă,

s-a constatat că în mod corect s-a reținut că raportat la obiectul cauzei -

rectificare de CF, acțiunea este imprescriptibilă conform art. 35 alin. (1) din

Legea nr. 7/1996.

Pe fondul cauzei,

curtea a reținut că imobilul în litigiu, înscris în CF nr. C1. Arad, nr. T1.,

aflat în proprietatea Comunității Bisericii Greco-Catolice din Arad și pe care

aceasta a edificat un lăcaș de cult (biserică) a fost atribuit în proprietatea

pârâtei Parohia Ortodoxă Română din Arad (Centru) în baza Decretului nr.

358/1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic,

aceasta fiind cea care exercită și în prezent posesia asupra imobilului.

Prin Decretul nr.

358/1948 s-a stabilit, în urma revenirii comunităților locale ale cultului greco-catolic

la cultul ortodox român, că organizațiile centrale și statutare ale acestui

cult (greco-catolic) încetează a mai exista, iar averea mobilă și imobilă a

organizațiilor și instituțiilor acestui cult revine Statului Român, care le

poate atribui, în parte, către Biserica Ortodoxă Română.

Acțiunea civilă de

față, prin care reclamanta Parohia Română Unită Greco-Catolită Arad - Centru a

solicitat să se constate abrogat temeiul preluării de către pârâtă a imobilului

în litigiu; nulitatea și respectiv anularea încheierii de CF nr. C2. și pentru

imobilele din CF nr. C3., C4., C1. și cea a imobilului din CF nr. C5. Arad

înscrisă sub B3 a fost întemeiată pe dispozițiile Decretului-Lege nr. 126/1990,

astfel cum acesta a fost modificat și completat prin O.G. nr. 64/2004,

modificată și completată prin Legea nr. 182/2005, reclamanta respectând și

procedura prevăzută de acest act normativ, procedură instituită tocmai în

scopul rezolvării situației juridice a lăcașului de cult ce a aparținut

Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică).

Decretul-Lege nr.

126/1990 are un vădit caracter reparator, el este subsecvent Decretului-Lege

nr. 9/1989 prin care Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică) este

recunoscută oficial, abrogă o serie de acte emise de regimul comunist și

condamnă caracterul discriminator și prejudicial al acestor reglementări, între

care și Decretul-Lege nr. 358/1948.

Pornind de la

caracterul nelegal, discriminatoriu al Decretului-Lege nr. 358/1948, curtea de

apel a reținut că în mod corect instanța de fond a stabilit că noțiunea de

„atribuire” folosită de acest act normativ nu poate fi asimilată celei de

proprietate.

Din înscrisurile

depuse la dosar, respectiv încheierea de CF nr. 3701/1913, reclamanta Parohia

Română Unită Greco-Catolită Arad - Centru a făcut dovada dreptului de

proprietate asupra imobilului în litigiu, dobândit prin donație.

În baza Decretului

nr. 358/1948 (în prezent abrogat prin Decretul-Lege nr. 9/1989), imobilul a

fost luat din proprietatea și posesia reclamantei și trecut în proprietatea

pârâtei Parohia Ortodoxă Română Arad - Centru, care și-a înscris dreptul de

proprietate în cartea funciară prin încheierea notarială nr. C2.

Decretul-Lege nr.

9/1989, care a abrogat în mod expres o serie de acte normative emise în perioada

regimului comunist, între care și Decretul-Lege nr. 358/1948, a subliniat că

aceste reglementări „prin caracterul lor discriminator, nedrept, au adus grave

prejudicii materiale și morale poporului român, intereselor legitime ale

tuturor cetățenilor, desfășurării unor relații normale cu celelalte state”.

Prin urmare, s-a

reținut că pârâta nu mai justifică un titlu în posesia imobilului în litigiu,

întrucât un act normativ abrogat nu mai este susceptibil de a produce niciun

efect de la momentul abrogării sale (în cazul în speță de la emiterea

Decretului-Lege nr. 9/1989), în caz contrar acest fapt echivalând cu o

încălcare flagrantă a drepturilor fundamentale ale omului și o violare a

principiilor generale ale dreptului, precum și o golire de conținut a actelor

juridice cu caracter reparator adoptate față de cultul greco-catolic (prin art.

3 din Decretul-Lege nr. 126/1990, completat cu Legea nr. 182/2005).

Față de această

împrejurare, având în vedere și dispozițiile art. 29 alin. (2) și (3) din

Constituția României, republicată, ce consacră libertatea conștiinței, raportat

la înscrisurile depuse la dosar, s-a reținut că în mod corect instanța de fond

a procedat la admiterea acțiunii civile, făcând o corectă interpretare și

aplicare a dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Decretul-Lege nr. 126/1990, așa

cum a fost completat de Legea nr. 182/2005, obligând pe pârâta Parohia Ortodoxă

Română Arad - Centru să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie

imobilul reprezentat de Biserica din str. M.E. împreună cu teren intravilan în

suprafață de 245 mp, întrucât, în urma abrogării Decretului nr. 358/1948,

aceasta îl deține fără niciun titlu valabil.

În consecință, apelul

declarat de pârâtă a apărut ca nefondat și în baza art. 296 alin. (1) C. proc.

civ. a fost respins ca atare.

În baza art. 274

alin. (1) C. proc. civ., curtea de apel a respins petitul privind acordarea

cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă, ca nedovedite.

Împotriva acestei

ultime decizii a declarat recurs pârâta Parohia Ortodoxă Română Arad - Centru,

solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei

spre rejudecare la instanța de apel.

A criticat decizia

prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., arătând că

instanța de apel nu a pus în discuție și nici nu a analizat cererea sa de

amânare a judecății pentru organizarea apărării și angajarea unui apărător,

transmisă prin fax anterior începerii dezbaterilor asupra fondului cauzei,

fiindu-i încălcat astfel dreptul la apărare și la un proces echitabil,

soluționarea cauzei făcându-se și cu încălcarea principiului fundamental al

contradictorialității, motiv pentru care a solicitat trimiterea cauzei spre

rejudecare în apel.

Pârâta a criticat în

continuare decizia sub aspectul faptului că nu s-a pronunțat asupra unor motive

de apel, ceea ce echivalează cu nejudecarea fondului cauzei, cel puțin cu

privire la obiectul Dosarului nr. 12644/55/2005 al Judecătoriei Arad. Astfel,

referindu-se la acțiunea în constatare nulitate și anulare încheiere CF, întemeiată

pe dispozițiile art. 9 din Decretul - lege nr. 9/1989, art. 1201 C. civ. și

art. 34 pct. 3 din Decretul - lege nr. 115/1938, ce face obiectul dosarului

menționat, a arătat că instanța de fond a omis a se pronunța asupra acesteia.

A precizat totodată că

este aceeași situația și în ceea ce privește excepția de litispendență, admisă

de prima instanță, deși este evident că obiectul prezentului dosar nu este o

acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile Decretului - lege nr.

126/1990 ci este, cum s-a apreciat prin decizia de casare nr. 187/2007 a Curții

de Apel Timișoara, o acțiune în nulitate și anulare încheiere CF.

A mai arătat că nu au

fost analizate de către curtea de apel nici motivele referitoare la excepțiile

de netimbrare a acțiunii, necompetenței materiale a Tribunalului Arad, a lipsei

calității sale procesuale pasive, a lipsei calității procesuale active a

reclamantei și a lipsei de interes.

A menționat, de

asemenea, că în cuprinsul hotărârii nu se regăsesc motivele pentru care a fost

respinsă excepția autorității de lucru judecat.

A făcut astfel

cunoscut, că în ceea ce privește situația juridică a imobilului înscris în CF

nr. C1. Arad, acesta a făcut deja obiectul unei revendicări și acțiuni în

justiție, iar prin sentința civilă nr. 2601 din 18 mai 2005 a Judecătoriei

Arad, definitivă prin decizia nr. 416/A din 12 decembrie 2006 a Tribunalului

Arad și irevocabilă prin nerecurare, s-a statuat, în contradictoriu și cu

reclamanta, că reclamanta de sub B1 din CF nr. C1. Arad nu are niciun drept de

proprietate asupra imobilului, iar mențiunea de sub B1 urmează a fi radiată.

Un alt motiv de

recurs a privit reținerea eronată de către instanța de apel, în lipsa oricăror

probe, a stării de fapt potrivit căreia reclamanta a făcut dovada dreptului de

proprietate asupra imobilului în litigiu, în condițiile în care proprietarul

originar al imobilului a fost altul, respectiv Comunitatea greco-catolică din

Arad.

A mai fost criticată

aprecierea în mod greșit a temeiului de drept al acțiunii, și anume Decretul -

lege nr. 126/1990, când în realitate reclamanta și-a întemeiat în mod expres

cererea din Dosarul nr. 12644/55/2005 pe dispozițiile art. 1201 C. civ. și art.

34 pct. 3 din Decretul - lege nr. 115/1938.

Pe fondul cauzei a

apreciat că acțiunea este neîntemeiată, întrucât reclamanta nu era posesoarea

de fapt a imobilului și nici nu justifica un titlu asupra imobilului înscris în

CF C1. Arad, care, așa cum rezultă din înscrisul depus la dosarul de fond, are

ca proprietar tabular o altă persoană decât reclamanta, iar teza acreditată de

reclamantă și însușită fără rezerve de instanță, potrivit căreia parohia este

una și aceeași cu comunitatea este eronată. A considerat că judecătorul cauzei

era obligat de dispozițiile art. 129 C. proc. civ. să verifice chiar și din

oficiu dacă sunt îndeplinite cerințele art. 17 din Decretul nr. 177/1948, în

vigoare la data introducerii acțiunii, precum și a celor cuprinse la art. 37

din același act normativ.

A arătat, pe de altă

parte, că faptul că Decretul nr. 358/1948 a fost abrogat nu justifică

rectificarea tabulară în baza art. 36 pct. 4 din Legea nr. 7/1996 deoarece

Decretul - lege nr. 126/1990 care a abrogat Decretul nr. 358/1948 nu

retroactivează, iar urmare abrogării nu s-a procedat la restabilirea situației

anterioare, fiind prevăzute proceduri speciale de reconstituire sau retrocedare

a bunurilor fostelor biserici greco - catolice.

Astfel, prin Decretul

nr. 126/1990 a fost recunoscută oficial Biserica Română U.R.G.C., iar art. 2

din acest act normativ prevede că bunurile preluate de stat prin efectul

Decretului nr. 328/1948, aflate în prezent în patrimoniul statului, cu excepția

moșiilor, se restituie în starea lor actuală Bisericii Române Unite cu Roma,

identificarea și inventarierea acestora urmând să se facă de o comisie formată

din reprezentanți ai statului și ai bisericii respective numită prin hotărâre

de Guvern. În ceea ce privește lăcașurile de cult și casele parohiale care au

aparținut bisericii greco - catolice și au fost preluate de biserica ortodoxă

română, art. 3 din Decretul nr. 126/1990 precizează că situația juridică a

acestora se va stabili de o comisie formată din reprezentanți clericali ai

celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din

comunitățile care dețin respectivele bunuri.

Or, în speță,

reclamanta, fără a respecta cerințele impuse de art. 3 din Decretul - lege nr.

126/1990 și substituindu-se dorinței credincioșilor a solicitat direct imobilul

înscris în CF C1., erijându-se în proprietar.

Recursul este fondat,

urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed.

Se rețin ca fiind

întemeiate criticile ce privesc neîndeplinirea cerințelor impuse de art. 3 din

Decretul - lege nr. 126/1990, contrar considerentelor instanțelor fondului.

Astfel, fiind vorba

de solicitarea de retrocedare a unui lăcaș de cult, instanța de apel nu a

stabilit în mod corect cadrul normativ special în care pot fi valorificate

asemenea pretenții.

Prin Decretul-lege

nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma

a fost reglementată modalitatea de restituire a bunurilor preluate de stat prin

efectul Decretului nr. 358/1948 (de desființare a cultului greco-catolic)

distingându-se între două situații: a) aceea în care bunurile se află în

patrimoniul statului, restituibile (cu excepția moșiilor) în starea lor actuală

și b) situația lăcașurilor de cult și a celor parohiale, preluate de Biserica

Ortodoxă Română, pentru care restituirea se va stabili de către o comisie

mixtă, formată din reprezentanți clericali ai celor două culte religioase,

ținând seama de dorința credincioșilor din comunitate care dețin aceste bunuri.

Față de această

reglementare cu caracter special, întrucât era învestită cu o acțiune în

retrocedarea lăcașului de cult, instanța de apel trebuia să constate și să dea

eficiență criteriului referitor la dorința credincioșilor (majoritari

ortodocși) din comunitatea care deține bunul.

Pretinzând

revendicarea lăcașului în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (2) din

Decretul-lege nr. 126/1990 (modificat prin Legea nr. 182/2005), se reține că

alineatele acestui text de lege trebuie interpretate sistematic și ținând seama

de finalitatea legii.

Astfel, rațiunea

pentru care la art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 au fost adăugate trei

alineate noi, respectiv alineatele 2 - 4 prin O.G. nr. 64/2004 (aprobată

ulterior prin Legea nr. 182/2005), rezultă din Expunerea de motive a

Guvernului, care a avut în vedere deblocarea accesului la justiție, în

condițiile în care unele instanțe apreciau la acel moment că nefinalizarea procedurii

în fața comisiilor clericale nu deschide calea acțiunii în instanță.

De aceea, adăugarea

la art. 3 a alineatului conform căruia „dacă la termenul stabilit pentru

convocarea comisiei aceasta nu se întrunește sau dacă nu se ajunge la niciun

rezultat în cadrul comisiei ori decizia nemulțumește una dintre părți, partea

interesată are deschisă calea acțiunii în justiție, potrivit dreptului comun”,

nu poate avea semnificația transformării cererii în retrocedare reglementată de

norma specială într-o cerere în revendicare de drept comun.

Învestită cu o astfel

de cerere, instanța de judecată nu poate ignora reglementarea specială în

materie care impune drept criteriu de care să se țină seama în rezolvarea unor

asemenea pretenții, dorința credincioșilor din comunitatea care deține

bunurile.

Altfel spus, în

virtutea plenitudinii de jurisdicție, instanța este chemată să analizeze în

fond o pretenție deși procedura prealabilă nu a fost definitivată prin emiterea

unei decizii de către Comisia mixtă clericală, tocmai pentru a nu împiedica

accesul la justiție, dar în același timp, fără a putea ieși din limitele impuse

de cadrul normativ special.

Faptul că s-a

stabilit drept criteriu de preferință dorința credincioșilor este un aspect de

opțiune a legiuitorului care a înțeles să reglementeze astfel într-o materie ce

vizează imobile cu o anumită afectațiune (lăcașuri de cult), instanței de

judecată nefiindu-i permis să cenzureze oportunitatea legii.

De altfel,

pronunțându-se asupra neconstituționalității invocate cu referire la art. 3 din

Decretul - lege nr. 126/1990 și la criteriul voinței credincioșilor în

retrocedarea lăcașurilor de cult, Curtea Constituțională a apreciat că textul

nu încalcă principiul după care statul român este un stat democratic și nici pe

cel al libertății cultelor religioase (deciziile nr. 23/1993 și nr. 49/1995).

Dincolo de

împrejurarea că, astfel cum s-a menționat anterior, modalitatea de reglare a

relațiilor sociale, de reconstituire a averii comunităților religioase

reprezintă un aspect de politică legislativă (iar nu de activitate

jurisdicțională, care să regleze pe cale pretoriană asemenea aspecte,

înlăturând legea specială) în același timp, nu se poate susține că o asemenea

lege ar fi lipsită de conținutul său reparator, prin instituirea criteriului

voinței credincioșilor.

Astfel, o măsură

abuzivă cum a fost aceea a preluării de către stat a lăcașurilor de cult în

anul 1948, într-un stat de drept nu poate fi reparată printr-un abuz în sens

invers, care ar nesocoti opțiunea majorității credincioșilor la data adoptării

acelei măsuri.

Or, restituirea

bunurilor ce au aparținut Bisericii Greco-Catolice fără respectarea condiției

impuse de art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr. 126/1990 ar aduce atingere

stabilității și securității raporturilor juridice.

Aceasta, întrucât

reconstituirea dreptului nu se poate face în abstract, ignorând realitățile

sociale și istorice, iar atenuarea vechilor prejudicii nu trebuie să creeze noi

neajunsuri, disproporționate (a se vedea în acest sens și jurisprundența C.E.D.O.,

respectiv cauza Raicu împotriva României).

Se reține totodată ca

fiind fondată și critica potrivit căreia instanța de apel nu a răspuns tuturor

motivelor de apel, cu referire în principal la cele privind excepțiile lipsei

calității procesuale pasive și autorității de lucru judecat.

În ceea ce privește

critica referitoare la greșita admitere a excepției litispendenței, aceasta nu

poate fi primită, nefiind subsumabilă motivelor de recurs prevăzute de art. 304

C. proc. civ., întrucât vizează o operațiune de administrare a dosarelor.

Pentru cele ce

preced, se va admite recursul declarat de pârâtă, se va casa decizia atacată și

se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel, urmând a fi

analizate ca apărări și celelalte motive de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Parohia

Ortodoxă Română Arad - Centru împotriva deciziei nr. 1013/A din 15 septembrie

2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14

noiembrie 2012.