ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6962/2012

Asupra recursului de față constată următoarele: Urmare rejudecării dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 6882 din 11 noiembrie 2008, Tribunalul Arad, secția civilă, prin sentința nr. 630 din 28 septembrie 2010 a admis excepția litispendenței, ridicată din oficiu în privința Dosarului nr. 12644/2005 al Judecătoriei Arad, a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Arad, ridicată de pârâta Parohia Ortodoxă Română Arad - Centru și a reținut cauza spre judecată în primă instanță. A respins excepțiile netimbrării acțiunii, lipsei calității procesuale active și interesului reclamantei, lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, prescripției dreptului la acțiune, inadmisibilității acțiunii și autorității de lucru judecat, ridicate de pârâta Parohia Ortodoxă Română Arad - Centru.

A admis acțiunea civilă formulată de reclamanta Parohia Română Unită Greco - Catolică Arad - Centru împotriva pârâtei Parohia Ortodoxă Română Arad - Centru. A dispus rectificarea CF nr. C1. Arad, în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei de sub X1. asupra imobilului înscris sub W1. cu nr. T1., constând în teren și biserică str. M.E. și revenirii acestui imobil la situația anterioară de CF de sub X1., respectiv în proprietatea reclamantei ca primă parohie a cultului „Biserica Română U.R.G.C.” în Arad sub denumirea „Comunitatea bisericii greco - catolice din Arad”. A obligat pe pârâtă să lase imobilul înscris în CF nr. C2. Arad T2. în deplină proprietate și posesie reclamantei.

A dispus O.C.P.I. Arad efectuarea cuvenitelor mențiuni în C.F. după rămânerea irevocabilă a hotărârii. Fără cheltuieli de judecată. În rejudecare, potrivit considerentelor deciziei instanței supreme, tribunalul a solicitat reclamantei să prezinte un istoric al cultului și coala de CF nr. C1. Arad, tradusă oficial la foile A și B și să arate ce legătură există între imobilele înscrise în CF nr. C3. și CF nr. C4. Arad cu cel înscris în CF nr. C1. Arad, legătura dintre fostul proprietar deposedat și reclamantă, să explice modul în care au fost întrunite cele două cauze, respectiv dacă de fapt este una și aceeași cauză. Prin notele de ședință depuse, reclamanta a arătat că ambele acțiuni au același obiect, respectiv revendicarea imobilului înscris în CF nr. C1.

Arad sub nr. T3. reprezentând biserică în str. M.E. împreună cu teren intravilan în suprafață de 245 mp, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (3) din Decretul-lege nr. 126/1990, completat de Legea nr. 182/2005; a mai arătat că reclamantei i-a fost recunoscută calitatea procesuală activă în revendicarea imobilelor înscrise în CF nr. C3. Arad și nr. C4. Arad, depunând pentru aceste imobile extrase de CF din care a rezultat că în privința lor s-a restabilit situația anterioară de CF prin încheierea nr. 11861/1994. În raport de aceste precizări, tribunalul, statuând cu prioritate asupra excepțiilor procesuale invocate, în temeiul art. 137 C. proc. civ., a constatat că excepția de litispendență ridicată din oficiu este fondată în privința Dosarului nr. 12644/2005 al Judecătoriei Arad, motiv pentru care a admis-o, cu mențiunea că acțiunile reclamantei privesc exclusiv imobilul înscris în CF nr. C1.

Arad. Excepția necompetenței materiale a Tribunalului Arad a fost găsită nefondată, deoarece potrivit art. 3 alin. (3) din Decretul-lege nr. 126/1990, astfel cum a fost modificat și completat prin O.G. nr. 64/2004 și Legea nr. 182/2005, competența de soluționare a cauzei revine tribunalelor, din punct de vedere teritorial, de altfel fiind relevantă însăși soluția instanței supreme de trimitere spre rejudecare la Tribunalul Arad, iar nu la altă instanță. Nici excepția netimbrării acțiunii nu a fost primită, în raport de prevederile art. unic al Legii nr. 182/2005, prin care este aprobată și modificată O.G. nr. 64/2004 pentru completarea art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, prin introducerea unui nou alin. (4) ce dispune că acțiunile formulate în baza Decretului-lege nr. 126/1990 sunt scutite de taxa de timbru.

Anterior scutirea legală a acestui gen de acțiuni reieșea din dispozițiile art. 13 lit. r) din Legea nr. 146/1997. Excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei și lipsei interesului nu au fost, de asemenea, primite, deoarece reclamanta întrunește ambele cerințe ale promovării acțiunii. Astfel, reclamanta a solicitat retrocedarea imobilului în calitate de continuatoare a fostului proprietar de sub B1 din CF nr. C1. Arad, T4., care a fost „Comunitatea bisericii greco-catolice din Arad” după cum a rezultat din traducerea realizată de traducător autorizat de Ministerul Justiției.

Din punct de vedere istoric, „Comunitatea bisericii greco-catolice din Arad” reprezintă în fapt prima parohie greco-catolică din Arad, al cărei prim locaș de cult a fost ridicat în ultima parte a secolului XVIII, iar noua biserică (din prezentul litigiu) a fost edificată de aceeași comunitate religioasă în 1912-1913 pe terenul (din prezentul litigiu) oferit de conducerea orașului Arad. Totodată, potrivit art. 28 din Decretul nr. 177/1948, cultele religioase sunt persoane juridice, iar părțile lor componente locale sunt de asemenea persoane juridice. Același act normativ enumeră la art. 17, ca părți componente locale ale cultelor religioase: comunități, parohii, unități, grupe. Și mai edificator, identitatea dintre comunitățile locale ale cultului greco-catolic și parohiile acestuia rezultă din art. 1 al Decretului nr. 358/1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic.

Actualmente, anexele nr. 1 și 2 la H.G. nr. 1218/2008 privind recunoașterea Codului de Drept canonic al Bisericii Romano-Catolice și al Codului de Drept Canonic al Bisericilor Orientale prevăd la art. 515 că „parohia este o comunitate precisă de credincioși, constituită în mod stabil în cadrul bisericii (…)”, iar la art. 518 se instituie regula generală ca parohia „să fie teritorială, adică să-i cuprindă pe toți credincioșii unui teritoriu precis (…)”. S-a constatat că reclamanta are indiscutabil interes în promovarea prezentei acțiuni, deoarece imobilul pe cale îl revendică este în posesia pârâtei, aceasta din urmă contestându-i reclamantei calitatea de fost proprietar al imobilului și de entitate îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Decretul-lege nr. 126/1990, sub acest aspect și pârâta având în mod evident calitate procesuală pasivă în cauză.

În privința prescripției dreptului la acțiune, instanța a reținut că dispozițiile art. 37 alin. (2) din Decretul-lege nr. 115/1938 nu sunt incidente în cauză, deoarece dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut abia după modificarea Decretului-lege nr. 126/1990 prin O.G. nr. 64/2000, atunci când procedura prevăzută de acest act normativ a devenit una jurisdicțională, anterior acestei modificări procedura fiind una pur administrativă; în plus întreaga procedură s-a definitivat abia după Legea nr. 182/2005, care a detaliat condițiile de exercitare a acțiunii civile de către reclamantă, astfel cum se regăsesc în prezent. Mai mult, întrucât reclamanta a solicitat rectificarea de CF ca urmare a abrogării Decretului nr. 358/1948, acțiunea acesteia este imprescriptibilă conform art. 35 alin. (1) din Legea nr. 7/1996.

Inadmisibilitatea acțiunii prin prisma temeiurilor de drept pe care se întemeiază nu a fost primită, deoarece reclamanta a respectat procedura prevăzută de Decretul-lege nr. 126/1990, cu modificările și completările ulterioare, procedură instituită tocmai în scopul rezolvării situației juridice a lăcașului de cult ce a aparținut Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică). În speță, s-a constatat că nu există autoritate de lucru judecat, deoarece prin sentința civilă nr. 2601 din 18 mai 2005 a Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia civilă nr. 416/A din 12 decembrie 2006 pronunțată în Dosar nr. 5563/A/2005 a Tribunalului Arad, irevocabilă prin nerecurare s-a statuat doar că dreptul de proprietate asupra imobilului din CF nr. C1.

Arad T1. nu a făcut obiectul unei judecăți în care să se tindă la rectificarea situației de CF care aparent indica drept proprietar tabular sub B3 pe pârâtă, procesul anterior dintre părți referindu-se doar la imobilul înscris în CF Arad; de altfel, în considerentele deciziei sus-menționate s-a arătat că reclamanta a promovat o cerere pentru constatarea preluării nelegale a imobilului din CF nr. C1. Arad în Dosarul nr. 12644/2005 al Judecătoriei Arad. În fapt, din probele administrate în cauză coroborate cu recunoașterile făcute de părți cu ocazia exprimării poziției procesuale, tribunalul a reținut că în baza Decretului nr. 358/1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic, imobilul înscris în CF nr. C1.

Arad cu nr. T1., aflat în proprietatea comunității bisericii greco-catolice din Arad (în fapt aceeași cu Parohia Unită Greco-Catolică Arad) și pe care respectiva comunitate religioasă a construit un lăcaș de cult (biserică) a fost atribuit în proprietate pârâtei Parohia Ortodoxă Română din Arad (centru), care în prezent exercită posesia asupra imobilului. Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Decretului-lege nr. 126/1990, astfel cum acesta a fost modificat și completat prin O.G. nr. 64/2004, modificată și completată prin Legea nr. 182/2005.

Acest act normativ are un evident caracter reparator, fiind subsecvent Decretului-lege nr. 9/1989, prin care Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică) a fost recunoscută oficial, act normativ care abrogând o serie de acte normative emise de regimul comunist, condamnă fără echivoc caracterul discriminator, nedrept și grav prejudicial al acestor reglementări, printre care se înscrie și Decretul - lege nr. 358/1948. Prin Decretul nr. 358/1948 s-a stabilit în urma revenirii comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român, organizațiile centrale și statutare ale acestui cult încetează a mai exista. Totodată s-a prevăzut că averea mobilă și imobilă a organizațiilor și instituțiilor acestui cult revine Statului Român, care le poate atribui în parte către Biserica Ortodoxă Română.

Apărarea pârâtei potrivit căreia reclamanta nu a respectat procedura specială prevăzută de art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu fost găsită întemeiată, deoarece din actele existente la dosarul cauzei a rezultat că reclamanta a invitat-o pe pârâtă la dialog, însă reprezentanții pârâtei nu s-au prezentat la întâlnirea fixată la data de 17 martie 2006 cu motivația că problema imobilului în litigiu a fost rezolvată prin decizia civilă nr. 416/A/12 decembrie 2005 a Tribunalului Arad. Nici obiecțiunea pârâtei privind numărul mai mare al credincioșilor ce aparțin cultului ortodox și care nu doresc restituirea imobilului către reclamantă nu a fost găsită întemeiată; s-a constatat că nu există la dosar o probă în sensul unui anumit număr al credincioșilor celor două culte, ori al dorinței acestor credincioși.

De altfel, dacă în procedura desfășurată în fața comisiei mixte, dorința credincioșilor este asimilată prin aviz consultativ, respectiv aflarea acestei dorințe este obligatorie, în procedura jurisdicțională, s-a constatat că această dorință nu are nicio semnificație juridică, deoarece rigoarea acestei proceduri ar fi impus ca legiuitorul să facă referire la criterii precise, cum ar fi cel al majorității voturilor exprimate în acest sens de credincioși. Mai mult, modul de modificare a art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 prin introducerea a 3 alineate noi, subsecvente celui inițial a fost considerat de tribunal ca arătând că legiuitorul a considerat că litigiul trebuie tranșat potrivit regulilor de drept comun referitoare la proprietate, iar nu conform simplei dorințe a credincioșilor.

Cu alte cuvinte, atât datorită caracterului absolut și opozabilității erga omnes a dreptului de proprietate, cât și prin prisma dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O., s-a apreciat de către tribunal că ar fi inadmisibil ca dreptul oricărei persoane la respectarea proprietății sale să fie subordonat dorinței unui terț, ori că acest drept să fie garantat persoanelor juridice proporțional cu numărul de membri - persoane fizice care o alcătuiesc. Întrucât caracterul nelegal, discriminatoriu și opresiv al Decretului-lege nr. 358/1948 a fost deja stabilit prin voința legiuitorului, tribunalul a constatat în plus că noțiunea de „atribuire” folosită de acest act normativ nu poate fi asimilată cu aceea de proprietate.

Față de aceste considerente, acțiunea reclamantei a apărut ca fiind întemeiată prin prisma dispozițiilor Decretului-lege nr. 126/1990, cu modificările și completările ulterioare, dar și potrivit art. 1 din Primul Protocol adițional la C.E.D.O., astfel că tribunalul a admis-o. Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 1013/A din 15 septembrie 2011, prin care s-a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului. S-a constatat de către instanța de apel că p rin acțiunea civilă de față (conexă cu acțiunea civilă ce face obiectul Dosarului nr. 12644/C/2005 al Judecătoriei Arad), reclamanta Parohia Română Unită Greco-Catolică Arad - Centru a solicitat retrocedarea imobilului, în calitate de continuatoare a fostului proprietar, astfel cum apare înscris în CF nr. C1.

Arad, sub B1 nr. T3., respectiv „Comunitatea bisericii Greco-Catolice din Arad”, aspect confirmat și de traducerea depusă la dosar rejudecare, realizată de un traducător autorizat de Ministerul Justiției, situație, în raport de care, în mod corect s-a reținut că reclamanta a justificat calitate procesuală activă. De asemenea, s-a constatat că reclamanta Parohia Română Unită Greco-Catolită Arad - Centru justifică interes în promovarea prezentei acțiuni, deoarece imobilul în litigiu, revendicat, se află în posesia pârâtei Parohia Ortodoxă Română Arad - Centru, care îi contestă reclamantei atât calitatea de fost proprietar al imobilului, cât și de beneficiar la măsurile reparatorii prevăzute de Decretul-Lege nr. 126/1990.

Pe de altă parte, în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, s-a constatat că în mod corect s-a reținut că raportat la obiectul cauzei - rectificare de CF, acțiunea este imprescriptibilă conform art. 35 alin. (1) din Legea nr. 7/1996. Pe fondul cauzei, curtea a reținut că imobilul în litigiu, înscris în CF nr. C1. Arad, nr. T1., aflat în proprietatea Comunității Bisericii Greco-Catolice din Arad și pe care aceasta a edificat un lăcaș de cult (biserică) a fost atribuit în proprietatea pârâtei Parohia Ortodoxă Română din Arad (Centru) în baza Decretului nr. 358/1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic, aceasta fiind cea care exercită și în prezent posesia asupra imobilului.

Prin Decretul nr. 358/1948 s-a stabilit, în urma revenirii comunităților locale ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român, că organizațiile centrale și statutare ale acestui cult (greco-catolic) încetează a mai exista, iar averea mobilă și imobilă a organizațiilor și instituțiilor acestui cult revine Statului Român, care le poate atribui, în parte, către Biserica Ortodoxă Română. Acțiunea civilă de față, prin care reclamanta Parohia Română Unită Greco-Catolită Arad - Centru a solicitat să se constate abrogat temeiul preluării de către pârâtă a imobilului în litigiu; nulitatea și respectiv anularea încheierii de CF nr. C2. și pentru imobilele din CF nr. C3., C4., C1. și cea a imobilului din CF nr. C5.

Arad înscrisă sub B3 a fost întemeiată pe dispozițiile Decretului-Lege nr. 126/1990, astfel cum acesta a fost modificat și completat prin O.G. nr. 64/2004, modificată și completată prin Legea nr. 182/2005, reclamanta respectând și procedura prevăzută de acest act normativ, procedură instituită tocmai în scopul rezolvării situației juridice a lăcașului de cult ce a aparținut Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică). Decretul-Lege nr. 126/1990 are un vădit caracter reparator, el este subsecvent Decretului-Lege nr. 9/1989 prin care Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică) este recunoscută oficial, abrogă o serie de acte emise de regimul comunist și condamnă caracterul discriminator și prejudicial al acestor reglementări, între care și Decretul-Lege nr. 358/1948.

Pornind de la caracterul nelegal, discriminatoriu al Decretului-Lege nr. 358/1948, curtea de apel a reținut că în mod corect instanța de fond a stabilit că noțiunea de „atribuire” folosită de acest act normativ nu poate fi asimilată celei de proprietate. Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv încheierea de CF nr. 3701/1913, reclamanta Parohia Română Unită Greco-Catolită Arad - Centru a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, dobândit prin donație. În baza Decretului nr. 358/1948 (în prezent abrogat prin Decretul-Lege nr. 9/1989), imobilul a fost luat din proprietatea și posesia reclamantei și trecut în proprietatea pârâtei Parohia Ortodoxă Română Arad - Centru, care și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară prin încheierea notarială nr. C2.

Decretul-Lege nr. 9/1989, care a abrogat în mod expres o serie de acte normative emise în perioada regimului comunist, între care și Decretul-Lege nr. 358/1948, a subliniat că aceste reglementări „prin caracterul lor discriminator, nedrept, au adus grave prejudicii materiale și morale poporului român, intereselor legitime ale tuturor cetățenilor, desfășurării unor relații normale cu celelalte state”.

Prin urmare, s-a reținut că pârâta nu mai justifică un titlu în posesia imobilului în litigiu, întrucât un act normativ abrogat nu mai este susceptibil de a produce niciun efect de la momentul abrogării sale (în cazul în speță de la emiterea Decretului-Lege nr. 9/1989), în caz contrar acest fapt echivalând cu o încălcare flagrantă a drepturilor fundamentale ale omului și o violare a principiilor generale ale dreptului, precum și o golire de conținut a actelor juridice cu caracter reparator adoptate față de cultul greco-catolic (prin art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990, completat cu Legea nr. 182/2005).

Față de această împrejurare, având în vedere și dispozițiile art. 29 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată, ce consacră libertatea conștiinței, raportat la înscrisurile depuse la dosar, s-a reținut că în mod corect instanța de fond a procedat la admiterea acțiunii civile, făcând o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Decretul-Lege nr. 126/1990, așa cum a fost completat de Legea nr. 182/2005, obligând pe pârâta Parohia Ortodoxă Română Arad - Centru să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul reprezentat de Biserica din str. M.E. împreună cu teren intravilan în suprafață de 245 mp, întrucât, în urma abrogării Decretului nr. 358/1948, aceasta îl deține fără niciun titlu valabil.

În consecință, apelul declarat de pârâtă a apărut ca nefondat și în baza art. 296 alin. (1) C. proc. civ. a fost respins ca atare. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., curtea de apel a respins petitul privind acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă, ca nedovedite. Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs pârâta Parohia Ortodoxă Română Arad - Centru, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel. A criticat decizia prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., arătând că instanța de apel nu a pus în discuție și nici nu a analizat cererea sa de amânare a judecății pentru organizarea apărării și angajarea unui apărător, transmisă prin fax anterior începerii dezbaterilor asupra fondului cauzei, fiindu-i încălcat astfel dreptul la apărare și la un proces echitabil, soluționarea cauzei făcându-se și cu încălcarea principiului fundamental al contradictorialității, motiv pentru care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare în apel. Pârâta a criticat în continuare decizia sub aspectul faptului că nu s-a pronunțat asupra unor motive de apel, ceea ce echivalează cu nejudecarea fondului cauzei, cel puțin cu privire la obiectul Dosarului nr. 12644/55/2005 al Judecătoriei Arad.

Astfel, referindu-se la acțiunea în constatare nulitate și anulare încheiere CF, întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Decretul - lege nr. 9/1989, art. 1201 C. civ. și art. 34 pct. 3 din Decretul - lege nr. 115/1938, ce face obiectul dosarului menționat, a arătat că instanța de fond a omis a se pronunța asupra acesteia.

A precizat totodată că este aceeași situația și în ceea ce privește excepția de litispendență, admisă de prima instanță, deși este evident că obiectul prezentului dosar nu este o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile Decretului - lege nr. 126/1990 ci este, cum s-a apreciat prin decizia de casare nr. 187/2007 a Curții de Apel Timișoara, o acțiune în nulitate și anulare încheiere CF. A mai arătat că nu au fost analizate de către curtea de apel nici motivele referitoare la excepțiile de netimbrare a acțiunii, necompetenței materiale a Tribunalului Arad, a lipsei calității sale procesuale pasive, a lipsei calității procesuale active a reclamantei și a lipsei de interes. A menționat, de asemenea, că în cuprinsul hotărârii nu se regăsesc motivele pentru care a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat.

A făcut astfel cunoscut, că în ceea ce privește situația juridică a imobilului înscris în CF nr. C1. Arad, acesta a făcut deja obiectul unei revendicări și acțiuni în justiție, iar prin sentința civilă nr. 2601 din 18 mai 2005 a Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia nr. 416/A din 12 decembrie 2006 a Tribunalului Arad și irevocabilă prin nerecurare, s-a statuat, în contradictoriu și cu reclamanta, că reclamanta de sub B1 din CF nr. C1. Arad nu are niciun drept de proprietate asupra imobilului, iar mențiunea de sub B1 urmează a fi radiată. Un alt motiv de recurs a privit reținerea eronată de către instanța de apel, în lipsa oricăror probe, a stării de fapt potrivit căreia reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, în condițiile în care proprietarul originar al imobilului a fost altul, respectiv Comunitatea greco-catolică din Arad.

A mai fost criticată aprecierea în mod greșit a temeiului de drept al acțiunii, și anume Decretul - lege nr. 126/1990, când în realitate reclamanta și-a întemeiat în mod expres cererea din Dosarul nr. 12644/55/2005 pe dispozițiile art. 1201 C. civ. și art. 34 pct. 3 din Decretul - lege nr. 115/1938. Pe fondul cauzei a apreciat că acțiunea este neîntemeiată, întrucât reclamanta nu era posesoarea de fapt a imobilului și nici nu justifica un titlu asupra imobilului înscris în CF C1. Arad, care, așa cum rezultă din înscrisul depus la dosarul de fond, are ca proprietar tabular o altă persoană decât reclamanta, iar teza acreditată de reclamantă și însușită fără rezerve de instanță, potrivit căreia parohia este una și aceeași cu comunitatea este eronată.

A considerat că judecătorul cauzei era obligat de dispozițiile art. 129 C. proc. civ. să verifice chiar și din oficiu dacă sunt îndeplinite cerințele art. 17 din Decretul nr. 177/1948, în vigoare la data introducerii acțiunii, precum și a celor cuprinse la art. 37 din același act normativ. A arătat, pe de altă parte, că faptul că Decretul nr. 358/1948 a fost abrogat nu justifică rectificarea tabulară în baza art. 36 pct. 4 din Legea nr. 7/1996 deoarece Decretul - lege nr. 126/1990 care a abrogat Decretul nr. 358/1948 nu retroactivează, iar urmare abrogării nu s-a procedat la restabilirea situației anterioare, fiind prevăzute proceduri speciale de reconstituire sau retrocedare a bunurilor fostelor biserici greco - catolice.

Astfel, prin Decretul nr. 126/1990 a fost recunoscută oficial Biserica Română U.R.G.C., iar art. 2 din acest act normativ prevede că bunurile preluate de stat prin efectul Decretului nr. 328/1948, aflate în prezent în patrimoniul statului, cu excepția moșiilor, se restituie în starea lor actuală Bisericii Române Unite cu Roma, identificarea și inventarierea acestora urmând să se facă de o comisie formată din reprezentanți ai statului și ai bisericii respective numită prin hotărâre de Guvern. În ceea ce privește lăcașurile de cult și casele parohiale care au aparținut bisericii greco - catolice și au fost preluate de biserica ortodoxă română, art. 3 din Decretul nr. 126/1990 precizează că situația juridică a acestora se va stabili de o comisie formată din reprezentanți clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin respectivele bunuri.

Or, în speță, reclamanta, fără a respecta cerințele impuse de art. 3 din Decretul - lege nr. 126/1990 și substituindu-se dorinței credincioșilor a solicitat direct imobilul înscris în CF C1., erijându-se în proprietar. Recursul este fondat, urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed. Se rețin ca fiind întemeiate criticile ce privesc neîndeplinirea cerințelor impuse de art. 3 din Decretul - lege nr. 126/1990, contrar considerentelor instanțelor fondului. Astfel, fiind vorba de solicitarea de retrocedare a unui lăcaș de cult, instanța de apel nu a stabilit în mod corect cadrul normativ special în care pot fi valorificate asemenea pretenții.

Prin Decretul-lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma a fost reglementată modalitatea de restituire a bunurilor preluate de stat prin efectul Decretului nr. 358/1948 (de desființare a cultului greco-catolic) distingându-se între două situații: a) aceea în care bunurile se află în patrimoniul statului, restituibile (cu excepția moșiilor) în starea lor actuală și b) situația lăcașurilor de cult și a celor parohiale, preluate de Biserica Ortodoxă Română, pentru care restituirea se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanți clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitate care dețin aceste bunuri.

Față de această reglementare cu caracter special, întrucât era învestită cu o acțiune în retrocedarea lăcașului de cult, instanța de apel trebuia să constate și să dea eficiență criteriului referitor la dorința credincioșilor (majoritari ortodocși) din comunitatea care deține bunul. Pretinzând revendicarea lăcașului în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (2) din Decretul-lege nr. 126/1990 (modificat prin Legea nr. 182/2005), se reține că alineatele acestui text de lege trebuie interpretate sistematic și ținând seama de finalitatea legii. Astfel, rațiunea pentru care la art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 au fost adăugate trei alineate noi, respectiv alineatele 2 - 4 prin O.G.

nr. 64/2004 (aprobată ulterior prin Legea nr. 182/2005), rezultă din Expunerea de motive a Guvernului, care a avut în vedere deblocarea accesului la justiție, în condițiile în care unele instanțe apreciau la acel moment că nefinalizarea procedurii în fața comisiilor clericale nu deschide calea acțiunii în instanță. De aceea, adăugarea la art. 3 a alineatului conform căruia „dacă la termenul stabilit pentru convocarea comisiei aceasta nu se întrunește sau dacă nu se ajunge la niciun rezultat în cadrul comisiei ori decizia nemulțumește una dintre părți, partea interesată are deschisă calea acțiunii în justiție, potrivit dreptului comun”, nu poate avea semnificația transformării cererii în retrocedare reglementată de norma specială într-o cerere în revendicare de drept comun.

Învestită cu o astfel de cerere, instanța de judecată nu poate ignora reglementarea specială în materie care impune drept criteriu de care să se țină seama în rezolvarea unor asemenea pretenții, dorința credincioșilor din comunitatea care deține bunurile. Altfel spus, în virtutea plenitudinii de jurisdicție, instanța este chemată să analizeze în fond o pretenție deși procedura prealabilă nu a fost definitivată prin emiterea unei decizii de către Comisia mixtă clericală, tocmai pentru a nu împiedica accesul la justiție, dar în același timp, fără a putea ieși din limitele impuse de cadrul normativ special. Faptul că s-a stabilit drept criteriu de preferință dorința credincioșilor este un aspect de opțiune a legiuitorului care a înțeles să reglementeze astfel într-o materie ce vizează imobile cu o anumită afectațiune (lăcașuri de cult), instanței de judecată nefiindu-i permis să cenzureze oportunitatea legii.

De altfel, pronunțându-se asupra neconstituționalității invocate cu referire la art. 3 din Decretul - lege nr. 126/1990 și la criteriul voinței credincioșilor în retrocedarea lăcașurilor de cult, Curtea Constituțională a apreciat că textul nu încalcă principiul după care statul român este un stat democratic și nici pe cel al libertății cultelor religioase (deciziile nr. 23/1993 și nr. 49/1995). Dincolo de împrejurarea că, astfel cum s-a menționat anterior, modalitatea de reglare a relațiilor sociale, de reconstituire a averii comunităților religioase reprezintă un aspect de politică legislativă (iar nu de activitate jurisdicțională, care să regleze pe cale pretoriană asemenea aspecte, înlăturând legea specială) în același timp, nu se poate susține că o asemenea lege ar fi lipsită de conținutul său reparator, prin instituirea criteriului voinței credincioșilor.

Astfel, o măsură abuzivă cum a fost aceea a preluării de către stat a lăcașurilor de cult în anul 1948, într-un stat de drept nu poate fi reparată printr-un abuz în sens invers, care ar nesocoti opțiunea majorității credincioșilor la data adoptării acelei măsuri. Or, restituirea bunurilor ce au aparținut Bisericii Greco-Catolice fără respectarea condiției impuse de art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr. 126/1990 ar aduce atingere stabilității și securității raporturilor juridice. Aceasta, întrucât reconstituirea dreptului nu se poate face în abstract, ignorând realitățile sociale și istorice, iar atenuarea vechilor prejudicii nu trebuie să creeze noi neajunsuri, disproporționate (a se vedea în acest sens și jurisprundența C.E.D.O., respectiv cauza Raicu împotriva României).

Se reține totodată ca fiind fondată și critica potrivit căreia instanța de apel nu a răspuns tuturor motivelor de apel, cu referire în principal la cele privind excepțiile lipsei calității procesuale pasive și autorității de lucru judecat. În ceea ce privește critica referitoare la greșita admitere a excepției litispendenței, aceasta nu poate fi primită, nefiind subsumabilă motivelor de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., întrucât vizează o operațiune de administrare a dosarelor. Pentru cele ce preced, se va admite recursul declarat de pârâtă, se va casa decizia atacată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel, urmând a fi analizate ca apărări și celelalte motive de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Parohia Ortodoxă Română Arad - Centru împotriva deciziei nr. 1013/A din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2012.