ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1466/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1466/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față:

Prin cererea

înregistrată sub nr. 5498/110/2008 la Tribunalul Bacău reclamanta SC A. SA

Onești a chemat în judecată pe pârâta SC K. SRL, prin lichidator judiciar I.E

IPURL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate

stingerea obligațiilor reciproce dintre părți până la concurența sumei de

586.818,0132 RON corespunzătoare facturilor nr. 2253241 din 10 iunie 2005, nr. 2253242

din 10 iunie 2005, nr. 2253243 din 10 iunie 2005, nr. 2253244 din 14 iunie 2005

și nr. 2253246 din 20 iunie 2005 emise de SC K. SRL

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că a preluat, ca urmare a unor operațiuni de fuziune,

drepturile și obligațiile următoarelor societăți comerciale, în raport cu

pârâta SC K. SRL:

a) SC A.D. SRL,

care și-a încetat existența în urma fuziunii prin absorbție de către SC S. SA ;

b) SC S. SA, care

și-a încetat existența în urma fuziunii prin absorbție de către SC A. SA,

reclamanta din prezenta acțiune.

Prin întâmpinare

pârâta a invocat excepția lipsei de interes și a inadmisibilității acțiunii iar

pe fond a arătat că SC K. SRL are de recuperat o creanță de 586.818,0132 RON,

conform Sentinței civile nr. 1010 din 11 mai 2007 executorie și irevocabilă a

Tribunalului Bacău, Secția comercială și contencios administrativ, sentință

anterioară divizării SC S. SA și fuziunii acesteia. Că ordinele de plată emise

de către SC A.D. SRL în favoarea SC K. SRL nu precizează obiectul (facturile)

pentru care s-a efectuat plata și o eventuală compensare, se putea solicita în

condițiile legii.

Prin Sentința

comercială nr. 210 din 4 iunie 2009 a Tribunalului Bacău, secția comercială și

de contencios administrativ, s-a admis acțiunea și s-au constatat stinse

obligațiile reciproce dintre părți prin compensare până la concurența sumei de

586.818,0132 RON.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

În luna aprilie 2005

s-a semnat Antecontractul nr. 42 din 8 aprilie 2005 între SC K. SRL și SC A.D.

SRL prin care SC K. SRL se obliga să vândă utilaje în valoare de 273.710 RON +

T.V.A. (325,714,90 RON) conform Anexei I la Antecontract și SC A.D. SRL să

achite în avans aceste utilaje conform Anexei 2 la Antecontract, urmând a se

semna un Contract de vânzare - cumpărare până în data de 30 iunie 2005.

În luna mai 2005, SC

A.D. SRL a fost absorbită de către SC S. SA (conform Act Adițional nr. 1966 din

9 mai 2005 la Actul Constitutiv al SC S. SA) și SC A.D. SRL a fost dizolvată

(conform Certificatului de radiere din 10 iunie 2005)

Activul și pasivul SC

A.D. SRL au fost preluate de SC S. SA

Până la data

dizolvării, SC A.D. SRL achitase în avans către SC K. SRL suma de 461.000 RON

(conform fișă analitică partener SC A.D. SRL pentru perioada ianuarie - iunie

2005 din evidenta SC K. SRL), plăți făcute până la data de 28 aprilie 2005. S-a

semnat Contractul de vânzare - cumpărare nr. 727 din 9 iunie 2005 între SC K.

SRL și SC S. SA (absorbită de SC A.D. SRL) care a preluat Antecontractul nr. 42

din 8 aprilie 2005 pentru aceleași utilaje din Anexa 1. SC K. SRL a emis

factura nr. 2253241 din 10 iunie 2005 pentru SC S. SA

Între SC K. SRL și SC

S. SA existau deja relații comerciale care nășteau obligații reciproce la data

fuziunii prin absorbție a SC A.D. SRL

Din fișa analitică

partener SC S. SA din data de 24 iunie 2005, aflată în contabilitatea SC K. SRL,

a reieșit că la acea dată SC S. SA plătise în avans 61.360,80 RON.

Facturile nr. 225341

din 10 iunie 2005, nr. 225342 din 10 iunie 2005, nr. 225343 din 10 iunie 2005

și nr. 225344 din 14 iunie 2005 în cuantum de 548.448,25 RON apar evidențiate

în fișa analitică de mai sus. De asemeni apare înregistrată încasarea de 461.000

RON de la SC A.D. SRL prin PVC nr. 3092 din 13 mai 2005.

Între cele două părți

s-a semnat Procesul verbal din data de 24 iunie 2005, în care se stipulează că

facturile nr. 225341 din 10 iunie 2005, nr. 225342 din 10 iunie 2005, nr. 225343

din 10 iunie 2005 și nr. 225344 din 14 iunie 2005 s-au stins din sumele

achitate în avans, astfel încât la acea dată SC K. SRL datorează lui SC S. SA

suma de 61.360,80 RON. Cum factura nr. 225346 din 200225341 din 10 iunie 2005, nr.

225342 din 10 iunie 2005, nr. 225343 din 10 iunie 2005 și nr. 225344 din 14

iunie 2005 2005 în valoare de 38.372,77 RON nu fusese încă înregistrată în

contabilitatea SC K. SRL, datoria SC K. SRL către SC S. SA era la data de 24

mai 2005 în valoare de 22.988,03 RON (61.360,80 RON - 38.372.77 RON)

Astfel, la data de 24

iunie 2005 obligațiile SC S. SA către SC K. SRL erau stinse.

În anul 2008, SC A.

SA. fuzionează prin absorbție cu SC S. SA (conform Act Adițional nr. 1706 din

12 martie 2008 la Actul Constitutiv al SC A. SA.). SC S. SA s-a dizolvat

(conform Certificat de radiere din 25 martie 2008), iar prin fuziune

patrimoniul a trecut la SC A. SA. care a preluat drepturile și obligațiile SC

S. SA

Prima instanță a

concluzionat că obligațiile reciproce ale părților în litigiu au fost stinse

până la data de 24 iunie 2005 iar valoarea facturilor care fac obiectul cauzei,

în valoare de 586.821,02 RON a fost achitată.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel pârâta prin lichidatorul judiciar.

În motivarea apelului

apelanta a arătat că a formulat acțiune în pretenții împotriva SC S. SA,

aceasta fiind obligată la plata sumei de 586.818,01 RON, prin hotărâre

irevocabilă. SC S. SA și SC A.D. SRL au fuzionat cu SC A. SA. iar din proiectul

de fuziune nu rezultă că au fost preluate și creanțele invocate. S-a arătat că

ordinele de plată emise nu menționează facturile pentru care s-au emis, că o

astfel de creanță nu este înregistrată în evidențele contabile ale debitoarei,

creanța invocată pentru compensare nu era a SC S. SA ci a unui terț care avea

deschisă calea înscrierii pe tabelul creditorilor. S-a mai arătat că în speță,

compensația invocată de reclamantă nu respectă dispozițiile legale referitoare

la compensare, care se realizează doar prin ordine de compensare, conform H.G. nr.

685/1999, conform procedurii prevăzute de acest act normativ.

Prin întâmpinare,

reclamanta a arătat că în cauză operează compensarea legală, ordinele de

compensare fiind necesare când sunt emise reciproc facturi la cele două firme.

S-a mai arătat că, potrivit Antecontractului din 8 aprilie 2005, încheiat între

apelantă și SC A.D. SRL, prima se obliga să vândă utilaje în valoare de 325.714

RON, sumă care urma să fie achitată în avans, iar până la 28 aprilie 2005 s-a

achitat suma de 461.000 RON.

De asemenea, a mai

arătat că la 9 iunie 2005 SC S. SA, care absorbise SC A.D. SRL, a încheiat cu

apelanta Contractul nr. 727/2005 și s-a emis factura nr. 2253241 din 10 iunie

2005 pentru aceste societăți. Că între aceste două societăți existau deja

relații comerciale, care totalizau suma de 548.448 RON, iar din Procesul-verbal

încheiat de părți la 24 iunie 2005 se precizează că suma de 548.448 RON s-a

stins cu plățile realizate în avans, aspect ce rezultă și din expertiza

efectuată în cauză.

Prin Decizia nr. 15

din 16 februarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă SC K.

SRL BACĂU, prin lichidator judiciar I.E IPURL BACĂU, împotriva Sentinței civile

nr. 210 din 4 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 5498/110/2008,

în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC A. SA. Onești. A fost schimbată, în

tot, sentința apelată în sensul că a fost respinsă acțiunea, ca nefondată.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

În data de 8 aprilie

2005 între SC K. SRL și SC A.D. SRL s-a încheiat Antecontractul de

vânzare-cumpărare nr. 42, având ca obiect utilajele menționate în anexa 1 la

contract, în valoare de 2.737.100.000 ROL. În perioada 4 aprilie 2005 – 4 mai

2005 SC A.D. SRL a emis un număr de 17 ordine de plată, reprezentând

contravaloare marfă, iar O.P. 21, O.P. 19 și O.P. 22 reprezentând contravaloare

marfă conform facturii nr. 2253342 din 30 martie 2005.

Valoarea totală a

Ordinelor de Plată emise de SC A.D. SRL fiind de 461.000 RON.

În data de 9 mai 2005

SC A.D. SRL a fuzionat cu SC S. SA fiind absorbită de aceasta din urmă, care a

preluat patrimoniul societății absorbite, care și-a încetat existența, fiind

radiată din Registrul Comerțului.

În data de 9 iunie

2005 între SC K. SRL și SC S. SA s-a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare nr.

727, prin care cumpărătoarea a cumpărat mărfurile menționate în anexa 1 la

contract, aceleași mărfuri ce au făcut obiectul Antecontractului de

vânzare-cumpărare nr. 42/2005, în valoare de 2.737.100.000 ROL.

În baza Contractului nr.

767/2005 SC K. SRL a emis factura fiscală nr. 2253241 din 10 iunie 2005.

Între SC K. SRL și SC

S. SA s-au realizat și alte raporturi juridice comerciale, fiind emise de către

SC K. SRL facturile nr. 2253242 din 10 mai 2006; nr. 2253243 din 10 iunie 2005;

nr. 2253244 din 14 iunie 2005, nr. 2253246 din 20 iunie 2005.

În data de 10 august 2006

s-a deschis procedura de faliment față de SC K. SRL Aceasta, prin lichidatorul

judiciar, a chemat în judecată pe SC S. SA pentru a fi obligată la plata sumei

de 586.818,0132 RON, reprezentând contravaloare marfă conform facturilor nr.

225341 din 10 iunie 2005; nr. 2253242 din 10 iunie 2005; nr. 2253243 din 10

iunie 2005, nr. 2253244 din 14 iunie 2005 precum și a facturii nr. 2253246 din 20

iunie 2005.

La data de 11 mai 2007

s-a reținut, prin Sentința nr. 1010/2007, cu autoritate de lucru judecat, că în

urma raporturilor comerciale dovedite cu facturile menționate mai sus, SC S. SA

trebuia să plătească suma de 586.818,0132 RON.

În data de 12 martie

2008 SC S. SA a fost absorbită prin fuziune de SC A. SA. – intimata din cauză,

aceasta preluând atât drepturile cât și obligațiile societății absorbite. În

acest context intimatei îi este pe deplin opozabilă Sentința comercială nr. 1010/2007.

Prin cererea de

chemare în judecată, ce face obiectul prezentului dosar, reclamanta, chiar dacă

pe calea unei acțiuni în constatare invocă compensarea, în fapt, pune în

discuție aceleași raporturi juridice dovedite cu facturile menționate mai sus

și care au făcut deja obiectul unei judecăți, și în care instanța s-a

pronunțat, irevocabil, că aceasta datorează suma aferentă facturilor în

discuție.

Plata în avans a

acestor facturi putea constitui o apărare mai mult sau mai puțin eficientă la

soluționarea dosarului nr. 479/110/2007 în care s-a pronunțat Sentința

comercială nr. 1010/2007.

A analiza pe această

cale din nou raporturile comerciale dovedite cu cele 5 facturi menționate ar

avea drept consecință încălcarea autorității de lucru judecat.

În consecință,

referitor la obligațiile părților, aferente raporturilor comerciale menționate

prin facturile nr. 2253241; nr. 2253242; nr. 2253243; nr. 2253244 și nr. 2253246,

instanța a reținut că, potrivit Sentinței nr. 1010/2007, reclamanta datorează

pârâtei suma de 586.818,0132 RON, compensarea acestei sume cu plățile

anticipate efectuate pentru aceleși raporturi comerciale, fiind nefondată, în

raport de dispozițiile Sentinței comerciale nr. 1010/2007.

Pe de altă parte,

față de apelanta-pârâtă, la data de 10 iunie 2006 s-a deschis procedura de

faliment, procedura fiind guvernată de Legea nr. 64/1995.

Potrivit art. 78 din

Legea nr. 64/1995, creditorii care au creanțe anterioare deschiderii procedurii

trebuie să depună cerere de admitere a creanțelor în termenele prevăzute prin

hotărârea de deschidere, acestea urmând a fi supuse unei proceduri de

verificare de către administratorul judiciar.

Potrivit art. 90 din

același act normativ, creditorii unor creanțe anterioare care nu au depus

cerere de admitere a creanțelor sunt decăzuți din dreptul de a-și realiza

creanțele împotriva debitorului (art. 90 pct. 3).

Așadar, după

deschiderea procedurii, orice creanță anterioară acestei date și oricare ar fi

izvorul acesteia – inclusiv o plată care nu ar fi datorată – trebuie

valorificată doar în cadrul procedurii insolvenței.

Pe de altă parte,

cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamantă la 2 septembrie  2008,

când pârâtei-debitoare, în cadrul procedurii insolvenței, îi erau aplicabile

dispozițiile Legii nr. 85/2006.

Prin art. 3 din Legea

nr. 85/2006 au fost definiți termenii și expresiile din cuprinsul legii.

Astfel, potrivit art.

3 pct. 7, prin creditor se înțelege persoana ce deține un drept de creanță

asupra averii debitorului și care a solicitat, în mod expres, instanței să îi

fie înregistrată creanța în tabelul de creanțe. Așadar, calitatea de creditor

potrivit Legii 85/2006 este determinată nu numai de existența unei creanțe ci

și de solicitarea expresă de înregistrare a acesteia în tabelul de creanțe.

Este adevărat că,

potrivit art. 52 din lege, deschiderea procedurii de insolvență nu afectează

dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a

debitorului asupra sa.

Dacă, pe de o parte,

în înțelesul legii este creditor doar persoana care are o creanță și care a

solicitat expres înregistrarea creanței în tabel iar, pe de altă parte,

potrivit art. 76 alin. (1) pct. 3 teza I din Legea nr. 85/2006, titularul unei

creanțe care nu a depus cerere de admitere a creanței în termenele prevăzute de

lege, este decăzut din dreptul de a-și realiza creanțele împotriva debitorului,

rezultă că o cerere de compensare poate fi făcută doar de către creditorul care

a formulat cerere de înscriere a creanței și numai în cadrul unei astfel de

proceduri.

În acest sens fiind

și dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora,

debitorul și/sau administratorul judiciar sunt obligați să întocmească o listă

cuprinzând toate încasările, plățile și compensările efectuate după deschiderea

procedurii.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta recurentă SC A. Onești, aducându-i

următoarele critici:

1.În mod greșit,

instanța de apel, a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1201

C. civ. privind autoritatea de lucru judecat.

Astfel, în cauza ce a

fost soluționată prin Sentința civilă nr. 1010 din 11 mai 2007, procesul s-a

purtat între SC K. SRL, prin lichidator judiciar, care avea calitate de

reclamantă și SC S. SA, care avea calitatea de pârâtă.

În cauza dedusă

judecății de față reclamantă este SC A. SA, care a absorbit, prin fuziune, pe SC

S. SA, prin urmare, în cauza de față nu are calitatea de pârâtă.

Nu este îndeplinită nici

condiția privitoare la același obiect, deoarece, în dosarul în care s-a

pronunțat Sentința civilă 1010 din 11 mai 2007, SC S. SA a fost obligată la

plata sumei de 586.818,132 RON, reprezentând contravaloarea unor mărfuri

livrate, iar în cauza de față, obiectul cererii îl reprezintă o acțiune în

constatarea stingerii obligaților reciproce, până la concurența acestei sume.

2.În mod greșit a

reținut instanța de apel că recurenta reclamantă trebuia să se înscrie pe

tabelul creditorilor intimatei pârâtei și să rezolve problema compensării în

cadrul procedurii insolvenței.

Deschiderea

procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995 a avut loc la data de 10 iunie 2006,

însă, anterior, respectiv la data de 8 aprilie 2005, s-a încheiat Antecontractul

de vânzare-cumpărare nr. 42/2005, care a fost finalizat, ulterior, prin Contractul

nr. 727 din 9 iunie 2005.

Contravaloarea

mărfurilor cuprinse în facturile nr. 2253241; 2253242; 2253243; 2253244 și

2253246, mărfuri care fac parte și din Contractul de vânzare-cumpărare nr. 729

din 9 iunie 2005, au fost achitate de către SC A.D. SRL, suma ridicându-se la

587.103,132 RON. Aceste plăți au fost făcute înaintea deschiderii procedurii

falimentului.

Ulterior, la data de

9 mai 2005, SC A.D. SRL a fost absorbită, ca urmare a fuziunii, de către SC S.

SA, rezultând că această din urmă societate derulează, în prezent, raporturi

comerciale cu SC K. SRL.

Tot anterior

deschiderii procedurii falimentului împotriva pârâtei, prin Procesul-verbal nr.

728 din 9 iunie 2005, încheiat între părți, s-a recunoscut nivelul datoriilor

reciproce, convenindu-se faptul că pârâta mai datorează reclamantei suma de

676.432.975 ROL.

În opinia

recurentei-reclamante, instanța de apel nu a hotărât care lege privind

procedura insolvenței este aplicabilă (Legea nr. 64/1995 sau Legea nr. 85/2006).

Potrivit art. 152 din

Legea nr. 85/2006, orice referire la actele normative existente în vigoare la

data intrării în vigoare a acestei legi și orice trimitere la Legea nr. 64/1995,

trebuie considerată ca făcând referire sau trimitere la Legea nr. 85/2006.

Prin urmare, instanța

de apel nu a ținut cont că noua lege nu afectează dreptul unui creditor de a

invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa.

3.Recurenta

reclamantă apreciază că judecătorul V.P., care a fost membru al completului ce

a soluționat, în apel, în cauza de față, a fost membru în completul ce a

soluționat și apelul formulat împotriva Sentinței civile nr. 1010 din 11 mai

2007, astfel că acesta era incompatibil.

Analizând decizia

recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

1.Prima critică nu

poate fi reținută, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 1201 C. civ.

Calitatea părților,

astfel cum este reglementată de art. 1201 C. civ., nu trebuie înțeleasă în

sensul strict de reclamant sau pârât ci de calitatea lor, prin raportare la

obiectul pricinii.

Cum în cauză este

vorba de aceleași facturi, respectiv facturile nr. 2253241 din 10 iunie 2005;

2253242 din 10 iunie 2005; 2253243 din 10 iunie 2005; 2253244 din 14 iunie 2005

și 2253246 din 20 iunie 2005, rezultă că, într-adevăr, Sentința civilă nr. 1010

din 11 mai 2007 are caracter de autoritate de lucru judecat, deoarece privește

aceleași părți, are același obiect și este întemeiată pe aceeași cauză.

Nu se poate reține

nici critica cu privire la lipsa identității de obiect pe motiv că în acțiunea

ce face obiectul pricinii de față s-ar fi solicitat constatarea stingerii

obligațiilor reciproce, prin compensare, pe când în acțiunea soluționată în

acțiunea sus amintită, obiectul pricinii l-ar fi constituit pretențiile unei

părți față de alta.

Aceasta deoarece, în

cauza de față se cere compensarea tocmai cu suma stabilită în litigiul

anterior, dar contestată de către recurenta reclamantă, chiar în cauza de față.

De altfel, chiar daca

nu ar exista autoritate de lucru judecat, Sentința nr. 1010 din 11 mai 2007 are

caracter de putere de lucru judecat în ce privește suma datorată de fosta SC S.

SA (în prezent SC A. SA) intimatei pârâte SC K. SRL și nu mai poate fi

reexaminată în pricina de față.

2.Nici cea de-a doua

critică nu poate fi reținută.

Dispozițiile Legii nr.

85/2006, care reglementează în prezent procedura insolvenței, procedură la care

este supusă și societatea pârâtă, permit compensarea creanțelor reciproce,

chiar în condițiile în care una dintre părți este supusă acestei proceduri,

însă pentru aceasta este nevoie ca partea care solicită compensarea să fi depus

o cerere în sensul înregistrării creanței sale în tabelul de creanțe, iar

cererea să-i fi fost admisă, total sau în parte, prin înscrierea în tabelul

definitiv de creanțe, acest lucru rezultând din dispozițiile art. 3 punctele 7

și 8 ale Legii nr. 85/2006, lege ale cărei dispoziții sunt aplicabile și în cauza

de față, având în vedere dispozițiile art. 152 din această lege, invocate chiar

de către reclamanta recurentă, care fac trimitere la dispozițiile Legii nr. 64/1995.

Cum acest lucru nu

s-a petrecut, în mod legal a reținut instanța de apel că cererea sa nu poate fi

analizată, mai ales că această cerere trebuia adresată lichidatorului judiciar

al SC K. SRL și supusă atenției judecătorului sindic desemnat în cauza privind

procedura insolvenței privind SC K. SRL.

3.Nici cea de-a treia

critică nu poate fi reținută, mai ales că recurenta reclamantă avea

posibilitatea să formuleze cerere de recuzare a judecătorului pe care îl

considera incompatibil, însă nu a făcut acest lucru, motiv pentru care cererea

sa nu poate fi examinată direct în recurs.

Având în vedere cele

de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC A. SA Onești împotriva Deciziei nr. 15 din 16 februarie

2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 aprilie 2011.