ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1466/2011

Asupra recursului de față: Prin cererea înregistrată sub nr. 5498/110/2008 la Tribunalul Bacău reclamanta SC A. SA Onești a chemat în judecată pe pârâta SC K. SRL, prin lichidator judiciar I.E IPURL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate stingerea obligațiilor reciproce dintre părți până la concurența sumei de 586.818,0132 RON corespunzătoare facturilor nr. 2253241 din 10 iunie 2005, nr. 2253242 din 10 iunie 2005, nr. 2253243 din 10 iunie 2005, nr. 2253244 din 14 iunie 2005 și nr. 2253246 din 20 iunie 2005 emise de SC K. SRL În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a preluat, ca urmare a unor operațiuni de fuziune, drepturile și obligațiile următoarelor societăți comerciale, în raport cu pârâta SC K. SRL: a) SC A.D.

SRL, care și-a încetat existența în urma fuziunii prin absorbție de către SC S. SA ; b) SC S. SA, care și-a încetat existența în urma fuziunii prin absorbție de către SC A. SA, reclamanta din prezenta acțiune. Prin întâmpinare pârâta a invocat excepția lipsei de interes și a inadmisibilității acțiunii iar pe fond a arătat că SC K. SRL are de recuperat o creanță de 586.818,0132 RON, conform Sentinței civile nr. 1010 din 11 mai 2007 executorie și irevocabilă a Tribunalului Bacău, Secția comercială și contencios administrativ, sentință anterioară divizării SC S. SA și fuziunii acesteia. Că ordinele de plată emise de către SC A.D. SRL în favoarea SC K. SRL nu precizează obiectul (facturile) pentru care s-a efectuat plata și o eventuală compensare, se putea solicita în condițiile legii.

Prin Sentința comercială nr. 210 din 4 iunie 2009 a Tribunalului Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis acțiunea și s-au constatat stinse obligațiile reciproce dintre părți prin compensare până la concurența sumei de 586.818,0132 RON. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: În luna aprilie 2005 s-a semnat Antecontractul nr. 42 din 8 aprilie 2005 între SC K. SRL și SC A.D. SRL prin care SC K. SRL se obliga să vândă utilaje în valoare de 273.710 RON + T.V.A. (325,714,90 RON) conform Anexei I la Antecontract și SC A.D. SRL să achite în avans aceste utilaje conform Anexei 2 la Antecontract, urmând a se semna un Contract de vânzare - cumpărare până în data de 30 iunie 2005. În luna mai 2005, SC A.D.

SRL a fost absorbită de către SC S. SA (conform Act Adițional nr. 1966 din 9 mai 2005 la Actul Constitutiv al SC S. SA) și SC A.D. SRL a fost dizolvată (conform Certificatului de radiere din 10 iunie 2005) Activul și pasivul SC A.D. SRL au fost preluate de SC S. SA Până la data dizolvării, SC A.D. SRL achitase în avans către SC K. SRL suma de 461.000 RON (conform fișă analitică partener SC A.D. SRL pentru perioada ianuarie - iunie 2005 din evidenta SC K. SRL), plăți făcute până la data de 28 aprilie 2005. S-a semnat Contractul de vânzare - cumpărare nr. 727 din 9 iunie 2005 între SC K. SRL și SC S. SA (absorbită de SC A.D. SRL) care a preluat Antecontractul nr. 42 din 8 aprilie 2005 pentru aceleași utilaje din Anexa 1. SC K. SRL a emis factura nr. 2253241 din 10 iunie 2005 pentru SC S. SA Între SC K. SRL și SC S. SA existau deja relații comerciale care nășteau obligații reciproce la data fuziunii prin absorbție a SC A.D.

SRL Din fișa analitică partener SC S. SA din data de 24 iunie 2005, aflată în contabilitatea SC K. SRL, a reieșit că la acea dată SC S. SA plătise în avans 61.360,80 RON. Facturile nr. 225341 din 10 iunie 2005, nr. 225342 din 10 iunie 2005, nr. 225343 din 10 iunie 2005 și nr. 225344 din 14 iunie 2005 în cuantum de 548.448,25 RON apar evidențiate în fișa analitică de mai sus. De asemeni apare înregistrată încasarea de 461.000 RON de la SC A.D. SRL prin PVC nr. 3092 din 13 mai 2005. Între cele două părți s-a semnat Procesul verbal din data de 24 iunie 2005, în care se stipulează că facturile nr. 225341 din 10 iunie 2005, nr. 225342 din 10 iunie 2005, nr. 225343 din 10 iunie 2005 și nr. 225344 din 14 iunie 2005 s-au stins din sumele achitate în avans, astfel încât la acea dată SC K. SRL datorează lui SC S. SA suma de 61.360,80 RON.

Cum factura nr. 225346 din 200225341 din 10 iunie 2005, nr. 225342 din 10 iunie 2005, nr. 225343 din 10 iunie 2005 și nr. 225344 din 14 iunie 2005 2005 în valoare de 38.372,77 RON nu fusese încă înregistrată în contabilitatea SC K. SRL, datoria SC K. SRL către SC S. SA era la data de 24 mai 2005 în valoare de 22.988,03 RON (61.360,80 RON - 38.372.77 RON) Astfel, la data de 24 iunie 2005 obligațiile SC S. SA către SC K. SRL erau stinse. În anul 2008, SC A. SA. fuzionează prin absorbție cu SC S. SA (conform Act Adițional nr. 1706 din 12 martie 2008 la Actul Constitutiv al SC A. SA.). SC S. SA s-a dizolvat (conform Certificat de radiere din 25 martie 2008), iar prin fuziune patrimoniul a trecut la SC A. SA.

care a preluat drepturile și obligațiile SC S. SA Prima instanță a concluzionat că obligațiile reciproce ale părților în litigiu au fost stinse până la data de 24 iunie 2005 iar valoarea facturilor care fac obiectul cauzei, în valoare de 586.821,02 RON a fost achitată. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta prin lichidatorul judiciar. În motivarea apelului apelanta a arătat că a formulat acțiune în pretenții împotriva SC S. SA, aceasta fiind obligată la plata sumei de 586.818,01 RON, prin hotărâre irevocabilă. SC S. SA și SC A.D. SRL au fuzionat cu SC A. SA. iar din proiectul de fuziune nu rezultă că au fost preluate și creanțele invocate. S-a arătat că ordinele de plată emise nu menționează facturile pentru care s-au emis, că o astfel de creanță nu este înregistrată în evidențele contabile ale debitoarei, creanța invocată pentru compensare nu era a SC S. SA ci a unui terț care avea deschisă calea înscrierii pe tabelul creditorilor.

S-a mai arătat că în speță, compensația invocată de reclamantă nu respectă dispozițiile legale referitoare la compensare, care se realizează doar prin ordine de compensare, conform H.G. nr. 685/1999, conform procedurii prevăzute de acest act normativ. Prin întâmpinare, reclamanta a arătat că în cauză operează compensarea legală, ordinele de compensare fiind necesare când sunt emise reciproc facturi la cele două firme. S-a mai arătat că, potrivit Antecontractului din 8 aprilie 2005, încheiat între apelantă și SC A.D. SRL, prima se obliga să vândă utilaje în valoare de 325.714 RON, sumă care urma să fie achitată în avans, iar până la 28 aprilie 2005 s-a achitat suma de 461.000 RON. De asemenea, a mai arătat că la 9 iunie 2005 SC S. SA, care absorbise SC A.D.

SRL, a încheiat cu apelanta Contractul nr. 727/2005 și s-a emis factura nr. 2253241 din 10 iunie 2005 pentru aceste societăți. Că între aceste două societăți existau deja relații comerciale, care totalizau suma de 548.448 RON, iar din Procesul-verbal încheiat de părți la 24 iunie 2005 se precizează că suma de 548.448 RON s-a stins cu plățile realizate în avans, aspect ce rezultă și din expertiza efectuată în cauză. Prin Decizia nr. 15 din 16 februarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă SC K. SRL BACĂU, prin lichidator judiciar I.E IPURL BACĂU, împotriva Sentinței civile nr. 210 din 4 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 5498/110/2008, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC A. SA.

Onești. A fost schimbată, în tot, sentința apelată în sensul că a fost respinsă acțiunea, ca nefondată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: În data de 8 aprilie 2005 între SC K. SRL și SC A.D. SRL s-a încheiat Antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 42, având ca obiect utilajele menționate în anexa 1 la contract, în valoare de 2.737.100.000 ROL. În perioada 4 aprilie 2005 – 4 mai 2005 SC A.D. SRL a emis un număr de 17 ordine de plată, reprezentând contravaloare marfă, iar O.P. 21, O.P. 19 și O.P. 22 reprezentând contravaloare marfă conform facturii nr. 2253342 din 30 martie 2005. Valoarea totală a Ordinelor de Plată emise de SC A.D. SRL fiind de 461.000 RON. În data de 9 mai 2005 SC A.D.

SRL a fuzionat cu SC S. SA fiind absorbită de aceasta din urmă, care a preluat patrimoniul societății absorbite, care și-a încetat existența, fiind radiată din Registrul Comerțului. În data de 9 iunie 2005 între SC K. SRL și SC S. SA s-a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare nr. 727, prin care cumpărătoarea a cumpărat mărfurile menționate în anexa 1 la contract, aceleași mărfuri ce au făcut obiectul Antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 42/2005, în valoare de 2.737.100.000 ROL.

În baza Contractului nr. 767/2005 SC K. SRL a emis factura fiscală nr. 2253241 din 10 iunie 2005. Între SC K. SRL și SC S. SA s-au realizat și alte raporturi juridice comerciale, fiind emise de către SC K. SRL facturile nr. 2253242 din 10 mai 2006; nr. 2253243 din 10 iunie 2005; nr. 2253244 din 14 iunie 2005, nr. 2253246 din 20 iunie 2005. În data de 10 august 2006 s-a deschis procedura de faliment față de SC K. SRL Aceasta, prin lichidatorul judiciar, a chemat în judecată pe SC S. SA pentru a fi obligată la plata sumei de 586.818,0132 RON, reprezentând contravaloare marfă conform facturilor nr. 225341 din 10 iunie 2005; nr. 2253242 din 10 iunie 2005; nr. 2253243 din 10 iunie 2005, nr. 2253244 din 14 iunie 2005 precum și a facturii nr. 2253246 din 20 iunie 2005. La data de 11 mai 2007 s-a reținut, prin Sentința nr. 1010/2007, cu autoritate de lucru judecat, că în urma raporturilor comerciale dovedite cu facturile menționate mai sus, SC S. SA trebuia să plătească suma de 586.818,0132 RON.

În data de 12 martie 2008 SC S. SA a fost absorbită prin fuziune de SC A. SA. – intimata din cauză, aceasta preluând atât drepturile cât și obligațiile societății absorbite. În acest context intimatei îi este pe deplin opozabilă Sentința comercială nr. 1010/2007. Prin cererea de chemare în judecată, ce face obiectul prezentului dosar, reclamanta, chiar dacă pe calea unei acțiuni în constatare invocă compensarea, în fapt, pune în discuție aceleași raporturi juridice dovedite cu facturile menționate mai sus și care au făcut deja obiectul unei judecăți, și în care instanța s-a pronunțat, irevocabil, că aceasta datorează suma aferentă facturilor în discuție. Plata în avans a acestor facturi putea constitui o apărare mai mult sau mai puțin eficientă la soluționarea dosarului nr. 479/110/2007 în care s-a pronunțat Sentința comercială nr. 1010/2007.

A analiza pe această cale din nou raporturile comerciale dovedite cu cele 5 facturi menționate ar avea drept consecință încălcarea autorității de lucru judecat. În consecință, referitor la obligațiile părților, aferente raporturilor comerciale menționate prin facturile nr. 2253241; nr. 2253242; nr. 2253243; nr. 2253244 și nr. 2253246, instanța a reținut că, potrivit Sentinței nr. 1010/2007, reclamanta datorează pârâtei suma de 586.818,0132 RON, compensarea acestei sume cu plățile anticipate efectuate pentru aceleși raporturi comerciale, fiind nefondată, în raport de dispozițiile Sentinței comerciale nr. 1010/2007. Pe de altă parte, față de apelanta-pârâtă, la data de 10 iunie 2006 s-a deschis procedura de faliment, procedura fiind guvernată de Legea nr. 64/1995.

Potrivit art. 78 din Legea nr. 64/1995, creditorii care au creanțe anterioare deschiderii procedurii trebuie să depună cerere de admitere a creanțelor în termenele prevăzute prin hotărârea de deschidere, acestea urmând a fi supuse unei proceduri de verificare de către administratorul judiciar. Potrivit art. 90 din același act normativ, creditorii unor creanțe anterioare care nu au depus cerere de admitere a creanțelor sunt decăzuți din dreptul de a-și realiza creanțele împotriva debitorului (art. 90 pct. 3). Așadar, după deschiderea procedurii, orice creanță anterioară acestei date și oricare ar fi izvorul acesteia – inclusiv o plată care nu ar fi datorată – trebuie valorificată doar în cadrul procedurii insolvenței.

Pe de altă parte, cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamantă la 2 septembrie 2008, când pârâtei-debitoare, în cadrul procedurii insolvenței, îi erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 85/2006. Prin art. 3 din Legea nr. 85/2006 au fost definiți termenii și expresiile din cuprinsul legii. Astfel, potrivit art. 3 pct. 7, prin creditor se înțelege persoana ce deține un drept de creanță asupra averii debitorului și care a solicitat, în mod expres, instanței să îi fie înregistrată creanța în tabelul de creanțe. Așadar, calitatea de creditor potrivit Legii 85/2006 este determinată nu numai de existența unei creanțe ci și de solicitarea expresă de înregistrare a acesteia în tabelul de creanțe.

Este adevărat că, potrivit art. 52 din lege, deschiderea procedurii de insolvență nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa. Dacă, pe de o parte, în înțelesul legii este creditor doar persoana care are o creanță și care a solicitat expres înregistrarea creanței în tabel iar, pe de altă parte, potrivit art. 76 alin. (1) pct. 3 teza I din Legea nr. 85/2006, titularul unei creanțe care nu a depus cerere de admitere a creanței în termenele prevăzute de lege, este decăzut din dreptul de a-și realiza creanțele împotriva debitorului, rezultă că o cerere de compensare poate fi făcută doar de către creditorul care a formulat cerere de înscriere a creanței și numai în cadrul unei astfel de proceduri.

În acest sens fiind și dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora, debitorul și/sau administratorul judiciar sunt obligați să întocmească o listă cuprinzând toate încasările, plățile și compensările efectuate după deschiderea procedurii. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta recurentă SC A. Onești, aducându-i următoarele critici: 1.În mod greșit, instanța de apel, a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1201 C. civ. privind autoritatea de lucru judecat. Astfel, în cauza ce a fost soluționată prin Sentința civilă nr. 1010 din 11 mai 2007, procesul s-a purtat între SC K. SRL, prin lichidator judiciar, care avea calitate de reclamantă și SC S. SA, care avea calitatea de pârâtă.

În cauza dedusă judecății de față reclamantă este SC A. SA, care a absorbit, prin fuziune, pe SC S. SA, prin urmare, în cauza de față nu are calitatea de pârâtă. Nu este îndeplinită nici condiția privitoare la același obiect, deoarece, în dosarul în care s-a pronunțat Sentința civilă 1010 din 11 mai 2007, SC S. SA a fost obligată la plata sumei de 586.818,132 RON, reprezentând contravaloarea unor mărfuri livrate, iar în cauza de față, obiectul cererii îl reprezintă o acțiune în constatarea stingerii obligaților reciproce, până la concurența acestei sume. 2.În mod greșit a reținut instanța de apel că recurenta reclamantă trebuia să se înscrie pe tabelul creditorilor intimatei pârâtei și să rezolve problema compensării în cadrul procedurii insolvenței.

Deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995 a avut loc la data de 10 iunie 2006, însă, anterior, respectiv la data de 8 aprilie 2005, s-a încheiat Antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 42/2005, care a fost finalizat, ulterior, prin Contractul nr. 727 din 9 iunie 2005. Contravaloarea mărfurilor cuprinse în facturile nr. 2253241; 2253242; 2253243; 2253244 și 2253246, mărfuri care fac parte și din Contractul de vânzare-cumpărare nr. 729 din 9 iunie 2005, au fost achitate de către SC A.D. SRL, suma ridicându-se la 587.103,132 RON. Aceste plăți au fost făcute înaintea deschiderii procedurii falimentului. Ulterior, la data de 9 mai 2005, SC A.D. SRL a fost absorbită, ca urmare a fuziunii, de către SC S. SA, rezultând că această din urmă societate derulează, în prezent, raporturi comerciale cu SC K. SRL.

Tot anterior deschiderii procedurii falimentului împotriva pârâtei, prin Procesul-verbal nr. 728 din 9 iunie 2005, încheiat între părți, s-a recunoscut nivelul datoriilor reciproce, convenindu-se faptul că pârâta mai datorează reclamantei suma de 676.432.975 ROL. În opinia recurentei-reclamante, instanța de apel nu a hotărât care lege privind procedura insolvenței este aplicabilă (Legea nr. 64/1995 sau Legea nr. 85/2006). Potrivit art. 152 din Legea nr. 85/2006, orice referire la actele normative existente în vigoare la data intrării în vigoare a acestei legi și orice trimitere la Legea nr. 64/1995, trebuie considerată ca făcând referire sau trimitere la Legea nr. 85/2006. Prin urmare, instanța de apel nu a ținut cont că noua lege nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa.

3.Recurenta reclamantă apreciază că judecătorul V.P., care a fost membru al completului ce a soluționat, în apel, în cauza de față, a fost membru în completul ce a soluționat și apelul formulat împotriva Sentinței civile nr. 1010 din 11 mai 2007, astfel că acesta era incompatibil. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează: 1.Prima critică nu poate fi reținută, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 1201 C. civ. Calitatea părților, astfel cum este reglementată de art. 1201 C. civ., nu trebuie înțeleasă în sensul strict de reclamant sau pârât ci de calitatea lor, prin raportare la obiectul pricinii.

Cum în cauză este vorba de aceleași facturi, respectiv facturile nr. 2253241 din 10 iunie 2005; 2253242 din 10 iunie 2005; 2253243 din 10 iunie 2005; 2253244 din 14 iunie 2005 și 2253246 din 20 iunie 2005, rezultă că, într-adevăr, Sentința civilă nr. 1010 din 11 mai 2007 are caracter de autoritate de lucru judecat, deoarece privește aceleași părți, are același obiect și este întemeiată pe aceeași cauză. Nu se poate reține nici critica cu privire la lipsa identității de obiect pe motiv că în acțiunea ce face obiectul pricinii de față s-ar fi solicitat constatarea stingerii obligațiilor reciproce, prin compensare, pe când în acțiunea soluționată în acțiunea sus amintită, obiectul pricinii l-ar fi constituit pretențiile unei părți față de alta.

Aceasta deoarece, în cauza de față se cere compensarea tocmai cu suma stabilită în litigiul anterior, dar contestată de către recurenta reclamantă, chiar în cauza de față. De altfel, chiar daca nu ar exista autoritate de lucru judecat, Sentința nr. 1010 din 11 mai 2007 are caracter de putere de lucru judecat în ce privește suma datorată de fosta SC S. SA (în prezent SC A. SA) intimatei pârâte SC K. SRL și nu mai poate fi reexaminată în pricina de față. 2.Nici cea de-a doua critică nu poate fi reținută.

Dispozițiile Legii nr. 85/2006, care reglementează în prezent procedura insolvenței, procedură la care este supusă și societatea pârâtă, permit compensarea creanțelor reciproce, chiar în condițiile în care una dintre părți este supusă acestei proceduri, însă pentru aceasta este nevoie ca partea care solicită compensarea să fi depus o cerere în sensul înregistrării creanței sale în tabelul de creanțe, iar cererea să-i fi fost admisă, total sau în parte, prin înscrierea în tabelul definitiv de creanțe, acest lucru rezultând din dispozițiile art. 3 punctele 7 și 8 ale Legii nr. 85/2006, lege ale cărei dispoziții sunt aplicabile și în cauza de față, având în vedere dispozițiile art. 152 din această lege, invocate chiar de către reclamanta recurentă, care fac trimitere la dispozițiile Legii nr. 64/1995.

Cum acest lucru nu s-a petrecut, în mod legal a reținut instanța de apel că cererea sa nu poate fi analizată, mai ales că această cerere trebuia adresată lichidatorului judiciar al SC K. SRL și supusă atenției judecătorului sindic desemnat în cauza privind procedura insolvenței privind SC K. SRL. 3.Nici cea de-a treia critică nu poate fi reținută, mai ales că recurenta reclamantă avea posibilitatea să formuleze cerere de recuzare a judecătorului pe care îl considera incompatibil, însă nu a făcut acest lucru, motiv pentru care cererea sa nu poate fi examinată direct în recurs. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SA Onești împotriva Deciziei nr. 15 din 16 februarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2011.