ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3705/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 242/PI din 14 mai 2010 pronunțată în Dosar nr. 2412/30/2010,

Tribunalul Timiș, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de

revizuire a sentinței penale nr. 139/PI din 18 februarie 2009 a Tribunalului

Timiș, secția penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2840/R din 26

august 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, formulată de

condamnatul N.C.S., obligând revizuientul la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a

reținut că prin adresa din data de 30 martie 2010 a fost înaintat Tribunalului

Timiș și înregistrat sub numărul unic de Dosar 2412/30/2010, referatul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș privind cererea de revizuire formulată

de condamnatul N.C.S. cu privire la sentința penală nr. 139/PI din 18 februarie

2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția penală, în Dosarul nr. 4840/P/2008.

În referatul întocmit de procuror se menționa că

revizuientul N.C.S. a fost condamnat prin sentința penală nr. 139/PI din 18

februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția penală, în Dosarul nr. 4840/30/2008

la pedeapsa detențiunii pe viață pentru săvârșirea infracțiunii de omor

deosebit de grav prev. și ped. de art. 174 C. pen. și art. 176 alin. (1) lit. b),

c) C. pen., reținându-se, în esență, că la data de 27 ianuarie 2008 a suprimat

viața victimelor M.V. și M.E.R. prin aplicarea de multiple lovituri cu un corp

tăietor înțepător.

Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea, ca

nefondate, a căilor de atac declarate de inculpat împotriva hotărârii primei

instanțe (Decizia penală nr. 80/N din 18 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara

și Decizia penală nr. 2840/R din 26 august 2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție).

Reținându-se faptul că, în motivarea cererii de

revizuire, condamnatul a arătat că este nevinovat și a solicitat reanalizarea

probelor și administrarea de probe noi, inclusiv audierea martorului M.G.,

deținut în Penitenciarul Timișoara, s-a apreciat că împrejurarea că

revizuientul propune în dovedirea susținerilor administrarea de noi probe nu

îndeplinește condițiile prevăzute de art. 394 alin. (2) C. proc. pen., fiind

inadmisibil ca pe calea revizuirii să se prelungească probațiunea prin

folosirea de noi mijloace de probă pentru fapte stabilite anterior. Fapta fiind

cunoscută de instanță, nu poate fi admisă revizuirea când se tinde folosirea cu

privire la aceasta a altor probatorii.

În concluzie, procurorul a constatat că cererea de

revizuire este inadmisibilă, întrucât nu s-a comis o eroare judiciară care să

conducă la o altă soluționare a cauzei, din probele administrate propune n

cauză rezultând, indubitabil, vinovăția revizuientului.

Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul

Timiș, secția penală, a reținut următoarele:

În cererea de revizuire condamnatul a menționat că

este nevinovat și ar putea dovedi aceasta prin încuviințarea de probe noi,

respectiv audierea numitei N.R.D., expertizarea cartelei telefonice al

serviciului de telefonie mobilă V., menționată în rechizitoriu și care se afla

la cutia de valori din cadrul Penitenciarului Arad, precum și audierea

martorului M.G., deținut în Penitenciarul Timișoara.

La termenul de judecată din 14 mai 2010, instanța a

pus în discuție din oficiu, admisibilitatea cererii de revizuire, constatând că

din lecturarea conținutului cererii de revizuire (fila 3) rezultă că

revizuentul a solicitat, în fapt, reaprecierea materialului probator

administrat cu ocazia judecării dosarului în care a fost condamnat și

suplimentarea mijloacelor de probă (efectuarea unei contraexpertize, depunerea

la dosar a unei cartele telefonice de care se face vorbire în rechizitoriu,

audierea martorului M.G.I., audierea surorii sale N.R.D.), ipoteze care nu se

circumscriu vreunuia dintre cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 alin.

(1) lit. a) - e) C. proc. pen.

Față de considerentele anterior prezentate,

Tribunalul Timiș, secția penală a respins, ca inadmisibilă, cererea de

revizuire formulată de condamnatul N.C.S.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a

declarat apel condamnatul N.C.S. solicitând admiterea apelului, desființarea

sentinței penale și în urma rejudecării, să se admită cererea de revizuire, cu

consecința administrării unor noi probe, respectiv audierea unor martori și

efectuarea unei expertize.

Prin Decizia penală nr. 97/ A din 24 iunie 2010 a

Curții de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul N.C.S. împotriva

sentinței penale nr. 242/PI din 14 mai 2010 a Tribunalului Timiș.

În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că

revizuirea este mijlocul procedural prin care sunt atacate hotărâri

judecătorești definitive care conțin erori de fapt, hotărâri care rezolvă

fondul cauzei, adică cele prin care instanța se pronunță asupra raportului

juridic de drept substanțial și asupra raportului juridic procesual penal

principal, fiind puse față în față principiile autorității de lucru judecat și

al aflării adevărului.

Având în vedere că prin revizuire se poate aduce

atingere autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești definitive,

legiuitorul a prevăzut în mod expres cazurile în care această cale

extraordinară de atac poate fi primită prin dispozițiile art. 394 C. proc. pen.

Analizând cererea formulată de revizuientul N.C.S.,

s-a apreciat că motivele invocate de condamnat vizează fondul cauzei, acesta

fiind nemulțumit de condamnarea pronunțată de către instanța de fond, sens în

care dorește încuviințarea audierii unor martori și efectuarea unei expertize,

probe pe care instanțele investite cu soluționarea cauzei le-a avut în vedere

la pronunțarea soluției de condamnare a revizuientului. Aspectele legate de

vinovăția inculpatului revizuient au fost analizate de instanțele ce au

soluționat fondul cauzei și care, în limitele efectului devolutiv au analizat

toate apărările inculpatului.

Prin urmare, constatând că aceste apărări nu se

încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.,

ci vizează fondul cauzei soluționat în mod definitiv, Curtea de Apel Timișoara,

secția penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul N.C.S. împotriva

sentinței penale nr. 242/PI din 14 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Timiș.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, în termen legal,

a formulat recurs revizuientul condamnat N.C.S., reiterând aceleași critici

susținute în fața primei instanțe, respectiv a instanței de apel.

La termenul acordat pentru soluționarea recursului,

21 octombrie 2010, recurentul revizuient a depus un memoriu prin care întrevedea

"torturile și experimentele la care este supus zilnic prin anchete

torturabile prin implanturi telefonice, difuzoare și microfoane implantate în

organism."

Totodată, în ședința de dezbateri, în ultimul cuvânt,

recurentul revizuient a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a fost

condamnat, susținerile acestuia fiind consemnate în practicaua prezentei

decizii.

Examinând hotărârile pronunțate în cauză prin prisma

criticilor formulate în scris și susținute oral de către revizuientul condamnat

N.C.S., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, potrivit art. 385

14

C. proc. pen., dar și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, pentru

următoarele considerente:

Revizuirea este o cale extraordinara de atac de

reformare a unei hotărâri judecătorești definitive care conține o rezolvare a

fondului cauzei, un mijloc procesual prin care sunt atacate hotărârile

judecătorești definitive care conțin grave erori de fapt. Instanța care a

pronunțat o hotărâre definitivă ce conține o gravă eroare de fapt este chemată

să retragă hotărârea în realizarea principiului aflării adevărului și cu

înfrângerea principiului autorității lucrului judecat.

Revizuirea unei hotărâri se poate cere numai în

cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitative se art. 394 C. proc.

pen.

Potrivit art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi

ceruta cand: a) s-au descoperit fapte sau imprejurari ce nu au fost cunoscute

de instanța la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a

săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasa in cauza a carei revizuire se

cere; c) un inscris care a servit ca temei al hotărârii a carei revizuire se

cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecata, procurorul

ori persoana care a efectuat acte de cercetare penala a comis o infracțiune in

legătura cu cauza a carei revizuire se cere; e) când doua sau mai multe

hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Din analiza actelor dosarului rezultă că revizuientul

N.C.S. a fost condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață pentru săvârșirea

infracțiunii de omor deosebit de grav prev. și ped. de art. 174 C. pen. și art.

176 alin. (1) lit. b), c) C. pen., prin sentința penală nr. 139/PI din 18

februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția penală în Dosarul nr. 4840/302/2008,

rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2840 din 26 iunie 2009 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția penală, reținându-se, în esență că la data de 27

ianuarie 2008 a suprimat viața victimelor M.V. și M.E.R. prin aplicarea de

multiple lovituri cu un corp tăietor înțepător.

Analizând actele și lucrările dosarului Înalta Curte

constată că, deși inculpatul a negat pe parcursul procesului penal săvârșirea

infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, vinovăția lui a fost

probată prin declarațiile martorilor, declarațiile părții vătămate, probe științifice

și chiar aspecte din declarațiile inculpatului.

Totodată, s-a constatat că în cererea de revizuire,

atât în fond, în apel, dar și în recurs, până la termenul din 21 octombrie

2010, condamnatul a susținut că este nevinovat și că ar putea dovedi aceasta

prin încuviințarea de probe noi, respectiv audierea martorei N.R.D., expertizarea

cartelei telefonice al serviciului de telefonie mobilă V., menționată în

rechizitoriu și care se afla la cutia de valori din cadrul Penitenciarului

Arad, precum și audierea martorului M.G., deținut în Penitenciarul Timișoara.

Ulterior, la termenul din 21 octombrie 2010, în fața

instanței de recurs, recurentul revizuient și-a schimbat atitudinea procesuală,

recunoscând săvârșirea faptei pentru care a fost cercetat și condamnat.

Față de aspectele anterior prezentate, Înalta Curte

constată că, în mod corect, instanțele de judecată au apreciat că împrejurarea

potrivit căreia, în dovedirea susținerilor cuprinse în cererea de revizuire,

revizuientul a cerut încuviințarea de probe noi, respectiv audierea martorei N.R.D.,

expertizarea cartelei telefonice al serviciului de telefonie mobilă V.,

menționată în rechizitoriu și care se afla la cutia de valori din cadrul

Penitenciarului Arad, precum și audierea martorului M.G., deținut în

Penitenciarul Timișoara, nu poate determina admiterea cererii de revizuire,

neputându-se obține prin intermediul acestei căi extraordinare de atac o

prelungire a probațiunii pentru faptele deja cunoscute și verificate de

instanțele care au soluționat cauza.

În ceea ce privește poziția recurentului revizuient,

care, la termenul din 21 octombrie 2010 a recunoscut săvârșirea faptei pentru

care fusese condamnat și cercetat, aceasta nu constituie fapte sau imprejurari

ce nu au fost cunoscute de instanța la soluționarea cauzei, întrucât, pentru a

fi incident acest caz de revizuire, cu referire la existența unei hotărâri de

condamnare, este necesar ca după rămânerea definitivă a acesteia să se fi

descoperit elemente noi, de natură a influența stabilirea situației de fapt și

a vinovăției condamnatului în sensul că pe baza acestora se ajunge la o soluție

diametral opusă (achitare în loc de condamnare), înlăturandu-se pe această cale

eroarea judiciară existentă în hotărârea rămasă definitivă.

Prin urmare, aspectele invocate de recurentul

revizuient în susținerea cererii sale și recunoașterea de către acesta a

vinovăției comiterii faptei pentru care a fost cercetat și condamnat nu pot fi

analizate prin prisma vreunuia dintre cazurile de revizuire prevăzute expres și

limitativ în art. 394 C. proc. pen.

În acest sens a statuat și Înalta Curte de Casație și

Justiție - Secțiile Unite care prin Decizia nr. 60 din 24 septembrie 2007,

publicată în M. Of., Partea I nr. 574 din 30/07/2008 dată în recurs în interesul

legii, a stabilit că "cererea de revizuire care se întemeiază pe alte

motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este

inadmisibilă".

În consecință, constatând că aspectele invocate de

recurentul revizuient nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de

revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., hotărârile

atacate fiind temeinice și legale, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul

revizuient N.C.S. împotriva Deciziei penale nr. 97/ A din 24 iunie 2010 a

Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

recurentul revizuient N.C.S. împotriva Deciziei penale nr. 97/ A din 24 iunie 2010

a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 400

lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2010.