ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3705/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 242/PI din 14 mai 2010 pronunțată în Dosar nr. 2412/30/2010, Tribunalul Timiș, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 139/PI din 18 februarie 2009 a Tribunalului Timiș, secția penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2840/R din 26 august 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, formulată de condamnatul N.C.S., obligând revizuientul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin adresa din data de 30 martie 2010 a fost înaintat Tribunalului Timiș și înregistrat sub numărul unic de Dosar 2412/30/2010, referatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș privind cererea de revizuire formulată de condamnatul N.C.S.

cu privire la sentința penală nr. 139/PI din 18 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția penală, în Dosarul nr. 4840/P/2008. În referatul întocmit de procuror se menționa că revizuientul N.C.S. a fost condamnat prin sentința penală nr. 139/PI din 18 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția penală, în Dosarul nr. 4840/30/2008 la pedeapsa detențiunii pe viață pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prev. și ped. de art. 174 C. pen. și art. 176 alin. (1) lit. b), c) C. pen., reținându-se, în esență, că la data de 27 ianuarie 2008 a suprimat viața victimelor M.V. și M.E.R. prin aplicarea de multiple lovituri cu un corp tăietor înțepător. Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea, ca nefondate, a căilor de atac declarate de inculpat împotriva hotărârii primei instanțe (Decizia penală nr. 80/N din 18 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara și Decizia penală nr. 2840/R din 26 august 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Reținându-se faptul că, în motivarea cererii de revizuire, condamnatul a arătat că este nevinovat și a solicitat reanalizarea probelor și administrarea de probe noi, inclusiv audierea martorului M.G., deținut în Penitenciarul Timișoara, s-a apreciat că împrejurarea că revizuientul propune în dovedirea susținerilor administrarea de noi probe nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 394 alin. (2) C. proc. pen., fiind inadmisibil ca pe calea revizuirii să se prelungească probațiunea prin folosirea de noi mijloace de probă pentru fapte stabilite anterior. Fapta fiind cunoscută de instanță, nu poate fi admisă revizuirea când se tinde folosirea cu privire la aceasta a altor probatorii. În concluzie, procurorul a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât nu s-a comis o eroare judiciară care să conducă la o altă soluționare a cauzei, din probele administrate propune n cauză rezultând, indubitabil, vinovăția revizuientului.

Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul Timiș, secția penală, a reținut următoarele: În cererea de revizuire condamnatul a menționat că este nevinovat și ar putea dovedi aceasta prin încuviințarea de probe noi, respectiv audierea numitei N.R.D., expertizarea cartelei telefonice al serviciului de telefonie mobilă V., menționată în rechizitoriu și care se afla la cutia de valori din cadrul Penitenciarului Arad, precum și audierea martorului M.G., deținut în Penitenciarul Timișoara.

La termenul de judecată din 14 mai 2010, instanța a pus în discuție din oficiu, admisibilitatea cererii de revizuire, constatând că din lecturarea conținutului cererii de revizuire (fila 3) rezultă că revizuentul a solicitat, în fapt, reaprecierea materialului probator administrat cu ocazia judecării dosarului în care a fost condamnat și suplimentarea mijloacelor de probă (efectuarea unei contraexpertize, depunerea la dosar a unei cartele telefonice de care se face vorbire în rechizitoriu, audierea martorului M.G.I., audierea surorii sale N.R.D.), ipoteze care nu se circumscriu vreunuia dintre cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen. Față de considerentele anterior prezentate, Tribunalul Timiș, secția penală a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul N.C.S.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel condamnatul N.C.S. solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței penale și în urma rejudecării, să se admită cererea de revizuire, cu consecința administrării unor noi probe, respectiv audierea unor martori și efectuarea unei expertize. Prin Decizia penală nr. 97/ A din 24 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul N.C.S. împotriva sentinței penale nr. 242/PI din 14 mai 2010 a Tribunalului Timiș.

În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că revizuirea este mijlocul procedural prin care sunt atacate hotărâri judecătorești definitive care conțin erori de fapt, hotărâri care rezolvă fondul cauzei, adică cele prin care instanța se pronunță asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal, fiind puse față în față principiile autorității de lucru judecat și al aflării adevărului. Având în vedere că prin revizuire se poate aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești definitive, legiuitorul a prevăzut în mod expres cazurile în care această cale extraordinară de atac poate fi primită prin dispozițiile art. 394 C. proc.

pen. Analizând cererea formulată de revizuientul N.C.S., s-a apreciat că motivele invocate de condamnat vizează fondul cauzei, acesta fiind nemulțumit de condamnarea pronunțată de către instanța de fond, sens în care dorește încuviințarea audierii unor martori și efectuarea unei expertize, probe pe care instanțele investite cu soluționarea cauzei le-a avut în vedere la pronunțarea soluției de condamnare a revizuientului. Aspectele legate de vinovăția inculpatului revizuient au fost analizate de instanțele ce au soluționat fondul cauzei și care, în limitele efectului devolutiv au analizat toate apărările inculpatului. Prin urmare, constatând că aceste apărări nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc.

pen., ci vizează fondul cauzei soluționat în mod definitiv, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul N.C.S. împotriva sentinței penale nr. 242/PI din 14 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Timiș. Împotriva acestei din urmă hotărâri, în termen legal, a formulat recurs revizuientul condamnat N.C.S., reiterând aceleași critici susținute în fața primei instanțe, respectiv a instanței de apel. La termenul acordat pentru soluționarea recursului, 21 octombrie 2010, recurentul revizuient a depus un memoriu prin care întrevedea "torturile și experimentele la care este supus zilnic prin anchete torturabile prin implanturi telefonice, difuzoare și microfoane implantate în organism." Totodată, în ședința de dezbateri, în ultimul cuvânt, recurentul revizuient a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a fost condamnat, susținerile acestuia fiind consemnate în practicaua prezentei decizii.

Examinând hotărârile pronunțate în cauză prin prisma criticilor formulate în scris și susținute oral de către revizuientul condamnat N.C.S., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, potrivit art. 385 14 C. proc. pen., dar și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, pentru următoarele considerente: Revizuirea este o cale extraordinara de atac de reformare a unei hotărâri judecătorești definitive care conține o rezolvare a fondului cauzei, un mijloc procesual prin care sunt atacate hotărârile judecătorești definitive care conțin grave erori de fapt. Instanța care a pronunțat o hotărâre definitivă ce conține o gravă eroare de fapt este chemată să retragă hotărârea în realizarea principiului aflării adevărului și cu înfrângerea principiului autorității lucrului judecat.

Revizuirea unei hotărâri se poate cere numai în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitative se art. 394 C. proc. pen. Potrivit art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi ceruta cand: a) s-au descoperit fapte sau imprejurari ce nu au fost cunoscute de instanța la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasa in cauza a carei revizuire se cere; c) un inscris care a servit ca temei al hotărârii a carei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecata, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penala a comis o infracțiune in legătura cu cauza a carei revizuire se cere; e) când doua sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Din analiza actelor dosarului rezultă că revizuientul N.C.S. a fost condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prev. și ped. de art. 174 C. pen. și art. 176 alin. (1) lit. b), c) C. pen., prin sentința penală nr. 139/PI din 18 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția penală în Dosarul nr. 4840/302/2008, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2840 din 26 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, reținându-se, în esență că la data de 27 ianuarie 2008 a suprimat viața victimelor M.V. și M.E.R. prin aplicarea de multiple lovituri cu un corp tăietor înțepător.

Analizând actele și lucrările dosarului Înalta Curte constată că, deși inculpatul a negat pe parcursul procesului penal săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, vinovăția lui a fost probată prin declarațiile martorilor, declarațiile părții vătămate, probe științifice și chiar aspecte din declarațiile inculpatului. Totodată, s-a constatat că în cererea de revizuire, atât în fond, în apel, dar și în recurs, până la termenul din 21 octombrie 2010, condamnatul a susținut că este nevinovat și că ar putea dovedi aceasta prin încuviințarea de probe noi, respectiv audierea martorei N.R.D., expertizarea cartelei telefonice al serviciului de telefonie mobilă V., menționată în rechizitoriu și care se afla la cutia de valori din cadrul Penitenciarului Arad, precum și audierea martorului M.G., deținut în Penitenciarul Timișoara.

Ulterior, la termenul din 21 octombrie 2010, în fața instanței de recurs, recurentul revizuient și-a schimbat atitudinea procesuală, recunoscând săvârșirea faptei pentru care a fost cercetat și condamnat. Față de aspectele anterior prezentate, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanțele de judecată au apreciat că împrejurarea potrivit căreia, în dovedirea susținerilor cuprinse în cererea de revizuire, revizuientul a cerut încuviințarea de probe noi, respectiv audierea martorei N.R.D., expertizarea cartelei telefonice al serviciului de telefonie mobilă V., menționată în rechizitoriu și care se afla la cutia de valori din cadrul Penitenciarului Arad, precum și audierea martorului M.G., deținut în Penitenciarul Timișoara, nu poate determina admiterea cererii de revizuire, neputându-se obține prin intermediul acestei căi extraordinare de atac o prelungire a probațiunii pentru faptele deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza.

În ceea ce privește poziția recurentului revizuient, care, la termenul din 21 octombrie 2010 a recunoscut săvârșirea faptei pentru care fusese condamnat și cercetat, aceasta nu constituie fapte sau imprejurari ce nu au fost cunoscute de instanța la soluționarea cauzei, întrucât, pentru a fi incident acest caz de revizuire, cu referire la existența unei hotărâri de condamnare, este necesar ca după rămânerea definitivă a acesteia să se fi descoperit elemente noi, de natură a influența stabilirea situației de fapt și a vinovăției condamnatului în sensul că pe baza acestora se ajunge la o soluție diametral opusă (achitare în loc de condamnare), înlăturandu-se pe această cale eroarea judiciară existentă în hotărârea rămasă definitivă.

Prin urmare, aspectele invocate de recurentul revizuient în susținerea cererii sale și recunoașterea de către acesta a vinovăției comiterii faptei pentru care a fost cercetat și condamnat nu pot fi analizate prin prisma vreunuia dintre cazurile de revizuire prevăzute expres și limitativ în art. 394 C. proc. pen. În acest sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite care prin Decizia nr. 60 din 24 septembrie 2007, publicată în M. Of., Partea I nr. 574 din 30/07/2008 dată în recurs în interesul legii, a stabilit că "cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este inadmisibilă". În consecință, constatând că aspectele invocate de recurentul revizuient nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc.

pen., hotărârile atacate fiind temeinice și legale, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuient N.C.S. împotriva Deciziei penale nr. 97/ A din 24 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuient N.C.S. împotriva Deciziei penale nr. 97/ A din 24 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2010.