ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4160/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2417 din 19 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii și, totodată, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta SC M.F. SRL în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. și D.G.F.P. Ilfov, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta, chiar dacă invocă nelegalitatea actelor administrative atacate, în cauză, nu poate fi reținută existența unui caz bine justificat pentru a se putea dispune suspendarea executării procesului verbal din 19 septembrie 2008 emis de A.N.A.F.

Ilfov și Ordinul nr. 363/2009 al Președintelui A.N.A.F., ordin prin care la pct. 441 al listei anexă privind contribuabilii declarați inactivi este menționată reclamanta. În cauzele privind suspendarea unor acte administrative instanța nu se poate pronunța asupra legalității actului, se pot reține doar împrejurări de fapt și de drept care însă trebuie să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului a cărui suspendare se solicită. În speță, reclamanta a invocat mai multe aspecte pe care le consideră ca fiind motive de nelegalitate însă nici unul dintre motivele invocate nu poate fi apreciat ca o împrejurare legată de starea de drept sau de fapt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului.

Pe de altă parte, procesul verbal din 19 septembrie 2008 nu conține măsuri sau dispoziții, astfel că este incertă natura acestuia de act administrativ, susceptibil de a fi suspendat potrivit dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004. În contextul în care la un moment dat s-a constat că reclamanta nu își desfășura activitate la sediul declarat, iar ulterior a desfășurat activitate în altă parte, la un punct de lucru, după ce a fost declarată inactivă nu constituie împrejurări legate de starea de fapt și de drept de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității actelor contestate, deci în cauză nefiind îndeplinită condiția cazului bine justificat. Cu privire la condiția existenței pericolului producerii unei pagube iminente instanța de fond a reținut că reclamanta avea posibilitatea să solicite reactivarea societății conform dispozițiilor art. 6 din Ordinul nr. 575/2006 al Președintelui A.N.A.F.

și astfel s-ar fi înlăturat orice consecințe asupra activității reclamantei. De asemenea, referitor la prejudiciile suferite de alți agenți economici, reclamanta nu le poate invoca în cauză, aceasta nefiind personal vătămată. Împotriva hotărâri instanței de fond reclamanta SC M.F. SRL a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin cererea de recurs a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătându-se că în mod greșit instanța de fond nu a făcut aplicația art. 15 din Legea nr. 554/2004 în sensul suspendării celor două acte administrative individualizate în cererea de chemare în judecată. A subliniat recurenta că a fost probată,în opinia sa, îndeplinirea ambelor condiții cerute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ: existența cazului bine justificat și a pericolului producerii unei pagube iminente.

În acest sens, cazul bine justificat este conturat de aspecte ca: necomunicarea către reclamantă a procesului verbal de control nr. 1258 din 19 septembrie 2008 decât la termenul de judecată din 12 mai 2010, efectuarea controlului de un organ necompetent teritorial, constatări contrare realității privind sediul societății comerciale; toate acestea sunt de natură a crea o puternică îndoială asupra prezumției de legalitate a actului administrativ. În opinia recurentei procesul verbal nr. 1258/2009 este un act administrativ fiscal ce creează efecte juridice, cu atât mai mult cu cât Ordinul nr. 363/2009 al Președintelui A.N.A.F. este subsecvent procesului - verbal, are la bază constatările cuprinse în acesta.

Înțelege astfel, recurenta, să combată aprecierea instanței de fond că este incertă natura de act administrativ a procesului verbal în discuție. În privința pagubei iminente, menținerea în continuare a stării de inactivitate implică practic blocarea activității societății comerciale care este beneficiara unor contracte în derulare, plătește în continuare chirie pentru spațiul unde își desfășoară activitatea și salarii angajaților. Recurenta critică și soluția propusă pentru înlăturarea consecințelor pe care cele două acte le au asupra sa prin solicitarea reactivării societății în conformitate cu art. 6 din Ordinul nr. 575/2006, pe care o consideră nesustenabilă, cât și înlăturarea apărărilor sale prin invocarea prejudiciilor suferite de alți agenți economici în condițiile în care contractând cu aceștia, reclamanta devine răspunzătoare pentru pagubele cauzate și care constau în imposibilitatea deducerii TVA-ului aferent facturilor emise de societatea reclamantă.

Intimata D.G.F.P. Ilfov a solicitat prin întâmpinare menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, cu sublinierea că este corectă constatarea că procesul verbal din 19 septembrie 2008 emis de intimată nu conține măsuri sau dispoziții și ca atare este incertă natura acestuia ca act administrativ pentru a deveni susceptibil de a fi suspendat. Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă și în virtutea art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este nefondat. Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate fiind supus regulii executării imediate și din oficiu, iar pentru înlăturarea acestei reguli este necesar ca instanța să se raporteze la probatoriul administrat în fiecare caz în parte, probatoriu care să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate.

Așa cum rezultă din art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ măsura întreruperii temporare a efectelor unui act administrativ este o măsură de excepție, putând opera numai în condițiile îndeplinirii cumulative a două condiții: existența cazului bine justificat și a pericolului producerii unei pagube iminente, așa cum sunt definite aceste sintagme prin art. 2 alin. (1) lit. t) și lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Verificarea îndeplinirii celor două condiții presupune numai efectuarea unei cercetări sumare a aparenței dreptului, cum de altfel instanța a și procedat în cauză, subliniind că legalitatea și temeinicia actelor contestate sunt atributul instanței învestită cu acțiunea în anulare ce face obiectul dosarului nr. 3550/2/2010 (conform certificatului emis de grefa Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal).

Corect a sesizat judecătorul fondului că aspectele evidențiate de reclamantă vizează de fapt legalitatea celor două acte, or, rolul său în privința cererii de suspendare este doar de a observa în ce măsură există împrejurări de fapt și de drept care să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului a cărui suspendare se cere. Considerentele sentinței aflate în control judiciar nu comportă nici un fel de confuzie nici pe condiția cazului bine justificat și nici pe cea a pagubei iminente, așa cum se sugerează prin motivele de recurs. Împrejurările de fapt legate de sediul societății reclamante, de constatările că aceasta nu își desfășoară activitatea în sediul declarat și că ulterior a desfășurat activitate la un punct de lucru, iar apoi a fost declarată inactivă prin Ordinul nr. 363/2009 al Președintelui A.N.A.F.

nu au fost considerate a se circumscrie sintagmei „caz bine justificat”. Cum legiuitorul obligă la îndeplinirea celor două cerințe în mod cumulativ pentru a fi posibilă acordarea acestei măsuri de protecție provizorie ce îmbracă forma suspendării, în mod just nu s-a făcut aplicația art. 15 din Legea nr. 554/2004. În același timp, corect, în privința iminenței unei pagube, instanța a considerat că toate aspectele invocate de reclamantă pot fi evitate procedându-se în conformitate cu art. 6 din Ordinul nr. 575/2006 al Președintelui A.N.A.F. (solicitarea reactivării societății), că sunt nerelevante prejudiciile suferite de alți agenți economici în condițiile în care chiar reclamanta a precizat că din decembrie 2009 nu mai emite facturi.

Abordarea Curții de Apel București este în acord cu principiile aplicabile protecției provizorii acordate de instanță împotriva actelor administrative așa cum sunt acestea cuprinse în Recomandarea nr. R (89)8 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre privind protecția provizorie în materie de contencios administrativ. Potrivit unuia din aceste principii: măsurile de protecție provizorie pot fi îndeosebi acordate dacă executarea actului administrativ este de natură să cauzeze prejudicii grave, reparabile doar cu dificultate, și sub condiția existenței unui caz prima facie împotriva validității actului respectiv. Așa cum s-a arătat, în speță, nu se regăsesc aceste cerințe și ca atare soluția Curții de Apel București va fi menținută, fiind temeinică și legală.

Pentru toate cele arătate, văzând dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC M.F. SRL Voluntari, împotriva sentinței civile nr. 2417 din 19 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2010.