ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.02.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 514/2010

HOTĂRÂRE
03.02.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 514/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 796 din 25 februarie 2009,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

apreciind că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, a respins cererea formulată de

reclamanta SC C.E. SA Băilești, în contradictoriu cu pârâta C.N.V.I., prin care

solicita suspendarea executării Ordonanței nr. 664 din 13 noiembrie 2008 emisă

de pârâtă.

Împotriva acestei hotărâri,

susținând că este netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta.

Recursul este tardiv.

Conform art. 14 alin.

(4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare, hotărârea prin care instanța se pronunță asupra

suspendării executării actului administrativ contestat este executorie de

drept, ea putând fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului, se constată că sentința recurată a fost comunicată

recurentei la data de 9 iunie 2009 (fila 100 - dosar fond) și a fost atacată cu

recurs la data de 25 iunie 2009 (fila 2 - dosar recurs), depășindu-se, așadar,

termenul legal de 5 zile.

Conform art. 103 alin.

(1) C. proc. civ.,

neexercitarea oricărei căi de atac

în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau

când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de

voința ei.

Constatând că

recursul nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de art. 14 alin.

(4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și că recurenta nu a

pretins și nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii

de atac printr-o împrejurare mai presus de voința sa, Curtea urmează să dea

eficiență dispozițiilor legale sancționatorii mai sus invocate și să respingă recursul,

ca tardiv formulat.

Respinge recursul declarat de reclamanta

SA Băilești împotriva sentinței nr. 796 din 25 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3

februarie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-02-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 578/2011
în conformitate cu prevederile art. 77 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 188/1999. Recurenta a precizat că în mod greșit s-a dispus suspendarea executării ordinului nr. 799/2009, întrucât acest act administrativ nu mai produce efecte de la da
ÎCCJ 2010-02-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 696/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 15 iulie 2009, reclamanții B.C.I., S.C. și B.C., au sol
ÎCCJ 2009-01-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 251/2009
actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente: Cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 2300/
ÎCCJ 2010-02-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 535/2010
un act administrativ, în condițiile în care a fost emis în regim de putere publică și a dat, el însuși, naștere raportului juridic de drept administrativ dedus judecății. Cu privire la cererea de suspendare, instanța de judecată a reținut,
ÎCCJ 2010-10-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4146/2010
fiscal, în această materie este acela „de a regla contradicțiile jurisprudenței”, iar menținerea acelorași soluții în cauze similare este de natură a asigura o interpretare și aplicare unitară a legii, în scopul de a evita apariția unor div
Sursă