ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2808/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 15 noiembrie 1998 reclamanta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI a solicitat obligarea pârâtei U.C. BUCUREȘTI la plata sumei de 29.116.596.237 lei reprezentând contravaloare preț lucrări construcții cu altă destinație decât aceea de locuință, cu cheltuieli de judecată. Ulterior, reclamanta și-a majorat pretențiile la suma de 112.798.017.245 lei reprezentând actualizarea în funcție de cursul leu-dolar a sumei inițiale. Tribunalul București, secția comercială, prin sentința civilă nr. 250 din 19 ianuarie 1999 a anulat ca insuficient timbrată acțiunea reclamantului Municipiului București, prin primar formulată în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Cooperației Meșteșugărești.

Prin decizia nr. 1555 din 18 iunie 1999 a Curții de Apel București, secția comercială, s-a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului ce a fost desființată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, cu motivarea că acțiunea are ca obiect venituri publice și, potrivit art. 17 din legea nr. 146/1997, este scutită de plata taxei de timbru. Hotărârea a fost confirmată prin decizia nr. 6303 din 15 decembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială. Prin întâmpinare pârâta U.C. a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Tribunalul București, secția a VI a comercială, prin încheierea pronunțată la 14 noiembrie 2003 a respins excepția prescripției invocată de pârâtă iar, prin sentința nr. 1399 din 28 martie 2005 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a respins acțiunea reclamantei ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut sub aspectul prescripției, că în speță au operat cauzele de întrerupere a prescripției dreptului material la acțiune și sub aspectul calității procesuale pasive, că reclamanta a formulat o acțiune în pretenții bazate pe convenția de cooperare din septembrie 1989 semnată de U.C.M. București Metal – C.L.C.

și nu de pârâta U.C. Prin decizia nr. 772 din 24 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, s-a admis apelul declarat de împotriva sentinței tribunalului, ce a fost desființată și cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe. S-a reținut în considerentele deciziei că acțiunea reclamantei se fundamentează pe convenția de cooperare încheiată în luna septembrie 1989 între aceasta și U.C.M.B. – M.C.L.C. și că, în momentul încheierii convenției intimata-pârâtă A.N.C.– U.C., care purta denumirea de U.C. era for tutelar al U.C.M.B. – M.C.L.C. și al U.C.M.B. – C.I.P.N. Instanța a apreciat că deși U.C.M.B. – MCLC a dispărut ca subiect de drept, raporturile contractuale au fost preluate de către U.C.

după anul 1990. Că intimata – pârâtă a recunoscut că este beneficiara de investiții pentru spațiile comerciale și a susținut că și-a respectat obligațiile contractuale, că pentru anumite lucrări deține situații de plată și ordine de plată. Împotriva acestei decizii pârâta A.N.C.M. U.C. BUCURESTI a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a solicitat modificarea în tot a acesteia în sensul respingerii apelului reclamantei ca nefondat și menținerii ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 2127 din 8 iunie 2006, a respins ca nefondat recursul pârâtei, reținând legalitatea deciziei recurate sub aspectul criticilor formulate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 40707/3/2006. În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile în concluziile căreia expertul evidențiază în sarcina pârâtei un debit în sumă de 1.521.410,3347 lei. Reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2.798.450,94 dolari SUA, sumă din care s-a dedus valoarea de 584.711 dolari SUA, reprezentând contravaloarea construcției plus montaj la blocul G2c, recuperată de la A.T., unitate aflată sub tutela U.C. la data convenției. Prin întâmpinare, intimatul Municipiul București a solicitat respingerea apelului, ca nefondat. Prin sentința comercială nr. 8183 din 08 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a admis acțiunea precizată și formulată de reclamantul Municipiul București prin Primar General în contradictoriu cu pârâta U.C.

A.N.C.M. și în consecință, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 2.798.450,94 dolari SUA, echivalentul în lei din data efectuării plății, reprezentând cota parte datorată din valoarea lucrărilor de construcție cu o altă destinație decât aceea de locuință aferente blocurilor edificate în B-dul Unirii și Piața Victoriei în perioada 1988 -1990. În pronunțarea acestei soluții instanța de fond a avut în vedere concluziile raportului de expertiză, reținând faptul că pârâta nu a aprobat faptul că a făcut plățile către reclamant și că ar deține acte justificative în aceste sens, așa încât din interpretarea probelor a rezultat că sunt întrunite condițiile răspunderii contractuale, în sensul că pârâta nu a achitat cota parte din valoarea investiției pentru imobilele preluate, și, prin urmare, nu și-a îndeplinit obligația de plată asumată prin convenție.

Pârâta U.C. a declarat apel împotriva acestei sentințe și a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. În motivarea apelului, se susține în primul rând că instanța de fond nu a pus în discuția părților modificarea acțiunii de către reclamant, modificare sesizată abia la momentul comunicării sentinței. Un alt motiv de apel s-a referit la calitatea procesuală pasivă a pârâtei, apelanta apreciind că în speță nu este vorba de o răspundere contractuală, întrucât obligațiile părților semnatare ale convențiilor nu se referă la prestații bănești reciproce, ci prin aceste convenții numite de „cooperare” beneficiarii se obligau să coopereze pentru realizarea blocurilor de locuințe prevăzute la parter cu spații comerciale.

O altă critică invocată de apelantă se referă la faptul că instanța a omologat raportul de expertiză efectuat în cauză deși multe dintre constatările și concluziile expertului prezintă lacune și inadvertențe, nerăspunzându-se la obiectivele fixate. Apelanta a invocat totodată excepția prescripției dreptului la acțiune, afirmând că adresele emise de U.C. nu reprezintă o recunoaștere a debitului pretins de intimat, deoarece la acea dată, U.C. nu cunoștea suma exactă datorată, în lipsa posibilității verificării existenței documentelor de plată, documente solicitate intimatului dar pe care acesta a refuzat constant să i le comunice. Instanța a încuviințat apelantei proba cu expertiza contabilă, raportul de expertiză fiind depus la dosar la data de 5 august 2010. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 525 din 22 decembrie 2010, a admis apelul pârâtei U.N.C.M.

U.C. BUCUREȘTI, a schimbat în tot sentința, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins acțiunea ca prescrisă. În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, din examinarea probatoriului administrat, că nu a existat o recunoaștere valabilă din partea apelantei U.C. în sensul prevederilor art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, recunoașterea datoriei neîntrunind în speță cele trei condiții și anume: să fie voluntară, să fie neîndoielnică și să fie pură și simplă, adică neafectată de vreo condiție și nici însoțită de vreo rezervă din partea autorului ei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii apelului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică. Recurenta – reclamantă își subsumează global criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 punctele 8 și 9 C. proc. civ. și vizează, în esență, următoarele aspecte: a) instanța de apel a reținut greșit faptul că „ambele părți au formulat obiecțiuni la raportul expertiză. În dezvoltarea acestei critici reclamanta precizează că raportul de expertiză contabilă a fost efectuat ca urmare a solicitării acestei probe de către U.C., la care ulterior Municipiul București a achiesat, formulând trei obiective.

Ambele părți au avut expert parte, întocmirea raportului desfășurându-se o perioadă de timp îndelungată. Deși munca depusă în vederea efectuării raportului de expertiză a fost anevoioasă, cei trei experți au colaborat pe toată perioada desfășură expertizei, fără să existe în nici un moment opinie separată a vreunuia dintre cei trei experți parte. Municipiul București nu a formulat obiecțiuni, raportul de expertiză fiind contestat doar de către juriștii reprezentanți ai U.C. b) instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, respectiv ale art. 7 și art. 8 din Decretul 167/1958.

Dezvoltând această critică recurenta – reclamantă arată că, în opinia sa, pentru Municipiul București, termenul de prescripție nu a început să curgă, încă, pentru următoarele motive: - conform art. 23 din Convenția de Cooperare se menționează că „după semnarea procesului – verbal de recepție și luarea în primire a spațiilor comerciale, unitățile beneficiare (respectiv U.C.) au obligația să se prezinte la DGDAL pentru verifica și intra în posesia documentelor și documentației necesare înregistrării în patrimoniu"; - U.C. nu s-a prezentat la DGDA pentru a i se întocmi procesul verbal de predare primire, prin care i-ar fi fost transmis proprietatea.

Conform Hotărârii nr. 273/1994, recepția finală putea fi făcută numai după finalizarea tuturor lucrărilor cerute de comisii de recepție, valoarea spațiilor comerciale putea fi solicitată U.C.-ului numai la încheierea procesului verbal de predare - primire, astfel că, suma datorată de beneficiar, conform convenției de cooperare putea fi cerută după încheierea procesului verbal de recepție. Prin urmare, concluzionează recurenta, termenul de prescripție începea să curgă de la data la care se încheia procesul verbal de predare primire. - deși conform convenției erau beneficiarii spațiilor, U.C. nu au devenit niciodată proprietarul acestor spații deoarece nu a fost încheiat procesul verbal de predare primire și nici nu a plătit banii pe care municipalitatea i-a cheltuit pentru execuția acestor spații.

Sub acest aspect apreciază recurenta că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 8 din Decretul 167 din 21 aprilie 1958 privitor la prescripția extinctivă care menționează că prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba. c) cu privire la condiția prezentării documentelor justificative - obiecțiunea nr. 2 formulată de U.C. și preluată de instanța de judecată, recurenta – reclamantă arată că în răspunsul expertului la obiecțiunile formulate de către U.C. este menționat că "expertul contabil nu se află în situația de imposibilitate a efectuării raportului de expertiză întrucât există evidență contabilă completă care a fost verificată în cursul, expertizei de la nivel de facturi emise de constructor (documente justificative), ordine de plată, înregistrări contabile și până la bilanț contabil". Se mai arată că U.C.

deține copiile documentelor, fapt ceea ce îi permitea să le confrunte oricând cu originalele acestora la sediul Municipiului București, prin delegați sau experți desemnați de U.C., așa cum au procedat experții desemnați de instanță, existând dovezi în sensul că intimata este invitată la sediul PMB pentru a verifica toate copiile deținute cu originalele aflate în arhiva recurentei. Sub acest aspect recurenta reproșează instanței de apel că în mod eronat a reținut că intimatei nu i-au fost transmise documentele justificative, acestea fiindu-i transmise în copie urmând ca după plata de către U.C. a investițiilor efectuate de către recurentă să se încheie procesul verbal de predare primire a spațiilor comerciale.

Înalta Curte examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta: Recurenta – reclamantă formulează trei critici distincte: prima vizează o situație de fapt constând în aceea că instanța de apel a reținut în mod greșit că reclamanta Municipiul București a formulat obiecțiuni, cea de-a doua are în vedere modul în care instanța a soluționat excepția prescripției dreptului material la acțiune iar cea de-a treia are în vedere, ca și prima, o situație de fapt, respectiv aceea că instanța a reținut în mod eronat că intimatei nu i-au fost trimise documentele justificative. Primele două critici vizează netemeinicia hotărârii recurate, aspect ce face imposibilă exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală în raport de cadrul legal configurat de art. 304 punctele 1-9 C. proc.

civ. Cea de-a doua critică este nefondată și aceasta întrucât excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost tranșată în primul ciclu procesual de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 1235/2003 care, prin încheierea pronunțată la 14 noiembrie 2003 a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și a încuviințat proba cu expertiza contabilă. Dat fiind faptul că prin această încheiere premergătoare nu s-a întrerupt cursul judecății, partea interesată, în temeiul art. 282 alin. (2) C. proc. civ. o putea ataca, cu apel odată cu fondul. Întrucât această cale de atac nu a fost valorificată de pârâtă, soluția de respingere a excepției prescripției a intrat în puterea lucrului judecat, nemaiputând face obiectul unei noi judecăți, datorită caracterului său irevocabil.

Așa fiind, soluția pronunțată prin decizia recurată repunând în discuție excepția prescripției dreptului material la acțiune asupra căreia instanțele au statuat anterior prin hotărâre irevocabilă este de natură a nesocoti principiul puterii lucrului judecat, și de a periclita astfel securitatea raporturilor juridice, ordinea și stabilitatea de drept. În considerarea celor ce preced Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare. Dat fiind faptul că prin această încheiere premergătoare nu s-a întrerupt cursul judecății, partea interesată, în temeiul art. 282 alin. (2) C. proc. civ. o putea atacat, cu apel odată cu fondul.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de recurentul-reclamant MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMAR împotriva deciziei nr. 525 din 22 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2011.