ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2808/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2808/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de
față:
Din examinarea lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 15 noiembrie
1998 reclamanta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI a solicitat obligarea pârâtei U.C.
BUCUREȘTI la plata sumei de 29.116.596.237 lei reprezentând contravaloare preț
lucrări construcții cu altă destinație decât aceea de locuință, cu cheltuieli
de judecată.
Ulterior, reclamanta
și-a majorat pretențiile la suma de 112.798.017.245 lei reprezentând actualizarea
în funcție de cursul leu-dolar a sumei inițiale.
Tribunalul București,
secția comercială, prin sentința civilă nr. 250 din 19 ianuarie 1999 a anulat
ca insuficient timbrată acțiunea reclamantului Municipiului București, prin
primar formulată în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Cooperației
Meșteșugărești.
Prin decizia nr. 1555
din 18 iunie 1999 a Curții de Apel București, secția comercială, s-a admis apelul
declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului ce a fost desființată
și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, cu motivarea că
acțiunea are ca obiect venituri publice și, potrivit art. 17 din legea nr. 146/1997,
este scutită de plata taxei de timbru.
Hotărârea a fost confirmată
prin decizia nr. 6303 din 15 decembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială.
Prin întâmpinare
pârâta U.C. a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și
excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Tribunalul București,
secția a VI a comercială, prin încheierea pronunțată la 14 noiembrie 2003 a respins excepția prescripției invocată de pârâtă iar, prin sentința nr. 1399 din 28 martie 2005 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a respins acțiunea reclamantei ca
fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî
astfel, s-a reținut sub aspectul prescripției, că în speță au operat cauzele de
întrerupere a prescripției dreptului material la acțiune și sub aspectul calității
procesuale pasive, că reclamanta a formulat o acțiune în pretenții bazate pe convenția
de cooperare din septembrie 1989 semnată de U.C.M. București Metal – C.L.C. și
nu de pârâta U.C.
Prin decizia nr. 772
din 24 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, s-a
admis apelul declarat de împotriva sentinței tribunalului, ce a fost desființată
și cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
S-a reținut în
considerentele deciziei că acțiunea reclamantei se fundamentează pe convenția
de cooperare încheiată în luna septembrie 1989 între aceasta și U.C.M.B. –
M.C.L.C. și că, în momentul încheierii convenției intimata-pârâtă A.N.C.– U.C.,
care purta denumirea de U.C. era for tutelar al U.C.M.B. – M.C.L.C. și al U.C.M.B.
– C.I.P.N.
Instanța a apreciat
că deși U.C.M.B. – MCLC a dispărut ca subiect de drept, raporturile
contractuale au fost preluate de către U.C. după anul 1990. Că intimata – pârâtă
a recunoscut că este beneficiara de investiții pentru spațiile comerciale și a
susținut că și-a respectat obligațiile contractuale, că pentru anumite lucrări
deține situații de plată și ordine de plată.
Împotriva acestei
decizii pârâta A.N.C.M. U.C. BUCURESTI a declarat recurs în temeiul art. 304
pct. 9 C. proc. civ. și a solicitat modificarea în tot a acesteia în sensul
respingerii apelului reclamantei ca nefondat și menținerii ca temeinică și
legală a sentinței instanței de fond.
Înalta Curte de Casație
și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 2127 din 8 iunie 2006, a respins ca nefondat recursul pârâtei, reținând legalitatea deciziei recurate sub aspectul
criticilor formulate.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr.
40707/3/2006.
În cauză s-a dispus
efectuarea unei expertize contabile în concluziile căreia expertul evidențiază
în sarcina pârâtei un debit în sumă de 1.521.410,3347 lei.
Reclamantul și-a precizat
acțiunea în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de
2.798.450,94 dolari SUA, sumă din care s-a dedus valoarea de 584.711 dolari SUA,
reprezentând contravaloarea construcției plus montaj la blocul G2c, recuperată
de la A.T., unitate aflată sub tutela U.C. la data convenției.
Prin întâmpinare,
intimatul Municipiul București a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Prin sentința
comercială nr. 8183 din 08 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția
a VI-a comercială, s-a admis acțiunea precizată și formulată de reclamantul
Municipiul București prin Primar General în contradictoriu cu pârâta U.C. A.N.C.M.
și în consecință, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de
2.798.450,94 dolari SUA, echivalentul în lei din data efectuării plății,
reprezentând cota parte datorată din valoarea lucrărilor de construcție cu o
altă destinație decât aceea de locuință aferente blocurilor edificate în B-dul
Unirii și Piața Victoriei în perioada 1988 -1990.
În pronunțarea
acestei soluții instanța de fond a avut în vedere concluziile raportului de
expertiză, reținând faptul că pârâta nu a aprobat faptul că a făcut
plățile către reclamant și că ar deține acte justificative în aceste sens, așa
încât din interpretarea probelor a rezultat că sunt întrunite condițiile
răspunderii contractuale, în sensul că pârâta nu a achitat cota parte din
valoarea investiției pentru imobilele preluate, și, prin urmare, nu și-a
îndeplinit obligația de plată asumată prin convenție.
Pârâta U.C. a
declarat apel împotriva acestei sentințe și a solicitat respingerea acțiunii,
ca neîntemeiată.
În motivarea
apelului, se susține în primul rând că instanța de fond nu a pus în discuția
părților modificarea acțiunii de către reclamant, modificare sesizată abia la
momentul comunicării sentinței.
Un alt motiv de apel
s-a referit la calitatea procesuală pasivă a pârâtei, apelanta apreciind că în
speță nu este vorba de o răspundere contractuală, întrucât obligațiile părților
semnatare ale convențiilor nu se referă la prestații bănești reciproce, ci prin
aceste convenții numite de „cooperare” beneficiarii se obligau să coopereze
pentru realizarea blocurilor de locuințe prevăzute la parter cu spații
comerciale.
O altă critică
invocată de apelantă se referă la faptul că instanța a omologat raportul de
expertiză efectuat în cauză deși multe dintre constatările și concluziile
expertului prezintă lacune și inadvertențe, nerăspunzându-se la obiectivele
fixate.
Apelanta a invocat
totodată excepția prescripției dreptului la acțiune, afirmând că adresele emise
de U.C. nu reprezintă o recunoaștere a debitului pretins de intimat, deoarece
la acea dată, U.C. nu cunoștea suma exactă datorată, în lipsa posibilității
verificării existenței documentelor de plată, documente solicitate intimatului
dar pe care acesta a refuzat constant să i le comunice.
Instanța a încuviințat
apelantei proba cu expertiza contabilă, raportul de expertiză fiind depus la
dosar la data de 5 august 2010.
Curtea de Apel București,
secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 525 din 22 decembrie 2010, a admis apelul
pârâtei U.N.C.M. U.C. BUCUREȘTI, a schimbat în tot sentința, a admis excepția
prescripției dreptului material la acțiune și a respins
acțiunea ca prescrisă.
În fundamentarea
acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în
esență, din examinarea probatoriului administrat, că nu a existat o
recunoaștere valabilă din partea apelantei U.C. în sensul prevederilor art. 16
lit. a) din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora, prescripția se întrerupe
prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în
folosul căruia curge prescripția, recunoașterea datoriei neîntrunind în
speță cele trei condiții și anume: să fie voluntară, să fie neîndoielnică
și să fie pură și simplă, adică neafectată de vreo condiție și nici însoțită de
vreo rezervă din partea autorului ei.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs reclamanta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI,
criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, modificarea
în tot a deciziei atacate în sensul respingerii apelului ca nefondat și
menținerea sentinței ca legală și temeinică.
Recurenta –
reclamantă își subsumează global criticile motivelor de modificare reglementate
de art. 304 punctele 8 și 9 C. proc. civ. și vizează, în esență,
următoarele aspecte:
a) instanța de apel a
reținut greșit faptul că „ambele părți au formulat obiecțiuni la
raportul expertiză.
În dezvoltarea
acestei critici reclamanta precizează că raportul de expertiză contabilă a fost
efectuat ca urmare a
solicitării
acestei probe de către U.C., la care ulterior Municipiul București a achiesat,
formulând trei obiective. Ambele părți au avut expert parte, întocmirea
raportului desfășurându-se o perioadă de timp îndelungată. Deși munca depusă în
vederea efectuării raportului de expertiză a fost anevoioasă, cei trei experți
au colaborat pe toată perioada desfășură expertizei, fără să existe în nici un
moment opinie separată a vreunuia dintre cei trei experți parte. Municipiul
București nu a formulat obiecțiuni, raportul de expertiză fiind contestat doar
de către juriștii reprezentanți ai U.C.
b) instanța
interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori
înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, respectiv ale art. 7
și art. 8 din Decretul 167/1958. Dezvoltând această critică recurenta –
reclamantă arată că, în opinia sa, pentru Municipiul București, termenul de
prescripție nu a început să curgă, încă, pentru următoarele motive:
- conform art. 23 din
Convenția de Cooperare se menționează că „după semnarea procesului – verbal de
recepție și luarea în primire a spațiilor comerciale, unitățile
beneficiare (respectiv U.C.) au obligația să se prezinte la DGDAL pentru verifica și intra în posesia documentelor și documentației necesare
înregistrării în patrimoniu";
- U.C. nu s-a
prezentat la DGDA pentru a i se întocmi procesul verbal de predare primire,
prin care i-ar fi fost transmis proprietatea. Conform Hotărârii nr. 273/1994,
recepția finală putea fi făcută numai după finalizarea tuturor lucrărilor
cerute de comisii de recepție, valoarea spațiilor comerciale putea fi
solicitată U.C.-ului numai la încheierea procesului verbal de predare -
primire, astfel că, suma datorată de beneficiar, conform convenției de
cooperare putea fi cerută după încheierea procesului verbal de recepție. Prin
urmare, concluzionează recurenta, termenul de prescripție începea să curgă de la
data la care se încheia procesul verbal de predare primire.
- deși conform
convenției erau beneficiarii spațiilor, U.C. nu au devenit niciodată
proprietarul acestor spații deoarece nu a fost încheiat procesul verbal de
predare primire și nici nu a plătit banii pe care municipalitatea i-a cheltuit
pentru execuția acestor spații.
Sub acest aspect
apreciază recurenta că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea
prevederilor art. 8 din Decretul 167 din 21 aprilie 1958 privitor la
prescripția extinctivă care menționează că prescripția dreptului la acțiune
începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască
paguba.
c)
cu privire la
condiția prezentării documentelor justificative - obiecțiunea nr. 2 formulată
de U.C. și preluată de instanța de judecată, recurenta – reclamantă arată că în
răspunsul expertului la obiecțiunile formulate de către U.C. este menționat că
"expertul contabil nu se află în situația de imposibilitate a efectuării
raportului de expertiză întrucât există evidență contabilă completă care a fost
verificată în cursul, expertizei de la nivel de facturi emise de constructor
(documente justificative), ordine de plată, înregistrări contabile și până la
bilanț contabil".
Se mai arată că U.C.
deține copiile documentelor, fapt ceea ce îi permitea să le confrunte oricând
cu originalele acestora la sediul Municipiului București, prin delegați sau
experți desemnați de U.C., așa cum au procedat experții desemnați de instanță,
existând dovezi în sensul că intimata este invitată la sediul PMB pentru a
verifica toate copiile deținute cu originalele aflate în arhiva recurentei.
Sub acest aspect
recurenta reproșează instanței de apel că în mod eronat a reținut că
intimatei nu i-au fost transmise documentele justificative, acestea fiindu-i
transmise în copie urmând ca după plata de către U.C. a investițiilor efectuate
de către recurentă să se încheie procesul verbal de predare primire a spațiilor
comerciale.
Înalta Curte
examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate constată că
recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta:
Recurenta –
reclamantă formulează trei critici distincte: prima vizează o situație de
fapt constând în aceea că instanța de apel a reținut în mod
greșit că reclamanta Municipiul București a formulat obiecțiuni,
cea de-a doua are în vedere modul în care instanța a soluționat
excepția prescripției dreptului material la acțiune iar cea de-a
treia are în vedere, ca și prima, o situație de fapt, respectiv aceea
că instanța a reținut în mod eronat că intimatei nu i-au fost trimise
documentele justificative.
Primele două critici
vizează netemeinicia hotărârii recurate, aspect ce face imposibilă exercitarea
controlului de legalitate în această fază procesuală în raport de cadrul legal
configurat de art. 304 punctele 1-9 C. proc. civ.
Cea de-a doua critică
este nefondată și aceasta întrucât excepția prescripției dreptului
material la acțiune a fost tranșată în primul ciclu procesual de
Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 1235/2003 care,
prin încheierea pronunțată la 14 noiembrie 2003 a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și a
încuviințat proba cu expertiza contabilă.
Dat fiind faptul că
prin această încheiere premergătoare nu s-a întrerupt cursul judecății, partea
interesată, în temeiul art. 282 alin. (2) C. proc. civ. o putea ataca, cu apel
odată cu fondul.
Întrucât această cale
de atac nu a fost valorificată de pârâtă, soluția de respingere a
excepției prescripției a intrat în puterea lucrului judecat,
nemaiputând face obiectul unei noi judecăți, datorită caracterului său
irevocabil.
Așa fiind,
soluția pronunțată prin decizia recurată repunând în discuție excepția
prescripției dreptului material la acțiune asupra căreia instanțele au statuat
anterior prin hotărâre irevocabilă este de natură a nesocoti principiul puterii
lucrului judecat, și de a periclita astfel securitatea raporturilor
juridice, ordinea și stabilitatea de drept.
În considerarea celor
ce preced Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul,
va casa decizia recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru
rejudecare.
Dat fiind faptul că
prin această încheiere premergătoare nu s-a întrerupt cursul judecății, partea
interesată, în temeiul art. 282 alin. (2) C. proc. civ. o putea atacat, cu apel
odată cu fondul.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de recurentul-reclamant MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMAR împotriva
deciziei nr. 525 din 22 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția
a VI-a comercială, casează decizia recurată și trimite cauza
aceleiași instanțe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 27 septembrie 2011.