ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2127/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 15 noiembrie 1998 reclamanta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI a solicitat obligarea pârâtei U. BUCUREȘTI la plata sumei de 29.116.596.237 lei reprezentând contravaloare preț lucrări construcții cu altă destinație decât aceea de locuință, cu cheltuieli de judecată. Ulterior, reclamanta și-a majorat pretențiile la suma de 112.798.017.245 lei reprezentând actualizarea în funcție de cursul leu-dolar a sumei inițiale. Tribunalul București, secția comercială, prin sentința civilă nr. 250 din 19 ianuarie 1999, a anulat ca insuficient timbrat acțiunea reclamantei.

Prin decizia nr. 1555 din 18 iunie 1999 a Curții de Apel București, secția comercială, s-a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului ce a fost desființată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, cu motivarea că acțiunea are ca obiect venituri publice și potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 este scutită de plata taxei de timbru. Hotărârea a fost confirmată prin decizia nr. 6303 din 15 decembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială. Tribunalul București, secția a VI a comercială, prin sentința nr. 1399 din 28 martie 2005, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a respins acțiunea reclamantei ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că reclamanta a formulat o acțiune în pretenții bazate pe convenția de cooperare din septembrie 1989 semnată de U.C.M. București Metal – C.L.C. și nu de pârâta U. Prin decizia nr. 772 din 24 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, s-a admis apelul declarat de împotriva sentinței tribunalului, ce a fost desființată și cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe. S-a reținut în considerentele deciziei că acțiunea reclamantei se fundamentează pe convenția de cooperare încheiată în luna septembrie 1989 între aceasta și U.C.M.B. – M.C.L.C. Că în momentul încheierii convenției intimata-pârâtă A. – U., care purta denumirea de U era for tutelar al U.C.M.B.

– M.C.L.C. și al U.C.M.B. – C.I.P.N. Instanța a apreciat că deși U.C.M.B. – M.C.L.C. a dispărut ca subiect de drept, raporturile contractuale au fost preluate de către U. după anul 1990. Că intimata – pârâtă a recunoscut că este beneficiara de investiții pentru spațiile comerciale și a susținut că și-a respectat obligațiile contractuale, că pentru anumite lucrări deține situații de plată și ordine de plată. Pentru unele spații comerciale intimata și-a intabulat dreptul de proprietate, deci i s-a recunoscut calitatea de proprietar asupra acestor imobile ce a format obiectul convenției din septembrie 1989. Împotriva acestei decizii pârâta A.N.C.M. U. BUCURESTI a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și a solicitat modificarea în tot a acesteia în sensul respingerii apelului reclamantei ca nefondat și menținerii ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond. S-a susținut că instanța de apel, în raport de actele dosarului și dispozițiile art. 973 C. civ., a interpretat în mod eronat convenția din septembrie 1989 care a fost încheiată între D.G.D.A.L. și U.C.M.B. – M.C.L.C. Că la data încheierii acestei convenții, cât și ulterior, U. era persoană juridică distinctă de U.C.M.B. – M.C.L.C. și nu răspundea juridic, pentru obligațiile asumate de aceasta. A invocat recurenta că U.C.M.B. – M.C.L.C. persoană juridică care a fost cocontractant la convenția din 1989 nu a dispărut ca subiect de drept, că nu există nici un act din care să rezulte că UCECOM se substituie în drepturile și obligațiile U.C.M.B.

– M.C.L.C. Instanța de apel a interpretat greșit actele de la dosar, respectiv corespondența între A. – U. și P.M.B., care nu au legătură cu convenția din septembrie 1989, ci se referă la modul de executare al convenților încheiate de U., prin direcțiile sale cu D.G.D.A.L. după anul 1989. Faptul că excepția lipsei calității procesuale pasive nu a fost invocată de pârâtă este fără relevanță juridică deoarece este o excepție de fond, peremtorie și absolută, care poate fi invocată în orice stare a pricinii. Recursul nu este fondat. Prin convenția încheiată în luna septembrie 1989 între fostul D.G.D.A.L., în prezent D.G.I. pe de o parte și U.C.M.B. – M.C.L.C. pe de altă parte, s-a stabilit realizarea unor blocuri de locuințe, care la parter aveau și suprafețe cu altă destinație decât cea de locuință, iar aceasta din urmă s-a obligat să suporte cotele părți de cheltuieli efectuate pentru părțile comune.

Cum între părți au apărut neînțelegeri privind executarea obligațiilor contractuale, reclamanta a formulat acțiunea ce formează obiectul litigiului dedus judecății. Este adevărat că intimata nu a încheiat convenția din septembrie 1989 cu recurenta A. – U., care la acea dată avea denumirea de U. Convenția a fost încheiată de reclamantă cu U.C.M.B. – M.C.L.C., care în prezent nu mai există și care avea ca for tutelar U.C.E.C.O.M. ce a preluat obligațiile contractuale ale persoanei juridice semnatare ale convenției, așa cum rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză.

Prin întâmpinarea de la dosar nr. 1235/2003, recurenta-pârâtă nu numai că nu a invocat lipsa calității procesuale pasive, dar a precizat că prin „Convențiile de cooperare semnate în perioada august 1989 – martie 1990 U. prin direcțiile sale și fostul D.G.D.A.L au stabilit drepturile și obligațiile ce le revin privind realizarea blocurilor de locuințe în care sunt amplasate spații cu alte destinații (spații comerciale). S-a precizat că U. în calitate de beneficiar de investiții pentru aceste spații și-a respectat obligațiile contractuale și a decontat lucrările ce s-au executat în perioada respectivă.

A precizat că deține contracte, situații și ordine de plată pentru aceste lucrări și a solicitat ca pentru contravaloarea lucrărilor pentru cotele părți ale clădirilor reclamantei să depună documentații tehnico-economică în care să indice sume ce cad în sarcina U. Pe de altă parte, prin adresa nr. 26206 din 26 februarie 1997 recurenta a comunicat intimatei că este de acord să plătească cotele părți, ce-i revin în mod legal, dar solicită un punctaj comun și ca intimata să prezinte situațiile de lucrări originale, facturile și dispozițiile de plată aferente.

De menționat că recurenta a arătat în cuprinsul acestui act că se referă la „Convențiile de cooperare semnate de perioada august 1989 – martie 1990, deci implicit și la convenția din septembrie 1989 ce formează obiectul litigiului de față.” Așa fiind, susținerea recurentei că această corespondență nu are legătură cu convenția din septembrie 1989, este contrazisă chiar de afirmațiile acesteia din cuprinsul adresei sus menționate. Recurenta a invocat calitatea de proprietar asupra spațiilor din B-dul Unirii obiect al convenției din septembrie 1989 și și-a intabulat dreptul de proprietate conform încheierilor nr. 2553 din 3 februarie 2005 și nr. 4005 din 8 februarie 2005 ale Oficiului de Cadastru și Publicația Imobiliară Sector 3 București.

Afirmația recurentei că excepția lipsei calității procesuale pasive putea fi invocată și de instanță din oficiu pentru că este o excepție de fond, peremtorie și absolută, are suport legal, însă în raport de considerentele reținute rezultă că recurenta – pârâtă are calitate procesuală pasivă și deci convenția din septembrie 1989 îi este opozabilă conform art. 973 C. civ., așa cum a reținut și instanța de apel. Recurenta nu poate susține că nu este titular al drepturilor și obligațiilor ce s-au născut din această convenție cât timp a comunicat intimatei prin adresele menționate în considerentele acestei decizii că este de acord cu plata cotelor părți ce-i revin în mod legal, dar a pretins ca aceasta să depună toate documentele necesare pentru a fi verificate de ambele părți.

Așa fiind, urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul pârâtei, întrucât decizia instanței de apel a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.N.C.M. U. BUCURESTI împotriva deciziei nr. 772 din 24 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2006.