ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2127/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

15 noiembrie 1998 reclamanta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI a solicitat obligarea

pârâtei U. BUCUREȘTI la plata sumei de 29.116.596.237 lei reprezentând contravaloare

preț lucrări construcții cu altă destinație decât aceea de locuință, cu cheltuieli

de judecată.

Ulterior, reclamanta și-a majorat

pretențiile la suma de 112.798.017.245 lei reprezentând actualizarea în funcție

de cursul leu-dolar a sumei inițiale.

Tribunalul București, secția

comercială, prin sentința civilă nr. 250 din 19 ianuarie 1999, a anulat ca

insuficient timbrat acțiunea reclamantei.

Prin decizia nr. 1555 din 18

iunie 1999 a Curții de Apel București, secția comercială, s-a admis apelul

declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului ce a fost desființată

și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, cu motivarea că

acțiunea are ca obiect venituri publice și potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997

este scutită de plata taxei de timbru.

Hotărârea a fost confirmată

prin decizia nr. 6303 din 15 decembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția

comercială.

Tribunalul București, secția

a VI a comercială, prin sentința nr. 1399 din 28 martie 2005, a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a respins acțiunea reclamantei ca

fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Pentru a hotărî astfel, s-a

reținut că reclamanta a formulat o acțiune în pretenții bazate pe convenția de

cooperare din septembrie 1989 semnată de U.C.M. București Metal – C.L.C. și nu

de pârâta U.

Prin decizia nr. 772 din 24 noiembrie

2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, s-a admis apelul

declarat de împotriva sentinței tribunalului, ce a fost desființată și cauza a

fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

S-a reținut în

considerentele deciziei că acțiunea reclamantei se fundamentează pe convenția

de cooperare încheiată în luna septembrie 1989 între aceasta și U.C.M.B. –

M.C.L.C.

Că în momentul încheierii convenției

intimata-pârâtă A. – U., care purta denumirea de U era for tutelar al U.C.M.B.

– M.C.L.C. și al U.C.M.B. – C.I.P.N.

Instanța a apreciat că deși

U.C.M.B. – M.C.L.C. a dispărut ca subiect de drept, raporturile contractuale au

fost preluate de către U. după anul 1990. Că intimata – pârâtă a recunoscut că

este beneficiara de investiții pentru spațiile comerciale și a susținut că și-a

respectat obligațiile contractuale, că pentru anumite lucrări deține situații

de plată și ordine de plată.

Pentru unele spații

comerciale intimata și-a intabulat dreptul de proprietate, deci i s-a

recunoscut calitatea de proprietar asupra acestor imobile ce a format obiectul

convenției din septembrie 1989.

Împotriva acestei decizii

pârâta A.N.C.M. U. BUCURESTI a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și a solicitat modificarea în tot a acesteia în sensul respingerii

apelului reclamantei ca nefondat și menținerii ca temeinică și legală a

sentinței instanței de fond.

S-a susținut că instanța de apel,

în raport de actele dosarului și dispozițiile art. 973 C. civ., a interpretat

în mod eronat convenția din septembrie 1989 care a fost încheiată între

D.G.D.A.L. și U.C.M.B. – M.C.L.C. Că la data încheierii acestei convenții, cât

și ulterior, U. era persoană juridică distinctă de U.C.M.B. – M.C.L.C. și nu

răspundea juridic, pentru obligațiile asumate de aceasta.

A invocat recurenta că

U.C.M.B. – M.C.L.C. persoană juridică care a fost cocontractant la convenția

din 1989 nu a dispărut ca subiect de drept, că nu există nici un act din care

să rezulte că UCECOM se substituie în drepturile și obligațiile U.C.M.B. –

M.C.L.C.

Instanța de apel a interpretat

greșit actele de la dosar, respectiv corespondența între A. – U. și P.M.B.,

care nu au legătură cu convenția din septembrie 1989, ci se referă la modul de executare

al convenților încheiate de U., prin direcțiile sale cu D.G.D.A.L. după anul

1989.

Faptul că excepția lipsei calității

procesuale pasive nu a fost invocată de pârâtă este fără relevanță juridică

deoarece este o excepție de fond, peremtorie și absolută, care poate fi

invocată în orice stare a pricinii.

Recursul nu este fondat.

Prin convenția încheiată în

luna septembrie 1989 între fostul D.G.D.A.L., în prezent D.G.I. pe de o parte și

U.C.M.B. – M.C.L.C. pe de altă parte, s-a stabilit realizarea unor blocuri de

locuințe, care la parter aveau și suprafețe cu altă destinație decât cea de

locuință, iar aceasta din urmă s-a obligat să suporte cotele părți de

cheltuieli efectuate pentru părțile comune.

Cum între părți au apărut neînțelegeri

privind executarea obligațiilor contractuale, reclamanta a formulat acțiunea ce

formează obiectul litigiului dedus judecății.

Este adevărat că intimata nu

a încheiat convenția din septembrie 1989 cu recurenta A. – U., care la acea

dată avea denumirea de U.

Convenția a fost încheiată

de reclamantă cu U.C.M.B. – M.C.L.C., care în prezent nu mai există și care

avea ca for tutelar U.C.E.C.O.M. ce a preluat obligațiile contractuale ale persoanei

juridice semnatare ale convenției, așa cum rezultă din ansamblul probelor

administrate în cauză.

Prin întâmpinarea de la

dosar nr. 1235/2003, recurenta-pârâtă nu numai că nu a invocat lipsa calității procesuale

pasive, dar a precizat că prin „Convențiile de cooperare semnate în perioada

august 1989 – martie 1990 U. prin direcțiile sale și fostul D.G.D.A.L au

stabilit drepturile și obligațiile ce le revin privind realizarea blocurilor de

locuințe în care sunt amplasate spații cu alte destinații (spații comerciale).

S-a precizat că U. în

calitate de beneficiar de investiții pentru aceste spații și-a respectat

obligațiile contractuale și a decontat lucrările ce s-au executat în perioada

respectivă.

A precizat că deține contracte,

situații și ordine de plată pentru aceste lucrări și a solicitat ca pentru

contravaloarea lucrărilor pentru cotele părți ale clădirilor reclamantei să

depună documentații tehnico-economică în care să indice sume ce cad în sarcina

U.

Pe de altă parte, prin adresa

nr. 26206 din 26 februarie 1997 recurenta a comunicat intimatei că este de acord

să plătească cotele părți, ce-i revin în mod legal, dar solicită un punctaj

comun și ca intimata să prezinte situațiile de lucrări originale, facturile și

dispozițiile de plată aferente.

De menționat că recurenta a

arătat în cuprinsul acestui act că se referă la „Convențiile de cooperare

semnate de perioada august 1989 – martie 1990, deci implicit și la convenția

din septembrie 1989 ce formează obiectul litigiului de față.”

Așa fiind, susținerea recurentei

că această corespondență nu are legătură cu convenția din septembrie 1989, este

contrazisă chiar de afirmațiile acesteia din cuprinsul adresei sus menționate.

Recurenta a invocat

calitatea de proprietar asupra spațiilor din B-dul Unirii obiect al convenției

din septembrie 1989 și și-a intabulat dreptul de proprietate conform încheierilor

nr. 2553 din 3 februarie 2005 și nr. 4005 din 8 februarie 2005 ale Oficiului de

Cadastru și Publicația Imobiliară Sector 3 București.

Afirmația recurentei că

excepția lipsei calității procesuale pasive putea fi invocată și de instanță

din oficiu pentru că este o excepție de fond, peremtorie și absolută, are

suport legal, însă în raport de considerentele reținute rezultă că recurenta – pârâtă

are calitate procesuală pasivă și deci convenția din septembrie 1989 îi este

opozabilă conform art. 973 C. civ., așa cum a reținut și instanța de apel.

Recurenta nu poate susține

că nu este titular al drepturilor și obligațiilor ce s-au născut din această

convenție cât timp a comunicat intimatei prin adresele menționate în

considerentele acestei decizii că este de acord cu plata cotelor părți ce-i

revin în mod legal, dar a pretins ca aceasta să depună toate documentele

necesare pentru a fi verificate de ambele părți.

Așa fiind, urmează ca potrivit

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul

pârâtei, întrucât decizia instanței de apel a fost pronunțată cu aplicarea

corectă a dispozițiilor legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta A.N.C.M. U. BUCURESTI împotriva deciziei nr. 772

din 24 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 iunie 2006.