ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1043/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la nr. 284/91/2010, pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Administrației și Internelor a chemat în judecată pe pârâtul I.C. pentru ca prin hotărâre judecătorească și în baza art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Italia deoarece la 15 decembrie 2009 a fost expulzat din această țară. Prin sentința civilă nr. 94 din 11 februarie 2010, Tribunalul Vrancea a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantă, reținând în esență următoarele: Din Decretul Prefectului Romei coroborat cu declarația pârâtului dată în fața autorităților române la întoarcerea în țară s-a constatat că pârâtul a fost îndepărtat din Italia deoarece la data de 15 iulie 2008 a fost arestat de carabinierii din Roma Celio pentru rezistență, viol și „lezione a Public Oficial”.

Prefectul Romei a dispus interzicerea reintrării în Italia timp de cinci ani, încălcarea interdicției putând fi sancționată cu închisoarea până la un an. Potrivit art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 se poate dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație „cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acest stat. A considerat că în speță nu s-a făcut vreo dovadă că pârâtul a săvârșit vreo faptă care să se încadreze în textul legal invocat. Că cele consemnate în decretul emis de Prefectul Romei nu sunt fapte concrete care să permită concluzia cerută de lege, de a afecta grav interesele României sau relațiile bilaterale.

Faptul că pârâtul a fost reținut o singură dată de către poliția italiană nu reprezintă o dovadă a săvârșirii unor fapte antisociale care să afecteze relațiile României cu Italia. Prin decretul de expulzare nu s-a stabilit că faptele pentru care a fost reținut pârâtul sunt reale și că a fost sancționat pentru acestea. Pe de altă parte, aplicarea unei alte sancțiuni ar conduce la o dublă sancționare pentru aceleași fapte, ceea ce conform dreptului român este nelegal. Prin decizia nr. 116 A din 22 aprilie 2010, Curtea de Apel Galați a respins ca nefondat apelul reclamantei, reținând că în raport de dispozițiile art. 20 din Constituția României, instanța este obligată să cerceteze compatibilitatea legii interne privind libera circulație a persoanelor cu pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

Având în vedere ordinea juridică în vigoare la momentul formulării cererii determinată de aderarea României la Uniunea Europeană, necesitatea dreptului la libera circulație trebuie analizată prin prisma îndeplinirii normei comunitare în materie, care are prioritate în fața celei interne. Astfel, dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea 248/2005 prevede că restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat. Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă conform art. 27 din Directiva 2004/30/C.E., restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică.

În alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Și art. 6 din Tratatul Uniunii Europene statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Prin urmare, deși calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, limitarea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, așa cum susține apelanta.

Limitarea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/C.E., iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară, deoarece dispozițiile dreptului comunitar au prioritate și sunt obligatorii pentru judecătorul național. În cauză, așa cum corect s-a reținut prin hotărârea atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condițiile art. 27 din Directivă, nu s-a dovedit pericolul pentru ordinea publică, siguranța publică sau sănătatea publică. Intimatul pârât I.C. a fost returnat din Italia în baza Decretului Prefectului Romei, prin care s-a reținut că datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada șederii s-a aplicat interdicția de a se mai afla pe teritoriul Italiei.

Or, față de art. 27 alin. (2) din directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin restrângerea dreptului la liberă circulație a intimatului pârât, s-ar ajunge la o dublă sancționare. Împotriva susmenționatei hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, a susținut că instanța de apel a nesocotit prevederile art. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007, în speță fiind întrunite cerințele art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, context în care a solicitat admiterea recursului.

În raport de circumstanțele cauzei, astfel cum au fost dezvoltate în cererea introductivă de instanță, măsura restrictivă solicitată se justifică fiind impusă și de necesitatea respectării exigenței legislației Uniunii Europene, care pretinde statelor membre să probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală, perspectivă în raport cu care hotărârea atacată, dată cu încălcarea dispozițiilor legale menționate a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Recursul nu este fondat.

Deși, potrivit art. 38 din Legea nr. 248/2005, returnarea cetățeanului român dintr-un alt stat apare ca fiind o condiție suficientă pentru restrângerea dreptului la libera circulație a respectivului cetățean, o asemenea interpretare și aplicare a normei interne ar contraveni Directivei 2004/38/CE, care prevede că o asemenea măsură se poate lua numai pentru motive de ordine publică, de securitate publică sau de sănătate publică [art. 27 alin. (1)]. Or, în speță, chiar dacă instanța nu poate cenzura măsura returnării pârâtului, luată în baza unei decizii a Prefecturii din Provincia Roma, nu poate nici să restrângă dreptul acestuia la liberă circulație pe viitor, câtă vreme reclamantul nu a dovedit prin ce ar amenința conduita părții una dintre valorile mai sus menționate.

Dobândind statutul de țară membră a Uniunii Europene, România este obligată să respecte prevederile dreptului comunitar, aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea de drept a statelor membre ale Uniunii Europene. Dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor lor este reglementat prin Tratatul de instituire a comunităților europene, precum și prin Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului.

Din perspectiva art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, alin. (2) din acest articol vizează dreptul oricărei persoane de a părăsi orice țară, inclusiv pe a sa, acest drept putând cunoaște anumite limitări în cazurile și condițiile prevăzute de paragrafele 3 și 4, și anume limitările să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim, să fie necesare într-o societate democratică, necesitate verificată prin prisma raportului de proporționalitate între scopul urmărit prin aplicarea limitării dreptului și mijloacele folosite pentru realizarea lui. În plus, pe lângă cerința ca măsura dispusă să aibă o bază legală în dreptul intern, trebuie să se examineze și calitățile legii în cauză, și anume să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în privința efectelor sale.

Cele două condiții sunt îndeplinite, legea fiind publicată în Monitorul Oficial și prezentând suficiente garanții împotriva eventualelor abuzuri ce s-ar putea produce (este prevăzută posibilitatea exercitării căilor de atac împotriva hotărârii prin care se aplică această măsură și sunt indicate categoriile de persoane cărora li se aplică măsura respectivă). Cu toate acestea, nu se respectă criteriul justificării măsurii, raportat la interesul public într-o societate democratică. In speță, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație al pârâtului pe o perioadă de cel mult trei ani este disproporționată față de scopul urmărit prin adoptarea ei, cu consecința încălcării dispozițiilor art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție.

Cum reclamantul nu a făcut dovada că pârâtul s-ar afla într­ una din acele situații ce ar impune restricționarea dreptului la libera circulație în spațiul Uniunii Europene, se va reține că instanțele de fond și apel au făcut o corectă aplicare a principiilor de interpretare stabilite în jurisprudența Curții Europene de Justiție. Instanțele au apreciat corect că nu s-a făcut dovada că intimatul reprezintă o amenințare reală și suficient de gravă la adresa ordinii publice. În concluzie, întrucât reclamantul nu a fost în măsură să demonstreze necesitatea și proporționalitatea măsurii solicitate față de scopul urmărit, recursul declarat de acesta este nefondat și, în baza art. 312 alin. (1) teza a II - a C. proc.

civ., Înalta Curte îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcția pentru evidența persoanelor și administrarea bazelor de date din Ministerul Administrației și Internelor împotriva deciziei nr. 116A din 22 aprilie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2011.