ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2600/2010

Asupra cererii de contestație în

anulare;

În baza lucrărilor și actelor din

dosarul cauzei, constată următoarele :

La data de 30 aprilie

2010, pe rolul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost

înregistrată cererea de contestație în anulare formulată de P.E., domiciliată

în municipiul Gheorghieni, județul Harghita împotriva deciziei penale nr. 1515

din 20 aprilie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

dosarul nr. 5380/40/2008.

Petiționara și-a

întemeiat contestația în anulare pe dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen.,

susținând că împotriva sa s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru

aceeași faptă, respectiv decizia penală contestată și sentința penală nr. 255

din 16 august 2007 a Tribunalului Harghita, pronunțată în dosarul penal nr. 2528/06/2007.

Examinând

admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare, în

conformitate cu dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și

Justiție constată următoarele :

Prin rezoluția nr. 97/P/2006

din 27 iulie 2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita (fila 34 dosar

urmărire penală) s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de inculpatele P.E.

și B.M. sub aspectul infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin.

(1) C. pen., cu motivarea că „din probatoriul administrat în faza actelor

premergătoare începerii urmăririi penale, nu sunt date suficiente care să

confirme existența infracțiunii de trafic de influență în privința elementelor

constitutive ale acesteia”.

Prin rezoluția

prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita din 23 noiembrie

2006 a fost infirmată soluția dată în dosarul nr. 97/P/2006 și s-a dispus

redeschiderea urmăririi penale în cauză.

În motivarea

ordonanței se arată că „din actele premergătoare efectuate în cauză, reiese că

cele două făptuitoare au avut o atitudine nesinceră, de inducere în eroare, dar

cu fiecare declarație și-au dovedit vinovăția. Pe de altă parte martorul M.M.

nu a fost audiat deși era imperios necesară audierea acestuia”.

Prin rezoluția

Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita din 21 februarie 2007, s-a dispus

începerea urmăririi penale față de făptuitoarele P.E. și B.M. sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, „întrucât din actele

premergătoare efectuate în cauză rezultă că sunt indicii temeinice cu privire

la săvârșirea de către cele două făptuitoare a infracțiunii de trafic de

influență”.

Prin ordonanța

aceluiași organ de parchet din 21 aprilie 2007 s-a dispus scoaterea de sub

urmărire penală pentru fapta prevăzută de art. 257 C. pen. a învinuitelor P.E.

și B.M. și făcând aplicarea dispozițiilor art. 18

1

C. pen. s-a

aplicat învinuitei P.E. sancțiunea administrativă a amenzii de 200 lei, iar

învinuitei B.M. sancțiunea administrativă a amenzii de 500 lei.

În motivarea

ordonanței se precizează că deoarece în modalitatea în care a fost săvârșită, aceasta

prezenta un pericol social redus, iar în urma săvârșirii faptei nu a fost

constatat un prejudiciu material.

Împotriva acestei

ordonanțe au formulat plângere învinuitele P.E. și B.M. solicitând scoaterea de

sub urmărire penală întrucât fapta nu există, plângere care a fost respinsă

prin ordonanța primului procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita

nr. 163/II/2/2007 din 25 mai 2007 și prin sentința penală nr. 255 din 16 august

2007 a Tribunalului Harghita.

Împotriva aceleiași

ordonanțe a formulat plângere și M.I., prim-procuror al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Gheorgheni, plângere care a fost admisă prin Ordonanța

prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita nr. 215/II/2/2007

din 6 iulie 2007.

Plângerea petentei P.E.

formulată împotriva acestei ordonanțe a fost respinsă prin rezoluția din 31

august 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș.

Plângerea petentei P.E.

împotriva Ordonanței nr. 215/II/2/2007 din 6 iulie 2007 a prim-procurorului

Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita a fost respinsă ca nefondată prin

sentința penală nr. 361 din 19 noiembrie 2007 a Tribunalului Harghita, soluție

rămasă definitivă prin respingerea recursului declarat de P.E. prin decizia nr.

80 R din 20 februarie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș.

Urmare a

redeschiderii urmăririi penale, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita a

întocmit rechizitoriul nr. 97/P/2007 din 6 octombrie 2008 prin care inculpatele

P.E. și B.M. au fost trimise în judecată pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

Prin sentința penală

nr. 515 din 22 octombrie 2009 a Tribunalului Botoșani, inculpata P.E. a fost

condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență la pedeapsa de

2 ani închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen.

Hotărârea de

condamnare a rămas definitivă prin respingerea succesivă a apelului și

recursului declarate de inculpată, prin deciziile penale nr. 14 din 25

februarie 2010 a Curții de Apel Suceava și, respectiv nr. 1515 din 20 aprilie

2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ultima hotărâre făcând și obiectul

prezentei contestații în anulare.

Din cele arătate mai

sus, rezultă că hotărârile nr. 255 din 16 august 2007 a Tribunalului Harghita

și nr. 1515 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au

obiecte diferite care nu se contrazic.

Anterior pronunțării

sentinței nr. 255 din 16 august 2007, urmărirea penală fusese redeschisă în

cauza penală nr. 97/P/2006 a Tribunalului Harghita (prin ordonanța nr. 215/II/2/2007

din 6 iulie 2007), astfel că soluția de scoatere de sub urmărire penală a

învinuitei P.E. și de sancționare administrativă a acesteia nu mai era în

ființă, fiind infirmată (ceea ce, în mod corect ar fi trebuit să conducă la

respingerea plângerii acesteia de către instanța de judecată ca inadmisibilă,

iar nu ca nefondată). În consecință, față de contestatoarea P.E. s-a dispus o

singură hotărâre de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cea rezultând din sentința

penală nr. 515 din 22 octombrie 2009 a Tribunalului Botoșani, rămasă definitivă

prin decizia penală nr. 1515 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare

formulată de contestatoarea P.E. și va dispune obligarea acesteia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Văzând dispozițiile

art. 391 C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea P.E. împotriva

deciziei penale nr. 1515 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 5380/40/2008.

Obligă contestatoarea la 200 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 30 iunie 2010.