ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2600/2010

Asupra cererii de contestație în anulare; În baza lucrărilor și actelor din dosarul cauzei, constată următoarele : La data de 30 aprilie 2010, pe rolul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată cererea de contestație în anulare formulată de P.E., domiciliată în municipiul Gheorghieni, județul Harghita împotriva deciziei penale nr. 1515 din 20 aprilie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 5380/40/2008. Petiționara și-a întemeiat contestația în anulare pe dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen., susținând că împotriva sa s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă, respectiv decizia penală contestată și sentința penală nr. 255 din 16 august 2007 a Tribunalului Harghita, pronunțată în dosarul penal nr. 2528/06/2007.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare, în conformitate cu dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele : Prin rezoluția nr. 97/P/2006 din 27 iulie 2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita (fila 34 dosar urmărire penală) s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de inculpatele P.E. și B.M. sub aspectul infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu motivarea că „din probatoriul administrat în faza actelor premergătoare începerii urmăririi penale, nu sunt date suficiente care să confirme existența infracțiunii de trafic de influență în privința elementelor constitutive ale acesteia”.

Prin rezoluția prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita din 23 noiembrie 2006 a fost infirmată soluția dată în dosarul nr. 97/P/2006 și s-a dispus redeschiderea urmăririi penale în cauză. În motivarea ordonanței se arată că „din actele premergătoare efectuate în cauză, reiese că cele două făptuitoare au avut o atitudine nesinceră, de inducere în eroare, dar cu fiecare declarație și-au dovedit vinovăția. Pe de altă parte martorul M.M. nu a fost audiat deși era imperios necesară audierea acestuia”. Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita din 21 februarie 2007, s-a dispus începerea urmăririi penale față de făptuitoarele P.E. și B.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, „întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că sunt indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către cele două făptuitoare a infracțiunii de trafic de influență”.

Prin ordonanța aceluiași organ de parchet din 21 aprilie 2007 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru fapta prevăzută de art. 257 C. pen. a învinuitelor P.E. și B.M. și făcând aplicarea dispozițiilor art. 18 1 C. pen. s-a aplicat învinuitei P.E. sancțiunea administrativă a amenzii de 200 lei, iar învinuitei B.M. sancțiunea administrativă a amenzii de 500 lei. În motivarea ordonanței se precizează că deoarece în modalitatea în care a fost săvârșită, aceasta prezenta un pericol social redus, iar în urma săvârșirii faptei nu a fost constatat un prejudiciu material. Împotriva acestei ordonanțe au formulat plângere învinuitele P.E. și B.M. solicitând scoaterea de sub urmărire penală întrucât fapta nu există, plângere care a fost respinsă prin ordonanța primului procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita nr. 163/II/2/2007 din 25 mai 2007 și prin sentința penală nr. 255 din 16 august 2007 a Tribunalului Harghita.

Împotriva aceleiași ordonanțe a formulat plângere și M.I., prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gheorgheni, plângere care a fost admisă prin Ordonanța prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita nr. 215/II/2/2007 din 6 iulie 2007. Plângerea petentei P.E. formulată împotriva acestei ordonanțe a fost respinsă prin rezoluția din 31 august 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș. Plângerea petentei P.E. împotriva Ordonanței nr. 215/II/2/2007 din 6 iulie 2007 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita a fost respinsă ca nefondată prin sentința penală nr. 361 din 19 noiembrie 2007 a Tribunalului Harghita, soluție rămasă definitivă prin respingerea recursului declarat de P.E.

prin decizia nr. 80 R din 20 februarie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș. Urmare a redeschiderii urmăririi penale, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita a întocmit rechizitoriul nr. 97/P/2007 din 6 octombrie 2008 prin care inculpatele P.E. și B.M. au fost trimise în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. Prin sentința penală nr. 515 din 22 octombrie 2009 a Tribunalului Botoșani, inculpata P.E. a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență la pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen. Hotărârea de condamnare a rămas definitivă prin respingerea succesivă a apelului și recursului declarate de inculpată, prin deciziile penale nr. 14 din 25 februarie 2010 a Curții de Apel Suceava și, respectiv nr. 1515 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ultima hotărâre făcând și obiectul prezentei contestații în anulare.

Din cele arătate mai sus, rezultă că hotărârile nr. 255 din 16 august 2007 a Tribunalului Harghita și nr. 1515 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au obiecte diferite care nu se contrazic. Anterior pronunțării sentinței nr. 255 din 16 august 2007, urmărirea penală fusese redeschisă în cauza penală nr. 97/P/2006 a Tribunalului Harghita (prin ordonanța nr. 215/II/2/2007 din 6 iulie 2007), astfel că soluția de scoatere de sub urmărire penală a învinuitei P.E. și de sancționare administrativă a acesteia nu mai era în ființă, fiind infirmată (ceea ce, în mod corect ar fi trebuit să conducă la respingerea plângerii acesteia de către instanța de judecată ca inadmisibilă, iar nu ca nefondată).

În consecință, față de contestatoarea P.E. s-a dispus o singură hotărâre de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cea rezultând din sentința penală nr. 515 din 22 octombrie 2009 a Tribunalului Botoșani, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1515 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea P.E. și va dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Văzând dispozițiile art. 391 C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea P.E. împotriva deciziei penale nr. 1515 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 5380/40/2008. Obligă contestatoarea la 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 iunie 2010.