ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2263/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, să se constate nulitatea absolută a Ordinului nr. 14082 din 7 octombrie 1986 emis de fostul ministru al justiției. î n motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost repartizat în anul 1986 ca judecător la Judecătoria Vișeul de Sus, județul Maramureș, conform repartiției guvernamentale nr. 385096/1986, că a respectat prevederile legale referitoare la prezentarea la locul de muncă, însă, la data de 7 octombrie 1986, fostul ministru al justiției a emis Ordinul nr. 14.082/1986, prin care a fost obligat să efectueze stagiatura ca avocat la Caracal, Județul Olt.

A susținut reclamantul că ordinul în speță încalcă grav legislația referitoare la repartizarea în producție a absolvenților învățământului superior, în speță Decretul nr. 54/1975, prevederile Constituției care garantau locul de muncă, precum și prevederile Codului Muncii din 1986, potrivit căruia repartiția avea rol decisiv pentru încadrarea profesională. A mai susținut reclamantul că legea prevedea dreptul absolventului de facultate de a-și alege postul și localitatea aflate pe lista guvernamentală, că postul de avocat impus prin ordinul respectiv nu a existat pe lista guvernamentală din anul 1986 și că nu a avut repartiție guvernamentală pentru efectuarea stagiaturii ca avocat, repartiția de judecător rămânând valabilă.

Prin sentința civilă nr. 3589 din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția tardivității acțiunii invocată de pârât prin întâmpinare, respingându-se în consecință acțiunea formulată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul nu a solicitat schimbarea repartiției în termenul de 1 an prevăzut de art. 11 din Decretul nr. 54/1975 și nici nu a solicitat anularea Ordinului nr. 14082 din 7 octombrie 1986 emis de Ministerul Justiției, în termenul de 1 an prevăzut de art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamantul C.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea greșită a legii”. În motivarea cererii de recurs, recurentul-reclamant a arătat că în mod greșit instanța de fond a admis excepția tardivității cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990, în condițiile în care Ordinul nr. 14082 din 7 octombrie 1986 emis de fostul ministru al justiției nu i-a fost comunicat. Susține că a aflat de existența acestui act administrativ, întâmplător, de la o altă instituție publică care i l-a comunicat în copie. Art. 11 din Decretul nr. 54/1975 nu se aplică în speță pentru că reclamantul-recurent nu a solicitat schimbarea repartiției. Prin întâmpinarea formulată la data de 19 februarie 2010, intimatul Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Astfel, motivează intimatul că, față de momentul la care recurentul-reclamant a ales să conteste trecerea sa în funcția de avocat, în mod corect instanța de fond a apreciat că acțiunea este tardiv formulată, respingând-o în consecință. Recurentul-reclamant nu poate susține cu temei faptul că nu a cunoscut schimbarea repartizării sale, din moment ce a desfășurat activitate în consecință. În raport de data comunicării ordinului prin adresa Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1047/DRUO din 5 septembrie 2006, recurentul-reclamant nu a făcut dovada contestării acestui act administrativ nici în termenul prevăzut de Legea nr. 554/2004. Recursul este nefondat. Înalta Curte examinând criticile recurentului prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și în raport, de prevederile legale incidente, incluzând art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., reține că acestea nu sunt întemeiate și drept urmare nu pot fi primite, pentru următoarele considerente: Recurentul-reclamant a sesizat la data de 22 aprilie 2009, instanța de contencios administrativ competentă, solicitând constatarea nulității absolute a Ordinului nr. 14082 din 7 octombrie 1986 emis de ministrul justiției. Intimatul-pârât a invocat excepția tardivității cererii conform prevederilor art. 5 din Legea nr. 29/1990. Analizând cu prioritate excepția invocată, conform art. 137 C. proc. civ., prima instanță în mod corect a constatat că este întemeiată. La momentul sesizării instanței, în mod evident, era în vigoare și pe deplin aplicabilă legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 intrată în vigoare la 7 ianuarie 2005. Potrivit art. 27 din această lege, numai cauzele aflate deja pe rolul instanței la data intrării în vigoare a legii noi, vor continua să se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanței.

Față de prevederile art. 11 alin. (2) și (5) din Legea nr. 554/2004, recurentul-reclamant era decăzut din dreptul de a formula acțiune în justiție, fiind depășit termenul limită de un an de la data la care acesta a luat cunoștință de existența actului contestat. Reclamantul-recurent susține fără temei că nu a cunoscut schimbarea repartizării sale, așa cum se apără și intimatul, din moment ce a desfășurat activitate ca avocat și nu ca judecător. În acest sens se prevalează de prevederile art. 5 alin. (5)din Legea nr. 29/1990 în vigoare la emiterea actului administrativ atacat care stabilea că „în toate cazurile, introducerea cererii la instanță nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere”.

Această apărare nu are nici un fundament, întrucât din art.31, coroborat cu art. 27 din Legea nr. 554/2004 rezultă că legea aplicabilă este legea în vigoare la momentul sesizării instanței. Este de reținut că reclamantul–recurent a luat cunoștință de actul contestat chiar și prin adresa Consiliului Superior al Magistraturii prin care i s-a comunicat inclusiv ordinul la data de 5 septembrie 2006, în raport de care termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 a fost depășit. Cu toate acestea, se observă că soluția ar rămâne aceeași și dacă s-ar primi susținerea acestuia privind incidența art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990, întrucât și acest text impunea introducerea acțiunii la instanță într-un termen de un an de la data comunicării actului.

Reținând, așadar că instanța de fond a soluționat corect excepția de tardivitate invocată, urmează ca în baza art. 312 C. proc. civ., să se respingă recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.C. împotriva sentinței civile nr. 3589 din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 aprilie 2010.