ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2271/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 1504 din 23 februarie 2009, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte

de muncă și asigurări sociale a declinat competența de soluționare a acțiunii

formulate de reclamanta F.N.D.F., ca reprezentantă a membrilor de sindicat cu

domiciliul în județul Sălaj, în contradictoriu cu pârâtele C.N.C.F. C.F.R. SA,

SC Î.M.C.F. SA, SC T.F. SA și SC S.P. C.F.R. SA, având ca obiect obligarea

pârâtelor la plata ajutorului material aferent Z.F. pentru anii 2006-2009,

actualizat cu rata inflației la data plății, în favoarea Tribunalului Sălaj.

În motivarea sentinței

s-a arătat faptul că membrii de sindicat reprezentați au domiciliul în raza

Tribunalului Sălaj, iar în conformitate cu prevederile art. 284 alin. (2) C.

mun., competența teritorială revine instanței în a cărei circumscripție se află

domiciliul sau reședința reclamantului.

Sentința a fost

menținută prin decizia civilă nr. 4516/ R din 17 iunie 2009 a Curții de Apel

București, iar cauza a fost trimisă spre competentă soluționare Tribunalului

Sălaj.

La această instanță,

pârâta SC T.F. SA a depus întâmpinare prin care a invocat excepția

necompetenței teritoriale a instanței întrucât sediul reclamantului este în

București, iar în conformitate cu dispozițiile art. 5 C. proc. civ. și art. 284

alin. (2) C. mun., instanța competentă este cea în circumscripția căreia își

are sediul reclamantul.

Prin sentința civilă

nr. 238 din 16 ianuarie 2012, Tribunalul Sălaj, secția civilă a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și,

constatând ivit un conflict negativ de competență în sensul art. 20 pct. 2 C.

proc. civ., instanța a suspendat din oficiu orice procedură în temeiul art. 21

și 22 alin. (3) C. proc. civ. și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și

Justiție pentru a pronunța un regulator de competență.

În considerentele

sentinței, Tribunalul Sălaj a reținut următoarele:

În condițiile art. 28

din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor (în vigoare la data introducerii

acțiunii), organizațiile sindicale apără drepturile membrilor ce decurg din

legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractelor colective de

muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind

raporturile de serviciu ale funcționarilor publici în fața instanțelor

judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale

statului prin apărători proprii sau aleși. În exercitarea acestor atribuții

organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de

lege inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără, a

avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Acțiunea nu va putea

fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune

sau renunță la judecată.

Drept urmare

organizația sindicală are legitimare procesuală activă în temeiul legii,

nefiind doar un reprezentant al membrilor săi.

Potrivit prevederilor

art. 284 (actualmente art. 269), Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă

este de competența instanțelor stabilite conform Codului de procedură civilă,

iar cererile se adresează instanței competente în a cărei circumscripție

reclamantul își are domiciliul sau reședința ori după caz sediul.

Regulatorul de

competență urmează a fi pronunțat în favoarea Tribunalului Cluj, în

considerarea argumentelor ce succed.

Cererea cu care a

fost învestită instanța de judecată a fost formulată de către F.N.D.F., în

valorificarea unor drepturi aparținând membrilor de sindicat, referitoare la

obligarea pârâtelor la plata ajutorului material aferent Z.F. pentru anii

2006-2009, actualizat cu rata inflației la data plății.

Declinarea reciprocă

de competență a fost determinată de aprecierea diferită făcută de tribunale în

legătură cu legitimarea ca reclamant în cauză, respectiv dacă aceasta trebuie

recunoscută sindicatului sau membrilor de sindicat, pentru ca, raportat la

sediul sau domiciliul acestora, să se stabilească și competența teritorială,

conform art. 284 alin. (2) C. mun.

Această dispută

jurisdicțională a fost generată de modalitatea, imprecisă, în care, prin

dispozițiile art. 28 din Legea nr. 54/2003 se recunoștea organizațiilor

sindicale posibilitatea de a formula acțiuni în justiție în numele și interesul

membrilor lor (în valorificarea așadar, a drepturilor acestora) dar fără a avea

nevoie de mandat expres din partea lor.

Norma legală conducea

la o confuzie între calitatea de reprezentant și aceea de reclamant, care a

fost tranșată însă, prin noua Lege a dialogului social nr. 62/2011 (care a

abrogat, printre altele, și Legea nr. 54/2003).

Potrivit art. 28 din

Legea nr. 62/2011, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce

decurg din legislația muncii, atribuții în exercitarea cărora au dreptul de a

introduce orice acțiune în justiție în numele membrilor lor.

De asemenea, se

statuează expres (alin. (3) al art. 28 din lege) că în exercitarea acestor

atribuții, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă.

Așadar, în

determinarea competenței teritoriale în asemenea cauze, în care sindicatului i

se recunoaște nu doar calitatea de a acționa ca reprezentant, ci și legitimare

procesuală activă care se verifică în persoana reclamantului, se va ține seama,

în sensul art. 284 alin. (2) C. mun., de sediul sindicatului-reclamant.

În speță, sediul

sindicatului aflându-se în circumscripția Tribunalului București, competența de

soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 martie 2012.