ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8377/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8377/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Prahova la data de 30 martie 2007, reclamanții B.V. și B.F. (fostă P.) au

chemat în judecată Comuna Măneciu - prin Primar și au solicitat instanței ca,

prin hotărârea pe care o va pronunța, să obligate pârâta să le retrocedeze

suprafața de 4070 mp expropriată în baza Decretului nr. 247 din 13 august 1980.

La termenul de

judecată din data de 20 aprilie 2007, instanța a admis cererea de introducere

în cauză, în calitate de pârâtă, a Administrației Naționale Apele Române -

Direcția Apelor Buzău-Ialomița.

Având în vedere că

reclamantul B.V. a decedat pe parcursul procesului, instanța a dispus

introducerea în cauză în calitate de reclamanți, a moștenitorilor acestuia,

B.L., B.A., B.C. și B.C.A.

Prin Sentința civilă

nr. 1463 din 12 octombrie 2007, Tribunalul Prahova a respins acțiunea formulată

de reclamanți ca neîntemeiată, reținând că, potrivit actelor existente la

dosar, autorii părților au deținut în proprietate suprafața totală de cca. 4070

mp, teren care a fost expropriat pentru cauza de utilitate publică în scopul

realizării obiectivului de investiții „Acumulare Măneciu”, conform Decretului

247/1980 și pentru care proprietarii au primit despăgubiri.

S-a constatat că,

potrivit raportului de expertiză tehnică topo completare, întocmit de expert

B.T., terenul în litigiu are suprafața de 4064 mp, din care 1451 mp sunt

afectați de detalii de sistematizare privind lacul de acumulare, restul de 2613

mp nefiind afectat de asemenea detalii.

Având în vedere

condițiile în care terenul a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică

și faptul că cererea de restituire a fost formulată după apariția Legii nr.

10/2001, tribunalul a apreciat că devin aplicabile în cauză dispozițiile

acestei legi care reprezintă reglementarea cu caracter special și oferă cadrul

juridic pentru restituirea în natură și prin măsuri reparatorii prin

echivalent. În atare context, s-a stabilit că dispozițiile art. 35 din Legea

nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică în cazul

acțiunilor având ca obiect imobilele expropriate în perioada 06 martie 1945 -

22 decembrie 1989 introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu-și

mai găsesc aplicarea, dispozițiile Legii nr. 33/1994 având un caracter general

față de Legea nr. 10/2001, care constituie o lege specială, reparatorie, în

cazul imobilelor preluate în mod abuziv de stat.

Pe cale de

consecință, atât timp cât reclamanții nu au făcut dovada că se încadrează în

categoria persoanelor exceptate de la Legea nr. 10/2001 sau că din motive

independente de voința lor nu au putut utiliza procedura acestei legi în

termenele legale, ei nu mai pot pretinde restituirea în baza art. 35 din Legea

nr. 33/1994, cu atât mai mult cu cât nu au făcut în niciun mod dovada că

exproprierea nu și-a produs efectul pentru care a fost dispusă.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanții B.L., B.A., B.C. și B.C.A. (toți în

calitate de moștenitori ai defunctului B.V.), fără a motiva calea de atac

exercitată, iar Curtea de Apel Ploiești, prin Decizia civilă nr. 31 din 5 februarie

2008 a admis excepția de tardivitate invocată de intimata Administrația

Națională Apele Române - Direcția Apelor Buzău-Ialomița la data de 05 februarie

2008 și a respins apelul ca tardiv introdus.

Împotriva acestei

decizii au formulat recurs B.L., B.A., B.C. și B.C.A. în calitate de

moștenitori ai defuncților B.V. și B.F., recurs care a fost admis de Înalta

Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 5582 din 7 octombrie 2008.

Pe cale de consecință, a fost casată Decizia civilă nr. 31 din 5 februarie 2008

a Curții de Apel Ploiești și s-a trimis cauza pentru judecarea apelului la

aceeași instanță.

Dosarul a fost

reînregistrat la Curtea de Apel Ploiești, iar în apel s-a luat act că

reclamanta B.F. a decedat, constatându-se că în cauză au calitatea de

reclamanți B.C.A., B.L., B.A. și B.C.

Prin Decizia civilă

nr. 165 din 27 octombrie 2009 Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat

apelul formulat de B.C.A. și ca tardiv apelul declarat de B.L., B.A. și B.C.

Împotriva Deciziei

civile nr. 165 din 27 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,

reclamanții B.L., B.A., B.C.A. și B.C. au formulat recurs, iar prin Decizia

civilă nr. 4336 din 09 septembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a

admis recursul declarat, a casat hotărârea recurată și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe reținând că în primul ciclu procesual instanța

supremă a statuat că în cauza de față sunt incidente dispozițiile art. 48 alin.

(2) C. proc. civ., astfel încât nu se mai justifica, în aceste circumstanțe,

soluția de admitere a excepției de tardivitate a apelului reclamanților B.L.,

B.A. și B.C.

Cauza a fost

reînregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, iar prin Decizia nr. 9 din 25

ianuarie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții B.L., B.A.,

B.C. și B.C.A.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Prin calea de atac

promovată, apelanții își exprimă nemulțumirea față de faptul că instanța de

fond nu a manifestat rol activ în soluționarea cauzei, precizând că, atâta

vreme cât terenul nu a fost folosit, le poate fi restituit, ținând cont de

dispozițiile art. 480 C. civ., art. 11 și art. 20 din Constituție.

Promovarea

prezentului demers judiciar de către autorii reclamanților s-a întemeiat pe

dispozițiile art. 35 și art. 38 din Legea nr. 33/1994 și a avut ca obiect

obligarea pârâților să le retrocedeze terenul de 4070 mp expropriat în baza

Decretului nr. 247 din 3 august 1980 pe considerentul că acesta nu a fost

utilizat potrivit scopului propus.

Prin Decizia nr. LIII

(53) din 4 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un

recurs în interesul legii s-a stabilit că prevederile art. 35 din Legea nr.

33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se interpretează

în sensul că ele nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile

expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după

intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Art. 329 alin. (3) C.

proc. civ. statuează că soluția pronunțată într-un recurs în interesul legii

asupra problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, acestea

din urmând trebuind să analizeze incidența deciziei în cauzele care au același

obiect cu cel care a format obiectul recursului în interesul legii.

În prezenta cauză

dispozițiile deciziei în interesul legii își găsesc pe deplin aplicabilitatea,

deoarece prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei s-a făcut dovada că

autorilor apelanților le-a fost expropriată în anul 1980, în baza Decretului

nr. 247/1980, suprafața de 4070 mp în vederea realizării obiectivului

„Acumularea Măneciu”.

Din această suprafață

preluată de stat, 1451 mp teren sunt afectați de detalii de sistematizare, iar

diferența de 2613 mp nu este afectată de aceste detalii.

Legea nr. 10/2001

constituie o reglementare cu caracter special care oferă cadrul juridic complet

pentru restituirea în natură și prin măsuri reparatorii prin echivalent tuturor

acelora care au avut în proprietate imobile pe care statul le-a preluat în

modalitatea menționată în lege, dispozițiile art. 11 și urm. din acest act

normativ asigurând realizarea practică a întregii proceduri de restituire și a

măsurilor reparatorii în echivalent.

Prin urmare, s-a

stabilit de instanța supremă că această lege constituie cadrul juridic cu

caracter special pentru cererile de retrocedare a imobilelor expropriate în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, singurul ce poate fi invocat după

intrarea în vigoare a acestei legi, dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994

fiind considerate rămase fără aplicare în cazul acțiunii având ca obiect

asemenea imobile, dacă au fost introduse după intrarea în vigoare a Legii nr.

10/2001, ca și în toate celelalte cazuri de preluare abuzivă de către stat.

Câtă vreme apelanții

nu au făcut dovada că ar fi persoane exceptate de la procedura Legii nr.

10/2001 sau că din motive independente de voința lor nu au putut, în termen

legal, să utilizeze această cale, nu se mai pot prevala de dispozițiile Legii

nr. 33/1994 sau ale art. 480 C. civ., iar în atare context soluția pronunțată

de instanța de fond este legală și temeinică.

Având în vedere

împrejurarea că Tribunalul Prahova a procedat la administrarea probatoriilor,

pe care le-a apreciat ca fiind pertinente, utile și concludente în soluționarea

cauzei, și făcând o aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente

raportului juridic dedus judecății, a procedat la soluționarea acestuia, nu pot

fi primire criticile apelanților în sensul că instanța nu ar fi manifestat rol

activ.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal au declarat și motivat recurs reclamanții B.L., B.A.,

B.C. și B.C.A.

Prin motivele de

recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin decizia recurată

au fost încălcate prevederile art. 21 pct. 3 din Constituție, întrucât au

existat litigii în care, anterior soluționării recursului în interesul legii de

către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. LIII (53) din 04

iunie 2007, au fost admise acțiunile în revendicare promovate în baza

dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994.

Se invocă totodată

Protocolul nr. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și se arată

că acesta prevede că orice măsura privativă de proprietate trebuie să păstreze

un echilibru just între exigențele interesului general al comunității și

imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele

considerente:

Sub aspectul

verificării legalității hotărârii din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte reține că instanța de apel a făcut o corectă aplicare în

cauză a prevederilor art. 329 C. proc. civ. atunci când a stabilit că raportul

juridic dedus judecății trebuie soluționat prin aplicarea Deciziei în interesul

legii nr. LIII (53)/2007.

Potrivit art. 329

alin. (3) C. proc. civ., aplicarea dezlegărilor date problemelor de drept

printr-o decizie prin care se soluționează un recurs în interesul legii, este

obligatorie pentru instanțe. Prin urmare, interpretarea dată prevederilor art.

35 din Legea nr. 33/1994, așa cum a fost stabilită prin Decizia în interesul

legii nr. 53/2007, era obligatorie în soluționarea prezentului litigiu.

Pe de altă pare,

Înalta Curte apreciază că în raport de obiectul cererii care a învestit

instanțele în prezenta cauză, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a

prevederilor art. 329 alin. (3) teza 2 C. proc. civ. raportat la Decizia LIII

(53) pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție,

publicată în M. Of. nr. 769/13.11.2007.

Prin această decizie,

s-a statuat că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu se aplică în cazul

acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Înalta

Curte a decis, în soluționarea recursului în interesul legii cu care a fost

sesizată, că astfel de acțiuni sunt supuse reglementărilor cu caracter special

și de imediată aplicare cuprinse în Legea nr. 10/2001, lege specială,

reparatorie în cazul imobilelor preluate abuziv de stat, inclusiv prin

expropriere.

Date fiind

prevederile art. 329 alin. (3) C. proc. civ., în cauză fiind vorba despre o

cerere care are ca obiect un imobil expropriat în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989 și care a fost introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr.

10/2001, aplicarea dezlegărilor date prin decizia pronunțată în soluționarea

recursului în interesul legii, este obligatorie.

Este adevărat că, în

cuprinsul considerentelor deciziei în interesul legii se arată că „numai

persoanele exceptate de la procedura Legii nr. 10/2001, precum și cele care,

din motive independente de voința lor, nu au putut în termenele legale, să

utilizeze această procedură au deschisă calea acțiunii în

revendicarea/retrocedarea bunului litigios”, însă, așa cum a concluzionat și

instanța de apel, o astfel de ipoteză nu se regăsește în cauză.

Susținerile vizând

nelegalitatea hotărârii recurate prin raportare la prevederile art. 1 din

Protocolul 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale, prin care recurenții susțin încălcarea justului

echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele

apărării drepturilor fundamentale ale individului, și care trebuie să existe

oricând se dispune o măsură privativă de proprietate, sunt de asemenea

nefondate.

În jurisprudența sa,

în aplicarea criteriului proporționalității, instanța europeană a statuat că

verificarea existenței unui asemenea echilibru impune o analiză globală a

diferitelor interese în cauză, inclusiv a comportamentului părților în litigiu,

și a decis că neutilizarea de către partea interesată a remediilor pe care

legea națională i le pune la dispoziție duce la concluzia că norma europeană nu

este încălcată.

Or, în cauză, pentru

considerentele anterior expuse, reclamanții aveau deschisă calea unei proceduri

prevăzute de o lege specială de reparație, pe care însă nu au înțeles să o

utilizeze.

Prin urmare, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca

nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții B.L., B.A., B.C. și B.C.A. împotriva

Deciziei nr. 9 din 25 ianuarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 noiembrie 2011.