ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4336/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrata pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 1857/105/2007, reclamanții B.V. și B.F. au chemat în judecată Comuna Măneciu, prin primar, solicitând instanței să oblige pârâta să le retrocedeze suprafața de 4070 m.p, expropriată în baza Decretului nr. 247 din 13 august 1980. Prin Sentința civilă nr. 1463 din 12 octombrie 2007, Tribunalul Prahova a respins acțiunea reclamanților B.F. și B.V., care a decedat pe parcursul procesului, având ca moștenitori pe B.L., B.A., B.C. și B.C.O., în contradictoriu cu pârâții comuna Măneciu, prin primar, și Administrația Națională Apele Române, Direcția Apelor Buzău - Ialomița, ca neîntemeiată.

Tribunalul a reținut că, potrivit actelor existente la dosar - adeverința nr. 2711/2007, Decretul de expropriere nr. 247/1980 și tabelul anexă, răspunsul pârâtei Administrației Naționale Apele Române - Direcția Apelor Buzău - Ialomița la interogatoriu, actele de stare civilă - a rezultat că autorii părților, B.I.V. și P.G.I., au deținut în proprietate suprafața totală de cca. 4070 m.p., teren expropriat pentru cauza de utilitate publică în scopul realizării obiectivului de investiții "Acumulare Măneciu". Potrivit raportului de expertiză întocmit de expert B.T., terenul în litigiu are suprafața de 4064 m.p, din care suprafața de 1451 m.p. este afectată de detalii de sistematizare - lacul de acumulare - restul de 2613 m.p.

neavând o asemenea afectațiune. Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede că imobilele preluate în mod abuziv de stat sau de orice alte persoane juridice în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și nerestituite, se restituie în natură în condițiile acestei legi. În condițiile în care terenul a fost expropriat pentru cauza de utilitate publică, iar cererea de restituire a fost formulată după adoptarea Legii nr. 10/2001, înseamnă că devin aplicabile în cauză, dispozițiile acestei legi care reprezintă reglementarea cu caracter special și oferă cadrul juridic pentru restituirea în natură și prin măsuri reparatorii prin echivalent, ceea ce înseamnă ca dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică nu-și mai găsesc aplicarea.

Atât timp cât reclamanții nu au făcut dovada că se încadrează în categoria persoanelor exceptate de la Legea nr. 10/2001 sau că, din motive independente de voința lor, nu au putut utiliza procedura acestei legi, ei nu mai pot pretinde restituirea în baza art. 35 din Legea nr. 33/1994. Prin Decizia civilă nr. 31 din 05 februarie 2008, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția de tardivitate și pe acest temei, a respins apelul reclamanților ca tardiv. Prin Decizia civilă nr. 5582 din 07 octombrie 2008, Înalta Curte de Casație și justiție a apreciat ca apelul reclamantului B.C.O. nu a fost declarat tardiv, întrucât comunicarea hotărârii s-a făcut la data de 20 decembrie 2007, în termenul prescris de lege, drept consecință, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza pentru judecarea apelului la aceeași instanță.

Prin Decizia civilă nr. 165 din 27 octombrie 2009, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția de tardivitate și, pe acest temei, a respins ca tardiv formulat apelului reclamanților B.L., B.A. și B.C., a respins apelul reclamantului B.C.O., ca nefondat. S-a reținut că acțiunea a fost introdusă la data de 20 martie 2007, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, dispozițiile acestui act normativ oferind cadrul juridic pentru restituirea în natură sau prin echivalent, persoanelor îndreptățite, a imobilelor preluate de stat în mod abuziv. Apelantul-reclamant nu a făcut dovada că este exceptat de la incidența Legii nr. 10/2001 și nici ca, din motive independente de voința sa, nu a urmat procedura impusă de legea specială, astfel încât nu mai poate promova o acțiune civilă în baza Legii nr. 33/1994.

Cât privește apelul celorlalte părți, instanța, fața de data la care a fost declarat, a admis excepția tardivității și, pe acest temei, apelul a fost respins. Împotriva deciziei instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 25 noiembrie 2009, reclamanții B.L., B.A. și B.C., prin care au criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte: Au fost încălcate dispozițiile art. 21 pct. 3 din Constituția României, în temeiul cărora părților interesate să-și apere drepturile și interesele legitime au acces efectiv la instanța de judecată, având totodată recunoscut dreptul la un proces echitabil.

În acest sens au fost depuse mai multe decizii prin care au fost admise acțiunile în revendicare promovate în baza dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994, decizii pronunțate anterior Deciziei nr. 53 din 01 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a statuat în sensul că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 dacă acțiunea în revendicare a fost introdusă după apariția Legii nr. 10/2001. Instanța de apel a reținut în mod greșit că nu s-a făcut dovada că terenul nu ar fi afectat în totalitate de detalii de sistematizare, expertul identificând în cuprinsul expertizei, prin literele ABCDA terenul care nu este afectat de astfel de detalii. În ceea ce privește posesia terenului revendicat, s-a susținut că Legea nr. 33/1994 nu cere să se facă dovada posesiei terenului expropriat.

În legătura cu excepția tardivității apelului formulat de reclamanții B.L., B.A. și B.C., s-a susținut că acest aspect nu a fost pus în discuția părților în ședință publică. Recursul este întemeiat pentru considerentele ce urmează: Decizia civilă nr. 5582 din 07 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat că, în cauza de față, sunt incidente dispozițiile art. 48 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziții a legii, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanților sau pârâților, actele de procedură îndeplinite numai de unii din ei sau termenele încuviințate numai unora din ei pentru îndeplinirea actelor de procedură folosesc și celorlalți.

Acest text de lege a constituit unul din motivele de drept care au condus la admiterea recursului, la casarea deciziei atacată și la trimiterea cauzei pentru judecarea apelului la aceeași instanță. Premisa rejudecării în apel era deja clarificată de instanța supremă, cu caracter obligatoriu, și se întemeia pe una din ipotezele reglementate de norma legală sus-menționată, anume cea referitoare la faptul că actele de procedură îndeplinite numai de unii din ei sau termenele încuviințate numai unora din ei pentru îndeplinirea actelor de procedură folosesc și celorlalți, ceea ce însemna că părțile apelante trebuiau să beneficieze în mod concret de acest beneficiu al normei procedurale. Nu se mai justifica, în aceste circumstanțe, soluția de admitere a excepției de tardivitate și, pe acest temei, de respingere, ca tardiv formulat, a apelului reclamanților B.L., B.A.

și B.C., cu atât mai mult cu cât această chestiune de natură procedurală nici nu a fost supusă discuției contradictorii a părților din dosar, în ședință publică. Pentru aceste considerente de fapt și de drept, pe temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamanților, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții B.L., B.A., B.C. și B.C.O. împotriva Deciziei nr. 165 din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o casează. Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 septembrie 2010. Procesat de GGC - NN