ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4336/2010

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrata pe rolul

Tribunalului Prahova sub nr. 1857/105/2007, reclamanții B.V. și B.F. au chemat

în judecată Comuna Măneciu, prin primar, solicitând instanței să oblige pârâta

să le retrocedeze suprafața de 4070 m.p, expropriată în baza Decretului nr. 247

din 13 august 1980.

Prin Sentința civilă

nr. 1463 din 12 octombrie 2007, Tribunalul Prahova a respins acțiunea

reclamanților B.F. și B.V., care a decedat pe parcursul procesului, având ca

moștenitori pe B.L., B.A., B.C. și B.C.O., în contradictoriu cu pârâții comuna

Măneciu, prin primar, și Administrația Națională Apele Române, Direcția Apelor

Buzău - Ialomița, ca neîntemeiată.

Tribunalul a reținut

că, potrivit actelor existente la dosar - adeverința nr. 2711/2007, Decretul de

expropriere nr. 247/1980 și tabelul anexă, răspunsul pârâtei Administrației

Naționale Apele Române - Direcția Apelor Buzău - Ialomița la interogatoriu,

actele de stare civilă - a rezultat că autorii părților, B.I.V. și P.G.I., au

deținut în proprietate suprafața totală de cca. 4070 m.p., teren expropriat

pentru cauza de utilitate publică în scopul realizării obiectivului de

investiții "Acumulare Măneciu".

Potrivit raportului

de expertiză întocmit de expert B.T., terenul în litigiu are suprafața de 4064

m.p, din care suprafața de 1451 m.p. este afectată de detalii de sistematizare

- lacul de acumulare - restul de 2613 m.p. neavând o asemenea afectațiune.

Art. 1 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 prevede că imobilele preluate în mod abuziv de stat sau de

orice alte persoane juridice în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și

nerestituite, se restituie în natură în condițiile acestei legi.

În condițiile în care

terenul a fost expropriat pentru cauza de utilitate publică, iar cererea de

restituire a fost formulată după adoptarea Legii nr. 10/2001, înseamnă că devin

aplicabile în cauză, dispozițiile acestei legi care reprezintă reglementarea cu

caracter special și oferă cadrul juridic pentru restituirea în natură și prin

măsuri reparatorii prin echivalent, ceea ce înseamnă ca dispozițiile art. 35 din

Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică nu-și

mai găsesc aplicarea.

Atât timp cât

reclamanții nu au făcut dovada că se încadrează în categoria persoanelor

exceptate de la Legea nr. 10/2001 sau că, din motive independente de voința

lor, nu au putut utiliza procedura acestei legi, ei nu mai pot pretinde

restituirea în baza art. 35 din Legea nr. 33/1994.

Prin Decizia civilă

nr. 31 din 05 februarie 2008, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția de

tardivitate și pe acest temei, a respins apelul reclamanților ca tardiv.

Prin Decizia civilă

nr. 5582 din 07 octombrie 2008, Înalta Curte de Casație și justiție a apreciat

ca apelul reclamantului B.C.O. nu a fost declarat tardiv, întrucât comunicarea

hotărârii s-a făcut la data de 20 decembrie 2007, în termenul prescris de lege,

drept consecință, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza pentru

judecarea apelului la aceeași instanță.

Prin Decizia civilă

nr. 165 din 27 octombrie 2009, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția de tardivitate

și, pe acest temei, a respins ca tardiv formulat apelului reclamanților B.L.,

B.A. și B.C., a respins apelul reclamantului B.C.O., ca nefondat.

S-a reținut că

acțiunea a fost introdusă la data de 20 martie 2007, după intrarea în vigoare a

Legii nr. 10/2001, dispozițiile acestui act normativ oferind cadrul juridic

pentru restituirea în natură sau prin echivalent, persoanelor îndreptățite, a

imobilelor preluate de stat în mod abuziv.

Apelantul-reclamant

nu a făcut dovada că este exceptat de la incidența Legii nr. 10/2001 și nici

ca, din motive independente de voința sa, nu a urmat procedura impusă de legea

specială, astfel încât nu mai poate promova o acțiune civilă în baza Legii nr.

33/1994.

Cât privește apelul

celorlalte părți, instanța, fața de data la care a fost declarat, a admis

excepția tardivității și, pe acest temei, apelul a fost respins.

Împotriva deciziei

instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 25 noiembrie 2009,

reclamanții B.L., B.A. și B.C., prin care au criticat-o pentru nelegalitate,

sub următoarele aspecte:

Au fost încălcate

dispozițiile art. 21 pct. 3 din Constituția României, în temeiul cărora

părților interesate să-și apere drepturile și interesele legitime au acces

efectiv la instanța de judecată, având totodată recunoscut dreptul la un proces

echitabil. În acest sens au fost depuse mai multe decizii prin care au fost

admise acțiunile în revendicare promovate în baza dispozițiilor art. 35 din

Legea nr. 33/1994, decizii pronunțate anterior Deciziei nr. 53 din 01 iunie

2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a statuat în sensul că nu

sunt aplicabile dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 dacă acțiunea în

revendicare a fost introdusă după apariția Legii nr. 10/2001.

Instanța de apel a

reținut în mod greșit că nu s-a făcut dovada că terenul nu ar fi afectat în

totalitate de detalii de sistematizare, expertul identificând în cuprinsul

expertizei, prin literele ABCDA terenul care nu este afectat de astfel de

detalii.

În ceea ce privește

posesia terenului revendicat, s-a susținut că Legea nr. 33/1994 nu cere să se

facă dovada posesiei terenului expropriat.

În legătura cu

excepția tardivității apelului formulat de reclamanții B.L., B.A. și B.C., s-a

susținut că acest aspect nu a fost pus în discuția părților în ședință publică.

Recursul este

întemeiat pentru considerentele ce urmează:

Decizia civilă nr.

5582 din 07 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat că,

în cauza de față, sunt incidente dispozițiile art. 48 alin. (2) C. proc. civ.,

conform cărora dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei

dispoziții a legii, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanților

sau pârâților, actele de procedură îndeplinite numai de unii din ei sau

termenele încuviințate numai unora din ei pentru îndeplinirea actelor de

procedură folosesc și celorlalți.

Acest text de lege a

constituit unul din motivele de drept care au condus la admiterea recursului,

la casarea deciziei atacată și la trimiterea cauzei pentru judecarea apelului

la aceeași instanță.

Premisa rejudecării

în apel era deja clarificată de instanța supremă, cu caracter obligatoriu, și

se întemeia pe una din ipotezele reglementate de norma legală sus-menționată,

anume cea referitoare la faptul că actele de procedură îndeplinite numai de

unii din ei sau termenele încuviințate numai unora din ei pentru îndeplinirea

actelor de procedură folosesc și celorlalți, ceea ce însemna că părțile

apelante trebuiau să beneficieze în mod concret de acest beneficiu al normei

procedurale.

Nu se mai justifica,

în aceste circumstanțe, soluția de admitere a excepției de tardivitate și, pe

acest temei, de respingere, ca tardiv formulat, a apelului reclamanților B.L.,

B.A. și B.C., cu atât mai mult cu cât această chestiune de natură procedurală

nici nu a fost supusă discuției contradictorii a părților din dosar, în ședință

publică.

Pentru aceste

considerente de fapt și de drept, pe temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul reclamanților, va casa decizia și va

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții B.L., B.A., B.C. și B.C.O. împotriva Deciziei nr. 165

din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, pe care o casează.

Trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 septembrie 2010.

Procesat

de GGC - NN