ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 925/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 925/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 186 din 7 iunie 2010 a

Tribunalului

Prahova, secția penală, s-a hotărât condamnarea

inculpatului T.M.R. la:

- 9 ani închisoare și 4 ani interzicere a

drepturilor prevăzute de

art. 64 lit.

a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pentru

tentativă la

infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20,

raportat la art. 174, art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen.;

S-a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția

dreptului de a alege.

A fost admisă,

în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civila C.N. si obligat

inculpatul sa plătească acesteia suma de 15.000 lei, cu titlu de daune

materiale, și 5.000 lei, cu titlu de daune morale.

S-a luat act că Spitalul Județean de Urgență

Ploiești nu s-a

constituit parte civilă în cauză.

In baza art. 118

lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuțitului (briceag) - folosit de

inculpat la săvârșirea faptei - în

lungime

de 20 cm, cu lama de 8 cm și lată de 2,5 neregulat, având un

mâner din plastic culoare maro pe una din părți,

având pe lama

înscripționat

„Stanilless Steel", corp delict aflat la Camera de Corpuri

Delicte din cadrul Tribunalului Prahova (proces

verbal de predare-

primire din 7 iunie 2010).

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 4500

lei cheltuieli

judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu,

în cuantum de

200 lei, fiind avansat din

fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a se hotărî astei s-au reținut, în esență,

următoarele:

În seara zilei

de 27 octombrie 2009, partea vătămata C.N. împreuna cu prietena sa, S.R., au

mers în barul Romax

din Câmpina. Aici s-au

întâlnit cu martorii G.F., L.C.

, O.I.

și D.A., la o altă masa se aflându-se și

inculpatul T.M.R., împreună cu

numitul C.G.

În jurul orelor 20

00

, S.R. si O.I., în

timp ce

mergeau toaleta barului au fost acostate de inculpat, care a

insistat

ca numita O.I. să-i comunice

numărul de telefon.

Observând

situația, G.F. a intervenit, spunându-l inculpatului că O.I. este prietena lui,

si, după un scurt conflict, în cursul căruia martorul l-a lovit cu palma peste

față pe T.M.R., situația s-a calmat si toate persoanele implicate au revenit la

locurile lor din bar.

Enervat de

insucces, T.M.R. s-a deplasat la

masa

ocupata de G.F. și a continuat discuția cu privire la

incident, iar

ulterior martorul s-a deplasat la masa inculpatului și,

după câteva astfel de discuții, T.R. i-a propus sa meargă

afară

sa discute ca „între bărbați".

G.F. a fost de

acord și, împreuna cu inculpatul a ieșit din bar iar, la ușa barului

inculpatul, care îl ținea cu brațul drept după gât, a încercat sa-l lovească cu

un cuțit pe care-l avea asupra

sa în

abdomen, dar G.F. s-a apărat cu brațele si simțind că a

fost tăiat la un deget de la mana dreapta, a fugit

înapoi în bar.

Inculpatul l-a

urmărit, iar C.N. si L.C.

alertați de

strigatele prietenului lor G.F. s-au interpus între

acesta și inculpat.

In acest moment,

T.M.R. l-a lovit puternic cu

cuțitul care-l

avea asupra sa, pe C.N., în abdomen, în zona

ficatului, provocându-l un

hemiperitoneu masiv.

După incident

inculpatul a fost dezarmat de persoanele aflate

în bar, după care a fugit, iar C.N. a fost transportat la spital

pentru îngrijiri medicale, de martorul M.M.A.,

administratorul

barului.

Din raportul de expertiza medico - legală nr. 728

din 28 octombrie 2009, a

rezultat că leziunile au necesitat pentru

vindecare un număr de 30 -

35 zile îngrijiri

medicale, punându-i în primejdie viața părții vătămate.

Instanța a

reținut că fapta comisă de inculpat întrunește

elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor

calificat, p

revăzută art. 20, raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.;

totodată

s-a reținut că fapta a fost

săvârșită în stare de recidivă postexecutorie

prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., al cărei prim termen îl constituie

pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală

nr. 193 din 30 martie 2004 a Judecătoriei Câmpina,

definitivă prin Decizia

penală nr. 427 din 13 mai 2004 a Tribunalului

Prahova, în a cărei

executare inculpatul a

fost arestat la 24 februarie 2004 și liberat condiționat

la 22 noiembrie 2006, cu un rest rămas neexecutat

de 640 zile închisoare,

infracțiunea

din prezenta cauză fiind comisă după considerarea ca executată a pedepsei, însă

în cursul termenului de reabilitare.

La

individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere starea

de recidivă în care se află inculpatul, care a

reliefat perseverență

infracțională și periculozitate sporită, cu atât

mai mult cu cât, anterior, acesta a mai suferit condamnări și pentru

infracțiuni de violentă.

Sub aspectul

laturii civile a cauzei, instanța a constatat că

partea civilă a împrumutat de la martorul L.F. suma totală de

3.500

Euro, sumă ce a fost folosită pentru a achita cheltuielile

efectuate pe perioada spitalizării, precum și

ulterior, cu achiziționarea

de

medicamente, efectuarea unor controale medicale și asigurarea

unei

alimentații corespunzătoare. Totodată, s-a apreciat că prin

săvârșirea infracțiunii părții vătămate i-a fost

cauzat și un prejudiciu moral, constând în suferința fizică și psihică avută

imediat după

producerea faptei, cu urmări grave și pentru starea actuală

de sănătate.

Împotriva sus-identificatei sentințe a declarat

apel, în termen

legal, inculpatul T.M.R., care a criticat-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, solicitând

schimbarea încadrării juridice a

faptei,

din tentativă la omor calificat în vătămare corporală gravă

prevăzută de

art. 182 alin. (2) teza finală C. pen.

Sentința a fost criticată și în ceea ce privește

individualizarea

judiciară a pedepsei, susținându-se că, față de

atitudinea de recunoaștere și regret a faptei comise și interesul manifestat de

acesta pentru stabilirea adevărului, se impunea aplicarea unei sancțiuni sub

minimul special, prin reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 și art.

76 C. pen.

În latură civilă, hotărârea instanței de fond a

fost criticată

solicitându-se a se aprecia asupra legăturii de

cauzalitate dintre

leziunea suferită și

diagnosticele pentru care partea vătămată, în

repetate rânduri, a fost

internată ulterior.

Prin Decizia Penală nr. 114 din 13 decembrie

2010, Curtea de

Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, a

respins apelul declarat

de inculpatul T.M.R., ca nefondat.

Totodată,

inculpatul a fost obligat la plata sumei de 250 lei

cheltuieli judiciare către stat, precum și a sumei de 800 lei, cu

același

titlu, către partea civilă C.N.

Pentru a se decide astfel s-a reținut că:

Încadrare

juridică dată faptei a fost corectă, avându-se în

vedere împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, obiectul

folosit la comiterea acesteia, care, prin dimensiunile sale, respectiv,

cu o lungime de 20 cm, lamă de 8 cm și o lățime de

2,5 cm, este, prin el însuși apt să suprime viața; au fost avute în vedere

deasemeane,

intensitatea loviturii și zona vitală vizată conform

raportului de expertiză medico-legală.

Referitor la

individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea a

apreciat că au fost avute în vedere criteriilor cuprinse în art. 72 C.

pen.

, respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei, ce vizează

cea mai importantă valoare socială ocrotită de normele Codului penal, respectiv

viața, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, respective, închisoarea de la 7

ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni, consecințele produse asupra victimei și

persoana inculpatului, recidivist, condamnat anterior în mai multe rânduri, în

principal, pentru infracțiuni contra patrimoniului dar și pentru infracțiuni de

violentă, conform fișei de cazier aflată la dosar.

În ceea ce

privește latura civilă a cauzei, s-a apreciat că în

mod just instanța de fond, a concluzionat, în absența unor dovezi

contrarii,

că acțiunea părții civile este în parte întemeiată, în sensul că, fiind

dovedite în totalitate daunele materiale solicitate,

concretizate în cheltuieli efectuate pe perioada spitalizării precum și

ulterior pentru achiziționarea de medicamente, efectuarea unor

controale medicale și asigurarea unei alimentații

corespunzătoare,

constatându-se că și

în prezent partea vătămată nu este refăcută,

prezentând diagnosticul de

diabet zaharat tip

II

dezechilibrat și

complicat, neopatie diabetică periferică

senzitivă, dislipidemie mixtă, supraponderalitate, neexistând nici un motiv în

a considera că între

fapta comisă de inculpat și consecințele produse nu

ar exista raport de cauzalitate, cu atât mai mult cu cât apelantul inculpat nu

a

învederat, în concret, existenta vreunor

afecțiuni ale victimei anterior

comiterii faptei împotriva sus-identificatei

Decizii inculpatul T.M.R.

a declarat, în

termen legal, recursul de față, solicitând, prin

apărător, în principal, schimbarea încadrării juridice, din tentativă la

infracțiunea de la omor calificat în infracțiunea de vătămare

corporală gravă, iar în subsidiar, prin acordarea

de circumstanțe

atenuante, reducerea

pedepsei apreciind că aceasta este prea aspră.

Recursul nu este

fondat.

Din examinarea

lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele au reținut în mod corect, pe baza

probelor administrate, fapta și

vinovăția

inculpatului și au făcut o încadrare corespunzătoare în

dispozițiile legii penale. Astfel, fapta

inculpatului, care, înarmat cu un

cuțit,

l-a lovit în abdomen pe C.N., producându-i leziuni ce au

necesitat pentru vindecare un număr de 30 - 35

zile îngrijiri medicale,

punându-i

în primejdie viața, întrunește elementele constitutive ale

tentativei la infracțiunea de omor calificat

prevăzută de art. 20 rap. la

art. 174 - 175 lit.

I)

C.

pen. și nu pe cele ale infracțiunii de vătămare corporală gravă.

În raport cu gradul ridicat de pericol social al

faptei, reflectat de

modul în care inculpatul a conceput-o și

săvârșit-o, precum și cu datele ce caracterizează persoana inculpatului (care a

săvârșit

această infracțiune în stare de

recidivă postexecutorie), se constată

că

instanțele - de fond și de apel - au făcut o justă individualizare a

pedepsei

și au apreciat corect, în deplin acord cu criteriile generale de

individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., care este cuantumul necesar și

suficient realizării dublei finalități a pedepsei

(art. 52 C. pen.) - reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii

de

noi infracțiuni.

Înalta Curte

apreciază, în context, că pedeapsa de 9 ani

închisoare

aplicată inculpatului este suficientă pentru reeducarea

acestuia și formarea unei atitudini corecte față

de ordinea de drept și

față de

regulile de conviețuire socială, încât nu este cazul modificării

ei.

Așa fiind și neconstatându-se incidența vreunui

caz de casare

care să poată fi luat în considerare din oficiu, urmează

ca, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursul

inculpatului să fie respins ca

nefondat, cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul T.M.R.

împotriva deciziei penale nr. 114

din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției și la plata sumei de 1200

lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către intimata parte civilă C.N.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 martie 2011.