ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1809/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, înregistrată la data de 1 septembrie 2008, la nr. 3840/85/2008, reclamanta SC S.M.T.D. SRL Brașov a chemat în judecată pe pârâta SC D.P.C. SA Sibiu, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 381.299 lei, reprezentând penalități pentru plata cu întârziere a facturilor emise în baza contractului de furnizare de produse nr. C-25 din 04 aprilie 2006 și a actelor adiționale nr. 1/2006, respectiv, nr. 2/2006, în perioada 20 aprilie 2006- 26 decembrie 2007. La data de 7 ianuarie 2009, pârâta SC D.P.C. SA Sibiu a depus la dosar cerere reconvențională, prin care a solicitat să se constate că termenele de plată a debitelor înregistrate de către SC D.P.C.

SA Sibiu au fost decalate prin acceptarea plății prin bilete la ordin cu scadență stabilită în mod concret și obligarea pârâtei-reconvenționale la plata sumei de 22.077,48 lei, cu titlu de penalități. Reclamanta SC S.M.T.D. SRL Brașov a depus la dosar precizare de acțiune, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 280.503 lei, reprezentând penalități de întârziere. Prin sentința comercială nr. 730 C, pronunțată la data de 08 aprilie 2010, Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea comercială reformulată de reclamanta SC M.T.D.R. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC D.P.C. S.A.; a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențional SC D.P.C.

SA și, în consecință: a obligat pârâta SC D.P.C. S.A. să plătească reclamantei suma de 280.503 lei, cu titlu de penalități de întârziere în plată; a obligat reclamanta pârâtă reconvențional SC M.T.D.R. SRL să plătească pârâtei reclamantă reconvențional suma de 140.757 lei, cu titlu de penalități de întârziere în furnizarea produselor de balastieră; a dispus compensarea datoriilor reciproce stabilite prin prezenta hotărâre, până la concurența celei mai mici și a respins celelalte pretenții solicitate prin cererea reconvențională. În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele aspecte: La baza raportului obligațional între părți a stat contractul de furnizare de produse de carieră încheiat la 04 aprilie 2006, sub nr. C/25 și actele adiționale, părțile stabilind și clauza penală, pct. 18.1 și 18.2.

Situație pentru neplata la scadență a prețului, cumpărătorul va suporta penalități de 0,6 % pe zi întârziere asupra obligațiilor de plată scadente și neplătite, conform Legii nr. 496/2002 (în vigoare la data încheierii contractului). De asemenea, părțile, de comun acord, au prevăzut că, în caz de neplată la termen a prețului produselor furnizate sau de neexecutare a altor obligații de plată, cumpărătorul este considerat de drept în întârziere și va datora vânzătorului penalitățile prevăzute de 0,6 % pe zi întârziere fără notificare sau vreo altă formalitate, pct. 618.2 din contract. În aceste condiții, față de cerințele art. 969-970 și art. 1066 și următoarele C. civ. și omologând raportul de expertiză efectuat în cauză și suplimentul de experta E.S., acțiunea reclamantei a fost admisă.

Apărările pârâtei prin întâmpinarea formulată au fost respinse, ca nefundamentate legal, pentru următoarele considerente: existența contractului prin care părțile au prevăzut sancțiunea neplății sau a plății cu întârziere, în conformitate cu disp. art. 46 C. com. și art. 969-970 C. civ., nu poate fi înlăturată fără a se contraveni prin aceasta principiului libertății contractului. Cu privire la cererea reconvențională, instanța a admis-o în parte, conform art. 969-970 C. civ. Având la bază raportul contractual convenit de părți, instanța a obligat reclamanta pentru întârzierea în livrarea produselor de carieră la plata sumei de 140.757 lei, conform anexei 2 la raportul de expertiză contabilă.

În ceea ce privește primul petit al cereri reconvenționale analizat prin prisma disp. 111 C. proc. civ., acesta apare ca inadmisibil. Au fost respinse și celelalte pretenții alte pârâtei reclamantei reconvențional, motivat de faptul că raportul juridic analizat și care a făcut obiectul cererii principale este contractul de furnizare nr. C– 25 din 04 aprilie 2006, iar cererea reconvențională nu face referire la un alt contract, situație în care s-ar fi impus, cu prioritate, și dovada concilierii directe, în conformitate cu disp. art. 720 1 C. proc. civ. Împotriva acestei sentințe au formulat apel, în termen, reclamanta SC S.M.T.D. SRL Brașov și pârâta SC D.P.C. S.A. Sibiu. Prin decizia comercială nr. 99/A/2010, pronunțată la data de 24 septembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta-reclamantă reconvențional SC D.P.C.

SA Sibiu împotriva sentinței comerciale nr. 730/C/2010, pronunțată de Tribunalul Sibiu, în dosarul nr. 3840/85/2008, și a respins apelul declarat de reclamanta pârâtă -reconvențional SC S.M.T.D. SRL împotriva aceleiași sentințe. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele aspecte: Verificând, pe cale de excepție, apelul pârâtei SC D.P.C. SA Sibiu, Curtea a constatat că acesta este netimbrat. Deși pârâtei i s-a pus în vedere, prin citație, să achite taxa judiciară de timbru de 4037,96 lei și timbru judiciar de 10 lei, până la termenul de judecată din 24 septembrie 2010, pârâta nu s-a conformat și nu a făcut dovada achitării taxelor. Până la dezbaterea apelului nu s-a înregistrat nici cerere de reexaminare a acestei taxe și nici cerere de ajutor public judiciar.

Cu privire la apelul reclamantei SC S.M.T.D. SRL, a reținut că părțile au stabilit la art. 18.1 din contract că vânzătorul datorează doar diferența de preț plătită de cumpărător altui furnizor, însă, această clauză, dă posibilitatea reclamantei să nu își îndeplinească obligațiile contractuale fără sancțiune dacă pârâta nu achiziționează produsele de la un alt furnizor. A apreciat instanța de apel că este echitabil ca părțile să fie expuse aceleiași sancțiuni pentru neîndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor contractuale, astfel că, în mod just, s-a apreciat aplicarea sancțiunii contractuale prevăzute de art. 18.2 din contract și reclamantei SC S.M.T.D. SRL. A mai reținut instanța că nu se poate imputa pârâtei SC D.P.C.

SA Sibiu faptul că nu a achitat taxele judiciare raportat la valoarea pretinsă prin cererea reconvențională, câtă vreme instanța nu i-a pus în vedere să achite aceste taxe, omisiunea instanței de a stabili obligația pârâtei nefiind motiv pentru a modifica soluția dată cererii reconvenționale. Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanta SC S.M.T.D. SRL Brașov și pârâta SC D.P.C. SA Sibiu. 1. Prin cererea de recurs, reclamanta SC S.M.T.D. SRL Brașov invocă nelegalitatea deciziei din prisma prevederilor art. 304 pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., susținând următoarele: - După ce expune prevederile art. 2.3, art. 18.2 și art. 13.1 din contract recurenta susține că potrivit prevederilor enunțate părțile contractuale au stabilit că se vor achita penalități de întârziere dacă cumpărătorul nu achită la scadență marfa.

- Hotărârea pronunțată de către Tribunalul Sibiu cu privire la cererea reconvențională nu este motivată. - Expertul face o interpretare eronată a dispozițiilor contractuale atunci când apreciază că ar datora către pârâta-reclamantă același procent de penalitate, de 0,06 % pe zi de întârziere, făcând o confuzie între obligațiile asumate de părți, confuzie făcută și de tribunal prin adaptarea soluției pe care înțelege să o critice prin „apelul de față”. - Prin decizia pronunțată, instanța de apel încalcă prevederile art. 969 C. civ., modificând convenția părților prin aceea că stabilește alte sancțiuni pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor, prin aceea că a aplicat aceeași sancțiune ambelor părți deși era stabilită doar pentru pârâtă, fără a arăta motivele pentru care a fost admisă cererea reconvențională pe fond.

Se arată că niciuna din instanțele anterioare nu au înțeles să pună în vedere pârâtei – reclamante să achite restul taxei de timbru odată cu majorarea pretențiilor sale și, mai mult, o asemenea cerere de majorare a pretențiilor nici nu s-a formulat ceea ce denotă că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut. 2. Pârâta-reclamantă SC D.P.C. SA critică decizia sub aspectul soluției date apelului său, susținând că și-a îndeplinit obligația de timbrare a apelului conform Legii nr. 146/1997, efectuând plata cu o zi înainte de data la care s-a pronunțat decizia atacată. Cu toate acestea, arată că apărătorul său nu a ajuns în timp util la dezbaterea apelului pentru a depune dovada achitării taxei de timbru, datorată unor motive obiective.

Cum, dovada achitării taxei de timbru s-a depus la dosar înainte de încheierea ședinței de judecată, recurenta consideră că instanța trebuia să dispună repunerea cauzei pe rol. Recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente: 1. În ceea ce privește recursul reclamantei față de unele argumente aduse în susținerea acestuia ce vizează pretinse nelegalități ale sentinței și interpretări eronate ale contractului făcute de expertul desemnat în cauză se impune a se arăta că nu pot face obiectul controlului de nelegalitate al instanței de recurs, ce este limitat strict la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ. Cât privește critica prin care se susține încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ.

raportat la prevederile art. 18 din contractul părților, în sensul că s-ar fi aplicat alte sancțiuni strict cele convenite de părți în caz de neexecutare culpabilă a obligațiilor se constată că este nefondată. La punctul 18 din contract – intitulat de părți „Penalități, daune – interese” sunt reglementate în două subpuncte (18.1 și 18.2) următoarele situații. Conform clauzei de la pct. 18.1, părțile au convenit ca, în cazul în care – din vina sa exclusivă – vânzătorul nu reușește să-și îndeplinească obligațiile asumate prin contract, cumpărătorul are dreptul de a achiziționa mărfuri de aceeași calitate de la un alt furnizor, caz în care vânzătorul este obligat să suporte diferența de preț achitată în plus de cumpărător.

În continuare, la pct. 18.2 se prevede că neplata la scadență a sumelor datorate, cumpărătorul va plăti penalități de 0,06 % pe zi de întârziere asupra obligațiilor de plată scadente și neplătite vânzătorului, conform Legii nr. 469/2002. Problema ce a generat prezentul demers judiciar al reclamantei – pârâte constă în interpretarea dată de instanță acestor clauze, susținându-se de către recurentă că sancțiunea de la pct. 18.2 este aplicabilă numai cumpărătorului, SC D.P.C. SA. În realitate, prevederile de la art. 18.1 și 18.2 alcătuiesc un întreg, neputând fi desprinse de contextul în care se încadrează, interpretându-se unele prin altele. Astfel, prin clauza de la pct. 18.1 părțile au convenit ca în cazul în care reclamanta-pârâtă nu-și îndeplinește obligațiile de livrare a mărfii, iar pârâta-reclamantă a achiziționat aceeași marfă de la un alt furnizor să suporte diferența de preț achitată în plus.

Deci clauza devine operabilă numai în situația strict reglementată ceea ce înseamnă că, în situația în care vânzătorul și-a executat cu întârziere obligația, devin incidente prevederile de la pct. 18.2, privind plata penalităților de întârziere, fiind neîndoielnic că voința părților a fost aceea de a determina prin contract întinderea prejudiciului în caz de neexecutare, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a contractului, dar și echitabil. Dacă s-ar accepta interpretarea recurentei ar însemna că vânzătorul – în afara situației în care cumpărătorul achiziționează marfa de la alt furnizor – poate să nu-și execute obligațiile și să nu răspundă pentru această neexecutare or nu aceasta a fost intenția părților și nici scopul contractului.

Nici critica prin care se susține nelegalitatea deciziei din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu este fondată, în condițiile în care pârâta-reclamantă și-a majorat pretențiile la valoarea rezultată din raportul de expertiză, la data de 30 martie 2010, situație consemnată în partea introductivă a încheierii de ședință din aceeași dată. În consecință, pentru argumentele expuse Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantei-pârâte. 2. Cât privește recursul declarat de pârâta-reclamantă și care vizează doar aspectul timbrajului, faptul că s-ar fi îndeplinit obligațiile prevăzute de Legea nr. 146/1997, chiar în cuprinsul cererii de recurs se arată că dovada achitării taxei judiciare de timbru nu a putut fi depusă la dosar până la închiderea dezbaterilor.

Cum, la data declarării apelului, nu s-a anexat dovada achitării taxei judiciare de timbru – deși Legea nr. 146/1997 stabilește obligația plății anticipate a acesteia – instanța a pus în vedere satisfacerea acestei obligații până la primul termen de judecată, obligație căreia pârâta-reclamantă nu s-a conformat, situație confirmată chiar de către aceasta în cuprinsul cererii de recurs. Cum, apărătorul acestei recurente s-a prezentat după închiderea dezbaterilor, în mod corect instanța a dat eficiență în mod corect prevederilor art. 20 alin. (3) din lege, anulând apelul acesteia ca netimbrat, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta SC S.M.T.D. SRL Brașov și de pârâta SC D.P.C. SA Sibiu împotriva deciziei comerciale nr. 99/A/2010 din 24 septembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2011.