ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1349/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 541 din 8 februarie 2010 a Tribunalului Maramureș s-a respins acțiunea formulată de către reclamantul A.B.I.V. – Administrator al caru selului pentru copii împotriva pârâtei SC F.T.N. SA – Agenția Baia Mare, având ca obiect obligarea pârâtei de a proceda la rebranșarea imobilului reclamantei la rețeaua de distribuție a energiei electrice și la plata de despăgubiri în valoare de 34.560 RON, respectiv 1.619,52 euro. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, arătând că nu au fost respectate dispozițiile contractuale referitoare la întreruperea furnizării energiei electrice, conduita pârâtei fiind abuzivă.

Prin decizia civilă nr. 103 din 10 septembrie 2010 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a respins apelul, ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel a reținut că hotărârea primei instanțe este legală, temeiul întreruperii furnizării energiei electrice constând în rezilierea contractului pentru lipsa titlului valabil al reclamantei pentru utilizarea terenului pe care este amplasată instalația ce necesită furnizarea de energie electrică, acest motiv de întrerupere fiind prevăzut de art. 90 alin. (2) lit. d) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, astfel că nu este întemeiată nici cererea de acordare a despăgubirilor față de caracterul accesoriu al acesteia în raport cu petitul principal.

Ca urmare, reclamanta a formulat, în termen, recurs împotriva acestei hotărâri invocând critici pe care le-a încadrat în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ. A susținut că hotărârea este nelegală, deoarece cauza a fost soluționată cu încălcarea competenței materiale în primă instanță, litigiul fiind evaluabil în bani, critica încadrându-se în dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. În al doilea rând a arătat că și prima instanță și instanța de apel au încălcat dispozițiile art. 137 C. proc. civ. deoarece nu au pus în discuție și nu s-au pronunțat mai întâi asupra excepției de necompetență materială deși a fost formulată și în fața primei instanțe și în calea de atac, hotărârea instanței de apel nefiind motivată conform cerințelor art. 261 C. proc.

civ. Aceste critici se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a pct. 7 din precitatul articol, limite în care recursul urmează a fi analizat. În fine, pe fondul litigiului a arătat, în esență, că hotărârea este nelegală, deoarece la data sistării energiei electrice și rezilierii contractului – 25 septembrie 2009, recurenta îndeplinea condițiile impuse de lege, art. 84 din H.G. nr. 1007/2004, aceasta deținând terenul conform H.C.L. Baia Mare nr. 192 din 27 mai 2006, care atestă dreptul de folosință asupra spațiului care a făcut obiectul locului de consum, măsura sistării fiind, deci, una abuzivă. Intimata – pârâtă a formulat, în termen, întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând recursul se găsește nefondat. În privința criticilor de recurs circumscrise motivului prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. privitor la încălcarea competenței materiale a primei instanțe, se constată că cererea introductivă de instanță are două capete, primul și cel principal privind obligația de „a face”, al cărei temei de drept îl constituie art. 1075 C. civ., ce nu este evaluabil în bani față de obiectul acestuia constând în obligarea intimatei – pârâte de a proceda la rebranșarea imobilului recurentei – reclamante la rețeaua electrică, iar capătul al doilea de cerere privește despăgubirile civile cauzate de întreruperea energiei electrice și este accesoriu decurgând din cel dintâi, deoarece acordarea despăgubirilor nu putea avea loc decât dacă s-ar fi stabilit legitimitatea dreptului recurentei – reclamante de a solicitat rebranșarea imobilului la rețeaua electrică.

Prin urmare, față de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. potrivit căruia Tribunalele judecă în primă instanță cererile comerciale neevaluabile în bani, combinat cu art. 17 C. proc. civ., potrivit căruia cererile accesorii sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală, se constată că Tribunalul a fost legal învestit ca primă instanță. Analizând criticile subsumate punctelor 9 și 7 ale art. 304 C. proc. civ. se constată în ceea ce privește încălcarea art. 137 C. proc. civ. că nu recurenta – pârâtă a invocat la fond această excepție, ci partea adversă, iar prin apelul promovat nu a formulat o astfel de excepție, pentru a se putea reține instanței o culpă procesuală, dar partea nici nu justifică o vătămare în acest sens atât timp cât nu s-a încălcat competența materială pentru considerentele de fapt și de drept deja expuse în analiza primului motiv de recurs, astfel că nici această critică nu poate fi reținută.

Cât privește încălcarea art. 261 C. proc. civ., privitor la nemotivarea hotărârii se constată, de asemenea, că nu poate fi primit hotărârea instanței de apel fiind motivată atât în fapt cât și în drept cu respectarea cerințelor acestui text de lege așa cum s-a arătat mai sus. Pe fond, soluția pronunțată în apel este legală, deoarece ceea ce are relevanță juridică în cauză este lipsa contractului care a fost reziliat, astfel că recurenta – reclamantă nu avea un suport legal în a solicita rebranșarea în lipsa unui contract de furnizare energiei electrică, iar motivele rezilierii și caracterul abuziv al măsurii rezilierii contractului exced cadrului învestirii instanței, aceasta nefiind învestită cu o cerere în acest sens.

Așa fiind, nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 84 din H.G. nr. 1007/2004 și H.C.L. nr. 192/2009 invocate de recurenta – reclamantă, în lipsa atacării măsurii rezilierii contractului, care și-a produs efectele juridice, fiind notificată recurentei – reclamante la 18 septembrie 2009 sub semnătură de primire, ceea ce înseamnă că a achiesat la această măsură, debranșarea fiind consecința acestei măsuri. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de reclamanta Întreprinderea Individuală B.I.V. Baia Mare, împotriva deciziei Curții de Apel Cluj nr. 103 din 10 septembrie 2010 , ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2011.