ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 607/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 607/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând, în condițiile art. 256 C proc. civ.,

asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin decizia civilă nr. 38/ A

din 19 februarie 2010, Curtea de Apel

Cluj, secția civilă de muncă și asigurări sociale pentru

minori și de

familie,

a admis apelul declarat de pârâtul P.M. Cluj -

Napoca împotriva sentinței civile nr. 176 din 25 martie 2009 la

Tribunalului Cluj. A schimbat în parte sentința în sensul că a dispus

restituirea în natură a terenului în suprafață de 461 m.p. din nr. top

inițial 3382. A dispus acordarea de despăgubiri

bănești pentru diferența

de suprafață

aferentă nr. top inițial 3382, de 5073 (față de suprafața de

4543 m.p.

menționată în sentință) în cuantum de 4.459.167 lei. A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

Pentru a decide astfel, instanța

a reținut că parcelele de 50 mp și

cea

de 480 m.p. sunt traversate de rețele electrice și echipamente energetice,

astfel încât nu pot fi restituite în natură. Pentru aceste

suprafețe se vor stabili despăgubiri bănești, la

valoarea de 879 lei/m.p.

Parcela de 461 m.p. nu este

traversată de rețele, neexistând dovezi

dacă locul de joacă executat pe această parcelă era

prevăzut pe planul

de

sisternatizare inițial. Nu există dovada datei la care s-a amenajat

locul de joacă, iar din dovezile

administrate reiese că terenul este recent

reamenajat cu aparate de joacă. S-au încălcat

astfel prevederile art. 21

alin. (5) din

Legea nr. 10/2001.

Cât privește despăgubirile la care au dreptul

reclamanții în temeiul Legii nr. 10/2001, s-a apreciat că aceștia nu au nicio

perspectivă certă în ceea ce privește momentul la

care ar putea intra în

posesia lor.

Este adevărat că pentru

satisfacerea drepturilor persoanelor

îndreptățite la primirea de despăgubiri a fost

instituită o procedură

specială prin dispozițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Aplicarea dispozițiilor cuprinse în acest titlu

presupune asigurarea fondurilor necesare din partea Ministerului Finanțelor

Publice, ca reprezentant al statului, acesta având astfel calitate

procesuală pasivă în litigiile ce decurg din

aplicarea procedurii

administrative

reglementată prin dispozițiile legale speciale în materie. Este adevărat că

atribuțiile prevăzute în sarcina Ministerului Finanțelor

Publice se

referă la cea de-a doua etapă a aplicării procedurii administrative, însă atât

timp cât pentru reclamanți nu există o perspectivă certă în ceea ce privește

momentul la care ar putea

beneficia efectiv

de despăgubiri, trebuie să se recunoască instanței,

pentru celeritatea finalizării procedurii în

vederea respectării duratei

rezonabile

de finalizare a litigiului, posibilitatea de a substitui entității

investite

potrivit procedurii speciale, atunci când se constată o

tergiversare din partea acesteia, situație în care C.C.

S.D. urmează doar să procedeze la actualizarea

acestora.

Prin decizia civilă nr. 110/ A

din 16 aprilie 2010 a fost respinsă

cererea formulată de reclamanți pentru lămurirea deciziei

civile nr. 38/ A

din

19 februarie 2010. A fost admisă în parte cererea formulată pentru

completarea omisiunii din

aceeași hotărâre și a fost obligat P.

M. Cluj - Napoca să plătească intimaților suma de 800 lei

cheltuieli de judecată parțiale în apel.

S-a reținut că intimații au

efectuat cheltuieli de judecată în sumă

de 900 lei și în măsura în care apelul nu a fost admis,

adică aproximativ

4/5, aceste cheltuieli

vor fi acordate.

Recursurile

2.1.

Motive

P.M. Cluj - Napoca a declarat

recurs împotriva

ambelor

decizii date de instanța de apel, criticile vizând următoarele

aspecte:

Decizia nr. 38/ A din 19

februarie 2010 este nelegală pentru că nu

este posibilă restituirea în natură a parcelelor în

suprafață de 461 m.p. și 1350 m.p. întrucât ele fac parte din arealul

sistematizat din zonă.

Chiar dacă expertul a stabilit

că suprafețele de teren sunt libere

de construcții definitive, aceasta nu înseamnă că sunt

și restituibile în

natură.

Porțiunile identificate ca fiind libere de construcții definitive

sunt în fapt ocupate de alei

asfaltate, necesare accesului la blocurile din

zonă ori la dotările din cartier. De asemenea, o

parte din suprafețele în

cauză sunt amenajate ca și spații verzi. Au fost încălcate dispozițiile art.

11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Cât privește acordarea despăgubirilor, au fost

nesocotite

dispozițiile Legii nr. 247/2005,

titlul VII. În temeiul deciziei nr. XX ă

Înaltei Curți de Casație și Justiție instanța nu poate decât să

soluționeze

fondul, fără să dispună

evaluarea efectivă a terenurilor revendicate.

Cât privește decizia nr. 110/ A

din 16 aprilie 2010, în mod greșit a

fost obligat la plata cheltuielilor de judecată întrucât

nu a fost vorba de

o omisiune, ci

instanța a considerat ca pârâtul nu este în culpă procesuală.

Se impune reducerea

cheltuielilor de judecată.

2.2. Î

ntâmpinarea

Intimații reclamanți au depus

întâmpinare prin care au solicitat,

în principal, anularea recursului declarat împotriva

deciziei civile nr.

38/

A din 19 februarie 2010 ca nefiind motivat în drept, iar în subsidiar,

respingerea recursului ca nefondat.

Cererea de recurs trebuie

anulată întrucât recurentul nu a înțeles

să precizeze niciunul dintre motivele prevăzute de art. 304

C proc. civ.

În măsura în care s-ar aprecia

că motivele arătate de recurenți

constituie o dezvoltare a temeiului arătat la art. 304 pct.

9 C. proc. civ., recursul trebuie respins întrucât au fost respectate cerințele

art. 21 alin. (

5) din Legea nr. 10/2001.

2.3.

Analiza făcută de instanța de

recurs

Excepția nulității recursului

declarat împotriva deciziei civile nr.

38/ A din 19 februarie 2010, în temeiul art. 302

1

lit. c) C proc. civ., nu

este întemeiată.

Criticile formulate vizează

încălcarea prevederilor art. 11 alin. (4)

din

Legea nr. 10/2001, respectiv ale titlului VII din Legea nr. 247/2005. Drept

urmare, câtă vreme dispozițiile art. 306 alin. (3) C.

proc. civ., stabilesc, cu valoare de principiu, faptul că indicarea

teșită a

motivelor de recurs nu

atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea

într-unui din motivele prevăzute de

art.

304, cu atât mai mult indicarea vreunui pct. de la art. 304 în care,

după aprecierea recurentului, s-ar încadra

criticile pe care le-a dezvoltat

prin

cererea de recurs, nu atrage nulitatea recursului. Or, în speță, este

posibilă încadrarea motivelor de recurs în art. 304

pct. 9 C proc. civ.

Cât privește fondul, Înalta

Curte a reținut următoarele:

-

Recurentul nu a declarat apel prin care să supună verificării

soluția primei instanțe referitor la restituirea

suprafeței de 1350 m.p.

Din motivele de apel rezultă că obiectul

criticilor l-a constituit

restituirea în

natură a suprafețelor de 461 m.p., 50 m.p. și 480 m.p. Drept

urmare, această critică a fost formulată direct

în recurs, onisso mitio, și nu poate face obiect de analiză în calea

extraordinară de atac.

Critica vizând restituirea în

natură a suprafeței de 461 m.p. nu este

întemeiată.

Instanța de apel nu a nesocotit dispozițiile art. 11 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001 conform cu care, în cazul în care lucrările pentru

care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional

întregul teren afectat,

măsurile

reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil. S-a arătat

faptul că din dovezile administrate rezultă că această suprafață

de teren a „dobândit” destinația pretinsă de

recurent recent, și, deci,

oricum, după formularea notificării. Drept

urmare, s-a produs o schimbare a destinației terenului de natură să justifice

incidența

prevederilor art. 21 alin. (5)

din lege, pe care, de altfel, s-a și întemeiat

soluția instanței de

apel.

Este însă întemeiată critica privitoare la stabilirea

de către

instanță a cuantumului

despăgubirilor bănești la care ar fi îndreptățiți

reclamanții.

Astfel, în condițiile art. 13 alin.

(1) din titlul VII al Legii nr.

1247/2005, pentru analizarea și stabilirea cuantumului

final al despăgubirilor

care se acordă

potrivit prevederilor acestei legi, se constituie în

subordinea C.P.M. - C.C.

S.D.

În consecință, instanțele

judecătorești de drept comun nu mai au

competența de atribuțiune de a stabili cuantumul

măsurilor reparatorii

în echivalent. Competența acestor instanțe este limitată la stabilirea

existenței sau inexistenței dreptului la măsuri reparatorii precum și a

felului acestor măsuri. Dacă se

apreciază că persoana îndreptățită are

dreptul

la măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în

condițiile legii speciale cuantumul  despăgubirilor  este determinat de C.C.S.D.

Stabilind cuantumul despăgubirilor pe care ar urma să

le primească reclamanții instanța de apel a nesocotit prevederile legale enunțate,

astfel încât criticile formulate întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

În temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi

admis recursul declarat împotriva deciziei nr. 38/ A din 19 februarie 2010 a

Curții de Apel Cluj, secția civilă de muncă și asigurări sociale pentru minori

și de familie, în sensul reținut prin dispozitiv.

Pe cale de consecință, va fi admis și recursul care

are ca obiect determinarea cuantumului cheltuielilor de judecată pe care le

datorează pârâtul.

Fiind admis în parte apelul declarat de pârât,

cheltuielile de judecată efectuate de reclamanți, în sumă de 900 lei, vor fi

reduse corespunzător la jumătate în temeiul art. 274 alin. (1) C proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului declarat

împotriva deciziei nr. 38/ A din 19 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția

civilă de muncă și asigurări sociale pentru minori și de familie, invocată de

intimații reclamanți G.G. jr. și P.T.G.

Admite recursul declarat de pârâtul P.M. Cluj - Napoca

împotriva deciziei nr. 38/ A din 19 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția

civilă de muncă și asigurări sociale pentru minori și de familie.

Modifică decizia în parte, în sensul că:

Dispune acordarea de măsuri reparatorii în

echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Admite recursul declarat de pârâtul P.M. Cluj-Napoca

împotriva deciziei nr. 110/ A din 16 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția

civilă de muncă și asigurări sociale pentru minori și de familie.

Modifică decizia în parte, în sensul că obligă pe

pârâtul P.M. Cluj-Napoca la plata sumei de 450 lei cheltuieli de judecată către

reclamanții G.G. jr. și P.T.G.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 ianuarie 2011.