ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1712/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1691 din 21 octombrie 2010, Tribunalul Mureș, secția civilă, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul H.I., în contradictoriu cu pârâtul S.R. - prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Mureș, și a obligat pe pârât la plata, către reclamant, a echivalentului în lei la momentul plății efective a sumei de 8.000 euro, cu titlu de daune morale și la 500 de lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că, prin sentința nr. 32/1954 a Tribunalului Militar Târgu Mureș, reclamantul a fost condamnat, în baza art. 329 C. pen., la pedeapsa de 4 luni închisoare, iar prin sentința nr. 369 din 8 septembrie 1959 a Tribunalului Militar Cluj, în baza art. 228 și 209 C. pen., a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare.

Infracțiunile pentru care a fost condamnat reclamantul se regăsesc printre cele expres prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 și constituie de drept condamnări cu caracter politic, astfel încât, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, acesta este îndreptățit să obțină acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, apreciat de instanță la suma de 8000 euro, echivalent în lei la data plății. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul S.R., prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Mureș, solicitând schimbarea, în parte, a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere prevederile Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, obligatorii pentru instanțe.

Prin decizia nr. 37/ A din 2 martie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis apelul declarat de pârât și a schimbat, în tot, hotărârea atacată, în sensul respingerii integrale a acțiunii formulate de reclamant. În pronunțarea acestei decizii, Curtea de Apel a reținut că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale (M. Of. nr. 761/15.11.2010), decizie obligatorie pentru instanțe.

În consecință, dispozițiile legale invocate de reclamant în susținerea acțiunii și aplicate ca atare de către prima instanță în soluționarea acesteia nu mai pot fi reținute ca temei juridic al admiterii cererii privind acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea sa politică, împrejurare ce atrage netemeinicia respectivei solicitări, astfel cum aceasta a fost întemeiată în drept. În plus, în cauză nu poate fi ignorat faptul că, potrivit Hotărârii nr. 351/1990 a Comisei instituite în baza Decretului nr. 118/1990, i-a fost acordată reclamantului o indemnizație de 866 de lei lunar pentru perioada cât a fost privat de libertate.

Prin urmare, având în vedere ansamblul măsurilor reparatorii de care beneficiază reclamantul în baza Decretului-Lege nr. 118/1990, precum și perioada de timp scursă de la momentul acordării acestora, Curtea a constatat că prejudiciul moral invocat în cauză a fost acoperit până în prezent, de către S.R., neimpunându-se completarea acestuia, în sensul celor dispuse de către prima instanță. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, arătând următoarele: Hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea gravă a normelor constituționale în materie. Nu este posibil ca o ordonanță să modifice o lege organică și, ca urmare, pe acest temei, să i se respingă cererea de acordare a despăgubirilor mo­rale pentru suferințele fizice, psihice suportate în perioada de detenție din timpul regimului comunist.

Mai arată că, prin întâmpinarea formulată, și-a exprimat punctul de vedere față de apelul dedus judecății, iar instanța de apel a nesocotit aspectele de fapt și de drept invocate. Față de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., de decizia atacată și criticile formulate, prezenta instanță a invocat nulitatea recursului, excepție pe care o consideră întemeiată pentru următoarele considerente: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recurentul a încadrat susținerile formulate în dispozițiile prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., dar dezvoltarea lor nu face posibilă o asemenea încadrare, în condițiile art. 306 alin. (3) din același cod, afirmându-se, în principiu, că nu este posibilă respingerea acțiunii reclamantului ca urmare a modificării unei legi organice printr-o ordonanță a guvernului, precum și că acesta își menține apărările din întâmpinarea depusă în dosarul de apel. Susținerile enunțate nu au legătură cu decizia recurată, deoarece admiterea apelului declarat de pârât, cu consecința respingerii acțiunii, nu s-a fundamentat pe modificarea Legii nr. 221/2009 prin ordonanță a guvernului, ci ca urmare a aplicării, în speță, a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, prin care s-a declarat neconstituțional textul de lege ce constituia temeiul juridic al cererii de chemare în judecată.

Pe de altă parte, chiar dacă recurentul a arătat, prin cererea de recurs, că înțelege să-și mențină apărările formulate prin întâmpinarea depusă de acesta în dosarul de apel, Înalta Curte nu poate proceda la verificarea acestor susțineri. Motivarea recursului în sensul art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., implică, în mod necesar, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., precum și dezvoltarea lui, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat. Afirmația generală conform căreia recurentul își menține apărările din întâmpinare, fără arătarea motivelor de casare sau de modificare și dezvoltarea lor conform art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., nu corespunde exigențelor unei motivări a căii de atac, în sensul procedural al termenului, și nu permite instanței de recurs exercitarea controlului judiciar asupra hotărârii atacate. În consecință, cum susținerile recurentului nu se pot încadra în cazurile de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., și nici nu au legătură cu soluția pronunțată prin hotărârea recurată, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de acesta PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul H.I. împotriva deciziei nr. 37/ A din 2 martie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 martie 2012.