ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1790/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 26 martie 2010, reclamantul C.G.F. a chemat în judecată Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând obligarea pârâtei la analizarea dosarului de despăgubire înregistrat sub nr. 29261/ CC și la transmiterea acestuia către evaluator, precum și la plata de penalități de 100 lei pe zi de întârziere. În motivarea cererii, reclamantul a învederat că, de la data emiterii dispoziției nr. 6957 din 3 noiembrie 2006 de către Primăria Municipiului Pitești, a efectuat demersuri în vederea finalizării procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005, pârâta tergiversând în mod nejustificat soluționarea cererii.

Prin sentința civilă nr. 3608 din 20 mai 2011, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea și a dispus obligarea pârâtei să examineze Dosarul nr. 29261/ CC și să-l transmită la evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare a imobilului situat în Pitești, str. S., în 30 de zile de la comunicare, sub sancțiunea plății de penalități de 100 lei pe zi de întârziere. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că de la data primirii dosarului de la Primăria municipiului Pitești, dosarul de despăgubire nr. 29261/ CC nu a fost examinat sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură, ca primă etapă a procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005, încălcându-se astfel dreptul reclamantului de soluționare a litigiului într-un termen rezonabil.

Instanța de fond a apreciat că se impune și stabilirea de penalități pe zi de întârziere, ca o garanție în vederea executării obligației. Împotriva sentinței a declarat recurs Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, pârâta a învederat că dosarul de despăgubire a fost analizat și ulterior restituit primăriei, în vederea reanalizării notificării și completării documentației cu privire la existența dreptului de proprietate la data preluării imobilului. În consecință, a arătat pârâta, faptul că nu a fost emisă decizia reprezentând titlu de despăgubire nu reprezintă un refuz nejustificat, astfel încât hotărârea instanței de obligare la transmiterea dosarului la evaluator nu este întemeiată.

Pârâta a criticat sentința și sub aspectul aplicării sancțiunii unor penalități pe zi de întârziere, în cazul nerespectării termenului de 30 de zile care apare ca nejustificată față de caracterul incomplet al dosarului de despăgubiri. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune modificarea în parte a sentinței pentru considerentele ce urmează.

Astfel, deși dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu prevăd vreun termen pentru operațiunile și actele pe care pârâta este obligată să le realizeze în cadrul derulării procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor, această împrejurare nu poate fi interpretată în sensul că activitățile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor ar fi sustrase oricărei constrângeri temporale . În cadrul procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005, pârâta are obligația de a-și îndeplini atribuțiile ce-i revin, astfel încât procedura administrativă de acordare a despăgubirilor să se realizeze într-un termen rezonabil.

În cauză, instanța de fond a reținut în mod corect refuzul nejustificat al pârâtei de a soluționa dosarul de despăgubiri al reclamantului, în condițiile în care, deși înregistrat la comisie din anul 2006, de-abia după introducerea acțiunii, respectiv la 7 iulie 2010, pârâta a procedat la verificarea legalității soluției de respingere a cererii de restituire în natură, ocazie cu care s-a solicitat Primăriei municipiului Pitești completarea documentației. În exercitarea atribuțiilor conferite de lege, pârâta nu beneficiază de o marjă de apreciere discreționară asupra ordinii de soluționare a dosarelor, finalizarea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005 trebuind să se facă într-un termen rezonabil, aspect în raport de care rezolvarea petitului principal în sensul admiterii lui este întemeiată.

Cât privește capătul de acțiune referitor la stabilirea termenului de 30 de zile de la comunicare sub sancțiunea plății unor penalități de 100 lei pe zi de întârziere, acesta a fost greșit soluționat, instanța de fond nemotivând aplicarea prevederilor art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. În consecință, Curtea va admite recursul formulat de pârâtă și va modifica în parte sentința numai sub aspectul înlăturării mențiunilor privind stabilirea termenului de 30 de zile sub sancțiunea plății de penalități de 100 lei pe zi de întârziere. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 3608 din 20 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că înlătură mențiunile din hotărâre privind termenul de 30 de zile fixat în sarcina autorității pârâte sub sancțiunea plății de penalități de 100 lei pe zi de întârziere. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2012.