ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4139/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 274 din 14 decembrie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată și precizată de reclamanta M.L.E., deținută în Penitenciarul Târgșor, în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, prin care contesta refuzul conducerii autorității pârâte de a-i acorda permisiunea de ieșire din penitenciar, conform art. 68 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, și obligarea pârâtei la acordarea permisiunii respective.

De asemenea, instanța de fond a respins excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâtă. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a îndeplinit procedura administrativă prealabilă, așa cum rezultă din adresa 6977 din 8 aprilie 2009 emisă chiar de către pârâtă, și că măsura contestată de reclamantă este justificată, în raport cu dispozițiile Legii nr. 275/2006 și ale H.G. nr. 1897/2006, potrivit cărora permisiunea de ieșire din penitenciar este o recompensă, asupra căreia are drept de apreciere, sub aspectul condițiilor și al oportunității acordării, directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, cu atât mai mult cu cât reclamanta a mai beneficiat, anterior, de această recompensă.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta, susținând, în esență, că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale ce au incidență în cauză, întrucât nu a procedat la analiza circumstanțelor personale și familiale ce au stat la baza formulării cererii sale de acordare a recompensei și care au fost, de altfel, confirmate de propunerea Comisiei din penitenciarul în care este deținută. Înalta Curte, din oficiu, în ședința din data de 29 septembrie 2010, a invocat excepția necompetenței materiale a instanței de fond, în raport cu dispozițiile art. 38 din Legea nr. 275/2006, excepție pe care apreciind-o neîntemeiată - în lipsa unei încheieri a judecătorului delegat, care să facă obiectul contestației la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul în care este deținută recurenta-reclamantă - o respinge, procedând la analiza pe fond a recursului.

Examinând sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. In mod corect instanța de fond a reținut că măsura contestată de reclamantă este justificată, în raport cu dispozițiile Legii nr. 275/2006.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 68 din Legea nr. 275/2006, „Persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate, care au o bună conduită și au dovedit stăruință în muncă sau în cadrul activităților educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, al instruirii școlare și al formării profesionale, li se pot acorda următoarele recompense", între care și „permisiunea de ieșire din penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile" [alin. (1) lit. f)], care „poate fi acordată de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, la propunerea comisiei" speciale de la locul de detenție [alin. (3)]. Potrivit dispozițiilor legale citate, permisiunea de ieșire din penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile nu face parte din categoria drepturilor garantate de lege persoanelor private de libertate, astfel cum acestea sunt reglementate în capitolul IV din actul normativ în discuție, ci este o măsură aparținând categoriei recompenselor, prevăzute la capitolul VII, care, sub rezerva îndeplinirii condițiilor referitoare la conduită, muncă și celelalte activități desfășurate la locul de detenție, pot fi acordate acestor persoane.

Îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 68 alin. (1) din Legea nr. 275/2006 nu presupune, așadar, de plano, acordarea recompensei, măsura fiind lăsată de lege la aprecierea - atât sub aspectul condițiilor, cât mai ales al oportunității acordării - directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, care nu este ținut, în acest sens, de propunerea comisiei speciale de la locul de detenție. Pentru considerentele arătate, constatându-se că instanța de fond a dat prevederilor legale aplicabile o interpretare corectă, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de reclamanta M.L.E. împotriva sentinței nr. 274 din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2010.