ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2761/2011

Asupra

recursului penal de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 11 iulie 2011 pronunțată în dosar nr. 4801/114/2010, Curtea de

Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a

menținut în temeiul dispozițiilor art. 300 raportat la art. 160 alin. (3) C.

proc. pen., starea de arest preventiv a inculpatului B.E.F., reținându-se, în

esență, că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții stabilite de art. 148

lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de

tentativă la omor calificat fiind închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în

libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică în raport de

gravitatea și natura faptelor și modalitatea de săvârșire a acestora.

Împotriva

acestei încheieri a declarat recurs inculpatul B.E.F. solicitând cercetarea sa

în stare de libertate arătând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive nu impun în continuare privarea de libertate.

Analizând

încheierea recurată atât prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu,

sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că

inculpatul B.E.F. a fost

trimis în judecată pentru infracțiunile de

tentativă la omor calificat și purtarea fără drept a unei arme albe, întrucât

la data de 24 august 2010 s-a deplasat cu coinculpatul M.V. în județul Buzău și

i-a aplicat părții vătămate mai multe lovituri cu o toporișca, cauzându-i

leziuni care i-au pus în primejdie viața și au necesitate pentru vindecare un

număr de 16-17 zile de îngrijiri medicale.

Inculpatul a

fost arestat preventiv prin încheierea de ședință din 01 septembrie 2010 a

Tribunalului Buzău, constatându-se incidența în cauză a dispozițiilor art. 143

raportat la art. 68

1

C. proc. pen. și ale art. 148 lit. f) C. proc.

pen.

Înalta Curte

constată că aceste temeiuri se mențin și în prezent și impun în continuare

privarea de libertate a inculpatului.

Astfel,

probatoriul administrat ulterior luării măsurii arestării preventive, precum și

pronunțarea unei hotărâri de condamnare în primă instanță, chiar nedefinitivă,

nu au fost de natură a înlătura concluzia inițială, aceea a existenței probelor

cu caracter temeinic care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a

săvârșit faptele pentru care este cercetat.

La aprecierea

pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a

inculpatului B.E.F., Înalta Curte are în vedere natura și gravitatea faptelor

comise, circumstanțele personale ale acestuia, dar și rezonanța socială a

infracțiunilor de acest gen.

Astfel, se

constată că inculpatul B.E.F., este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni

cu un grad de pericol social ridicat, rezultat nu numai din limitele mari de

pedeapsă prevăzute de lege, dar și din natura și modalitatea concretă de

comitere a acestora (aplicarea de lovituri cu o toporișca în timp ce

coinculpatul M.V. lovea partea vătămată cu o bâtă), precum și din urmarea

produsă (infracțiuni de natură a aduce atingere vieții) și comiterea faptelor

în stare de recidivă post condamnatorie.

În plus,

chiar dacă au trecut 10 luni de la arestarea preventivă a inculpatului B.E.F.,

se justifică în continuare menținerea acestuia în arest, fără ca astfel să se

aducă atingere prezumției de nevinovăție de care beneficiază pe durata

procesului penal până la pronunțarea unei hotărâri definitive și prevenția

provizorie să se transforme într-o executare anticipată a pedepsei, întrucât în

raport de

circumstanțele cauzei nu s-a

depășit la acest moment procesual caracterul rezonabil al

detenției

preventive.

Ca atare,

Înalta Curte reține că în cauză nu au intervenit elemente noi de la pronunțarea

hotărâri de condamnare care să impună luarea unei măsuri alternative mai puțin

restrictivă de libertate, așa cum corect a reținut instanța de apel care a

menținut sarea de arest a inculpatului B.E.F.

Față de cele

reținute, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea

va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul B.E.F.

In raport de

soluția ce se va pronunța, instanța îl va obliga pe inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de inculpatul B.E.F. împotriva încheierii din 11

iulie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, pronunțată în dosar nr. 4801/114/2010.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 22 iulie 2011.