ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2749/2011

Asupra recursului penal de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 12 iulie 2011 pronunțată în dosarul nr. 744/103/2011, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, a menținut în temeiul dispozițiilor art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., starea de arest preventiv a inculpatului M.G., reținându-se, în esență, că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții stabilite de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de omor calificat fiind închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică în raport de gravitatea și natura faptelor și modalitatea de săvârșire a acestora.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul M.G. solicitând cercetarea sa în stare de libertate arătând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu impun în continuare privarea de libertate. Analizând încheierea recurată atât prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul M.G. a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor calificat, întrucât la data de 03 februarie 2011 i-a aplicat cu un cuțit soției sale o lovitură în zona toracelui, cauzându-i moartea.

Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea de ședință din 04 februarie 2010 a Tribunalului Neamț, constatându-se incidența în cauză a dispozițiilor art. 143 raportat la art. 68 1 C. proc. pen. și ale art. 148 lit. f) C. proc. pen. Înalta Curte constată că aceste temeiuri se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului. Astfel, probatoriul administrat ulterior luării măsurii arestării preventive, precum și pronunțarea unei hotărâri de condamnare în primă instanță, chiar nedefinitivă, nu au fost de natură a înlătura concluzia inițială, aceea a existenței probelor cu caracter temeinic care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat.

La aprecierea pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului M.G., Înalta Curte are în vedere natura și gravitatea faptei comise, circumstanțele personale ale acestuia, dar și rezonanța socială a infracțiunilor de acest gen. Astfel, se constată că inculpatul M.G., deși se bucură de circumstanțe personale favorabile, este cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni cu un grad de pericol social ridicat, rezultat nu numai din limitele mari de pedeapsă prevăzute de lege, dar și din natura și modalitatea concretă de comitere a acesteia (aplicarea de lovituri cu un cuțit în zona toracelui soției sale), precum și din urmarea produsă (infracțiune violență aptă să aducă atingere vieții).

În plus, chiar dacă au trecut 5 luni de la arestarea preventivă a inculpatului M.G., se justifică în continuare menținerea acestuia în arest, fără ca astfel să se aducă atingere prezumției de nevinovăție de care beneficiază pe durata procesului penal până la pronunțarea unei hotărâri definitive și prevenția provizorie să se transforme într-o executare anticipată a pedepsei, întrucât în raport de circumstanțele cauzei nu s-a depășit la acest moment procesual caracterul rezonabil al detenției preventive. Ca atare, Înalta Curte reține că în cauză nu au intervenit elemente noi de la pronunțarea hotărâri de condamnare care să impună luarea unei măsuri alternative mai puțin restrictivă de libertate, așa cum corect a reținut instanța de apel care a menținut sarea de arest a inculpatului M.G.

Față de cele reținute, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul M.G. În raport de soluția ce se va pronunța, instanța îl va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva încheierii din 12 iulie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 744/103/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 iulie 2011.