ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2749/2011

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea din 12 iulie 2011

pronunțată în dosarul nr. 744/103/2011, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze

minori și familie, a menținut în temeiul

dispozițiilor

art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.,

starea de arest preventiv a

inculpatului M.G., reținându-se, în esență,

că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții stabilite de art. 148 lit. f) C.

proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de omor calificat

fiind închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului

prezintă pericol pentru ordinea publică în raport de gravitatea și natura

faptelor și modalitatea de săvârșire a acestora.

Împotriva acestei încheieri a declarat

recurs inculpatul M.G. solicitând cercetarea sa în stare de libertate arătând

că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu impun

în continuare privarea de libertate.

Analizând încheierea recurată atât

prin prisma criticilor formulate, dar și din

oficiu,

sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat.

Din actele și lucrările dosarului

rezultă că inculpatul M.G. a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de

omor calificat, întrucât la data de 03 februarie 2011 i-a aplicat cu un cuțit

soției sale o lovitură în zona toracelui, cauzându-i moartea.

Inculpatul a fost arestat preventiv

prin încheierea de ședință din 04 februarie 2010 a Tribunalului Neamț,

constatându-se incidența în cauză a dispozițiilor art. 143 raportat la art. 68

1

C. proc. pen. și ale art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Înalta Curte constată că aceste

temeiuri se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a

inculpatului.

Astfel, probatoriul administrat

ulterior luării măsurii arestării preventive, precum și pronunțarea unei

hotărâri de condamnare în primă instanță, chiar nedefinitivă, nu au fost de

natură a înlătura concluzia inițială, aceea a existenței probelor cu caracter

temeinic care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta

pentru care este cercetat.

La aprecierea pericolul pentru ordinea

publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului M.G., Înalta

Curte are în vedere natura și gravitatea faptei comise, circumstanțele

personale ale acestuia, dar și rezonanța socială a infracțiunilor de acest gen.

Astfel, se constată că inculpatul M.G.,

deși se bucură de circumstanțe personale favorabile, este cercetat pentru

săvârșirea unei infracțiuni cu un grad de pericol social ridicat, rezultat nu

numai din limitele mari de pedeapsă prevăzute de lege, dar și din natura și

modalitatea concretă de comitere a acesteia (aplicarea de lovituri cu un cuțit

în zona toracelui soției sale), precum și din urmarea produsă (infracțiune

violență aptă să aducă atingere vieții).

În plus, chiar dacă au trecut 5 luni

de la arestarea preventivă a inculpatului M.G., se justifică în continuare

menținerea acestuia în arest, fără ca astfel să se aducă atingere prezumției de

nevinovăție de care beneficiază pe durata procesului penal până la pronunțarea

unei hotărâri definitive și prevenția provizorie să se transforme într-o

executare anticipată a pedepsei, întrucât în raport de circumstanțele cauzei nu

s-a depășit la acest moment procesual caracterul rezonabil al detenției

preventive.

Ca atare, Înalta Curte reține că în

cauză nu au intervenit elemente noi de la pronunțarea hotărâri de condamnare

care să impună luarea unei măsuri alternative mai puțin restrictivă de

libertate, așa cum corect a reținut instanța de apel care a menținut sarea de

arest a inculpatului M.G.

Față de cele reținute, în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge ca nefondat

recursul formulat de inculpatul M.G.

În raport de soluția ce se va

pronunța, instanța îl va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare

către stat conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de inculpatul M.G. împotriva încheierii din 12 iulie 2011 a Curții de Apel

Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 744/103/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22

iulie 2011.