ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1441/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1441/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Neamț nr. 348/P/2011 din 09 august 2011, înregistrat la Tribunalul Neamț cu nr. 3709/103/2011 din 09 august 2011, s-a dispus trimiterea în judecată a

inculpatului C.R., cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea

infracțiunilor de omor calificat, prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. și

nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prev. de art. 279 alin. (1) și (2)

C. pen., rap. la art. 136 din Legea nr. 295/2004.

S-a reținut prin

rechizitoriu în esență că inculpatul a tras cu o armă de vânătoare, letală cu

glonț, pe care nu o deținea în mod legal, asupra victimei M.E. și i-a cauzat

leziuni care au condus la deces.

În cursul urmăririi

penale au fost administrate următoarele probe: procesul verbal de cercetare la

fața locului, planșa foto, constatarea medico-legală, raportul de expertiză

criminalistică a armei, buletinul de analiză a alcoolemiei, copia dosarului

întocmit în vederea obținerii permisului de portarmă, adresa I.P.J. Neamț nr.

184864 din 18 iunie 2011, urme biologice prelevate de la locul faptei, corpuri

delicte, declarațiile martorilor C.A., V.M., V.V.S., declarațiile părților

civile C.A.C., M.V. și M.VA. și declarațiile inculpatului.

În cauză, s-au

constituit părți civile moștenitorii victimei, respectiv M.V., soțul acesteia,

C.A.C. și M.VA., fiicele victimei.

În faza cercetării

judecătorești, inculpatul a declarat că recunoaște vinovăția așa cum a fost

reținută în rechizitoriu și a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Tribunalul Neamț a constatat

că inculpatul a făcut declarația până la începerea cercetării judecătorești, că

a recunoscut în totalitate faptele reținute în actul de sesizare, că are

cunoștință și își însușește probele administrate în faza de urmărire penală și

că nu a solicitat administrarea de probe noi. În baza art. 320

1

C.

proc. pen., a admis cererea de judecare după procedura arătată în acest text.

Prin sentința penală

nr. 96/P din 21 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr.

3709/103/2011 în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea

juridică a faptelor din infracțiunile de omor calificat, prev. de art. 174 -

175 lit. i) C. pen. și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prev. de

art. 279 alin. (1), (2) C. pen., rap. la art. 136 din Legea nr. 295/2004, în

infracțiunile de omor, prev. de art. 174 C. pen., nerespectarea regimului

armelor și munițiilor, prev. de art. 279 alin. (1) C. pen. și uzul de armă

letală, fără drept, prevăzută de art. 136 din Legea nr.  295/2004.

Tribunalul Neamț l-a

condamnat pe inculpatul C.R. pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de

art. 174 C. pen., cu aplic. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., la

pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare și interzicerea drepturilor civile prev. de

art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o durată de 3 (trei) ani, după

executarea pedepsei principale.

A fost condamnat

același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului

armelor și munițiilor, prev. de art. 279 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare.

Tribunalul Neamț l-a

condamnat pe același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de armă

letală, fără drept, prev. de art. 136 din Legea nr. 295/2004, cu aplic. art.

320

1

alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 9 (nouă) luni

închisoare.

În baza art. 33 lit.

a), 34 lit. b) și 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate

inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare

și interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a-II-a și b)

C. pen., pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 357 alin.

(3) C. proc. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata și în condițiile

art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 350 C.

proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C.

pen., a fost scăzută din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și al

arestării preventive, de la 18 iunie 2011 la zi.

În baza art. 118 lit.

b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unei arme de foc

inscripționată „Baikal” 5,6 x 39 mm, cu țeava în lungime de 75 cm, un tub cartuș calibru 5,6 x 39 mm, un cartuș nepercutat calibru 5,6 x 39 mm, cu lungimea de 4,7 cm, un tub cartuș 5,6 x 39 mm, cinci tuburi cartuș calibru 5,6 x 39 mm, cinci cartușe și un tub cartuș calibru 5,6 x 39 mm, aflate la camera de corpuri delicte a

Tribunalului Neamț, coletele nr. 9, 1, 3, 4, 5, 6 și 9.

În baza art. 109

alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus ca mijloacele materiale de probă să fie

conservate până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri – coletele nr. 2,

7, 8, 10, 11, și 12.

În baza art. 16

1

C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească:

- părților civile M.V.,

C.A.C. și M.VA., suma de 12.000 RON despăgubiri civile;

- câte 100.000 RON

daune morale fiecăreia dintre părțile civile M.V., C.A.C. și M.VA.;

Tribunalul a

constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales, iar în baza art. 191 alin.

(1) C. proc. pen., obligă inculpatul să plătească statului 3.000 RON,

cheltuieli judiciare avansate.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul C.R. este

soțul părții civile C.A.C., fiica victimei M.E., iar în prezent, cei doi soți

sunt în divorț.

Între soți, mai ales

după nașterea minorei C.A.S., au apărut neînțelegeri cauzate de locuința

soților și de gelozia inculpatului, iar pe fondul acestor neînțelegeri, partea

civilă C.A.C. s-a mutat, împreună cu minora, la părinții săi, M.V. și victima M.E.,

într-un apartament situat în Municipiul Piatra Neamț, județul Neamț.

După separarea în

fapt a soților, neînțelegerile dintre ei s-au intensificat. Inculpatul, uneori

sub influența alcoolului, dorea să-și viziteze fiica fără a anunța în prealabil

și la ore nepotrivite.

A mai reținut

Tribunalul Neamț că în după-amiaza zilei de 17 iunie 2011, victima M.E.,

împreună cu soțul ei M.V., fiica lor C.A.C. și copilul acesteia au mers la

restaurantul „P.” din municipiul Piatra Neamț. Inculpatul i-a telefonat soției

sale, cerându-i să-și viziteze fiica. Au convenit să se întâlnească în fața

locuinței victimei.

În jurul orei 20

30

,

când victima și părțile civile au ajuns în fața blocului unde locuiesc, au

sesizat prezența inculpatului într-un autoturism marca „Hyundai”, după care

inculpatul a luat minora în autoturismul său și a încercat să plece. Partea

civilă, observând că inculpatul se află sub influența băuturilor alcoolice, a luat

copilul, după care, între inculpat, soția și socrii săi a avut loc o discuție

contradictorie. Din buletinul de analiză toxicologică nr. 849 din 19 iunie

2011, rezultă că la ora 00

00

, inculpatul avea în sânge o alcoolemie

de 1,00 gr./%.

A arătat judecătorul

fondului că partea civilă M.V. a telefonat la poliție și a mers la colțul

blocului pentru a-i aștepta pe polițiști. Partea civilă C.A.C. a urcat,

împreună cu copilul, în apartamentul în care locuiesc, iar victima M.E. a rămas

în scara blocului, pentru a-l determina pe M.V. să vină în casă.

Inculpatul a luat de

pe bancheta din spate a autoturismului său o armă de vânătoare, letală, marca

„Baikal”, calibru 5,6x39 mm, care fusese achiziționată de inculpat în mod legal

însă nu a obținut dreptul de a o deține.

După ce a descărcat-o

în interiorul autoturismului, apăsând din greșeală pe trăgaci, inculpatul a

mers în scara blocului și a tras cu arma în victima M.E., de două ori.

Văzând că victima a

căzut, inculpatul s-a întors în autoturismul său și a încercat să se sinucidă

prin împușcare, iar între timp, partea civilă C.A.C., auzind focurile de armă,

a coborât din apartament și a găsit-o pe mama sa căzută. Victima a fost

transportată la Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț, iar la scurt

timp a decedat.

A mai reținut prima

instanță că din raportul de necropsie întocmit de Serviciul de Medicină Legală

Piatra Neamț, rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat plăgii

toracice împușcate având drept consecință leziuni grave ale organelor toracice

cu insuficiență cardio-respiratorie acută consecutivă. Topografia și morfologia

leziunilor tanatogeneratoare pledează pentru producerea lor prin împușcare cu

armă cu glonț metalic, de aproape, victima și agresorul aflându-se față în

față. Între plaga împușcată și deces există legătură de cauzalitate, iar în

momentul decesului victima nu avea alcool în sânge.

Situația de fapt

reținută rezultă din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi

penale respectiv declarațiile părților civile, coroborate cu fișa dosarului de

divorț al inculpatului, cu declarațiile martorilor C.A., V.M. și V.V.S., cu

planșele fotografice și procesul verbal de cercetare la fața locului, probează

că inculpatul a ucis victima cu arma de vânătoare letală pe care o deținea.

Aceste probe se

coroborează și cu declarațiile date de inculpat în cursul urmăririi penale și

în fața instanței, în care a recunoscut săvârșirea faptelor, așa cum au fost

descrise mai sus.

Raportul de expertiză

criminalistică întocmit în cadrul I.P.J. Neamț probează că arma folosită de

inculpat la săvârșirea faptelor este o armă letală și că aceasta nu se putea

declanșa accidental, așa cum a susținut inculpatul în primele declarații.

A arătat judecătorul

fondului că faptele inculpatului, așa cum au fost reținute și dovedite,

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de omor, prev. de art. 174

C. pen., nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prev. de art. 279 alin.

(1) C. pen. și uzul de armă letală, fără drept, prev. de art. 136 din Legea nr.

295/2004 și întrucât prin rechizitoriu inculpatul a fost trimis în judecată sub

o altă încadrare, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea

încadrării juridice.

Pentru a dispune

schimbarea încadrării juridice sub aspectul infracțiunii de omor, Tribunalul

Neamț a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de

omor calificat, prev. de art. 174, 175 lit. i) C. pen., calificarea omorului

fiind determinată de săvârșirea lui în public și s-a considerat în rechizitoriu

că omorul săvârșit în scara unui bloc este un omor săvârșit în public.

Înțelesul expresiei

„faptă săvârșită în public” este explicat prin dispoziția cuprinsă în art. 152

C. pen., prin enumerarea descriptivă a cazurilor în care fapta este considerată

ca fiind săvârșită în public. Astfel, potrivit acestei dispoziții, fapta se

consideră săvârșită în public atunci când a fost comisă: a) într-un loc care

prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă

nu este prezentă nicio persoană; b) în orice alt loc accesibil publicului, dacă

sunt de față două sau mai multe persoane; c) într-un loc neaccesibil

publicului, cu intenția însă ca fapta să fie auzită și dacă acest rezultat s-a

produs față de două sau mai multe persoane; d) într-o adunare sau reuniune de

mai multe persoane, cu excepția reuniunilor care pot fi considerate că au

caracter de familie, datorită naturii relațiilor dintre persoanele

participante; și e) prin orice mijloc cu privire la care făptuitorul și-a dat

seama că fapta ar putea ajunge la cunoștința publicului.

În cauză, inculpatul

a săvârșit omorul în scara unui bloc, de față nefiind prezentă nicio persoană.

Din adresa nr. 16 din 01 septembrie 2011 a Asociației de proprietari – Piatra

Neamț, rezultă că toate apartamentele situate pe scara blocului în care s-a

săvârșit fapta sunt proprietate privată, iar ușa de la intrarea în scara

blocului este prevăzută cu interfon.

Săvârșită în asemenea

împrejurări, fapta inculpatului nu se încadrează în niciunul din cazurile

descrise în art. 152 C. pen., pentru a fi considerată săvârșită în public.

A reținut prima

instanță că primul caz prevăzut în art. 152 C. pen. se referă la un loc care

este totdeauna accesibil publicului, datorită naturii sau destinației lui. Este

vorba despre gări, porturi, parcuri, piețe, străzi, etc. Ori, scara unui bloc

de locuințe, a cărei ușă de acces este prevăzută cu interfon, nu face parte din

această categorie datorită sistemului de siguranță cu care este prevăzută.

Numai în situația în care scara blocului nu ar fi fost prevăzută cu un sistem

de siguranță cum este interfonul, ar fi fost vorba de un loc accesibil

totdeauna publicului.

Fiind săvârșită

într-un loc care nu este accesibil totdeauna publicului, pentru a se încadra în

cazul prevăzut la lit. b) a art. 152 C. pen., este necesar ca la săvârșirea

faptei să fi fost de față două sau mai multe persoane. Ori, în scara blocului,

în momentul în care inculpatul a săvârșit fapta, nu era de față nicio persoană.

A reținut prima

instanță că martora V.M. l-a văzut, de la fereastra apartamentului în care

locuiește, pe inculpat intrând în scara blocului cu pușca în mână, că a auzit

focurile de armă, că a deschis apoi ușa și a văzut, printre scări, victima

căzută, iar apoi l-a văzut, tot de la fereastra apartamentului, pe inculpat

mergând cu arma spre mașina sa, însă, aceasta nu înseamnă că a fost de față la

săvârșirea infracțiunii. Prin săvârșirea unei infracțiuni se înțelege, potrivit

dispozițiilor art. 144 C. pen., săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care

legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și

participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice, în cazul

de față fiind vorba despre uciderea unei persoane. Ori, martora a fost de față

doar în momentele anterioare și ulterioare săvârșirii faptei, nu și în momentul

săvârșirii ei, respectiv acțiunea de ucidere a victimei. Chiar martora a

declarat că nu a văzut ce s-a întâmplat deoarece totul s-a petrecut în casa

scărilor, la intrarea în bloc.

Din același motiv,

nici prezența martorei C.A. în scara blocului, după ce inculpatul a împușcat

victima și după ce acesta a părăsit locul faptei, nu poate conduce la concluzia

că a fost de față la săvârșirea faptei, chiar dacă a fost prezentă în momentele

imediat ulterioare uciderii victimei.

În consecință, în

opinia tribunalului de față la săvârșirea faptei nu a fost prezentă nici o

persoană, astfel că nu poate fi reținută nici lit. b) a art. 152 C. pen.

Nici cazul descris la

lit. c) a art. 152 C. pen. nu poate fi reținut, iar potrivit acestui text,

fapta se consideră săvârșită în public când a fost comisă într-un loc

neaccesibil publicului, cu intenția însă ca fapta să fie auzită și dacă acest

rezultat s-a produs față de două sau mai multe persoane. Nici o probă din cele

administrate nu conduce la concluzia că inculpatul a avut intenția ca fapta să

să fie auzită, adică a urmărit producerea acestui rezultat, iar scara blocului

a cărei ușă este prevăzută cu interfon nu este un loc neaccesibil publicului.

Evidentă este și

inexistența cazului prevăzut la lit. d) a art. 152 C. pen., deoarece inculpatul

nu a săvârșit fapta într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane.

Cât privește cazul

descris la lit. e) a art. 152, Tribunalul Neamț a constatat că de asemenea, că

nu există. În acest caz nu interesează locul în care fapta a fost săvârșită, ci

este necesar ca făptuitorul să-și fi dat seama că fapta ar putea ajunge la

cunoștința publicului, datorită mijlocului folosit. În acest sens, legiuitorul

a avut în vedere mijloacele de comunicare care pot informa publicul

(comunicarea orală sau scrisă), focul de armă neintrând în această categorie.

Din aceste motive,

prima instanță a reținut că încadrarea juridică dată în rechizitoriu faptei

inculpatului de ucidere a victimei, respectiv infracțiunea de omor calificat,

prev. de art. 174, 175 lit. i) C. pen., este greșită. Inculpatul nu a săvârșit

fapta în public, în înțelesul art. 152 C. pen. și nu există nici o altă cauză

de agravare a omorului, astfel că fapta să constituie infracțiunea de omor,

prev. de art. 174 C. pen.

Tot referitor la

încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul este judecat, Tribunalul

Neamț a constatat că e greșită încadrare a faptelor de deținere fără drept de

armă și uz de armă letală, fără drept. Prin rechizitoriu, inculpatul a fost

trimis în judecată pentru infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și

munițiilor, prev. de art. 279 alin. (1), (2) C. pen., rap. la art. 136 din

Legea nr. 295/2004.

În primul rând, este

greșită raportarea dispozițiilor art. 279 C. pen. la cele ale art. 136 din

Legea nr. 295/2004. Cele două texte incriminează fapte distincte, deținerea

armelor și munițiilor și nedepunerea lor la organul competent în termenul fixat

de lege, respectiv uzul de armă letală, fără drept. Prin urmare, este vorba de

infracțiuni distincte și nu de o singură infracțiune.

În al doilea rând,

pentru a exista infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor

în forma prevăzută în art. 279 alin. (2) C. pen., este necesar ca făptuitorul

să nu depună arma sau muniția, în termenul fixat de lege, la organul competent,

în situația în care i s-a respins cererea pentru prelungirea valabilității

permisului. Aceasta înseamnă că făptuitorul a fost posesorul unui permis de

armă, că valabilitatea permisului său nu a fost prelungită și că, ulterior, nu

a depus arma și muniția.

În cauză, inculpatul

nu a fost niciodată posesorul unui permis de armă, astfel că deținerea armei și

a muniției constituie infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor,

prev. de art. 279 alin. (1) C. pen., nefiind incidente și dispozițiile alin.

(2).

În consecință,

Tribunalul Neamț a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor în

rechizitoriu, din infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și munițiilor,

prev. de art. 279 alin. (1), (2) C. pen., rap. la art. 136 din Legea nr.

295/2004, în infracțiunile de nerespectarea regimului armelor și munițiilor,

prev. de art. 279 alin. (1) C. pen. și uzul de armă letală, fără drept, prev.

de art. 136 din Legea nr. 295/2004.

Prin urmare, în

opinia judecătorului fondului faptele săvârșite de inculpat, astfel cum au fost

descrise, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de omor, prev.

de art. 174 C. pen., nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prev. de

art. 279 alin. (1) C. pen. și uzul de armă letală, fără drept, prev. de art.

136 din Legea nr. 295/2004. Infracțiunea de uz de armă letală, fără drept,

prev. de art. 136 din Legea nr. 295/2004 nu este absorbită de infracțiunea de

omor, prev. de art. 174 C. pen. deoarece, pe de o parte, prima este o

infracțiune de pericol care privește regimul armelor și munițiilor, pe când a

doua este o infracțiune de rezultat care privește viața persoanei, iar, pe de

altă parte, pentru ca o infracțiune să o absoarbă pe alta, este necesar ca

infracțiunea absorbită să fie prevăzută ca element constitutiv sau

circumstanțial în conținutul infracțiunii care absoarbe, această situație

neexistând în cazul omorului.

Împotriva acestei

sentințe în termen legal au declarat apel inculpatul C.R. și partea civilă M.V.,

care au criticat-o pentru nelegalitate și neteminicie.

În motivarea apelului

partea civilă M.V., a arătat că în mod greșit instanța de fond a dispus

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat, prevăzut de

art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C.

pen., iar la individualizarea pedepsei nu a reținut o serie de împrejurări ce

țin de tabloul faptic al infracțiunii.

Astfel, în opinia

părții civile apelante prima instanța a aplicat o pedeapsă mult prea mică în

raport de modul și mijloacele săvârșirii faptei, împrejurările în care a fost

săvârșită, scopul urmărit, urmarea produsă, persoana și conduita inculpatului.

Mai arată partea

civilă în motivele de critică că fapta a fost săvârșită prin împușcarea

victimei, folosindu-se o armă letală, o pușcă de vânătoare, deținută fără

autorizație și purtată pe bancheta din spate a mașinii, ceea ce poate duce la

concluzia că inculpatul avea reprezentarea de a o utiliza la un eventual

conflict și în plus fapta a fost săvârșită pe fondul consumului de alcool.

Inculpatul C.R. a

arătat că apelul vizează nereținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante

personale, prevăzute de art. 74 C. pen., printre care se pot enumera: conduita

bună a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii, lipsa antecedentelor

penale, atitudinea acestuia după acest moment, comportamentul în cursul

procesului.

Astfel, apelantul a

arătat că a regretat profund gestul său necugetat, pe care nu și-l poate explica

nici în momentul de față, iar la venirea organelor de poliție a predat arma și

a relatat ceea ce s-a întâmplat.

De asemenea,

apelantul, prin apărător a invocat bună comportare în timpul procesului penal

și a achiesat la despăgubirile civile solicitate, atât sub aspect material cât

și în ceea ce privește daunele morale.

În opinia

inculpatului lipsa antecedentelor penale, comportamentul social avut anterior,

precum și implicarea sa în sprijinirea unor acțiuni social-culturale și

sportive, duc la concluzia că în cauză se pot reține circumstanțele atenuante

prevăzute de art. 74 C. pen. și astfel se impune admiterea apelului și

reducerea pedepsei.

Prin decizia penală

nr. 152 din 13 decembrie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze

minori și familie, a dispus, în baza

art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a

respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.R., împotriva sentinței

penale nr. 96/P din 21 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul

nr. 3709/103/2011.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 400

RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

A constatat că

inculpatul a fost asistat de apărător ales.

În baza art. 379 pct.

2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de partea civilă M.V.,

împotriva sentinței penale nr. 96/P din 21 septembrie 2011, pronunțată de

Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 3709/103/2011 cu privire la cuantumul pedepsei

principale și a pedepsei complementare aplicate inculpatului C.R.

S-a desființat în

parte sentința apelată sub aceste aspecte, reține cauza spre rejudecare și, în

fond:

În baza art. 174 C.

pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe

inculpatul C.R pentru săvârșirea infracțiunii de omor, la pedeapsa de 12 ani

închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 279

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. a

condamnat același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea

regimului armelor și munițiilor, la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 136 din

Legea nr. 295/2004, cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.,

a condamnat același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de armă

letală, fără drept, la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit.

a) în referire la art. 34 lit. b) și 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele

aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa principală de 12

ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de

art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după

executarea pedepsei principale.

În baza art. 383

alin. (1

1

) C. proc. pen. în referire la art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului C.R.

În baza art. 383 alin.

(2) C. proc. pen., s-a dedus în continuare arestarea preventivă a inculpatului

de la 21 septembrie 2011 la zi.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În baza art. 192 alin.

(3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare efectuate cu apelul părții civile au

rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs inculpatul și partea civilă pentru motivele pe larg

expuse în partea introductivă (încheierea de amânare a pronunțării).

Recursul părții

civile este fondat pentru următoarele considerente:

Analizând hotărârile

atacate, se constată că urmare probatoriului administrat, declarațiile

inculpatului date la urmărirea penală și în fața instanței, în care a

recunoscut săvârșirea faptei, astfel cum a fost descrisă coroborat cu

declarațiile părților civile, declarațiile martorilor, planșele fotografice,

procesul verbal de cercetare la fața locului, raportul de necropsie, probează

că inculpatul a ucis cu arma de vânătoare letală pe care o deținea.

Reținându-se însă că,

inculpatul nu a săvârșit fapta într-un loc public și condamnându-l pe acesta

pentru infracțiunea prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., instanțele au dat o

greșită încadrare juridică faptei.

Potrivit art. 152 C.

pen., s-a precizat că fapta se consideră săvârșită în loc public, printre

altele, atunci când aceasta a fost comisă într-un loc care, prin natura sau

destinația lui, este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este

prezentă nicio persoană.

Definiția sintagmei

„în public” prin textul legal menționat, prezintă relevanță juridică, în raport

de împrejurarea că, săvârșirea în aceste condiții a unei fapte intrând sub

incidența legii penale, duce la încadrarea acesteia în cazurile determinate de Partea

Specială a Codului penal, în forma agravantă a infracțiunii de bază.

Ori, „locul public”

se definește prin cele două trăsături - natura și destinația lui, textul

menționat având în vedere, pe de o parte caracterul specific, însușirea

caracteristică, calitatea unui loc, iar pe de altă parte numirea locului aceea

de a fi accesibil publicului.

Totodată, pentru

limitarea oricărui dubiu prin apelarea la cele două trăsături, același text are

în vedere caracterul public al locului chiar dacă nu este prezentă nicio

persoană la momentul comiterii infracțiunii în acel loc.

Prin urmare, orice

restricționare, de orice natură, care nu are drept consecință, modificarea

trăsăturilor de bază, astfel cum stabilește legiuitorul, nu poate conduce la

schimbarea caracterului public al locului.

Sub acest aspect,

ambele instanțe au reținut că fapta a fost săvârșită în scara blocului,

prevăzută cu interfon, deci într-un loc neaccesibil publicului.

Ori, existența

interfonului la ușa de intrare în scara blocului, nu poate conduce la

modificarea „naturii și destinației”, scării de bloc, aceea de a fi accesibilă,

totdeauna publicului, ci de a întări sentimentul de siguranță pentru locatarii

blocului, o siguranță în plus față de ușa de intrare.

În unele împrejurări

însă, chiar și cu acest interfon, prin utilizarea defectuoasă a acestuia sau

folosirea unor tehnici de deblocare, acest sentiment de siguranță este mult

diminuat ajungând la cel asigurat de o ușă.

Sub acest aspect

trebuie subliniat că existența interfonului nu l-a împiedicat pe inculpat să

pătrundă în scara blocului unde a tras cu arma două focuri în victimă și în

acest caz, cerința accesului public fiind îndeplinită.

Așa fiind, Înalta

Curte, va admite recursul părții civile, va casa hotărârile atacate, numai cu

privire la încadrarea juridică a faptei de omor.

În consecință, în

temeiul art. 334 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică din infracțiunea

de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de omor calificat,

prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen.

Cu privire la

recursul inculpatului, care se circumscrie cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. și care vizează reducerea pedepsei prin reținerea

circumstanțelor atenuante, Înalta Curte reține următoarele:

- în raport de gradul

de pericol social concret al faptei săvârșite, de împrejurările în care a fost

comisă împușcarea victimei în zona pieptului cu o pușcă de vânătoare deținută

ilegal, pe fondul consumului de alcool, de starea tensionată creată tocmai de

gelozia inculpatului - consecințele grave – moartea victimei, chiar în

condițiile în care a recunoscut în totalitate faptele reținute în actul de

acuzare însușindu-și probele administrate în instanță, prevalându-se de disp.

art. 320

1

C. proc. pen., se apreciază că nu se justifică reținerea

circumstanțelor atenuante.

- ori, așa cum s-a

arătat raportat la gravitatea faptei și circumstanțele reale și personale un

urma aplicării disp. art. 320

1

C. proc. pen., pedeapsa de 12 ani

închisoare corespunde criteriilor de individualizare a pedepsei.

Ca atare, reținând

critica părții civile dar și a inculpatului cu privire la greșita

individualizare a pedepselor, care circumscriu cazului de casare prev. de art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen., este nefondată.

Pe cale de consecință

Înalta Curte, în temeiul disp. art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Va deduce din

pedeapsă timpul reținerii și arestării preventive de la 18 mai 2011 la zi.

Văzând și disp. art.

192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de partea civilă M.V. împotriva deciziei penale nr. 152 din 13

decembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie,

privind pe inculpatul C.R.

Casează decizia

penală sus-menționată și sentința penală nr. 96/P din 21 septembrie 2011 a Tribunalului Neamț numai cu privire la încadrarea juridică a faptei de omor.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 12 ani

închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani în pedepsele componente pe care le repune

în individualitatea lor, după cum urmează:

- 12 ani închisoare și interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată

de 4 ani pentru infracțiunea de omor prev. de art. 174 C. pen. cu aplic. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

- 2 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de

art. 279 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen.

- 1 an închisoare pentru infracțiunea prev.

de art. 136 din Legea nr. 295/2004 cu aplic. art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen.

În baza disp. art. 334 C. proc. pen. schimbă

încadrarea juridică a faptei de omor, din infracțiunea de omor prev. de art.

174 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174 – 175

lit. i) C. pen., astfel cum a fost fapta încadrată juridic prin rechizitoriu.

În baza disp. art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

cu aplic. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. condamnă pe inculpatul C.R.

la pedeapsa de 12 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de

art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru infracțiunea de omor

calificat.

În baza disp. art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b) și art. 35 alin. (2) C. pen. contopește pedepsele stabilite și aplică

pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul C.R. să execute pedeapsa de 12 ani

închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii

atacate.

Respinge, ca nefondat recursul declarat de

inculpatul C.R. împotriva deciziei penale nr. 152 din 13 decembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

timpul reținerii și arestării preventive de la 18 iunie 2011 la 7 mai 2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 250 RON, din care onorariul apărătorului desemnat

din oficiu până la prezentarea apărătorului ales al inculpatului, în sumă de 50

RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile

judiciare ocazionate de soluționarea recursului părții civile rămân în sarcina

statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 7 mai 2012.