ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1441/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț nr. 348/P/2011 din 09 august 2011, înregistrat la Tribunalul Neamț cu nr. 3709/103/2011 din 09 august 2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.R., cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat, prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prev. de art. 279 alin. (1) și (2) C. pen., rap. la art. 136 din Legea nr. 295/2004. S-a reținut prin rechizitoriu în esență că inculpatul a tras cu o armă de vânătoare, letală cu glonț, pe care nu o deținea în mod legal, asupra victimei M.E.

și i-a cauzat leziuni care au condus la deces. În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe: procesul verbal de cercetare la fața locului, planșa foto, constatarea medico-legală, raportul de expertiză criminalistică a armei, buletinul de analiză a alcoolemiei, copia dosarului întocmit în vederea obținerii permisului de portarmă, adresa I.P.J. Neamț nr. 184864 din 18 iunie 2011, urme biologice prelevate de la locul faptei, corpuri delicte, declarațiile martorilor C.A., V.M., V.V.S., declarațiile părților civile C.A.C., M.V. și M.VA. și declarațiile inculpatului. În cauză, s-au constituit părți civile moștenitorii victimei, respectiv M.V., soțul acesteia, C.A.C. și M.VA., fiicele victimei.

În faza cercetării judecătorești, inculpatul a declarat că recunoaște vinovăția așa cum a fost reținută în rechizitoriu și a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. Tribunalul Neamț a constatat că inculpatul a făcut declarația până la începerea cercetării judecătorești, că a recunoscut în totalitate faptele reținute în actul de sesizare, că are cunoștință și își însușește probele administrate în faza de urmărire penală și că nu a solicitat administrarea de probe noi. În baza art. 320 1 C. proc. pen., a admis cererea de judecare după procedura arătată în acest text. Prin sentința penală nr. 96/P din 21 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 3709/103/2011 în baza art. 334 C. proc.

pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor din infracțiunile de omor calificat, prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prev. de art. 279 alin. (1), (2) C. pen., rap. la art. 136 din Legea nr. 295/2004, în infracțiunile de omor, prev. de art. 174 C. pen., nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prev. de art. 279 alin. (1) C. pen. și uzul de armă letală, fără drept, prevăzută de art. 136 din Legea nr. 295/2004. Tribunalul Neamț l-a condamnat pe inculpatul C.R. pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 174 C. pen., cu aplic. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare și interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.

A fost condamnat același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prev. de art. 279 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare. Tribunalul Neamț l-a condamnat pe același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de armă letală, fără drept, prev. de art. 136 din Legea nr. 295/2004, cu aplic. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare și interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a-II-a și b) C. pen., pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 357 alin. (3) C. proc. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., a fost scăzută din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și al arestării preventive, de la 18 iunie 2011 la zi. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unei arme de foc inscripționată „Baikal” 5,6 x 39 mm, cu țeava în lungime de 75 cm, un tub cartuș calibru 5,6 x 39 mm, un cartuș nepercutat calibru 5,6 x 39 mm, cu lungimea de 4,7 cm, un tub cartuș 5,6 x 39 mm, cinci tuburi cartuș calibru 5,6 x 39 mm, cinci cartușe și un tub cartuș calibru 5,6 x 39 mm, aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Neamț, coletele nr. 9, 1, 3, 4, 5, 6 și 9. În baza art. 109 alin. (3) C. proc.

pen., s-a dispus ca mijloacele materiale de probă să fie conservate până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri – coletele nr. 2, 7, 8, 10, 11, și 12. În baza art. 16 1 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească: - părților civile M.V., C.A.C. și M.VA., suma de 12.000 RON despăgubiri civile; - câte 100.000 RON daune morale fiecăreia dintre părțile civile M.V., C.A.C. și M.VA.; Tribunalul a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales, iar în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., obligă inculpatul să plătească statului 3.000 RON, cheltuieli judiciare avansate. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul C.R.

este soțul părții civile C.A.C., fiica victimei M.E., iar în prezent, cei doi soți sunt în divorț. Între soți, mai ales după nașterea minorei C.A.S., au apărut neînțelegeri cauzate de locuința soților și de gelozia inculpatului, iar pe fondul acestor neînțelegeri, partea civilă C.A.C. s-a mutat, împreună cu minora, la părinții săi, M.V. și victima M.E., într-un apartament situat în Municipiul Piatra Neamț, județul Neamț. După separarea în fapt a soților, neînțelegerile dintre ei s-au intensificat. Inculpatul, uneori sub influența alcoolului, dorea să-și viziteze fiica fără a anunța în prealabil și la ore nepotrivite. A mai reținut Tribunalul Neamț că în după-amiaza zilei de 17 iunie 2011, victima M.E., împreună cu soțul ei M.V., fiica lor C.A.C.

și copilul acesteia au mers la restaurantul „P.” din municipiul Piatra Neamț. Inculpatul i-a telefonat soției sale, cerându-i să-și viziteze fiica. Au convenit să se întâlnească în fața locuinței victimei. În jurul orei 20 30 , când victima și părțile civile au ajuns în fața blocului unde locuiesc, au sesizat prezența inculpatului într-un autoturism marca „Hyundai”, după care inculpatul a luat minora în autoturismul său și a încercat să plece. Partea civilă, observând că inculpatul se află sub influența băuturilor alcoolice, a luat copilul, după care, între inculpat, soția și socrii săi a avut loc o discuție contradictorie. Din buletinul de analiză toxicologică nr. 849 din 19 iunie 2011, rezultă că la ora 00 00 , inculpatul avea în sânge o alcoolemie de 1,00 gr./%.

A arătat judecătorul fondului că partea civilă M.V. a telefonat la poliție și a mers la colțul blocului pentru a-i aștepta pe polițiști. Partea civilă C.A.C. a urcat, împreună cu copilul, în apartamentul în care locuiesc, iar victima M.E. a rămas în scara blocului, pentru a-l determina pe M.V. să vină în casă. Inculpatul a luat de pe bancheta din spate a autoturismului său o armă de vânătoare, letală, marca „Baikal”, calibru 5,6x39 mm, care fusese achiziționată de inculpat în mod legal însă nu a obținut dreptul de a o deține. După ce a descărcat-o în interiorul autoturismului, apăsând din greșeală pe trăgaci, inculpatul a mers în scara blocului și a tras cu arma în victima M.E., de două ori.

Văzând că victima a căzut, inculpatul s-a întors în autoturismul său și a încercat să se sinucidă prin împușcare, iar între timp, partea civilă C.A.C., auzind focurile de armă, a coborât din apartament și a găsit-o pe mama sa căzută. Victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț, iar la scurt timp a decedat. A mai reținut prima instanță că din raportul de necropsie întocmit de Serviciul de Medicină Legală Piatra Neamț, rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat plăgii toracice împușcate având drept consecință leziuni grave ale organelor toracice cu insuficiență cardio-respiratorie acută consecutivă. Topografia și morfologia leziunilor tanatogeneratoare pledează pentru producerea lor prin împușcare cu armă cu glonț metalic, de aproape, victima și agresorul aflându-se față în față.

Între plaga împușcată și deces există legătură de cauzalitate, iar în momentul decesului victima nu avea alcool în sânge. Situația de fapt reținută rezultă din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale respectiv declarațiile părților civile, coroborate cu fișa dosarului de divorț al inculpatului, cu declarațiile martorilor C.A., V.M. și V.V.S., cu planșele fotografice și procesul verbal de cercetare la fața locului, probează că inculpatul a ucis victima cu arma de vânătoare letală pe care o deținea. Aceste probe se coroborează și cu declarațiile date de inculpat în cursul urmăririi penale și în fața instanței, în care a recunoscut săvârșirea faptelor, așa cum au fost descrise mai sus.

Raportul de expertiză criminalistică întocmit în cadrul I.P.J. Neamț probează că arma folosită de inculpat la săvârșirea faptelor este o armă letală și că aceasta nu se putea declanșa accidental, așa cum a susținut inculpatul în primele declarații. A arătat judecătorul fondului că faptele inculpatului, așa cum au fost reținute și dovedite, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de omor, prev. de art. 174 C. pen., nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prev. de art. 279 alin. (1) C. pen. și uzul de armă letală, fără drept, prev. de art. 136 din Legea nr. 295/2004 și întrucât prin rechizitoriu inculpatul a fost trimis în judecată sub o altă încadrare, în baza art. 334 C. proc.

pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice. Pentru a dispune schimbarea încadrării juridice sub aspectul infracțiunii de omor, Tribunalul Neamț a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 174, 175 lit. i) C. pen., calificarea omorului fiind determinată de săvârșirea lui în public și s-a considerat în rechizitoriu că omorul săvârșit în scara unui bloc este un omor săvârșit în public. Înțelesul expresiei „faptă săvârșită în public” este explicat prin dispoziția cuprinsă în art. 152 C. pen., prin enumerarea descriptivă a cazurilor în care fapta este considerată ca fiind săvârșită în public.

Astfel, potrivit acestei dispoziții, fapta se consideră săvârșită în public atunci când a fost comisă: a) într-un loc care prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană; b) în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de față două sau mai multe persoane; c) într-un loc neaccesibil publicului, cu intenția însă ca fapta să fie auzită și dacă acest rezultat s-a produs față de două sau mai multe persoane; d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepția reuniunilor care pot fi considerate că au caracter de familie, datorită naturii relațiilor dintre persoanele participante; și e) prin orice mijloc cu privire la care făptuitorul și-a dat seama că fapta ar putea ajunge la cunoștința publicului.

În cauză, inculpatul a săvârșit omorul în scara unui bloc, de față nefiind prezentă nicio persoană. Din adresa nr. 16 din 01 septembrie 2011 a Asociației de proprietari – Piatra Neamț, rezultă că toate apartamentele situate pe scara blocului în care s-a săvârșit fapta sunt proprietate privată, iar ușa de la intrarea în scara blocului este prevăzută cu interfon. Săvârșită în asemenea împrejurări, fapta inculpatului nu se încadrează în niciunul din cazurile descrise în art. 152 C. pen., pentru a fi considerată săvârșită în public. A reținut prima instanță că primul caz prevăzut în art. 152 C. pen. se referă la un loc care este totdeauna accesibil publicului, datorită naturii sau destinației lui.

Este vorba despre gări, porturi, parcuri, piețe, străzi, etc. Ori, scara unui bloc de locuințe, a cărei ușă de acces este prevăzută cu interfon, nu face parte din această categorie datorită sistemului de siguranță cu care este prevăzută. Numai în situația în care scara blocului nu ar fi fost prevăzută cu un sistem de siguranță cum este interfonul, ar fi fost vorba de un loc accesibil totdeauna publicului. Fiind săvârșită într-un loc care nu este accesibil totdeauna publicului, pentru a se încadra în cazul prevăzut la lit. b) a art. 152 C. pen., este necesar ca la săvârșirea faptei să fi fost de față două sau mai multe persoane. Ori, în scara blocului, în momentul în care inculpatul a săvârșit fapta, nu era de față nicio persoană.

A reținut prima instanță că martora V.M. l-a văzut, de la fereastra apartamentului în care locuiește, pe inculpat intrând în scara blocului cu pușca în mână, că a auzit focurile de armă, că a deschis apoi ușa și a văzut, printre scări, victima căzută, iar apoi l-a văzut, tot de la fereastra apartamentului, pe inculpat mergând cu arma spre mașina sa, însă, aceasta nu înseamnă că a fost de față la săvârșirea infracțiunii. Prin săvârșirea unei infracțiuni se înțelege, potrivit dispozițiilor art. 144 C. pen., săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice, în cazul de față fiind vorba despre uciderea unei persoane.

Ori, martora a fost de față doar în momentele anterioare și ulterioare săvârșirii faptei, nu și în momentul săvârșirii ei, respectiv acțiunea de ucidere a victimei. Chiar martora a declarat că nu a văzut ce s-a întâmplat deoarece totul s-a petrecut în casa scărilor, la intrarea în bloc. Din același motiv, nici prezența martorei C.A. în scara blocului, după ce inculpatul a împușcat victima și după ce acesta a părăsit locul faptei, nu poate conduce la concluzia că a fost de față la săvârșirea faptei, chiar dacă a fost prezentă în momentele imediat ulterioare uciderii victimei. În consecință, în opinia tribunalului de față la săvârșirea faptei nu a fost prezentă nici o persoană, astfel că nu poate fi reținută nici lit. b) a art. 152 C. pen.

Nici cazul descris la lit. c) a art. 152 C. pen. nu poate fi reținut, iar potrivit acestui text, fapta se consideră săvârșită în public când a fost comisă într-un loc neaccesibil publicului, cu intenția însă ca fapta să fie auzită și dacă acest rezultat s-a produs față de două sau mai multe persoane. Nici o probă din cele administrate nu conduce la concluzia că inculpatul a avut intenția ca fapta să să fie auzită, adică a urmărit producerea acestui rezultat, iar scara blocului a cărei ușă este prevăzută cu interfon nu este un loc neaccesibil publicului. Evidentă este și inexistența cazului prevăzut la lit. d) a art. 152 C. pen., deoarece inculpatul nu a săvârșit fapta într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane.

Cât privește cazul descris la lit. e) a art. 152, Tribunalul Neamț a constatat că de asemenea, că nu există. În acest caz nu interesează locul în care fapta a fost săvârșită, ci este necesar ca făptuitorul să-și fi dat seama că fapta ar putea ajunge la cunoștința publicului, datorită mijlocului folosit. În acest sens, legiuitorul a avut în vedere mijloacele de comunicare care pot informa publicul (comunicarea orală sau scrisă), focul de armă neintrând în această categorie. Din aceste motive, prima instanță a reținut că încadrarea juridică dată în rechizitoriu faptei inculpatului de ucidere a victimei, respectiv infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 174, 175 lit. i) C. pen., este greșită.

Inculpatul nu a săvârșit fapta în public, în înțelesul art. 152 C. pen. și nu există nici o altă cauză de agravare a omorului, astfel că fapta să constituie infracțiunea de omor, prev. de art. 174 C. pen. Tot referitor la încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul este judecat, Tribunalul Neamț a constatat că e greșită încadrare a faptelor de deținere fără drept de armă și uz de armă letală, fără drept. Prin rechizitoriu, inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, prev. de art. 279 alin. (1), (2) C. pen., rap. la art. 136 din Legea nr. 295/2004. În primul rând, este greșită raportarea dispozițiilor art. 279 C. pen. la cele ale art. 136 din Legea nr. 295/2004.

Cele două texte incriminează fapte distincte, deținerea armelor și munițiilor și nedepunerea lor la organul competent în termenul fixat de lege, respectiv uzul de armă letală, fără drept. Prin urmare, este vorba de infracțiuni distincte și nu de o singură infracțiune. În al doilea rând, pentru a exista infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor în forma prevăzută în art. 279 alin. (2) C. pen., este necesar ca făptuitorul să nu depună arma sau muniția, în termenul fixat de lege, la organul competent, în situația în care i s-a respins cererea pentru prelungirea valabilității permisului. Aceasta înseamnă că făptuitorul a fost posesorul unui permis de armă, că valabilitatea permisului său nu a fost prelungită și că, ulterior, nu a depus arma și muniția.

În cauză, inculpatul nu a fost niciodată posesorul unui permis de armă, astfel că deținerea armei și a muniției constituie infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, prev. de art. 279 alin. (1) C. pen., nefiind incidente și dispozițiile alin. (2). În consecință, Tribunalul Neamț a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor în rechizitoriu, din infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prev. de art. 279 alin. (1), (2) C. pen., rap. la art. 136 din Legea nr. 295/2004, în infracțiunile de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prev. de art. 279 alin. (1) C. pen. și uzul de armă letală, fără drept, prev. de art. 136 din Legea nr. 295/2004.

Prin urmare, în opinia judecătorului fondului faptele săvârșite de inculpat, astfel cum au fost descrise, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de omor, prev. de art. 174 C. pen., nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prev. de art. 279 alin. (1) C. pen. și uzul de armă letală, fără drept, prev. de art. 136 din Legea nr. 295/2004. Infracțiunea de uz de armă letală, fără drept, prev. de art. 136 din Legea nr. 295/2004 nu este absorbită de infracțiunea de omor, prev. de art. 174 C. pen. deoarece, pe de o parte, prima este o infracțiune de pericol care privește regimul armelor și munițiilor, pe când a doua este o infracțiune de rezultat care privește viața persoanei, iar, pe de altă parte, pentru ca o infracțiune să o absoarbă pe alta, este necesar ca infracțiunea absorbită să fie prevăzută ca element constitutiv sau circumstanțial în conținutul infracțiunii care absoarbe, această situație neexistând în cazul omorului.

Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat apel inculpatul C.R. și partea civilă M.V., care au criticat-o pentru nelegalitate și neteminicie. În motivarea apelului partea civilă M.V., a arătat că în mod greșit instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat, prevăzut de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., iar la individualizarea pedepsei nu a reținut o serie de împrejurări ce țin de tabloul faptic al infracțiunii. Astfel, în opinia părții civile apelante prima instanța a aplicat o pedeapsă mult prea mică în raport de modul și mijloacele săvârșirii faptei, împrejurările în care a fost săvârșită, scopul urmărit, urmarea produsă, persoana și conduita inculpatului.

Mai arată partea civilă în motivele de critică că fapta a fost săvârșită prin împușcarea victimei, folosindu-se o armă letală, o pușcă de vânătoare, deținută fără autorizație și purtată pe bancheta din spate a mașinii, ceea ce poate duce la concluzia că inculpatul avea reprezentarea de a o utiliza la un eventual conflict și în plus fapta a fost săvârșită pe fondul consumului de alcool. Inculpatul C.R. a arătat că apelul vizează nereținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante personale, prevăzute de art. 74 C. pen., printre care se pot enumera: conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii, lipsa antecedentelor penale, atitudinea acestuia după acest moment, comportamentul în cursul procesului.

Astfel, apelantul a arătat că a regretat profund gestul său necugetat, pe care nu și-l poate explica nici în momentul de față, iar la venirea organelor de poliție a predat arma și a relatat ceea ce s-a întâmplat. De asemenea, apelantul, prin apărător a invocat bună comportare în timpul procesului penal și a achiesat la despăgubirile civile solicitate, atât sub aspect material cât și în ceea ce privește daunele morale. În opinia inculpatului lipsa antecedentelor penale, comportamentul social avut anterior, precum și implicarea sa în sprijinirea unor acțiuni social-culturale și sportive, duc la concluzia că în cauză se pot reține circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. și astfel se impune admiterea apelului și reducerea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 152 din 13 decembrie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, a dispus, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.R., împotriva sentinței penale nr. 96/P din 21 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 3709/103/2011. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 400 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. A constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales. În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de partea civilă M.V., împotriva sentinței penale nr. 96/P din 21 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 3709/103/2011 cu privire la cuantumul pedepsei principale și a pedepsei complementare aplicate inculpatului C.R.

S-a desființat în parte sentința apelată sub aceste aspecte, reține cauza spre rejudecare și, în fond: În baza art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul C.R pentru săvârșirea infracțiunii de omor, la pedeapsa de 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 279 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 136 din Legea nr. 295/2004, cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., a condamnat același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de armă letală, fără drept, la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 33 lit. a) în referire la art. 34 lit. b) și 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa principală de 12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 383 alin. (1 1 ) C. proc. pen. în referire la art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului C.R. În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., s-a dedus în continuare arestarea preventivă a inculpatului de la 21 septembrie 2011 la zi.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare efectuate cu apelul părții civile au rămas în sarcina statului. Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul și partea civilă pentru motivele pe larg expuse în partea introductivă (încheierea de amânare a pronunțării). Recursul părții civile este fondat pentru următoarele considerente: Analizând hotărârile atacate, se constată că urmare probatoriului administrat, declarațiile inculpatului date la urmărirea penală și în fața instanței, în care a recunoscut săvârșirea faptei, astfel cum a fost descrisă coroborat cu declarațiile părților civile, declarațiile martorilor, planșele fotografice, procesul verbal de cercetare la fața locului, raportul de necropsie, probează că inculpatul a ucis cu arma de vânătoare letală pe care o deținea.

Reținându-se însă că, inculpatul nu a săvârșit fapta într-un loc public și condamnându-l pe acesta pentru infracțiunea prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., instanțele au dat o greșită încadrare juridică faptei. Potrivit art. 152 C. pen., s-a precizat că fapta se consideră săvârșită în loc public, printre altele, atunci când aceasta a fost comisă într-un loc care, prin natura sau destinația lui, este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană. Definiția sintagmei „în public” prin textul legal menționat, prezintă relevanță juridică, în raport de împrejurarea că, săvârșirea în aceste condiții a unei fapte intrând sub incidența legii penale, duce la încadrarea acesteia în cazurile determinate de Partea Specială a Codului penal, în forma agravantă a infracțiunii de bază.

Ori, „locul public” se definește prin cele două trăsături - natura și destinația lui, textul menționat având în vedere, pe de o parte caracterul specific, însușirea caracteristică, calitatea unui loc, iar pe de altă parte numirea locului aceea de a fi accesibil publicului. Totodată, pentru limitarea oricărui dubiu prin apelarea la cele două trăsături, același text are în vedere caracterul public al locului chiar dacă nu este prezentă nicio persoană la momentul comiterii infracțiunii în acel loc. Prin urmare, orice restricționare, de orice natură, care nu are drept consecință, modificarea trăsăturilor de bază, astfel cum stabilește legiuitorul, nu poate conduce la schimbarea caracterului public al locului.

Sub acest aspect, ambele instanțe au reținut că fapta a fost săvârșită în scara blocului, prevăzută cu interfon, deci într-un loc neaccesibil publicului. Ori, existența interfonului la ușa de intrare în scara blocului, nu poate conduce la modificarea „naturii și destinației”, scării de bloc, aceea de a fi accesibilă, totdeauna publicului, ci de a întări sentimentul de siguranță pentru locatarii blocului, o siguranță în plus față de ușa de intrare. În unele împrejurări însă, chiar și cu acest interfon, prin utilizarea defectuoasă a acestuia sau folosirea unor tehnici de deblocare, acest sentiment de siguranță este mult diminuat ajungând la cel asigurat de o ușă. Sub acest aspect trebuie subliniat că existența interfonului nu l-a împiedicat pe inculpat să pătrundă în scara blocului unde a tras cu arma două focuri în victimă și în acest caz, cerința accesului public fiind îndeplinită.

Așa fiind, Înalta Curte, va admite recursul părții civile, va casa hotărârile atacate, numai cu privire la încadrarea juridică a faptei de omor. În consecință, în temeiul art. 334 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică din infracțiunea de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen. Cu privire la recursul inculpatului, care se circumscrie cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen.

și care vizează reducerea pedepsei prin reținerea circumstanțelor atenuante, Înalta Curte reține următoarele: - în raport de gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, de împrejurările în care a fost comisă împușcarea victimei în zona pieptului cu o pușcă de vânătoare deținută ilegal, pe fondul consumului de alcool, de starea tensionată creată tocmai de gelozia inculpatului - consecințele grave – moartea victimei, chiar în condițiile în care a recunoscut în totalitate faptele reținute în actul de acuzare însușindu-și probele administrate în instanță, prevalându-se de disp. art. 320 1 C. proc. pen., se apreciază că nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante. - ori, așa cum s-a arătat raportat la gravitatea faptei și circumstanțele reale și personale un urma aplicării disp.

art. 320 1 C. proc. pen., pedeapsa de 12 ani închisoare corespunde criteriilor de individualizare a pedepsei. Ca atare, reținând critica părții civile dar și a inculpatului cu privire la greșita individualizare a pedepselor, care circumscriu cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., este nefondată. Pe cale de consecință Înalta Curte, în temeiul disp. art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului. Va deduce din pedeapsă timpul reținerii și arestării preventive de la 18 mai 2011 la zi. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de partea civilă M.V. împotriva deciziei penale nr. 152 din 13 decembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, privind pe inculpatul C.R. Casează decizia penală sus-menționată și sentința penală nr. 96/P din 21 septembrie 2011 a Tribunalului Neamț numai cu privire la încadrarea juridică a faptei de omor. Descontopește pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează: - 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe o durată de 4 ani pentru infracțiunea de omor prev. de art. 174 C. pen. cu aplic. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. - 2 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 279 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. - 1 an închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 136 din Legea nr. 295/2004 cu aplic. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. În baza disp. art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei de omor, din infracțiunea de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174 – 175 lit. i) C. pen., astfel cum a fost fapta încadrată juridic prin rechizitoriu. În baza disp. art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. condamnă pe inculpatul C.R. la pedeapsa de 12 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru infracțiunea de omor calificat. În baza disp. art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (2) C. pen. contopește pedepsele stabilite și aplică pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul C.R. să execute pedeapsa de 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.R. împotriva deciziei penale nr. 152 din 13 decembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 18 iunie 2011 la 7 mai 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales al inculpatului, în sumă de 50 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului părții civile rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 mai 2012.