ÎCCJ, decizie (scj.ro #83773)

Omor calificat. Omor săvârșit în public Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei. Infracțiuni contra vieții, integrității corporale și sănătății. Omuciderea Indice alfabetic: Drept penal - omor calificat - omor săvârșit în public C. pen., art. 152 lit. a), art. 175 alin. (1) lit. i) Omorul comis în scara unui bloc, prevăzută cu interfon, constituie omor calificat săvârșit în public, fiind incidente dispozițiile art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., întrucât existența interfonului nu schimbă caracterul scării blocului, de loc care prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil publicului, în sensul art. 152 lit. a) C. pen. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 1441 din 7 mai 2012 Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț din 9 august 2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.R., pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat, prevăzută în art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzută în art. 279 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 136 din Legea nr. 295/2004. S-a reținut prin rechizitoriu, în esență, că inculpatul a tras cu o armă de vânătoare, letală, cu glonț, pe care nu o deținea în mod legal, asupra victimei M.E. și i-a cauzat leziuni care au condus la deces. În cauză, s-au constituit părți civile moștenitorii victimei, respectiv M.V., soțul acesteia, C.A. și V.M., fiicele victimei. În faza cercetării judecătorești, inculpatul a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. Tribunalul Neamț, constatând că inculpatul a făcut declarația până la începerea cercetării judecătorești, că a recunoscut în totalitate faptele reținute în actul de sesizare, că are cunoștință și își însușește probele administrate în faza de urmărire penală și că nu a solicitat administrarea de probe noi, în baza art. 320 1 C. proc.

pen., a admis cererea de judecare după procedura arătată în acest text. Prin sentința penală nr. 96/P din 21 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Neamț, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor din infracțiunile de omor calificat prevăzută în art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și nerespectarea regimului armelor și munițiilor prevăzută în art. 279 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 136 din Legea nr. 295/2004, în infracțiunile de omor prevăzută în art. 174 C. pen., nerespectarea regimului armelor și munițiilor prevăzută în art. 279 alin. (1) C. pen. și uzul de armă letală, fără drept, prevăzută în art. 136 din Legea nr. 295/2004. Tribunalul neamț l-a condamnat pe inculpatul C.R.

pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută în art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 9 ani închisoare și interzicerea drepturilor civile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. A fost condamnat același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor prevăzută în art. 279 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare. Tribunalul Neamț l-a condamnat pe același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de armă letală, fără drept, prevăzută în art. 136 din Legea nr. 295/2004, cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., la pedeapsa de 9 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa de 9 ani închisoare și interzicerea drepturilor civile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 357 alin. (3) C. proc. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen. În baza art. 16 1 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească: - părților civile M.V., C.A.

și V.M., suma de 12.000 lei despăgubiri civile; - câte 100.000 lei daune morale fiecăreia dintre părțile civile M.V., C.A. și V.M. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul C.R. este soțul părții civile C.A., fiica victimei M.E., iar în prezent cei doi soți sunt în divorț. Între soți, mai ales după nașterea minorei C.S., au apărut neînțelegeri cauzate de locuința soților și de gelozia inculpatului, iar pe fondul acestor neînțelegeri, partea civilă C.A. s-a mutat, împreună cu minora, la părinții săi, M.V. și victima M.E., într-un apartament situat în municipiul Piatra Neamț. După separarea în fapt a soților, neînțelegerile dintre ei s-au intensificat.

Inculpatul, uneori sub influența alcoolului, dorea să-și viziteze fiica fără a anunța în prealabil și la ore nepotrivite. A mai reținut Tribunalul Neamț că, în după-amiaza zilei de 17 iunie 2011, victima M.E., împreună cu soțul ei M.V., fiica lor C.A. și copilul acesteia au mers la restaurantul P. din municipiul Piatra Neamț. Inculpatul i-a telefonat soției sale, cerându-i să-și viziteze fiica. Au convenit să se întâlnească în fața locuinței victimei. În jurul orei 20 30 , când victima și părțile civile au ajuns în fața blocului unde locuiesc, au sesizat prezența inculpatului într-un autoturism, după care inculpatul a luat minora în autoturismul său și a încercat să plece. Parțile civile, observând că inculpatul se află sub influența băuturilor alcoolice, au luat copilul, după care, între inculpat, soția și socrii săi a avut loc o discuție contradictorie.

Din buletinul de analiză toxicologică din 19 iunie 2011 rezultă că, la ora 00 00 , inculpatul avea în sânge o alcoolemie de 1,00 gr. 0 / 00 . A arătat judecătorul fondului că partea civilă M.V. a telefonat la poliție și a mers la colțul blocului pentru a-i aștepta pe polițiști. Partea civilă C.A. a urcat, împreună cu copilul, în apartamentul în care locuiesc, iar victima M.E. a rămas în scara blocului, pentru a-l determina pe M.V. să vină în casă. Inculpatul a luat de pe bancheta din spate a autoturismului său o armă de vânătoare, letală, care fusese achiziționată de inculpat în mod legal, însă nu a obținut dreptul de a o deține. După ce a descărcat-o în interiorul autoturismului, apăsând din greșeală pe trăgaci, inculpatul a mers în scara blocului și a tras cu arma în victima M.E., de două ori.

Văzând că victima a căzut, inculpatul s-a întors în autoturismul său și a încercat să se sinucidă prin împușcare, iar între timp, partea civilă C.A., auzind focurile de armă, a coborât din apartament și a găsit-o pe mama sa căzută. Victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț, iar la scurt timp a decedat. A arătat judecătorul fondului că faptele inculpatului, așa cum au fost reținute și dovedite, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de omor, prevăzută în art. 174 C. pen., nerespectare a regimului armelor și munițiilor, prevăzută în art. 279 alin. (1) C. pen. și uzul de armă letală, fără drept, prevăzută în art. 136 din Legea nr. 295/2004 și, întrucât prin rechizitoriu inculpatul a fost trimis în judecată sub o altă încadrare, în baza art. 334 C. proc.

pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice. Pentru a dispune schimbarea încadrării juridice sub aspectul infracțiunii de omor, Tribunalul Neamț a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor calificat prevăzută în art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., calificarea omorului fiind determinată de săvârșirea lui în public și s-a considerat în rechizitoriu că omorul săvârșit în scara unui bloc este un omor săvârșit în public. Înțelesul expresiei „faptă săvârșită în public” este explicat prin dispoziția cuprinsă în art. 152 C. pen., prin enumerarea descriptivă a cazurilor în care fapta este considerată ca fiind săvârșită în public.

Astfel, potrivit acestei dispoziții, fapta se consideră săvârșită în public atunci când a fost comisă: a) într-un loc care prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană; b) în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de față două sau mai multe persoane; c) într-un loc neaccesibil publicului, cu intenția însă ca fapta să fie auzită și dacă acest rezultat s-a produs față de două sau mai multe persoane; d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepția reuniunilor care pot fi considerate că au caracter de familie, datorită naturii relațiilor dintre persoanele participante și e) prin orice mijloc cu privire la care făptuitorul și-a dat seama că fapta ar putea ajunge la cunoștința publicului.

În cauză, inculpatul a săvârșit omorul în scara unui bloc, de față nefiind prezentă nicio persoană. Din adresa din 1 septembrie 2011 a Asociației de proprietari, rezultă că toate apartamentele situate pe scara blocului în care s-a săvârșit fapta sunt proprietate privată, iar ușa de la intrarea în scara blocului este prevăzută cu interfon. Săvârșită în asemenea împrejurări, fapta inculpatului nu se încadrează în niciunul din cazurile descrise în art. 152 C. pen., pentru a fi considerată săvârșită în public. A reținut prima instanță că primul caz prevăzut în art. 152 C. pen. se referă la un loc care este totdeauna accesibil publicului, datorită naturii sau destinației lui. Este vorba despre gări, porturi, parcuri, piețe, străzi etc. Or, scara unui bloc de locuințe, a cărei ușă de acces este prevăzută cu interfon, nu face parte din această categorie datorită sistemului de siguranță cu care este prevăzută.

Numai în situația în care scara blocului nu ar fi fost prevăzută cu un sistem de siguranță, cum este interfonul, ar fi fost vorba de un loc accesibil totdeauna publicului. Fiind săvârșită într-un loc care nu este accesibil totdeauna publicului, pentru a se încadra în cazul prevăzut la lit. b) a art. 152 C. pen., este necesar ca la săvârșirea faptei să fi fost de față două sau mai multe persoane. Or, în scara blocului, în momentul în care inculpatul a săvârșit fapta, nu era de față nicio persoană. Nici cazul descris la lit. c) a art. 152 C. pen. nu poate fi reținut, iar potrivit acestui text, fapta se consideră săvârșită în public când a fost comisă într-un loc neaccesibil publicului, cu intenția însă ca fapta să fie auzită și dacă acest rezultat s-a produs față de două sau mai multe persoane.

Nicio probă din cele administrate nu conduce la concluzia că inculpatul a avut intenția ca fapta sa să fie auzită, adică a urmărit producerea acestui rezultat. Evidentă este și inexistența cazului prevăzut la lit. d) a art. 152 C. pen., deoarece inculpatul nu a săvârșit fapta într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane. Cât privește cazul descris la lit. e) a art. 152 C. pen., Tribunalul Neamț a constatat, de asemenea, că nu există. În acest caz, nu interesează locul în care fapta a fost săvârșită, ci este necesar ca făptuitorul să-și fi dat seama că fapta ar putea ajunge la cunoștința publicului, datorită mijlocului folosit. În acest sens, legiuitorul a avut în vedere mijloacele de comunicare care pot informa publicul (comunicarea orală sau scrisă), focul de armă neintrând în această categorie.

Din aceste motive, prima instanță a reținut că încadrarea juridică dată în rechizitoriu faptei inculpatului de ucidere a victimei, respectiv infracțiunea de omor calificat prevăzută în art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., este greșită. Inculpatul nu a săvârșit fapta în public, în înțelesul art. 152 C. pen. și nu există nicio altă cauză de agravare a omorului, astfel că fapta sa constituie infracțiunea de omor prevăzută în art. 174 C. pen. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel inculpatul C.R. și partea civilă M.V. Prin decizia nr. 152 din 13 decembrie 2011, Curtea de Apel Bacău, Secția penală, cauze minori și familie a dispus, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.R. împotriva sentinței penale nr. 96/P din 21 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Neamț. În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de partea civilă M.V. împotriva sentinței penale nr. 96/P din 21 septembrie 2011, cu privire la cuantumul pedepsei principale și a pedepsei complementare aplicate inculpatului C.R. S-a desființat, în parte, sentința apelată sub aceste aspecte, reținându-se cauza spre rejudecare și, în fond: În baza art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul C.R. pentru săvârșirea infracțiunii de omor, la pedeapsa de 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 279 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 136 din Legea nr. 295/2004, cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de uz de armă letală, fără drept, la pedeapsa de un an închisoare. În baza art. 33 lit. a) în referire la art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa principală de 12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul și partea civilă. Recursul părții civile este fondat, pentru următoarele considerente: Analizând hotărârile atacate, se constată că urmare a probatoriului administrat, declarațiile inculpatului date la urmărirea penală și în fața instanței, în care a recunoscut săvârșirea faptei, astfel cum a fost descrisă, coroborat cu declarațiile părților civile, declarațiile martorilor, planșele fotografice, procesul-verbal de cercetare la fața locului, raportul de necropsie, se probează că inculpatul a ucis cu arma de vânătoare letală pe care o deținea. Reținându-se, însă, că inculpatul nu a săvârșit fapta într-un public și condamnându-l pe acesta pentru infracțiunea prevăzută în art. 174 alin. (1) C. pen., instanțele au dat o greșită încadrare juridică faptei.

Potrivit art. 152 C. pen., fapta se consideră săvârșită în public, printre altele, atunci când aceasta a fost comisă într-un loc care, prin natura sau destinația lui, este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană. Definiția sintagmei „în public” prin textul legal menționat prezintă relevanță juridică, în raport cu împrejurarea că săvârșirea în aceste condiții a unei fapte intrând sub incidența legii penale duce la încadrarea sa în cazurile determinate de partea specială a Codului penal, în forma agravată a infracțiunii de bază. Or, „locul public” se definește prin cele două trăsături - natura și destinația lui, textul menționat având în vedere, pe de o parte, caracterul specific, însușirea caracteristică, calitatea unui loc, iar pe de altă parte, menirea locului aceea de a fi accesibil publicului.

Totodată, pentru limitarea oricărui dubiu prin apelarea la cele două trăsături, același text are în vedere caracterul public al locului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană la momentul comiterii infracțiunii în acel loc. Prin urmare, orice restricționare, de orice natură, care nu are drept consecință modificarea trăsăturilor de bază, astfel cum stabilește legiuitorul, nu poate conduce la schimbarea caracterului public al locului. Sub acest aspect, ambele instanțe au reținut că fapta a fost săvârșită în scara blocului, prevăzută cu interfon, deci într-un loc neaccesibil publicului. Or, existența interfonului la ușa de intrare în scara blocului nu poate conduce la modificarea „naturii și destinației” scării de bloc, aceea de a fi accesibilă totdeauna publicului, ci de a întări sentimentul de siguranță pentru locatarii blocului, o siguranță în plus față de ușa de intrare.

În unele împrejurări, însă, chiar și cu acest interfon, prin utilizarea defectuoasă a acestuia sau folosirea unor tehnici de deblocare, acest sentiment de siguranță este mult diminuat ajungând la cel asigurat de o ușă. Sub acest aspect trebuie subliniat că existența interfonului nu l-a împiedicat pe inculpat să pătrundă în scara blocului unde a tras cu arma două focuri în victimă, și în acest caz cerința accesului public fiind îndeplinită. Cu privire la recursul inculpatului, care se circumscrie cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

și care vizează reducerea pedepsei prin reținerea circumstanțelor atenuante, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: În raport cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, cu împrejurările în care a fost comisă împușcarea victimei în zona pieptului cu o pușcă de vânătoare deținută ilegal, pe fondul consumului de alcool, cu starea tensionată creată tocmai de gelozia inculpatului, consecințele grave - moartea victimei, chiar în condițiile în care a recunoscut în totalitate faptele reținute în actul de acuzare însușindu-și probele administrate în instanță, prevalându-se de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., se apreciază că nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante.

Or, așa cum s-a arătat, raportat la gravitatea faptei și circumstanțele reale și personale, în urma aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., pedeapsa de 12 ani închisoare corespunde criteriilor de individualizare a pedepsei. În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de partea civilă M.V. împotriva deciziei nr. 152 din 13 decembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, Secția penală, cauze minori și familie, a casat decizia penală menționată și sentința penală nr. 96/P din 21 septembrie 2011 a Tribunalului Neamț, numai cu privire la încadrarea juridică a faptei de omor. A descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

În baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei de omor, din infracțiunea de omor prevăzută în art. 174 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de omor calificat prevăzută în art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. În baza dispozițiilor art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul C.R. la pedeapsa de 12 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru infracțiunea de omor calificat. În baza dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele stabilite și a aplicat pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul C.R.

să execute pedeapsa de 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani. A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate și a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat împotriva deciziei nr. 152 din 13 decembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, Secția penală, cauze minori și familie. Notă: În urma republicării Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor în M. Of. nr. 814 din 17 noiembrie 2011, dispozițiile art. 136 se regăsesc în art. 133.