ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2745/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2745/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului penal de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 12 iulie 2011 pronunțată în dosarul nr. 235/110/2011, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, a menținut în temeiul dispozițiilor art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., starea de arest preventiv a inculpaților U.C., U.R., U.D. și U.I., reținându-se, în esență, că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții stabilite de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de omor fiind închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică în raport de gravitatea și natura faptelor și modalitatea de săvârșire a acestora.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații U.C., U.R., U.D. și U.I. solicitând cercetarea lor în stare de libertate arătând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu impun în continuare privarea de libertate. Analizând încheierea recurată atât prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpații U.C., U.R., U.D. și U.I. au fost trimiși în judecată pentru infracțiunea de omor, întrucât la data de 27 octombrie 2010 i-au aplicat victimei M.T.
mai multe lovituri în zona capului și toracelui, cu diferite obiecte contondente (o bâtă, o furcă, o greblă și o sticlă), cauzându-i decesul. Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea de ședință din 28 octombrie 2010 a Tribunalului Bacău, constatându-se incidența în cauză a dispozițiilor art. 143 raportat la art. 68 1 C. proc. pen. și ale art. 148 lit. f) C. proc. pen. Înalta Curte constată că aceste temeiuri se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților. Astfel, probatoriul administrat ulterior luării măsurii arestării preventive, precum și pronunțarea unei hotărâri de condamnare în primă instanță, chiar nedefinitivă, nu au fost de natură a înlătura concluzia inițială, aceea a existenței probelor cu caracter temeinic care justifică presupunerea rezonabilă că inculpații a săvârșit fapta pentru care sunt cercetați.
La aprecierea pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților U.C., U.R., U.D. și U.I., Înalta Curte are în vedere natura și gravitatea faptelor comise, circumstanțele personale ale acestora, dar și rezonanța socială a infracțiunilor de acest gen. Astfel, se constată că inculpații U.C., U.R., U.D., deși se bucură de circumstanțe personale favorabile, excepție făcând inculpatul U.I. care este recidivist post executoriu, sunt cercetați pentru săvârșirea unei infracțiuni cu un grad de pericol social ridicat, rezultat nu numai din limitele mari de pedeapsă prevăzute de lege, dar și din natura și modalitatea concretă de comitere a acesteia (mai multe persoane împreună i-au aplicat victimei lovituri cu diferite obiecte contondente în zona toracelui și craniului), precum și din urmarea produsă (infracțiune violență care a condus la suprimarea vieții unei persoane).
În plus, chiar dacă au trecut 8 luni de la arestarea preventivă a inculpaților U.C., U.R., U.D. și U.I., se justifică în continuare menținerea acestora în arest, fără ca astfel să se aducă atingere prezumției de nevinovăție de care beneficiază pe durata procesului penal până la pronunțarea unei hotărâri definitive și prevenția provizorie să se transforme într-o executare anticipată a pedepsei, întrucât în raport de circumstanțele cauzei nu s-a depășit la acest moment procesual caracterul rezonabil al detenției preventive. Ca atare, Înalta Curte reține că în cauză nu au intervenit elemente noi de la pronunțarea hotărâri de condamnare care să impună luarea unei măsuri alternative mai puțin restrictivă de libertate, așa cum corect a reținut instanța de apel care a menținut sarea de arest a inculpaților U.C., U.R., U.D.
și U.I. Față de cele reținute, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge ca nefondate recursurile formulat de inculpații U.C., U.R., U.D. și U.I. In raport de soluția ce se va pronunța, instanța îl va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozițiilor art. 192 alin.(2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca nefondat recurile declarate de inculpații U.C., U.R., U.D. și U.I. împotriva încheierii din 12 iulie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 235/110/2011. Obligă recurenții inculpași la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 iulie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.