ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1757/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 14 aprilie 2009

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția conflicte de muncă și asigurări

sociale, a fost respinsă cererea pentru sesizarea Curții Constituționale

formulată de recurenta pârâtă SC P. SA - membru O.M.V.G.

Împotriva acestei încheieri a

declarat recurs reclamanta SC P. SA - membru O.M.V.G.

Prin încheierea de ședință din data

de 30 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, a suspendat judecata cererii de recurs a încheierii

de ședință din 14 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția conflicte de

muncă și asigurări sociale, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.,

constatând că la strigarea cauzei nu a răspuns niciuna dintre părți și că nu

s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de 15 decembrie 2010, Înalta

Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea

discutării perimării.

Analizând această excepție, Înalta

Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire

și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar

împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un

an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a interveni

perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se

află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a

pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Altfel spus, perimarea operează cu

condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un act de procedură în

vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților,

care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

Aceasta este și situația în speță,

unde, după suspendarea judecății recursului pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2

C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 30 noiembrie 2009, părțile au

lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârșit vreun act de

procedură în vederea reluării judecății recursului.

Astfel, din verificarea actelor

dosarului reiese că, până la data de 30 noiembrie 2009 când s-a împlinit

termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc. civ.,

părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea

continuării judecății.

Reținând, așadar, întrunirea în

cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ.,

constatând, totodată, că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează

de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate

constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate

perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat

de pârâta SC P. SA împotriva încheierii de ședință din 26 mai 2009 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 februarie 2011.