ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2492/2011

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin încheierea de

ședință din data de 27 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a VII-a

civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a

respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de pârâta SC P.

SA, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei

încheieri, pârâta SC P. SA a declarat recurs.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, la data de 10 iunie 2009.

Prin încheierea de

ședință din data de 19 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, a suspendat judecata recursului declarat

împotriva încheierii Curții de Apel București, în temeiul art. 242 alin. (1)

pct. 2 C. proc. civ., constatând că la strigarea cauzei nu a răspuns niciuna

dintre părți și că, nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La

data de

10 decembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a repus

cauza pe rol în vederea discutării excepției de perimare a recursului.

Analizând această

excepție, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 248

alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație,

apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se

perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din

vina părții, timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a

interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală

în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această

lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Altfel spus,

perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un

act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de

diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau

posibilitatea să o facă.

Aceasta este și

situația în speță, unde, după suspendarea judecății recursului pe temeiul art.

242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul de judecată din 19

noiembrie 2009, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un

an, fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății

recursului.

Astfel, din

verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 10 decembrie 2010, când

s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C.

proc. civ., părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol

în vederea continuării judecății.

Reținând, așadar,

întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C.

proc. civ., constatând, totodată, că potrivit aceluiași text de lege, perimarea

operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se

poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să

constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de pârâta SC P. SA, Membru OMV Grup, împotriva încheierii de

ședință din data de 27 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VII-a

civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 martie 2011.