ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 96/2012

Asupra contestației în anulare, în

baza lucrărilor dosarului,constată următoarele:

Prin

decizia penală nr. 161/2011, a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva deciziei penale nr. 55 din 14 iunie

2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie. A fost casată în parte decizia penală nr. 55 și sentința penală nr. 548/2009

a Tribunalului Dâmbovița și, în rejudecare, a fost majorată pedeapsa aplicată

inculpatului B.F. de la 5 ani la 7 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. de art.

20 rap. la art. 174-176 C. pen.

A fost respins recursul declarat de

inculpatul B.F. împotriva aceleiași decizii penale.

La data de 21 ianuarie 2011 a fost

emis, de către Tribunalul Dâmbovița, mandatul de executare a pedepsei nr. 833.

La data de 17 august 2011 condamnatul

a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 161 din 20

ianuarie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată

în Dosar nr. 1247/120/2009.

Conform rezoluției din 22 august 2012

s-a dispus restituirea contestației către condamnatul B.F. pentru a se preciza

obiectul cererii sale precum și temeiul juridic al acesteia.

La data de 13 septembrie 2011 a fost

reînregistrată contestația condamnatului.

În esență condamnatul a formulat

contestație în anulare întrucât actul de sesizare al instanței nu are mențiunea

verificat sub aspectul legalității și temeiniciei, fapt ce atrage casarea

hotărârilor pronunțate în cauză și trimiterea acesteia la Parchetul de pe lângă

Tribunalul Dâmbovița pentru refacerea acestuia.

A mai menționat că martorii dar și

nașul părții vătămate au declarat mincinos.

De asemenea condamnatul a mai

considerat că a fost judecat prin prisma trecutului său.

Examinând contestația în anulare prin

prisma dispozițiilor art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta

nu este admisibilă în principiu pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală nr. 548/2009 a

Tribunalului Dâmbovița inculpatul B.F. a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap la art. 174-176 C.

pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) din C. pen. și art. 76 alin. (1) C. pen.,

soluție menținută prin decizia penală nr. 55 din 2011 a Curții de Apel

Ploiești.

Prin decizia penală nr. 161/2011, Înalta

Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești împotriva deciziei penale nr. 55 din 14 iunie 2010 a

Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

A casat în parte decizia penală nr. 55 și sentința penală nr. 548/2009 a

Tribunalului Dâmbovița și rejudecând, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului B.F.

de la 5 ani la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20

rap. la art. 174-176 C. pen. A menținut celelalte dispoziții ale deciziei

atacate.

A respins recursul declarat de

inculpatul B.F. împotriva aceleiași decizii penale.

Potrivit dispozițiilor art. 391 din C.

proc. pen., instanța de judecată este obligată să examineze admisibilitatea în

principiu a cererii de contestație, fără citarea părților.

Conform dispozițiilor art. 388 alin. (1)

C. proc. pen., persoana împotriva căreia de face executarea, poate formula

contestație în anulare pentru motivele indicate expres în art. 386 alin. (1) lit.

a)-e) C. proc. pen., cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării.

Potrivit referatului întocmit de

biroul executări penale și anexat dosarului se observă că data începerii

executării decizei de condamnare este 21 ianuarie 2011.

Astfel că potrivit dispozițiilor art. 388

alin. (1) C. proc. pen., ultima zi în care condamnatul B.F. putea introduce

contestația în anulare împotriva Deciziei nr. 161/2011, era 1 februarie 2011.

În aceste condiții se observă că

cererea condamnatului a fost formulată cel mai devreme la data de 16 august

2011, astfel cum a fost datată de condamnat prima petiție înaintată Înaltei Curți,

cu mult după împlinirea termenului legal pentru introducerea contestației în

anulare.

Față de cele arătate, Înalta Curte

constatând, în baza art. 391 alin. (2) C. proc. pen., că prezenta contestație

nu este făcută în termenul prevăzut de lege, urmează a o respinge ca

inadmisibilă.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația

în anulare formulată de contestatorul condamnat B.F. împotriva deciziei penale nr.

161 din 20 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă recurentul con testator la

plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 17

ianuarie 2012.