ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3198/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța reclamantul L.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța anularea hotărârii nr. 32662 din 4 septembrie 2009, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată și, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că s-a născut la data de 3 aprilie 1945, în perioada în care părinții săi au fost refugiați. În susținerea acțiunii, reclamantul a depus, în copie, acte de stare civilă și hotărârea atacată. Prin sentința civilă nr. 451/CA din 19 octombrie 2009 Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului.

Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul s-a născut la data de 3 aprilie 1945, deci după data limită prevăzută de legiuitor, astfel că o dată cu încetarea persecuțiilor la care au fost supuși părinții săi – 6 martie 1945 - nu se mai poate recunoaște pentru copii născuți după această dată existența unei alte situații decât cea a părinților. Împotriva acestei hotărâri reclamantul L.A. a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivele de recurs recurentul susține că s-a născut în perioada în care părinții săi au fost strămutați din Bulgaria. Recurentul mai arată că dintr-o analiză atentă a art. 1 și art. 2 din O.G. nr. 105/1999, se poate observa că legiuitorul nu distinge între persoane care au suferit în mod direct de pe urma strămutării și cele care au suferit în mod indirect din aceleași motive.

Astfel că nu pot fi excluși de la beneficiile legii copiii celor strămutați și care au suferit și ei aceleași interdicții ca și părinții lor, la care își aveau în mod normal domiciliul. A interpreta altfel, înseamnă a aplica un tratament discriminatoriu față de copiii celor strămutați, în sensul de a-i lipsi de posibilitatea de reparare a prejudiciului moral suferit ca și părinții lor și a încălca astfel voința avută în vedere de legiuitor la momentul adoptării textului normativ. Recurentul mai susține că instanța de fond nu a evocat considerentele ce au dus la soluția prezentului litigiu, încălcând astfel normele imperative prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Recurentul apreciază ca fiind incidente în cauză prevederile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege. Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice. Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. Din actele dosarului rezultă că recurentul este născut la data de 3 aprilie 1945, deci după data limită prevăzută de legiuitor, respectiv 6 martie 1945. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

De asemenea, instanța de control judiciar constată că și motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este întemeiat. Din analiza hotărârii recurate rezultă, fără putință de tăgadă, că aceasta respectă prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, astfel că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Având în vedere cele reținute, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt nefondate și nu pot fi primite, iar hotărârea recurată este temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de L.A., împotriva sentinței civile nr. 451/CA din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 iunie 2010.