ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2240/2011

Asupra contestației de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.

544 din 1 februarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca nefundat, recursul formulat de Ș.I. împotriva

sentinței civile nr. 576 din 2 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sentință prin care s-a admis

cererea reclamantului C.N.S.A.S. și s-a constatat calitatea pârâtului Ș.I. de

colaborator al Securității.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de control judiciar, examinând motivele de recurs încadrate de

către recurent în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., a apreciat

că hotărârea instanței de fond respectă dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C.

proc. civ., fiind motivată corect și concret în fapt și în drept, instanța de

fond expunând considerațiile, în fapt și în drept, care au format convingerea

instanței și care au justificat soluția pronunțată cu aplicarea și

interpretarea corectă a dispozițiilor legale în raport de probele administrate.

Instanța se recurs a

arătat că prin toate cele trei note informative semnate de către recurent se

denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului comunist deoarece

intenția unei persoane de a-și stabili definitiv domiciliul într-un alt stat

sau trecerea frauduloasă a frontierei de stat reprezintă atitudini potrivnice

regimului comunist, pârâtul fiind recrutat de Securitate tocmai în vederea furnizării

unor astfel de informații.

În cauză, s-a

reținut, este îndeplinită și a doua condiție care se referă la vizarea încălcării

unor drepturi fundamentale și nu încălcarea efectivă a acestor drepturi, în

sensul că pârâtul putea și trebuia să conștientizeze posibilele urmări ale

informațiilor furnizate în contextul istoric concret.

A mai apreciat Înalta

Curte că faptul că pârâtul – recurent a fost la rândul său urmărit de

Securitate, în calitate de „sursă” și a avut dosar alături de familia sa nu

infirmă calitatea sa de colaborator al Securității în sensul dispozițiilor art.

2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008,

A mai arătat,

analizând declarațiile de martori depuse în recurs ca acte noi de către

recurentul-pârât, că acestea nu sunt relevante și nu infirmă temeinicia

sentinței de fond. Faptul că martorii, în calitate de persoane urmărite de

Securitate prin intermediul recurentului - pârât apreciază în anul 2011 că nu

le-au fost încălcate drepturile fundamentale și că informațiile furnizate nu au

avut consecințe, nu demonstrează în sensul contrar celor reținute în nota de

constatare și a celor reținute de instanța de fond.

Împotriva acestei

decizii a formulat contestație în anulare recurentul Ș.I., criticând-o prin

prisma dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., solicitând anularea acesteia și

reluarea judecării cererii sale de recurs.

Contestatorul a

susținut că instanța de control judiciar nu a cercetat toate motivele

dezvoltate în cererea sa de recurs, nerăspunzând prin cercetarea punctuală

tuturor argumentelor recurentului aduse în sprijinul motivelor de casare.

Ulterior, prin

completarea motivelor depuse în cauză, a invocat aspecte ținând de recrutarea

sa de către cadre ale UM 0620 București, către care a și dat notele informative

examinate în cauză, unitate ce nu avea legătură cu Securitatea Statului, faptul

că informațiile date nu au fost valorificate și nici nu au dus la îngrădirea

unor drepturi și libertăți fundamentale. A mai invocat excepția

inadmisibilității cererii introduse de către intimatul C.N.S.A.S., excepția

tardivității acțiunii în constatare formulată de către intimat, excepția lipsei

calității sale procesuale active și excepția lipsei de interes.

Înalta

Curte, examinând contestația în anulare și motivele dezvoltate de către

contestator, față de lucrările dosarului și susținerile părților, constată că

aceasta este nefondată, pentru considerentele ce vor fi prezentate în

continuare.

Contestația

în anulare este o cale de atac extraordinară și de retractare, îndreptată

împotriva unor hotărâri judecătorești irevocabile date cu încălcarea anumitor

norme de procedură, care se poate exercita numai în cazurile și condițiile

expres și limitativ prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ.

În speță,

contestatorul a invocat motivul prevăzut de art. 318 C. proc. civ., „instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

Aceste

dispoziții nu pot avea însă ca efect obligarea instanței de recurs să răspundă

punct cu punct tuturor problemelor formulate, fiind suficient dacă aceasta a

procedat la sistematizarea motivelor de recurs, întrucât între acestea exista o

legătură logică, examinându-le împreună.

Înalta

Curte constată că soluția instanței de control judiciar este de natură a

răspunde motivelor de recurs încadrate de către recurentul-contestator în

dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., în ansamblul și potrivit

finalității lor, în speță examinând exhaustiv sentința instanței de fond,

dispozițiile legale incidente și materialul probator, așa cum s-a arătat anterior.

Argumentele

contestatorului privind caracterul și efectele declarațiilor date, calitatea

persoanei căreia au fost date aceste declarații și excepțiile invocate nu pot

fi de natură a fundamenta o altă soluție, în condițiile în care reprezintă, în

fapt, motive de recurs neinvocate în fața instanței a cărei hotărâre este

criticată, și, raportat la înscrisurile dosarului, nu pot fi circumscrise

dispozițiilor art. 318 C. proc. civ.

În aceste

condiții, examinată prin prisma art. 318 C. proc. civ., contestația în anulare

este nefondată.

Pentru

aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta

Curte ca respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de

către Ș.I. împotriva Deciziei civile nr. 544 din 1 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 aprilie 2011.