ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2240/2011

Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 544 din 1 februarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefundat, recursul formulat de Ș.I. împotriva sentinței civile nr. 576 din 2 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sentință prin care s-a admis cererea reclamantului C.N.S.A.S. și s-a constatat calitatea pârâtului Ș.I. de colaborator al Securității. Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar, examinând motivele de recurs încadrate de către recurent în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., a apreciat că hotărârea instanței de fond respectă dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., fiind motivată corect și concret în fapt și în drept, instanța de fond expunând considerațiile, în fapt și în drept, care au format convingerea instanței și care au justificat soluția pronunțată cu aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor legale în raport de probele administrate. Instanța se recurs a arătat că prin toate cele trei note informative semnate de către recurent se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului comunist deoarece intenția unei persoane de a-și stabili definitiv domiciliul într-un alt stat sau trecerea frauduloasă a frontierei de stat reprezintă atitudini potrivnice regimului comunist, pârâtul fiind recrutat de Securitate tocmai în vederea furnizării unor astfel de informații.

În cauză, s-a reținut, este îndeplinită și a doua condiție care se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale și nu încălcarea efectivă a acestor drepturi, în sensul că pârâtul putea și trebuia să conștientizeze posibilele urmări ale informațiilor furnizate în contextul istoric concret. A mai apreciat Înalta Curte că faptul că pârâtul – recurent a fost la rândul său urmărit de Securitate, în calitate de „sursă” și a avut dosar alături de familia sa nu infirmă calitatea sa de colaborator al Securității în sensul dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, A mai arătat, analizând declarațiile de martori depuse în recurs ca acte noi de către recurentul-pârât, că acestea nu sunt relevante și nu infirmă temeinicia sentinței de fond.

Faptul că martorii, în calitate de persoane urmărite de Securitate prin intermediul recurentului - pârât apreciază în anul 2011 că nu le-au fost încălcate drepturile fundamentale și că informațiile furnizate nu au avut consecințe, nu demonstrează în sensul contrar celor reținute în nota de constatare și a celor reținute de instanța de fond. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurentul Ș.I., criticând-o prin prisma dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., solicitând anularea acesteia și reluarea judecării cererii sale de recurs. Contestatorul a susținut că instanța de control judiciar nu a cercetat toate motivele dezvoltate în cererea sa de recurs, nerăspunzând prin cercetarea punctuală tuturor argumentelor recurentului aduse în sprijinul motivelor de casare.

Ulterior, prin completarea motivelor depuse în cauză, a invocat aspecte ținând de recrutarea sa de către cadre ale UM 0620 București, către care a și dat notele informative examinate în cauză, unitate ce nu avea legătură cu Securitatea Statului, faptul că informațiile date nu au fost valorificate și nici nu au dus la îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale. A mai invocat excepția inadmisibilității cererii introduse de către intimatul C.N.S.A.S., excepția tardivității acțiunii în constatare formulată de către intimat, excepția lipsei calității sale procesuale active și excepția lipsei de interes. Înalta Curte, examinând contestația în anulare și motivele dezvoltate de către contestator, față de lucrările dosarului și susținerile părților, constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară și de retractare, îndreptată împotriva unor hotărâri judecătorești irevocabile date cu încălcarea anumitor norme de procedură, care se poate exercita numai în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ. În speță, contestatorul a invocat motivul prevăzut de art. 318 C. proc. civ., „instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”. Aceste dispoziții nu pot avea însă ca efect obligarea instanței de recurs să răspundă punct cu punct tuturor problemelor formulate, fiind suficient dacă aceasta a procedat la sistematizarea motivelor de recurs, întrucât între acestea exista o legătură logică, examinându-le împreună.

Înalta Curte constată că soluția instanței de control judiciar este de natură a răspunde motivelor de recurs încadrate de către recurentul-contestator în dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., în ansamblul și potrivit finalității lor, în speță examinând exhaustiv sentința instanței de fond, dispozițiile legale incidente și materialul probator, așa cum s-a arătat anterior. Argumentele contestatorului privind caracterul și efectele declarațiilor date, calitatea persoanei căreia au fost date aceste declarații și excepțiile invocate nu pot fi de natură a fundamenta o altă soluție, în condițiile în care reprezintă, în fapt, motive de recurs neinvocate în fața instanței a cărei hotărâre este criticată, și, raportat la înscrisurile dosarului, nu pot fi circumscrise dispozițiilor art. 318 C. proc.

civ. În aceste condiții, examinată prin prisma art. 318 C. proc. civ., contestația în anulare este nefondată. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte ca respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de către Ș.I. împotriva Deciziei civile nr. 544 din 1 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2011.