ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2563/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2563/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra contestației în anulare de
față,
Din examinarea lucrărilor din dosar
a constatat următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea adresată Înaltei Curți
la data de 9 februarie 2012, Ș.I. a formulat contestație în anulare împotriva
deciziei nr. 544 din data de 1 februarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție.
Hotărârea Înaltei Curți de
Casație și Justiție
Prin decizia nr. 544 din data de 1
februarie 2011 a fost respins ca nefondat recursul formulat de către
recurentul-pârât Ș.I. împotriva sentinței civile nr. 576 din 2 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această hotărâre,
instanța a reținut că
prin sentința civilă nr. 576 din
data de 2 februarie 2010, Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios
administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de către reclamantul
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu
pârâtul Ș.I. și a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității.
Instanța de control judiciar a
reținut că Ș.I. a semnat angajamentul de colaborare cu securitatea la data de
19 septembrie 1986 sub numele de colaborator „F.”.
A constatat că prin toate cele trei
note informative existente la dosarul colaboratorului se denunțau activități
sau atitudini potrivnice regimului comunist, deoarece intenția unei persoane de
a-și stabili definitiv domiciliul într-un alt stat sau trecerea frauduloasă a
frontierei de stat reprezintă atitudini potrivnice regimului comunist. Instanța
a reținut că motivațiile din acea epocă istorică erau diferite, iar
consecințele erau specifice acelui regim totalitar.
Chiar dacă faptele denunțate
constituiau infracțiuni, evaziunea fiscală sau trecerea frauduloasă a
frontierei de stat, instanța a reținut că acest fapt nu înlătură existența
primei condiții deoarece pârâtul a fost recrutat de Securitate în vederea furnizării
unor astfel de informații care erau privite de Securitate ca potrivnice
regimului comunist, respectiv informații despre cetățenii români care intenționează
să părăsească țara sau care se află în exterior în anturajul „emigrației
ostile”.
Instanța a constatat că deși
pârâtul–recurent a fost la rândul său urmărit de Securitate, în calitate de
„sursă” și a avut dosar alături de familia sa, acest fapt nu infirmă calitatea
sa de colaborator al Securității în sensul dispozițiilor art. 2 lit. b) din
O.U.G. nr. 24/2008.
Instanța de control judiciar a
analizat declarațiile de martor depuse în recurs de recurentul-pârât și a
apreciat că acestea nu sunt relevante și nu infirmă temeinicia sentinței de
fond, constatând că în pricina dedusă judecății este îndeplinită și a doua
condiție care se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale și nu încălcarea
efectivă a acestor drepturi, în sensul că pârâtul putea și trebuia să
conștientizeze posibilele urmări ale informațiilor furnizate în contextul
istoric concret.
Contestația în anulare formulată de
Ș.I.
Contestatorul a criticat soluția
instanței de control judiciar, invocând ca temei al contestației formulate
dispozițiile art. 318 C. proc. civ., arătând că instanța de recurs, dintr-o
greșeală materială, a omis să analizeze întreg materialul probator aflat la
dosarul cauzei și care relevă fără putință de tăgadă că nu a avut calitatea de
colaborator al securității.
De asemenea, a precizat că instanța
de recurs a omis să cerceteze toate motivele de casare, solicitând și
suspendarea executării hotărârii ce se atacă.
II. Decizia Înaltei Curți de Casație
și Justiție
Înalta Curte, analizând contestația în anulare, în
raport cu motivele invocate și cu dispozițiile procedurale aplicabile, o va
respinge pentru următoarele considerente:
Contestația în anulare este o cale
extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru care poate fi
exercitată sunt expres și limitativ prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ.
Potrivit dispozițiilor art. 318 din
acest cod, „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație,
când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,
respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să
cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Noțiunea de „greșeală materială”
folosită de legiuitor în art. 318 C. proc. civ. nu trebuie interpretată altfel
decât în sensul textului legal.
„Greșelile materiale”, conform art. 318 C. proc. civ.,
sunt erori evidente și involuntare cu privire la aspecte esențiale de ordin
formal-procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate; ele nu sunt
greșeli de judecată și nu se referă, deci, la aspectele de fond ale cauzei, cum
ar fi, de exemplu, modul în care instanța a apreciat probele sau a înțeles să
interpreteze o dispoziție legală.
Verificarea unei astfel de greșeli
materiale nu trebuie să implice, așadar, reexaminarea fondului cauzei sau
reaprecierea probelor, deoarece contestația în anulare tinde la desființarea
unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele
expres și limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziții legale nu s-a
urmărit să se pună la dispoziția părților calea recursului la recurs.
Ori, susținând că instanța de recurs
nu a atribuit unui înscris aflat la dosarul cauzei forța probatorie arătată,
contestatorul invocă aspecte care țin de fondul cauzei, de modul în care
instanța de recurs, prin aprecierea probelor și prin stabilirea situației de
fapt, în raport cu interpretarea dată dispozițiilor legale aplicabile, a
înțeles să exercite controlul hotărârii recurate.
Or, aceste aspecte, așa cum s-a
arătat, exced noțiunii de „greșeală materială” în sensul dispozițiilor art. 318
C. proc. civ.
De asemenea, nici critica privind
neanalizarea unui motiv de recurs nu poate fi primită de această instanță,
având în vedere faptul că prin motivele contestației formulate nu s-a arătat
care este motivul de recurs omis de instanța de control judiciar de la analiză.
Pentru considerentele arătate,
contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare
formulată de Ș.I. împotriva deciziei nr. 544 din 1 februarie 2011 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 24 mai 2012.