ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8496/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Încheierea de ședință din 13 februarie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 28456/3/2007, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins cererea de repunere pe rol formulată de apelanta reclamantă I.M., reținând că, prin atitudinea sa procesuală, respectiv, lipsa nejustificată la termenul de judecată acordat pentru discutarea cererii de repunere pe rol, aceasta dovedește lipsă de interes în continuarea procesului. Prin Încheierea de ședință din 19 martie 2009 a aceleiași instanțe, s-a dispus, de asemenea, respingerea cererii de repunere pe rol a cauzei, formulată de către aceeași parte, cu motivarea că apelanta reclamantă nu s-a conformat obligațiilor stabilite de instanță privind achitarea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferent pentru cererea de repunere pe rol și nu s-au depus dovezile solicitate conform art. 8 și 14 din O.U.G.

nr. 51/2008. Recursul formulat de reclamanta I.M. împotriva încheierilor de ședință sus-menționate a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 17 februarie 2010. Prin Încheierea de ședință din 13 octombrie 2010, judecata cauzei a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar la data de 26 octombrie 2011 cauza a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele: Recursul reclamantei a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 17 februarie 2010, judecata acestuia fiind suspendată la data de 13 octombrie 2010 în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., dată de la care părțile nu au mai efectuat nici un act de procedură, lăsând în nelucrare pricina care, din oficiu, a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării conform art. 252 (1) C. proc. civ., părțile fiind legal citate pentru termenul din 30 noiembrie 2011. Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., incident în cauză, " orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de un an " . Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.

Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție. Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege. În speță, de la data suspendării, respectiv, 13 octombrie 2010, și până la data repunerii pe rol din oficiu, și anume, 26 octombrie 2011, nici una din părți nu a întrerupt cursul judecății, lăsând în nelucrare recursul.

Față de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei părții, Înalta Curte constată incidența în cauză a dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamanta I.M. împotriva Încheierilor de ședință din 13 februarie 2009, respectiv, din 13 martie 2009 ale Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2011.