ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1396/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1396/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Reclamanții

H.M., H.A.A. și H.A.M. au solicitat, la data de 26 martie 2009, în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărâre

judecătorească să fie obligat pârâtul la plata prețului de piață al

apartamentului nr. 1 situat în București, sectorul 2, apartament ce a fost

cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995 de către chiriașii P.V. și P.M. prin

contractul de vânzare-cumpărare nr. 1473 din 28 noiembrie 1996 încheiat cu

Primăria Municipiului București, prin SC A. SA, apartament ce a rămas în

proprietatea acestora, valoarea de piață a acestui apartament urmând a fi

stabilită pe baza unei expertize de specialitate, conform prevederilor art. 50

1

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, precum și obligarea la plata cheltuielilor de

judecată ocazionate de acest proces.

În

motivarea acțiunii au arătat că imobilul din București, sectorul 2, a fost

cumpărat de autorii reclamanților H.T. și H.A. - prin actul de vânzare -

cumpărare din 10 octombrie 1944 autentificat sub nr. 21488 și transcris sub nr.

6023 din 10 octombrie 1944 la Tribunalul Ilfov - Secția Notariat - fiind compus

dintr-un imobil parter și etaj.

Imobilul

a fost naționalizat abuziv și ilegal de către regimul comunist, iar după anul

1990 - copii soților H.T. și H.A. (decedați anterior), H.S. și H.A.M. au revendicat

pe cale judecătorească acest imobil, obținând o primă hotărâre de retrocedare

sentința civilă nr. 5827 din 8 iunie 1994 a Judecătoriei Sectorului 2

București, definitivă și irevocabilă, urmată de dispoziția nr. 169 din 10

februarie 1995 a Primăriei Municipiului București de restituire în natură și de

punerea în posesie cu procesul - verbal din 10 martie 1995.

În pofida

faptului că această retrocedare a proprietății nu afecta cu nimic familia P., a

căror locațiune nu le era contestată sau periclitată, aceștia au profitat de

perioada anilor 1995 – 1996, când Procurorul General a atacat cu „recursuri în

anulare" hotărârile de retrocedare și la cererea lor s-a promovat un

recurs în anulare, soldat cu desființarea hotărâri judecătorești de restituire a

imobilului, prin decizia civilă nr. 8919 din 15 martie 1996.

P.V. și

P.M., deși cunoșteau că reclamanții au revendicat acest imobil și că sunt în

litigiu, precum și faptul că, la rândul lor, reclamanții formulaseră o cerere

de restituire în natură a acestui imobil-conform prevederilor Legii nr.

112/1995 (înregistrată sub nr. 384 din 09 mai 1996 la Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 112/1995, sector 2), locuind în imobilul revendicat, au cumpărat

apartamentul nr. 1 cu contractul nr. N 01473 din 28 noiembrie 1996.

În anul

1997 reclamanții au redobândit fostul imobil din s sectorul 2, prin sentința

civila nr. 16492 din 18 decembrie 1997, care a constatat „greșita naționalizare

a imobilului - exceptat conform art. II din Decretul-lege nr. 92/1950",

hotărâre definitivă, irevocabilă și transcrisă sub nr. 2949 din 27 februarie

1998 la Judecătoria Sectorului 2 București.

Cu ocazia

„punerii în posesie" s-a constatat că apartamentul nr. 1 fusese vândut

chiriașilor, familia P., fapt ce nu a fost adus nici la cunoștința reclamanților

și nici a instanței de judecată, în cadrul relațiilor trimise în cursul

procesului de SC A. SA privitoare la situația juridică a mobilului.

În aceste

condiții, reclamanții au fost nevoiți a promova un proces pentru constatarea

nulității contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului, acțiune admisă

inițial prin sentința civilă nr. 17472 din 3 decembrie 1999, respinsă prin

decizia civilă nr. 1713 din 23 mai 2000, rămasă definitivă și irevocabilă prin

decizia civilă nr. 344 din 8 februarie 2001 a Curții de Apel București, secția

a IV a civilă.

La

apariția Legii nr. 10/2001, reclamanții au formulat notificare pentru

restituirea în natură a apartamentului, nesoluționată nici la această dată, și

o nouă acțiune de anulare a contractului nr. N 01473/1996, care a fost

respinsă, prin sentința civilă nr. 10203 din 12 decembrie 2002 a Judecătoriei

Sectorului 2 București și decizia civilă nr. 1094 din 29 mai 2003 a

Tribunalului București, secția a IV a civilă, situație ce a determinat ca

apartamentul nr. 1 să rămână definitiv în proprietatea soților P., iar foștii

proprietari să nu aibă niciun echivalent material urmare a acestei deposedări.

Reclamanții

au arătat că la data de 9 iunie 2004 a intervenit decesul lui H.S. - în cauză

fiind emis CM 114 din 20 octombrie 2004 - moștenitori ai acestuia fiind fiul

său, H.A.A., și soția supraviețuitoare, H.M.

În drept,

au fost invocate dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel

cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009.

La primul

termen de judecată tribunalul a ridicat din oficiu excepția lipsei calității

procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.

Potrivit

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, republicată, astfel cum a fost modificată și

completată prin Legea nr. 1/2009, art. 50 alin. (3) se stabilește că

„restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2)

1

se face de către

Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în

temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările

ulterioare".

Aceste

prevederi legale trebuie corelate cu cele cuprinse în art. 50

1

din

același act normativ, introdus de asemenea, prin Legea nr. 1/2009, conform

cărora „Proprietarii ale căror contracte de vânzare - cumpărare, încheiate cu

respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au

fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au

dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform

standardelor internaționale de evaluare".

Din

interpretarea acestor prevederi legale a rezultat fără echivoc că Ministerului

Finanțelor Publice (fostul Minister al Economiei și Finanțelor) i se conferă

prin lege legitimarea procesuală pasivă numai în privința cererilor având ca

obiect restituirea prețului de piață al imobilelor sau, după caz, restituirea

prețului actualizat achitat de chiriașii care au încheiat contracte de vânzare

- cumpărare privind imobilele preluate abuziv de stat, în temeiul Legii nr.

112/1995, situație ce se explică (parțial) și prin împrejurarea că aceste sume

au fost virate în fondul extrabugetar constituit potrivit art. 13 alin. (6) din

Legea nr. 112/1995.

Tribunalul

a reținut, însă, că prin acțiunea dedusă judecății reclamanți solicită în

contradictoriu cu acest pârât ca instanța să stabilească despăgubirile și să-l oblige

pe acesta la plata acestora către reclamanți, despăgubiri reprezentând măsurile

reparatorii în echivalent solicitate în baza Legii nr. 10/2001 și a notificării

formulate în conformitate cu acest act normativ special de reparație pentru

imobilul situat București, sectorul 2, invocându-se deci calitatea de persoane

îndreptățite la restituire a imobilului preluat abuziv, prin Decretul nr.

92/1950.

Or, în

această situație Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții conferite de

lege nici în ceea ce privește obligarea de a răspunde la notificarea pentru

restituirea imobilului (adresată, de altfel, Primăriei Municipiului București)

și stabilirea calității reclamanților de persoane îndreptățite la restituire

prin echivalent, conform Legii nr. 10/2001, nici în ceea ce privește stabilirea

cuantumului și a plății eventualelor despăgubiri, care se realizează în

conformitate cu procedura specială prevăzută de Titlul VII din Legea nr.

247/2005 (art. 16 și urm., nemodificate prin Legea nr. 1/2009).

În

consecință, constatând că nu există o identitate dintre pârâtul chemat în

judecată și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății la stabilirea

și plata despăgubirilor solicitate de reclamanți, conform dispozițiilor legale

invocate și de aceștia, tribunalul a admis excepția procesuală având acest

obiect. Tribunalul București, secția a III a civilă, prin sentința civilă nr.

623 din 29 aprilie 2009 a respins, astfel, acțiunea împotriva Ministerului

Finanțelor Publice ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate

procesuală pasivă.

Împotriva

acestei sentințe au formulat apel reclamanții criticând, în esență, faptul că,

în calitatea lor de succesori ai foștilor proprietari nu au primit nicio

despăgubire pentru imobilul preluat abuziv de statul român.

Totodată

au considerat că era obligatoriu administrarea unei probe cu expertiză pentru

evaluarea apartamentului.

Au

susținut că instanța a reținut greșit că, deși există obligația de plată,

aceasta nu revine Ministerului Finanțelor Publice, care nu are calitate

procesuală pasivă și că dosarul a fost soluționat în lipsa reclamanților,

astfel încât hotărârea este lovită de nulitate absolută.

Curtea de

Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

prin decizia civilă nr. 580A din 12 noiembrie 2009

a admis apelul

reclamanților, a desființat sentința civilă apelată și a trimis cauza spre

rejudecare tribunalului.

Pentru a

hotărî astfel, Curtea a reținut că reclamanții au stabilit cadrul procesual ca

fiind o acțiune civilă în pretenții, având ca obiect obligarea pârâtei la plata

prețului de piață a apartamentului nr. 1 situat în Municipiul București,

sectorul 2, (fila 1 dosar fond), întemeiată în drept pe dispozițiile art. 50

alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și ale Legii nr. 1/2009.

Raționamentul

primei instanțe s-a materializat pe faptul că în conformitate cu Legea nr.

10/2001, pe baza căreia reclamanții au cerut despăgubiri, Ministerul

Finanțelor, în cadrul procesual indicat, nu are calitate procesuală pasivă.

Curtea de

Apel a statuat că în cauză nu s-a analizat, cu temeinicie, raportul juridic

dedus judecății, chiar dacă în drept reclamanții au invocat dispozițiile art.

50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, coroborată cu Legea nr. 1/2009.

Prima

instanță, greșit a motivat sentința prin raportare strict la dispozițiile Legii

nr. 10/2001.

Legea nr.

10/2001 (modificată prin Legea nr. 247/2005 și Legea nr. 1/2009), care

reglementează modalitățile de plată către chiriași, nu face referire la aceste

despăgubiri, care au alt regim juridic.

Instanța

de fond a reținut corect că foștii proprietari urmează să fie despăgubiți

(Titlul VII din Legea nr. 247/2005), dar pe cale de identitate de rațiune, în

ce privește despăgubirile a apreciat că acestea urmează a fi plătite de

Ministerul Finanțelor Publice, care însă, în cadrul Legii nr. 10/2001 (cu

modificările ulterioare) nu are calitate procesuală pasivă (soluționând cauza

pe excepție).

Acest

ultim considerent trebuie însă înlăturat întrucât, despăgubirea ce se cuvine în

mod justificat foștilor proprietari nu trebuie făcută, însă, după procedura

prevăzută în acest act normativ - Legea nr. 10/2001, cu modificările

ulterioare.

Constatând

că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul pe excepție, Curtea a

admis apelul, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare

primei instanțe.

Împotriva

deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamanții H.M., H.A.A., H.A.M.

și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

Reclamanții

nu au motivat recursul

.

Pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice a criticat decizia în temeiul dispozițiilor art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

arătând că în mod greșit instanța de apel a considerat că are legitimare

procesuală pasivă în prezenta cauză.

Calitate

procesuală pasivă în speță are entitatea învestită potrivit legii cu

soluționarea notificării, respectiv Primăria municipiului București.

Dispozițiile

invocate de reclamanți ca temei de drept al acțiunii lor, și anume Legea nr.

10/2001 și art. 50 alin. (1) și (2) din Legea nr. 1/2009, sunt aplicabile

chiriașilor care au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor conform

Legii nr. 112/2005 și nu foștilor proprietari.

Recursul

reclamanților este nul.

În drept,

recursul este o cale extraordinară de atac, iar soarta sa depinde de modul în

care sunt formulate criticile de nelegalitate, care să se încadreze sau să

permită judecătorului să le încadreze în motivele de recurs prevăzute de

dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Obligația

părții de a arăta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor este prevăzută sub sancțiunea nulității de dispozițiile art.

302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

În

consecință, în măsura în care recursul este nemotivat ori atunci când aspectele

invocate nu pot fi încadrate în vreunul din motivele de recurs, calea de atac

este lovită de nulitate.

În speță,

prin declarația de recurs, reclamanții nu au formulat critici cu privire la

considerentele de fapt și de drept reținute de instanța de apel în justificarea

soluției recurate.

Așa fiind

și cum, în cauză, nu pot fi reținute nici motive de ordine publică, Înalta

Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ.,

că recursul formulat de aceste părți este lovit de nulitate.

Recursul

pârâtului Ministerul Finanțelor Publice este nefondat

.

Înalta

Curte va exercita controlul de legalitate al deciziei recurate, din perspectiva

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., având în vedere cadrul procesual

cu care reclamanții au învestit instanța în prezenta cauză.

Prin

cererea de chemare în judecată, reclamanții au indicat ca temei de drept al

acțiunii introductive de instanță prevederile art. 50 alin. (3) din Legea nr.

10/2001 și ale Legii nr. 1/2009, învederând instanței faptul că potrivit

acestor texte normative pârâtul Ministerul Finanțelor Publice este obligat a

plăti sumele ce se vor stabili prin hotărâri judecătorești, la valoarea de

piață a imobilelor în cauză, din fondul extrabugetar constituit în temeiul

prevederilor Legii nr. 112/1995.

În

esență, pârâtul-recurent nu contestă dreptul reclamanților la despăgubiri, însă

consideră că nu are legitimare procesuală pasivă în procedura legii speciale de

reparație - Legea nr. 10/2001, cu modificările ulterioare, indicată de

reclamanți ca temei de drept al acțiunii.

Referitor

la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor

Publice, critica nu este întemeiată, având în vedere temeiul de drept indicat

de reclamanți - art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea

nr. 1/2009.

Potrivit

art. 50 alin. (3) din Legea nr.10/2001, „restituirea prețului prevăzut la alin.

(2) și (2)

1

se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din

fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr.

112/1995, cu modificările ulterioare”.

Alin. (2)

al art. 50 se referă la

c

ererile sau acțiunile în justiție privind restituirea

prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de

vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au

fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, iar

alin. (2)

1

la c

ererile sau

acțiunile în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al

imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea

prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost

desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Rezultă

că, prin raportare la art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată prin

Legea nr. 1/2009, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice se legitimează

procesual pasiv în acțiunea de restituire a prețului de piață al imobilului,

fiind titularul acestei obligații.

Faptul

dacă reclamanții îndeplinesc sau nu condițiile pentru a putea beneficia de

restituirea prețului de piață al imobilului litigios, în baza textului de lege

pe care și-au întemeiat această pretenție, este o problemă ce ține de fondul

litigiului, iar nu de calitatea procesuală, neputând fi astfel avut în vedere

în argumentarea soluției dată pe calitatea procesuală, cum greșit se pretinde

în recurs.

Față de

aceste considerente, care înlocuiesc motivarea instanței de apel, apare ca

fiind legală decizia acestei instanțe de desființare a sentinței tribunalului

și de trimitere a cauzei spre rejudecare, pentru greșita dezlegare a pricinii

pe excepția lipsei calității procesuale pasive.

Pe cale

de consecință, recursul pârâtului va fi respins, ca nefondat, conform art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

nul recursul declarat de reclamanții H.A.M., H.A.A., H.M. împotriva deciziei

nr. 580/A din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III a

civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice

împotriva deciziei nr. 580/A din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția

a III a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 februarie 2011.