ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1396/2011

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Reclamanții H.M., H.A.A. și H.A.M. au solicitat, la data de 26 martie 2009, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat pârâtul la plata prețului de piață al apartamentului nr. 1 situat în București, sectorul 2, apartament ce a fost cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995 de către chiriașii P.V. și P.M. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1473 din 28 noiembrie 1996 încheiat cu Primăria Municipiului București, prin SC A. SA, apartament ce a rămas în proprietatea acestora, valoarea de piață a acestui apartament urmând a fi stabilită pe baza unei expertize de specialitate, conform prevederilor art. 50 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

În motivarea acțiunii au arătat că imobilul din București, sectorul 2, a fost cumpărat de autorii reclamanților H.T. și H.A. - prin actul de vânzare - cumpărare din 10 octombrie 1944 autentificat sub nr. 21488 și transcris sub nr. 6023 din 10 octombrie 1944 la Tribunalul Ilfov - Secția Notariat - fiind compus dintr-un imobil parter și etaj. Imobilul a fost naționalizat abuziv și ilegal de către regimul comunist, iar după anul 1990 - copii soților H.T. și H.A. (decedați anterior), H.S. și H.A.M.

au revendicat pe cale judecătorească acest imobil, obținând o primă hotărâre de retrocedare sentința civilă nr. 5827 din 8 iunie 1994 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă și irevocabilă, urmată de dispoziția nr. 169 din 10 februarie 1995 a Primăriei Municipiului București de restituire în natură și de punerea în posesie cu procesul - verbal din 10 martie 1995. În pofida faptului că această retrocedare a proprietății nu afecta cu nimic familia P., a căror locațiune nu le era contestată sau periclitată, aceștia au profitat de perioada anilor 1995 – 1996, când Procurorul General a atacat cu „recursuri în anulare" hotărârile de retrocedare și la cererea lor s-a promovat un recurs în anulare, soldat cu desființarea hotărâri judecătorești de restituire a imobilului, prin decizia civilă nr. 8919 din 15 martie 1996. P.V.

și P.M., deși cunoșteau că reclamanții au revendicat acest imobil și că sunt în litigiu, precum și faptul că, la rândul lor, reclamanții formulaseră o cerere de restituire în natură a acestui imobil-conform prevederilor Legii nr. 112/1995 (înregistrată sub nr. 384 din 09 mai 1996 la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, sector 2), locuind în imobilul revendicat, au cumpărat apartamentul nr. 1 cu contractul nr. N 01473 din 28 noiembrie 1996. În anul 1997 reclamanții au redobândit fostul imobil din s sectorul 2, prin sentința civila nr. 16492 din 18 decembrie 1997, care a constatat „greșita naționalizare a imobilului - exceptat conform art. II din Decretul-lege nr. 92/1950", hotărâre definitivă, irevocabilă și transcrisă sub nr. 2949 din 27 februarie 1998 la Judecătoria Sectorului 2 București.

Cu ocazia „punerii în posesie" s-a constatat că apartamentul nr. 1 fusese vândut chiriașilor, familia P., fapt ce nu a fost adus nici la cunoștința reclamanților și nici a instanței de judecată, în cadrul relațiilor trimise în cursul procesului de SC A. SA privitoare la situația juridică a mobilului. În aceste condiții, reclamanții au fost nevoiți a promova un proces pentru constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului, acțiune admisă inițial prin sentința civilă nr. 17472 din 3 decembrie 1999, respinsă prin decizia civilă nr. 1713 din 23 mai 2000, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 344 din 8 februarie 2001 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă.

La apariția Legii nr. 10/2001, reclamanții au formulat notificare pentru restituirea în natură a apartamentului, nesoluționată nici la această dată, și o nouă acțiune de anulare a contractului nr. N 01473/1996, care a fost respinsă, prin sentința civilă nr. 10203 din 12 decembrie 2002 a Judecătoriei Sectorului 2 București și decizia civilă nr. 1094 din 29 mai 2003 a Tribunalului București, secția a IV a civilă, situație ce a determinat ca apartamentul nr. 1 să rămână definitiv în proprietatea soților P., iar foștii proprietari să nu aibă niciun echivalent material urmare a acestei deposedări. Reclamanții au arătat că la data de 9 iunie 2004 a intervenit decesul lui H.S. - în cauză fiind emis CM 114 din 20 octombrie 2004 - moștenitori ai acestuia fiind fiul său, H.A.A., și soția supraviețuitoare, H.M.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009. La primul termen de judecată tribunalul a ridicat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, republicată, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 1/2009, art. 50 alin. (3) se stabilește că „restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2) 1 se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare". Aceste prevederi legale trebuie corelate cu cele cuprinse în art. 50 1 din același act normativ, introdus de asemenea, prin Legea nr. 1/2009, conform cărora „Proprietarii ale căror contracte de vânzare - cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare". Din interpretarea acestor prevederi legale a rezultat fără echivoc că Ministerului Finanțelor Publice (fostul Minister al Economiei și Finanțelor) i se conferă prin lege legitimarea procesuală pasivă numai în privința cererilor având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor sau, după caz, restituirea prețului actualizat achitat de chiriașii care au încheiat contracte de vânzare - cumpărare privind imobilele preluate abuziv de stat, în temeiul Legii nr. 112/1995,

situație ce se explică (parțial) și prin împrejurarea că aceste sume au fost virate în fondul extrabugetar constituit potrivit art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995. Tribunalul a reținut, însă, că prin acțiunea dedusă judecății reclamanți solicită în contradictoriu cu acest pârât ca instanța să stabilească despăgubirile și să-l oblige pe acesta la plata acestora către reclamanți, despăgubiri reprezentând măsurile reparatorii în echivalent solicitate în baza Legii nr. 10/2001 și a notificării formulate în conformitate cu acest act normativ special de reparație pentru imobilul situat București, sectorul 2, invocându-se deci calitatea de persoane îndreptățite la restituire a imobilului preluat abuziv, prin Decretul nr. 92/1950.

Or, în această situație Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții conferite de lege nici în ceea ce privește obligarea de a răspunde la notificarea pentru restituirea imobilului (adresată, de altfel, Primăriei Municipiului București) și stabilirea calității reclamanților de persoane îndreptățite la restituire prin echivalent, conform Legii nr. 10/2001, nici în ceea ce privește stabilirea cuantumului și a plății eventualelor despăgubiri, care se realizează în conformitate cu procedura specială prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 (art. 16 și urm., nemodificate prin Legea nr. 1/2009). În consecință, constatând că nu există o identitate dintre pârâtul chemat în judecată și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății la stabilirea și plata despăgubirilor solicitate de reclamanți, conform dispozițiilor legale invocate și de aceștia, tribunalul a admis excepția procesuală având acest obiect.

Tribunalul București, secția a III a civilă, prin sentința civilă nr. 623 din 29 aprilie 2009 a respins, astfel, acțiunea împotriva Ministerului Finanțelor Publice ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții criticând, în esență, faptul că, în calitatea lor de succesori ai foștilor proprietari nu au primit nicio despăgubire pentru imobilul preluat abuziv de statul român. Totodată au considerat că era obligatoriu administrarea unei probe cu expertiză pentru evaluarea apartamentului. Au susținut că instanța a reținut greșit că, deși există obligația de plată, aceasta nu revine Ministerului Finanțelor Publice, care nu are calitate procesuală pasivă și că dosarul a fost soluționat în lipsa reclamanților, astfel încât hotărârea este lovită de nulitate absolută.

Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 580A din 12 noiembrie 2009 a admis apelul reclamanților, a desființat sentința civilă apelată și a trimis cauza spre rejudecare tribunalului. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că reclamanții au stabilit cadrul procesual ca fiind o acțiune civilă în pretenții, având ca obiect obligarea pârâtei la plata prețului de piață a apartamentului nr. 1 situat în Municipiul București, sectorul 2, (fila 1 dosar fond), întemeiată în drept pe dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și ale Legii nr. 1/2009. Raționamentul primei instanțe s-a materializat pe faptul că în conformitate cu Legea nr. 10/2001, pe baza căreia reclamanții au cerut despăgubiri, Ministerul Finanțelor, în cadrul procesual indicat, nu are calitate procesuală pasivă.

Curtea de Apel a statuat că în cauză nu s-a analizat, cu temeinicie, raportul juridic dedus judecății, chiar dacă în drept reclamanții au invocat dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, coroborată cu Legea nr. 1/2009. Prima instanță, greșit a motivat sentința prin raportare strict la dispozițiile Legii nr. 10/2001. Legea nr. 10/2001 (modificată prin Legea nr. 247/2005 și Legea nr. 1/2009), care reglementează modalitățile de plată către chiriași, nu face referire la aceste despăgubiri, care au alt regim juridic. Instanța de fond a reținut corect că foștii proprietari urmează să fie despăgubiți (Titlul VII din Legea nr. 247/2005), dar pe cale de identitate de rațiune, în ce privește despăgubirile a apreciat că acestea urmează a fi plătite de Ministerul Finanțelor Publice, care însă, în cadrul Legii nr. 10/2001 (cu modificările ulterioare) nu are calitate procesuală pasivă (soluționând cauza pe excepție).

Acest ultim considerent trebuie însă înlăturat întrucât, despăgubirea ce se cuvine în mod justificat foștilor proprietari nu trebuie făcută, însă, după procedura prevăzută în acest act normativ - Legea nr. 10/2001, cu modificările ulterioare. Constatând că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul pe excepție, Curtea a admis apelul, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe. Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamanții H.M., H.A.A., H.A.M. și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. Reclamanții nu au motivat recursul . Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a criticat decizia în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

arătând că în mod greșit instanța de apel a considerat că are legitimare procesuală pasivă în prezenta cauză. Calitate procesuală pasivă în speță are entitatea învestită potrivit legii cu soluționarea notificării, respectiv Primăria municipiului București. Dispozițiile invocate de reclamanți ca temei de drept al acțiunii lor, și anume Legea nr. 10/2001 și art. 50 alin. (1) și (2) din Legea nr. 1/2009, sunt aplicabile chiriașilor care au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor conform Legii nr. 112/2005 și nu foștilor proprietari. Recursul reclamanților este nul. În drept, recursul este o cale extraordinară de atac, iar soarta sa depinde de modul în care sunt formulate criticile de nelegalitate, care să se încadreze sau să permită judecătorului să le încadreze în motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. Obligația părții de a arăta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor este prevăzută sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. În consecință, în măsura în care recursul este nemotivat ori atunci când aspectele invocate nu pot fi încadrate în vreunul din motivele de recurs, calea de atac este lovită de nulitate. În speță, prin declarația de recurs, reclamanții nu au formulat critici cu privire la considerentele de fapt și de drept reținute de instanța de apel în justificarea soluției recurate. Așa fiind și cum, în cauză, nu pot fi reținute nici motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., că recursul formulat de aceste părți este lovit de nulitate. Recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice este nefondat . Înalta Curte va exercita controlul de legalitate al deciziei recurate, din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., având în vedere cadrul procesual cu care reclamanții au învestit instanța în prezenta cauză. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au indicat ca temei de drept al acțiunii introductive de instanță prevederile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și ale Legii nr. 1/2009, învederând instanței faptul că potrivit acestor texte normative pârâtul Ministerul Finanțelor Publice este obligat a plăti sumele ce se vor stabili prin hotărâri judecătorești, la valoarea de piață a imobilelor în cauză, din fondul extrabugetar constituit în temeiul prevederilor Legii nr. 112/1995.

În esență, pârâtul-recurent nu contestă dreptul reclamanților la despăgubiri, însă consideră că nu are legitimare procesuală pasivă în procedura legii speciale de reparație - Legea nr. 10/2001, cu modificările ulterioare, indicată de reclamanți ca temei de drept al acțiunii. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, critica nu este întemeiată, având în vedere temeiul de drept indicat de reclamanți - art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009. Potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr.10/2001, „restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2) 1 se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”.

Alin. (2) al art. 50 se referă la c ererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, iar alin. (2) 1 la c ererile sau acțiunile în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Rezultă că, prin raportare la art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice se legitimează procesual pasiv în acțiunea de restituire a prețului de piață al imobilului, fiind titularul acestei obligații.

Faptul dacă reclamanții îndeplinesc sau nu condițiile pentru a putea beneficia de restituirea prețului de piață al imobilului litigios, în baza textului de lege pe care și-au întemeiat această pretenție, este o problemă ce ține de fondul litigiului, iar nu de calitatea procesuală, neputând fi astfel avut în vedere în argumentarea soluției dată pe calitatea procesuală, cum greșit se pretinde în recurs. Față de aceste considerente, care înlocuiesc motivarea instanței de apel, apare ca fiind legală decizia acestei instanțe de desființare a sentinței tribunalului și de trimitere a cauzei spre rejudecare, pentru greșita dezlegare a pricinii pe excepția lipsei calității procesuale pasive. Pe cale de consecință, recursul pârâtului va fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanții H.A.M., H.A.A., H.M. împotriva deciziei nr. 580/A din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 580/A din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2011.