ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7064/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7064/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin

contestația înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 344/105 din 16 ianuarie

2007, contestatoarea T.S. a chemat în judecată pe intimații Primăria Sinaia,

Consiliul Local Sinaia - prin Primar, solicitând instanței ca prin hotărârea ce

o va pronunța, să se dispună anularea Dispozițiilor nr. 474 din 12 octombrie

2006, nr. 475 din 12 octombrie 2006, desființarea în parte a acestora și

obligarea intimaților să-i restituie în natură, în deplină proprietate și

posesie întregul imobil situat în Sinaia, având construcții și teren de 795 mp,

înlăturarea dreptului de servitute de trecere și de vedere instituit în

favoarea familiei B.

În

motivarea contestației, contestatoarea a arătat că prin cele două dispoziții

sus-menționate, i s-a restituit în natură doar o parte din imobilul în litigiu,

fără să se țină seama că suprafața reală a întregului teren aferent clădirii

restituite este de 795 mp și nicidecum de 518 mp, cât i s-a atribuit în natură

și nu este posibilă stabilirea unor sarcini asupra terenului, în favoarea

proprietarilor B., atât timp cât imobilul a fost preluat abuziv de către Statul

Roman de la autorul său.

Instanța,

având în vedere dispozițiile contestate, a dispus introducerea în cauză în

calitate de intervenienți a moștenitorilor defunctului B.C., în baza căreia

aceștia au solicitat să se constate dreptul lor de proprietate asupra

imobilului situat în Sinaia, dobândit prin cumpărare în baza Legii nr. 112/1995

prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1698 N/1999, motivându-se că autorul

lor a achiziționat legal imobilul în litigiu.

Prin

Sentința civilă nr. 2874 din 11 noiembrie 2009 tribunalul a respins contestația

formulată de contestatoarea T.S., ca neîntemeiată.

A

respins cererea de intervenție formulată de intervenienții N.B.M., B.P.,

B.P.C., B.A.M. și B.D.P. împotriva contestatoarei și în contradictoriu cu

intimații și ceilalți intervenienți, privind constatarea dreptului de

proprietate al intervenienților asupra imobilului situat în Sinaia, jud.

Prahova, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1698/N/1998, ca

inadmisibilă.

Pentru

a pronunța această soluție, Tribunalul Prahova a reținut că, prin Dispoziția

nr. 475 din 12 octombrie 2006 s-a dispus restituirea către contestatoare a unei

părți din imobilul construcție și teren cu destinația de curte de 518 mp, în

exclusivitate, menționându-se că imobilul este grevat de servituțile de trecere

și de vedere în favoarea proprietarilor de locuințe din construcția existentă

pe teren și înstrăinată, fiind respinsă cererea de restituire în natură a

spațiului cu destinația de locuință și a terenului aferent, ce au făcut

obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1698N din 20 octombrie 1998, în

favoarea lui B.C.

Ulterior,

în baza Dispoziției nr. 474 din 12 octombrie 2006 s-a constatat dreptul

contestatoarei de a beneficia de măsuri reparatorii în echivalent - despăgubiri

și au fost propuse acordarea acestora pentru partea din imobilul ce a fost

înstrăinat.

În

cuprinsul dispozițiilor sus-menționate, s-a specificat că imobilul în litigiu a

aparținut defunctului H.T. - autorul contestatoarei, dobândit de către acesta

în proprietate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 33948/1935 și a fost

preluat de către stat prin rechiziție, în urma aplicării Decretului nr.

92/1950, fiind trecut fără titlu în proprietatea statului și susceptibil de

restituire în natură, numai cu privire la partea de construcție și teren rămase

libere, neînstrăinate.

Conform

contractului de vânzare-cumpărare nr. 1698N din 20 octombrie 1998, SC C. SA

Ploiești a înstrăinat autorului intervenienților B.C., o parte din imobilul în

litigiu, terasă și terenul aferent de 38,89 mp.

În

baza Certificatului de moștenitor nr. 30 din 08 aprilie 2005, actelor de stare

civilă existente la dosar, actului de vânzare-cumpărare nr. 33948 din 25 iulie

1935, numitul H.T. a dobândit imobilul situat în Sinaia, pct. Gura Pădurii, iar

de pe urma defunctului H.T. -decedat la 08 iulie 1960 a rămas ca unică

moștenitoare legală acceptantă contestatoarea, în calitate de fiică.

În

cuprinsul Decretului nr. 92/1950 se menționează că s-au naționalizat în urma

aplicării acestui decret de la T.H., imobilele situate în Sinaia; București.

Din

raportul de expertiză tehnică topometrică a ing. B.T., a reieșit că terenul

situat în Sinaia are suprafața de 875 mp, din care 518 mp reprezintă terenul cu

destinație curte, liber de orice construcție, făcând obiectul Dispoziției nr.

475/2006, 266 mp teren sub construcția C1 cu demisol, parter, etaj, mansardă,

46 mp teren sub construcțiile C2 și C3 pe schița de plan și 45 mp teren

destinat servituții de vedere și de trecere în favoarea proprietarilor

construcției C1, fiind suprafața de teren ce asigură accesul la calea publică.

Dispozițiile

art. 1, 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, modificata, stipulează că imobilele

preluate abuziv de stat în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, se

restituie în natură, în caz contrar, urmând să se stabilească măsuri

reparatorii prin echivalent, iar prin imobile preluate abuziv se înțelege,

printre altele și imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950.

Așadar,

din analiza probelor administrate în cauză, a rezultat că autorul

contestatoarei T.H. a dobândit în timpul vieții imobilul în litigiu, imobil

preluat de către stat în urma aplicării Decretului nr. 92/1950, motiv pentru

care, ulterior, contestatoarei, în calitate de moștenitoare a defunctului fost

proprietar T.H. i s-a restituit în natură o parte din imobilul situat în

Sinaia, iar pentru restul imobilului ce a făcut obiectul contractului de

vânzare-cumpărare nr. 1698N/1998 în favoarea autorului intervenienților B.C.,

contestatoarei i s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent, constând în

despăgubiri ce urmau să fie stabilite și calculate potrivit dispozițiilor

legale în materie, prin Dispoziția nr. 474/2006.

S-a

reținut că atât timp cât numai o parte din imobilul în litigiu situat în Sinaia

este liber, constând în terenul de 518 mp curte și o parte din construcția în

litigiu, având demisol, parter, etaj, magazie și că restul terenului

reprezentând parcelele de 266 mp, 46 mp și respectiv 45 mp nu sunt libere,

fiind ocupate de construcții și făcând obiectul unor servituți de trecere și de

vedere, a însemnat că în mod corect i s-a restituit în natură contestatoarei o

parte din imobil, respectiv construcția nevândută și terenul de 518 mp,

întrucât numai această parte din imobil a reprezentat un imobil liber, nefăcând

obiectul unei restituiri sau unei operațiuni de vânzare-cumpărare, mai ales că

terenul de 518 mp nu face obiectul niciunei sarcini.

De

altfel, nu a existat nicio dovadă la dosar că terenul solicitat de

contestatoare de 795 mp reprezintă un teren liber întrucât din raportul de

expertiză tehnică topometrică B.T. a reieșit că numai parcela de teren de 518

mp restituită contestatoarei, a constituit un teren liber de orice sarcini și

nicidecum terenul de 795 mp, cu atât mai mult cu cât parcelele de 266 mp, 46 mp

și 45 mp din suprafața totală reală de teren de 875 mp reprezintă suprafețe

ocupate efectiv de către construcții și grevate de sarcini.

De

asemenea, instanța a respins cererea de intervenție privind constatarea

dreptului de proprietate al intervenienților asupra imobilului situat în

Sinaia, jud. Prahova dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr.

1698/N/1998 ca inadmisibilă, întrucât intervenienții nu au putut pretinde

recunoașterea unui drept de proprietate pe calea unei acțiuni în constatare,

atât timp cât dețin un titlu de proprietate cu privire la același imobil.

Împotriva

sus-menționatei sentințe a declarat apel reclamanta T.S. considerând-o nelegală

și netemeinică, în esență pentru faptul că în mod greșit s-a respins contestația

împotriva Dispozițiilor nr. 474 și 475 din 12 octombrie 2006 emise de Primăria

Sinaia, prin care s-a dispus restituirea în natură numai a suprafeței de 518

mp, în loc să se dispună a se restitui suprafața de 795 mp, cât a solicitat și

cât a dovedit că a avut în proprietate autorul său, neavând nicio relevanță

faptul că diferența de teren este grevată de un drept de servitute de trecere

și servitute de vedere acordată actualilor proprietari ai imobilului, respectiv

intervenienților pentru normala folosire a unei magazii.

A

arătat apelanta că în conformitate cu titlul de proprietate al tatălui său,

terenul în discuție are suprafața de 795 mp, dar în fapt are suprafața de 875

mp, că acest aspect rezultă și din expertizele efectuate în cauză și că în mod

greșit instanța de fond, constatând corect dimensiunile terenului, a procedat

la diminuarea suprafeței acestuia, motivat de faptul că ar fi grevat de

servitute de trecere și de vedere, acestea neputând afecta dreptul de

proprietate al apelantei, ci cel mult posesia.

A

mai susținut aceeași apelantă că instanța de fond a greșit și atunci când a

considerat valabil contractul de vânzare-cumpărare încheiat de intervenienți cu

SC C. SA în baza Legii nr. 112/1991 și drept urmare, nu a dispus a li se

restitui și bunurile dobândite de intervenienți în baza contractului

sus-menționat.

Pe

parcursul soluționării cauzei a decedat apelanta T.S. și față de certificatul

de deces depus la dosar, de declarația de acceptare a succesiunii dată de

Ș.R.M., instanța a dispus introducerea în cauză a unicei moștenitoare a

apelantei, respectiv a numitei Ș.R.M., care a înțeles să-și însușească apelul

promovat de apelantă.

Prin

întâmpinarea depusă la dosar, intimații-intervenienți au solicitat respingerea

apelului ca nefondat.

Prin

Decizia civilă nr. 242 din 16 noiembrie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul

declarat de T.S. - decedată pe parcursul procesului și reprezentată de unica

moștenitoare Ș.R.M., împotriva Sentinței civile nr. 2874 din 11 noiembrie 2008

pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții Primăria Sinaia,

Consiliul Local Sinaia și intervenienții N.B.M., B.P., B.P.C., B.A.M., A.C.,

B.D.P., G.N.

S-a

luat act că intimații-intervenienți N.B.M., B.P., B.P.C., B.A.M., A.C., B.D.P.,

G.N. nu au solicitat cheltuieli de judecată.

În

motivarea deciziei s-a reținut că nu se putea dispune decât restituirea

suprafeței de 518 mp teren pentru că aceasta este liberă de construcții și nu

este afectată de servituți și nu întreaga suprafață. Nu se putea restitui nici

construcția ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat de

intervenienți cu SC C. SA, expertiza B.T. efectuată în cauză arătând că numai

parcela de 518 mp teren constituie teren liber de orice sarcini și nu terenul

de 795 mp, cât dorește apelanta, deoarece parcelele de 266 mp, 46 mp și 45 mp

din suprafața totală reală a terenului de 875 mp sunt ocupate de construcții și

grevate de sarcini.

În

ce privește construcția ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare

încheiat de SC C. SA și intervenienți în baza Legii nr. 112/1995, s-a reținut

că aceasta a fost dobândită de intervenienți la momentul la care imobilul se

afla în proprietatea statului pentru că fusese naționalizat prin Decretul nr.

92/1950 și, în aceste împrejurări, autorul intervenienților a încheiat cu SC C.

SA contractul de vânzare-cumpărare fiind cumpărător de bună-credință, având

reprezentarea la acel moment că dobândește imobilul de la adevăratul

proprietar.

Buna-credință

este prezumată și în cauză nu s-au făcut dovezi care să răstoarne prezumția

bunei-credințe, iar pe de altă parte T.S. ori unica succesoare a acesteia -

Ș.R.M. nu au cerut constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat

între SC C. și autorul intervenienților, astfel că în mod corect nu s-a dispus

restituirea imobilelor ce au făcut obiectul înstrăinării către intervenienți,

toate criticile formulate pe aceste aspecte fiind neîntemeiate.

A

nu avea în vedere drepturile de servitute ce grevează terenul în discuție, este

contrar dispozițiilor legale, și a dispune retrocedarea întregului teren, așa

cum dorește apelanta, cât și a construcțiilor ce au făcut obiectul contractului

de vânzare-cumpărare încheiat de intervenienți, ar însemna să nu se asigure

nici stabilitatea raporturilor juridice rezultate în urma încheierii

contractului de vânzare-cumpărare de către intervenienți și, în final, a se

încălca chiar practica Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia legislația

națională trebuie să asigure o astfel de stabilitate.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta Ș.R.M., invocând

în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În

dezvoltarea motivelor de recurs s-a susținut că atât Primăria Sinaia, cât și

instanțele au reținut că imobilul în întregul său a aparținut autorului

recurentei și a trecut în proprietatea statului fără titlu și că se impune

restituirea în natură a bunului cu excepția părților din imobil care au fost

înstrăinate în mod valabil către intervenienți.

A

susținut recurenta că în contradicție cu această reținere, cu valoare de

principiu, nu s-a dispus restituirea întregii suprafețe de teren.

Astfel

s-a susținut că se impunea restituirea și a suprafeței de 45 mp pe care s-a

constituit un drept de servitute în favoarea intervenienților, cu încălcarea

dispozițiilor art. 480 și 576 C. civ., art. 611, 612, 656, 620, 621 C. civ.

Că

deși s-a reținut că pentru bunurile nerestituite în natură, prin Dispoziția nr.

474/2006, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, nu s-a

observat că suprafețele care s-au propus ca măsuri reparatorii sunt de 39,98 mp

și, respectiv, 9,80 mp și care însumate cu suprafața de teren restituită în

natură recurentei nu totalizează suprafața de teren pe care a avut-o în

proprietate autorul, respectiv 875 mp.

O

altă critică vizează greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 9 și

46 din Legea nr. 112/1995, instanța reținând în mod nelegal că în speță

contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu respectarea legii, în

condițiile în care Statul Român a înstrăinat un bun pe care l-a preluat fără

titlu valabil, iar cumpărătorii au fost de bună-credință.

A

susținut recurenta că prin prezenta acțiune a solicitat și constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, iar instanțele nu s-au

pronunțat.

Recursul

este fondat în parte pentru următoarele considerente:

Din

conținutul Dispozițiilor 475 și 474 din 12 octombrie 2006 emise de Primarul

orașului Sinaia și raportul de expertiză efectuat de expert T.B. rezultă că

autoarei recurentei i s-a recunoscut dreptul, în condițiile Legii nr. 10/2001,

pentru suprafața totală de teren de 875 mp și s-a dispus restituirea în natură

a terenului liber - o parte în proprietatea exclusivă și o parte în

coproprietate (pe cota-parte) în limitele de amplasare a proprietății, astfel:

518 mp teren în exclusivitate; 86,06% din suprafața aflată sub construcția C1,

pe care expertul a identificat-o ca fiind de 266 mp; 23 mp de sub construcția

C2 și 1/2 din suprafața de sub C3.

Rezultă

că în cauză nu s-a dispus restituirea suprafeței de 45 mp, identificată de

expert prin punctele AFED, întrucât ar constitui servitute de trecere și de

vedere a intervenienților către și la proprietatea acestora și nici nu s-au

propus măsuri reparatorii prin echivalent.

Raportat

la prevederile art. 7, 9 și 10 din Legea nr. 10/2001 se constată că această

suprafață de teren este o suprafață de teren liberă, servitutea legală

recunoscută în favoarea intervenienților nefiind un impediment pentru

restituirea în natură, legea stabilind că numai în cazul servituților legale și

altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale nu se

restituie terenurile cu această destinație.

Având

în vedere aceste considerente, urmează a se admite recursul și a dispune

restituirea în natură și a acestei suprafețe de teren.

Celelalte

critici sunt nefondate.

În

mod legal a reținut instanța că în cauză dispozițiile emise de Primarul

orașului Sinaia sunt legale raportat la faptul că reclamanta nu a solicitat, în

termen, constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, iar potrivit

art. 18 lit. c) măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în

situația în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii

nr. 112/1995.

Legalitatea

contractului de vânzare-cumpărare nu poate fi analizată pe cale incidentală în

cadrul unei acțiuni fondate pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001,

partea având la dispoziție acțiunea în constatarea nulității contractului și

care trebuia formulată în termen de 1 an de zile conform art. 45 din lege.

În

cauză, reclamanta nu a făcut dovada că în cauză contractul de vânzare-cumpărare

încheiat în baza Legii nr. 112/1995 a fost constatat nul, acesta producându-și

efecte, intervenienții fiind beneficiarii unui „bun” care se bucură de

protecția legii, în considerarea principiului securității raporturilor

juridice.

Susținerea

recurentei că a învestit instanța și cu acțiune de constatarea nulității

contractului de vânzare-cumpărare este nefondată, instanțele analizând cauza în

limita învestirii.

Având

în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C.

proc. civ. a se admite recursul declarat de reclamanta Ș.R.M., a se admite în

parte apelul, a se schimba în parte soluția, a se admite contestația împotriva

Dispoziției 475/2006 emisă de Primarul orașului Sinaia și a se anula aceasta în

parte, dispunându-se restituirea în natură a suprafeței de 45 mp, urmând a se

reține restul dispozițiilor deciziei și sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de reclamanta Ș.R.M. împotriva Deciziei nr. 242 din 16

noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, pe care o modifică în parte în sensul că:

Admite

în parte apelul formulat de reclamanta T.S., decedată în cursul procesului, și

continuat de Ș.R.M. în calitate de moștenitoare, împotriva Sentinței civile nr.

2874 din 11 noiembrie 2008 a Tribunalului Prahova, secția civilă, pe care o

schimbă în parte în sensul că:

Admite

în parte contestația formulata de T.S. împotriva Dispoziției nr. 475 din 12

octombrie 2006 emisă de Primarul orașului Sinaia, pe care o anulează în parte;

Dispune

restituirea în natură și a suprafeței de 45 mp, identificată în schița anexă la

raportul de expertiză efectuat de expert T.B., prin punctele A, F, E, D, A.

Menține

restul dispozițiilor deciziei și ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2011.

Procesat

de GGC - AZ