ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4055/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4055/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 9 mai 2006, contestatorii

A.T. și G.R. au solicitat, în contradictoriu cu intimații Primarul Orașului

Sinaia, Primăria Sinaia și Orașul Sinaia, anularea în parte a dispoziției nr. 155

din 04 aprilie 2006 emisă de Primarul Orașului Sinaia în baza Legii nr. 10/2001,

în sensul de a dispune restituirea în natură a terenului în suprafață de 600 mp

situat în Sinaia, liber de construcții și acordării de despăgubiri numai pentru

diferența de valoare.

În motivarea cererii,

contestatorii au arătat că, prin dispoziția mai sus menționată s-a constatat

calitatea lor de persoane îndreptățite a beneficia de măsuri reparatorii în

echivalent pentru diferența de valoare încasată, actualizată cu indicele de

inflație, stabilită prin hotărârea nr. 284/1996 a Comisiei Județene Prahova

pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, pentru imobilul compus din locuință,

anexă, garaj și teren în suprafață de 600 mp și valoarea corespunzătoare a

imobilului conform standardelor internaționale de evaluare.

S-a mai arătat că

dispoziția respectivă este nelegală sub aspectul faptului că nu s-a dispus

restituirea în natură a suprafeței de teren liberă de construcția de 600 mp, ce

nu a făcut obiectul vânzării și la care sunt îndreptățiți, potrivit art. 7 din

Legea nr. 10/2001.

La data de 27 iunie 2008,

intervenienții P.I.N. și P.E. au formulat cerere de intervenție în interes

propriu, prin care au solicitat respingerea contestației, pe considerentul că

nu se poate dispune restituirea în natură a terenului în litigiu, întrucât

acesta este necesar folosirii construcțiilor înstrăinate în mod legal în baza

Legii nr. 112/1995.

La termenul de

judecată din 7 noiembrie 2006 s-au introdus în cauză în calitate de

intervenienți și numiții A.A.S. și A.M.

Prin sentința civilă nr.

858 din 5 iunie 2007, Tribunalul Prahova a respins contestația ca neîntemeiată reținând

că terenul de 600 mp, solicitat de contestatori a li se restitui în natură, nu

este teren liber, reprezentând, în realitate, curtea aferentă construcțiilor

proprietatea intervenienților, asigurând folosința normală, corespunzătoare a

acestor construcții, precum și accesul la calea publică.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel contestatorii G.R. și A.T.

În baza art. 285 alin.

(1) C. proc. civ., instanța de apel, din oficiu, a invocat un motiv de nulitate

de ordine publică, ce vizează nepronunțarea de către prima instanță asupra

fondului cererii de intervenție admisă în principiu.

Prin decizia civilă nr.

43 din 11 februarie 2008, Curtea de Apel Ploiești a admis apelurile formulate

de către contestatori, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre

rejudecare la aceeași instanță, pentru a se pronunța asupra fondului tuturor

cererilor cu care a fost investită.

Dosarul a fost

înregistrat la Tribunalul Prahova sub nr. 2514/105/2008.

La termenul de

judecată din data de 9 mai 2008, apărătorul contestatorilor a învederat

instanței că intervenientul A.M. a decedat, urmând să fie introduși în cauză,

în calitate de succesori, soția supraviețuitoare - A.A.S. - și A.A.M. și A.A.M.A.,

în calitate de descendenți gradul 1.

La dosar au fost

depuse de către intervenienții A.A.S., A.A.M. și A.A.M.A., concluzii scrise.

Prin aceste

concluzii, intervenienții au arătat că niciuna dintre parcele nu poate fi

restituită, inclusiv parcele de 276 mp si 278 mp identificate de expertul

consilier

B.

al contestatorilor, deoarece, în

cazul restituirii către contestatori a unei parcele ar însemna ca o parte din

construcțiile cumpărate de intervenienți să fie demolate, fapt ce ar determina

imposibilitatea acestora de a pătrunde la calea publică de la construcțiile

intervenienților.

Tribunalul Prahova,

prin sentința civilă nr. 2384 pronunțată la 23 septembrie 2008, a admis în parte contestația formulată de contestatorii A.T. și G.R., prin procurator M.H., în

contradictoriu cu intimații Primăria orașului Sinaia, Primarul orașului Sinaia,

Orașul Sinaia, intimații-intervenienți A.A.M., A.A.M.A., A.A.S., P.I.N. și P.E.,

a anulat în parte dispoziția nr. 155 din 04 aprilie 2006, emisă de Primarul

Orașului Sinaia în baza Legii nr. 10/2001, în sensul că a dispus restituirea în

natură a terenului în suprafață de 185 mp, identificat prin raport de expertiză

S.A., menținând în rest dispoziția contestată.

Prin aceeași sentință

tribunalul a respins cererea de intervenție formulată de A.A.M., A.A.M.A., A.A.S.

ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această sentință, Tribunalul Prahova a reținut că, din analiza probelor

administrate în cauză, a rezultat că autorul contestatorilor A.T., A.T., au

deținut în timpul vieții în calitate de proprietari imobilele situate în

Sinaia, ce au fost preluate de către stat la 26 iulie 1948 în baza Legii nr. 119/1948,

respectiv la 10 decembrie 1958 în baza Decretului nr. 92/1950, însă ulterior,

în urma intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995, contestatorilor li s-au

acordat despăgubiri în baza Hotărârii nr. 248/1996 în valoare totală de 86.706.276

lei pentru imobilul situat în Sinaia ce a aparținut autorului lor.

În baza Legii nr. 10/2001,

prin dispoziția nr. 707 din 14 octombrie 2005, a fost restituită în natură

celor doi contestatori partea de imobil situat in Sinaia, ce a aparținut

bunicului lor A.T., având un teren de 778 mp și o construcție cu parter și

etaj.

Prin contractul de

vânzare cumpărare nr. 1503/1996, 1537/1998, intervenienții au cumpărat imobilul

din Sinaia, ce a aparținut autorului contestatorilor, respectiv A.T., preluat

de către stat în baza D.92/1950, având două apartamente cu 3 camere și

dependințe și respectiv 2 camere, dependințe, anexe și parcele de teren de sub

construcție de 111,98 mp și 67,26 mp, construcții care se află pe un teren de

600 mp ce nu a fost înstrăinat.

Din raportul de

expertiză tehnică S.A., a reieșit că terenul situat în Sinaia, are suprafața

totală de 1378 mp., din care 778 mp, împreună cu construcțiile amplasate pe

acesta, este proprietatea contestatorilor în baza dispoziției nr. 707 din 14

octombrie 2005, iar restul de teren de 600 mp pct. 2-3-4-5-6-7-8-9-14,

constituie suprafața de teren în litigiu pe care se află construcțiile ce au

fost înstrăinate intervenienților, astfel încât ținându-se seama de suprafața

de teren necesară unei folosiri normale a tuturor construcțiilor proprietatea

intervenienților, de accesul la aceste construcții, de amenajările necesare, de

căminele de apă, de anexe, de existența în pantă a terenului cu un zid de

sprijin amplasat pe teren, suprafața de teren ce putea fi restituită in natură

era de 185 mp pct. 2-3-4-A-B-5-6-7-8-9-14.

Faptul că

intervenienții au solicitat întreaga suprafață de teren ca fiind destinată

folosirii normale a construcțiilor, nu a constituit un motiv pentru ca instanța

de judecată să respingă contestația, deoarece conform art. 7 din Legea nr. 10/2001

contestatorii au dreptul la restituirea în natură a suprafeței respective, iar

pentru suprafețele vândute, la diferența dintre valoarea încasată și valoarea

corespunzătoare a imobilului.

Instanța de fond a

mai reținut că, a respinge contestația formulată echivalează cu a aduce

atingere substanței dreptului de proprietate al contestatorilor, reiterând

astfel, abuzurile săvârșite asupra proprietății particulare din perioada

anterioară.

Totodată, tribunalul

nu a reținut aspectele invocate de către intervenienții A., în sensul că prin

restituirea în natură se încalcă dreptul acestora de a avea acces la calea

publică, întrucât la data achiziționării construcțiilor cunoșteau situația

juridica a terenului pe care se afla calea de acces.

De asemenea, s-a mai

reținut că nici susținerile acestora în sensul că numitul M.N. este cel care

dorește să achiziționeze terenul în litigiu, nu are relevanță în această speță,

față de faptul că nu constituie obiect al prezentului litigiu, reprezentând

simple raporturi cunoscute de către intervenienți.

În ceea ce privește

solicitarea contestatorilor privind omologarea variantei a I-a, respectiv a II-a

din raportul de expertiză B.N., instanța de fond a respins-o, reținând că prin

acea variantă nu se ține seama de suprafața de teren necesară unei folosiri

normale a tuturor construcțiilor proprietatea intervenienților, de accesul la

aceste construcții, de amenajările necesare, de căminele de apă, de anexe, de

existența în pantă a terenului cu un zid de sprijin amplasat pe teren.

Împotriva sentinței

pronunțată de Tribunalul Prahova au declarat apel Primăria Oraș Sinaia, prin

primar V.O., intervenienții A.A.M., A.A.M.A., A.A.S. și intervenienții P.I.N.

și P.E., toți considerând-o nelegală și netemeinică.

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile

în cauză, Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 101 din 14 mai 2009, a constatat că apelurile sunt fondate, pentru următoarele considerentele :

Din probatoriul

administrat rezultă că autorii contestatorilor – A.T. și A.T. - au dobândit în

proprietate imobilele situate în Sinaia, care au fost preluate de stat în baza

Legii nr. 119/1948 și a Decretului nr. 92/1950.

Ulterior apariției

Legii nr. 112/1995, prin hotărârea nr. 248/1996 a Comisiei de aplicare a Legii nr.

112/1995, s-au acordat contestatorilor despăgubiri în valoare totală de

86.706.276 lei pentru imobilul situat în Sinaia, ce a aparținut lui A.T.

Ulterior, în baza

Legii nr. 10/2001, prin dispoziția nr. 707/2005, s-a dispus restituirea către contestatori

a părții din imobilul situat în Sinaia, ce a aparținut bunicului A.T., compus

din 770 mp. și construcție cu parter și etaj, prin contractele de vânzare

cumpărare nr. 1503/1996, nr. 1537/1998, vânzându-se intervenienților imobilul

din Sinaia, fost proprietatea lui A.T., preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950,

compus din două apartamente cu 3 camere și dependințe și respectiv 2 camere și

dependințe și parcelele de teren de sub construcții de 111,98 mp. și 67,26 mp.,

construcțiile aflându-se pe un teren de 600 mp. ce nu a fost înstrăinat.

Din totalul terenului

de 1378 mp, suprafața de 778 și construcțiile aflate pe acesta au devenit

proprietatea contestatorilor prin dispoziția nr. 707/2005, restul de 600 mp

fiind terenul în litigiu pe care parțial se află amplasate construcțiile înstrăinate

intervenienților, rămânând în accepțiunea expertului S.A. liber și posibil de

restituit suprafața de 185 mp teren.

În acest context,

contestatorii au formulat notificările 1114 din 25 iunie 2001 și 1053 din 28

noiembrie 2005 prin care au solicitat a li se acorda măsuri reparatorii prin echivalent

pentru imobilele în litigiu, corespunzător valorii de piață imobilului și

terenului aferent.

Prin Hotărârile nr. 283

și 284/1996 contestatorii au primit despăgubiri, fapt menționat de altfel și în

notificarea nr. 1053 din 28 noiembrie 2005 prin care au solicitat în baza Legii

nr. 10/2001 măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea încasată

actualizată cu indicele de inflație.

Urmare acestei

notificări, s-a emis dispoziția nr. 155 din 4 aprilie 2006, emisă de Primarul

orașului Sinaia, prin care se recunoaște dreptul intimaților contestatori de a

beneficia de măsuri reparatori pentru diferența dintre valoarea încasată și

valoarea actualizată a imobilelor în discuție.

Sub acest aspect se

constată că, prin notificarea 1053/2005, intimații au solicitat măsuri

reparatorii prin echivalent și nu restituirea în natură a terenului ce face

obiectul prezentei cauze.

Așa fiind, s-a

constatat că, în ce privește această critică, toate apelurile sunt întemeiate

deoarece instanța de fond, respectiv Tribunalul Prahova, nu putea să anuleze în

parte dispoziția nr. 155 din 4 aprilie 2006, emisă de Primarul orașului Sinaia

în baza Legii nr. 10/2001 și să dispună restituirea în natură a terenului de

185 mp, chiar și în condițiile în care acesta ar fi fost liber în sensul legii.

Cea de-a doua critică

formulată de apelanții intervenienți, în sensul că nu se putea dispune

restituirea în natură a terenului pentru că acesta nu este liber, este de

asemenea întemeiată.

Din expertiza efectuată

în cauză, din planșele fotografice depuse la dosar, rezultă că această porțiune

de 185 mp teren se află situată în interiorul curții unde sunt amplasate

imobilele proprietatea intervenienților, dobândite conform Legii nr. 112/1995

și nu poate fi restituită în natură deoarece ea deservește proprietățile

intervenienților, pe acesta se află scara de acces, zidul de piatră de sprijin

și împrejmuirile terenului, constituind o enclavă în interiorul acestor

împrejmuiri.

În plus, a-l

restituit în natură ar însemna a se crea o permanentă stare conflictuală între

părți, a se aduce atingere drepturile de proprietate ai actualilor proprietari

ai construcțiilor care au fost dobândite conform Legii nr. 112/1995,

neputându-se discuta de reaua credință a intervenienților la momentul

dobândirii imobilelor deoarece aceștia au cumpărat imobilele după ce

contestatori lor li s-au acordat despăgubiri bănești.

Terenul în discuție

deservește folosinței normale a construcțiilor proprietatea intervenienților,

face parte din curtea acestora, este unicul acces la calea publică, astfel că

nu îndeplinește cerințele de a fi liber spre a putea fi restituit în natură.

Cât privește prima

critică formulată de Primăria orașului Sinaia, în sensul că terenul nu poate fi

restituit în natură date fiind prevederile art. 7 alin. (1) și (5) din Legea nr.

1/2009 care a modificat Legea nr. 10/2001, în conformitate cu care imobilele

înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 (construcții și terenuri) nu se pot

restitui în natură și că acesta ar fi textul de lege pentru care se impunea a

se respinge contestația intimaților, urmează a se observa că este neîntemeiată,

dat fiind faptul că aceste dispoziții introduse prin Legea modificatoare nr. 1/2009

au intrat în vigoare la 30 ianuarie 2009, ori contestatorii au formulat

notificarea anterior apariției acestei legi și intrării ei în vigoare.

Având în vedere toate

aceste considerente, Curtea de Apel Ploiești a apreciat că toate apelurile sunt

întemeiate, motiv pentru care au fost admise și, pe cale de consecință, a fost schimbată

în tot sentința și, pe fond, s-a respins contestația formulată.

Față de o atare

soluție, instanța de apel a considerat că se impune a se admite și cererea de

intervenție formulată de intervenienții P.I.N. și P.E., chiar dacă prin această

cerere intervenienții nu au făcut decât apărări, fără a solicita ceva anume.

Împotriva deciziei

civile nr. 101 din 14 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești au

declarat recurs contestatorii A.T. și G.R., invocând motivele de nelegalitate

prevăzute de dispozițiile art. 305 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

În ceea ce privește

motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 305 pct. 5 C. proc. civ.,

recurenții susțin că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de

intervenție formulată de A.A., A.A.M. și A.A.M.A. care a fost admisă în

principiu, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 129 alin. (6) C.

proc. civ. și conduce la nulitatea hotărârii pronunțate, în considerarea

dispozițiilor art. 105 C. proc. civ.

Cu privire la motivul

de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenții arată că instanța de apel a încălcat dispozițiile legii reparatorii,

dar și dreptul lor de proprietate.

Astfel, în mod greșit

instanța a apreciat că soluția admiterii contestației este nelegală întrucât,

pe de o parte, prin notificarea adresată unității administrativ-teritoriale au

solicitat doar acordarea de despăgubiri pentru imobilul ce nu a fost restituit

în natură, iar pe de altă parte, terenul nu este liber.

Susțin recurenții că,

prin notificarea adresată autorității administrative, au solicitat restituirea

în natură a imobilului ce a aparținut autorilor lor, motiv pentru care

susținerea instanței de apel, în sensul că o astfel de cerere a fost formulată

pentru prima dată în fața instanței de judecată, este nefondată.

Se mai susține că

nefondată este și aprecierea instanței referitoare la faptul că terenul în

suprafață de 185 mp, identificat ca fiind liber de către expert, nu poate fi

restituit în natură întrucât deservește folosinței normale a construcțiilor

proprietatea intervenienților, în realitate această suprafață de teren

neafectând construcțiile intervenienților care se află la limita opusă a

terenului de 600 mp.

Astfel, prin soluția

pronunțată, recurenții consideră că instanța a încălcat dreptul de proprietate asupra

terenului ce le-a fost transmis contestatorilor, ca efect al succesiunii, de

către autorul lor.

Intimații A.A., A.A.M.

și A.A.M.A., P.E. și P.I.N., precum și Primăria orașului Sinaia, Primarul

orașului Sinaia, Orașul Sinaia au formulat întâmpinări, solicitând respingerea

recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de apel.

Analizând recursul

prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că acesta este

nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed:

Primul motiv de

recurs invocat de recurenți, cel prevăzut de dispozițiile art. 305 pct. 5 C.

proc. civ., în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de

intervenție formulată de A.A., A.A.M. și A.A.M.A., este nefondat întrucât

aceștia nu au formulat o cerere de intervenție cu care să investească instanța

și prin care să-și formuleze propriile pretenții sau să susțină interesele

uneia din părți.

La termenul de

judecată din 7 noiembrie 2006, Tribunalul Prahova a dispus, din oficiu, introducerea

în cauză, în calitate de intervenienți a numiților A.A.S. și A.M. (acesta din

urmă a decedat ulterior, fiind introduși în cauză, în calitate de succesori,

soția supraviețuitoare - A.A.S. - și A.A.M. și A.A.M.A., în calitate de

descendenți gradul 1), constatând că o parte din construcția care se află pe

terenul în litigiu este proprietatea acestora.

Prin urmare, instanța

nu s-a pronunțat asupra cererii de intervenție formulată de A.A., A.A.M. și A.A.M.A.

întrucât o asemenea cerere nu a fost formulată, nici în scris și nici verbal,

de către aceștia, cum de altfel au și declarat prin întâmpinare și concluziile

scrise depuse la dosar în recurs, introducerea lor în cauză fiind dispusă de

instanță din oficiu doar pentru opozabilitate.

Nefondată este și

critica ce vizează motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Anterior formulării

contestației ce formează obiectului prezentului dosar, contestatorii s-au

adresat Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 a orașului Sinaia cu o cerere

de restituire în natură a imobilului situat în Sinaia.

Prin Hotărârea nr. 284/1996

contestatorii au primit despăgubiri în cuantum de 86.706.276 lei, la art. 4

fiind individualizat imobilul, inclusiv terenul în suprafață de 600 mp și

valoarea corespunzătoare. Hotărârea nu a fost contestată, fiind pusă și în

executare.

Ulterior, prin

notificarea nr. 1053 din 28 noiembrie 2005 adresată Primarului Orașului Sinaia,

contestatorii au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferența

dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele de inflație, stabilită prin

Hotărârea nr. 284/1996, pentru imobilul menționat anterior.

Dispoziția nr. 155

din 04 aprilie 2006, emisă de Primarul Orașului Sinaia în baza Legii nr. 10/2001

în soluționarea acestei notificări, a constatat dreptul recurenților de a

beneficia de măsuri reparatorii în echivalent pentru diferența de valoare

încasată, actualizată cu indicele de inflație, stabilită prin hotărârea nr. 284/1996

a Comisiei Județene Prahova pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, pentru

imobilul compus din locuință, anexă, garaj și teren în suprafață de 600 mp și

valoarea corespunzătoare a imobilului conform standardelor internaționale de

evaluare.

Așa cum am menționat

anterior, la art. 1 și 4 din Hotărârea nr. 284/1996 a fost individualizat

imobilul ce face și obiectul dispoziției nr. 155 din 04 aprilie 2006 emisă de

Primarul Orașului Sinaia, terenul de 185 mp identificat prin raportul de

expertiză S.A. făcând parte din cei 600 mp pentru care s-au acordat și primit

despăgubiri în cuantum de 86.706.276 lei, fapt recunoscut de aceștia și

necontestat.

Susținerea

recurenților, în sensul că prin notificarea nr. 1053 din 28 noiembrie 2005 au

solicitat restituirea în natură și a unei părți din terenul de 600 mp rămas

liber, este neîntemeiată, dovadă fiind cuprinsul notificării aflată la fila 18

– dosar fond nr. 4368/2006 al Tribunalului Prahova în care se solicită

„stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață, corespunzătoare

a imobilului terenului menționat mai sus. (…) cerem și diferența la valoarea de

piață a imobilului și terenului ce au făcut obiectul Hotărârii nr. 284/1996…”.

Prin urmare, prin

dispoziția contestată, cererea recurenților ce a făcut obiectul notificării nr.

1053 din 28 noiembrie 2005 a fost soluționată exact în sensul solicitării

acestora.

Cu privire la

calificarea suprafeței de 185 mp ca fiind teren liber ce poate fi restituit în

natură, așa cum arată recurenții, deși o astfel de cerere de restituire nu a

făcut obiectul notificării, trebuie precizat că și această susținere este neîntemeiată.

Se constată astfel că

această suprafață de teren reprezintă curtea aferentă construcțiilor

proprietatea intervenienților, servind în exclusivitate folosinței normale a

imobilelor respective, fiind unicul acces la calea publică. Eventuala

restituire a acestui teren către recurenți ar îngrădi buna folosință a

construcțiile existente și ar duce la noi litigii între părți cu privire la

calea de acces către proprietăți.

În consecință, având

în vedere considerentele expuse, instanța de apel a pronunțat o soluție legală

respingând contestația formulată de A.T. și G.R., motiv pentru care se va

respinge ca nefondat și recursul declarat de contestatori.

Văzând și dispozițiile

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenții vor fi obligați și la plata sumei

de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimații A.A.S., A.A.M.A. și A.A.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de contestatorii A.T. și G.R. împotriva deciziei nr. 191 din 14

mai 2009 a Curții de Apel Ploiești – Secția civilă și pentru cauze cu minori și

de familie.

Obligă recurenții la

plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimații A.A.S., A.A.M.A.

și A.A.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 iunie 2010.