ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 86/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 86/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, sub dosar nr. 611/36/2009, reclamanta S.S. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Tulcea anularea hotărârii nr. 6487 din 31 martie 2009 emisă de pârâtă, stabilirea calității de beneficiară a Legii 189/2000 și plata drepturilor prevăzute de lege. In motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu S.I., care a decedat la 15 mai 1992. A mai arătat că părinții soțului T.D. și S., în septembrie 1940 au fost strămutați, în urma Tratatului de la Craiova, din localitatea de domiciliu - com.
Doimușlar, jud. Durostor, aflată în Bulgaria, în com. Rasna - Ialomița, jud. Tulcea. A mai arătat că soțul ei s-a născut în timpul refugiului părinților, la data de 28 mai 1943. Prin sentința civilă nr. 285/CA din 8 iulie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis contestația reclamantei, a anulat Hotărârea nr. 6487 din 31 martie 2009 emisă de Casa Județeană de Pensii Tulcea și a recunoscut reclamantei calitatea de beneficiară a Legii 189/2000, dispunând emiterea de către pârâtă a unei hotărâri în sensul acordării drepturilor prevăzute de lege. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că soțul reclamantei s-a născut la 28 mai 1943 în localitatea Beidaud, județul Tulcea și este fiul lui S.D.
și S.S., iar în declarația notarială depusă la fila 9 s-a consemnat că autorul defunctului S.I. a fost cunoscut de către M.C. și T.S. ca fiind una și aceeași persoană cu cel înscris în unele acte cu numele de D.S.T. sau T.D. Din interpretarea coroborată a acestui înscris cu declarațiile martorilor M.V. și M.H., instanța de foind a reținut că autorul defunctului S.I. este una și aceeași persoană cu cel care a fost strămutat din localitatea Doimușlar, județul Durostor, în anul 1940, înscris în situația de avere rurală a Comisiei mixte româno-bulgare sub numele de D.S.T.
Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a apreciat că legiuitorul a urmărit prin dispozițiile legale menționate mai sus, ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate asupra lor, din motive etnice, acesta fiind și cazul copiilor născuți în refugiu, care au suportat condițiile grele de viață ce au decurs din situația de refugiați a părinților. A concluzionat instanța de fond că reclamanta a făcut dovada că soțul său s-a născut în timpul refugiului părinților săi din localitatea de domiciliu situată în Bulgaria, în localitatea Rasna, jud Ialomița, astfel încât este îndreptățită să beneficieze de drepturile prevăzute de O.G.
nr. 105/1999 aprobată prin Legea 189/2000. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile legale și probatoriul administrat în cauză. Se susține în esență că soțul reclamantei nu s-a născut în timpul călătoriei spre localitatea de refugiu și nici nu a fost conceput înainte de strămutare și născut în perioada de refugiu, astfel încât nu îndeplinește condițiile prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea 189/2000. Recursul este nefondat. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.
civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.
Așadar, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit. In cauză, este necontestat și rezultă din dovezile administrate că soțul reclamantei s-a născut la data de 28 mai 1943, în localitatea Beidaud, județul Tulcea, după ce, în anul 1940 - în urma Tratatului de la Craiova - părinții săi se refugiaseră din localitatea de domiciliu, aflată în județul Durostor - Bulgaria.
Fiind născut în perioada refugiului părinților săi, soțul intimatei-reclamante a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, începând cu data nașterii sale, s-au răsfrânt și asupra sa, situație față de care, în mod corect a procedat instanța de fond obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, în calitate de soț supraviețuitor și, în consecință, să-i acorde acesteia drepturile ce i se cuvin. Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 285/CA din 8 iulie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 ianuarie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.